14 noiembrie: Preluarea administrației Dobrogei de către autoritățile române

La data de 14 noiembrie 1878 o divizie română de dorobanți a trecut Dunărea în Dobrogea, moment prin care autoritățile românești preiau oficial administrația acestei provincii, care redevine astfel parte a României după Războiul ruso-turc din 1877-1878 și în baza hotărârilor luate la Congresul de Pace de la Berlin din același an. Cu acest prilej, însuși domnitorul Carol I a adresat dobrogenilor o Proclamație în care va spune: „Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România, iar armata care intră azi în Dobrogea, nu are altă chemare decât de a menține ordinea și de a ocroti pașnica voastră viețuire. Salutați dar cu iubire drapelul român, drapel care va fi pentru voi drapelul libertății, al dreptății și al păcii”.

Preluarea în administrare a Dobrogei de către autoritățile române a fost posibilă datorită hotărârilor luate în Congresul de Pace de la Berlin din anul 1878, hotărâri în care s-a stabilit ca Dobrogea cu Delta Dunării și Insula Șerpilor să intre oficial în componența României, aceasta după ce a avut loc recunoașterea independenței țării față de Imperiul Otoman și după cedarea în compensație a Basarabiei de Sud către Imperiul Țarist.

Ulterior acestui congres, reprezentanții Franței au insistat ca frontiera României cu Bulgaria să pornească de la Dunăre, imediat în aval de orașul Silistra, pentru a ajunge la mare în dreptul cătunului de pescari de la Ofidaki (azi Vama-Veche) și să includă populația compact românească din satele dunărene situate între Silistra și Rasova și a portului Mangalia.

Astfel, Dobrogea de Sud sau Cadrilaterul cum mai este cunoscută această zonă, locuită la acea dată în majoritate de turci și de tătari, a revenit Bulgariei, dar includerea celei mai mari părți a Dobrogei în teritoriul României a sporit importanța provinciei, deoarece aceasta asigura statului român ieșirea directă la mare.

De altfel, în această provincie peste puțin timp se va construi Podul de la Cernavodă și se va asigura legătura feroviară directă a Dobrogei cu restul țării, fapt care va face ca orașul Constanța să devină în scurt timp cel mai mare port din tot bazinul Mării Negre.

Sursa: Lecția de istorie

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: