Tăcerea revelatoare a cuvintelor

Prefață la volumul de poezii „Și puritatea, și păcatul” de Andreea Alexandra Făt.

de Iuliana-Andrea POP

Andreea Alexandra Făt debutează în literatură cu această carte de „căpătâi” pentru orice început de drum, dată spre tipărire la vârsta la care unii autori încă își caută calea de urmat, dar demonstrând că are curaj și că este conștientă de riscurile de a te prezenta în fața cititorilor cu o serie de creații diverse care însumează în primul rând luciditatea filosofică obținută la maturitate și trezirea iminentă în fața angoaselor cauzate de timpul trecător („Timpul e împotrivă, / el duce în fiecare zi un război și nu ne lasă / să-l oprim.”). Acesta din urmă adună pe cărare trăiri complexe, îndestulătoare pentru suflet, dar aruncând eul liric într-o continuă căutare de sine și de Celălalt, călătorind pe firescul versului care curge odată cu meditația. Poeta se regăsește cu o plăcută familiaritate în stihu-i, care prezintă, printr-o profundă și meditativă tăcere lirică („liniștea e mai presus de cuvinte”) o suită de introspecții existențiale, dezvăluind femeia care se privește insistent și întrebător  în oglindă, căutând sensuri și nuanțe ale propriei vieți („Căutarea e mereu / înlăuntrul nostru.”). Cititorul se trezește într-un cadru caracterizat de o ambianță molcomă, resemnată, comodă, unde se poate întâlni nestăvilit cu gândurile autoarei.

Se observă încă din primele versuri o îndrăzneală în jocul creatoarei cu motivele poetice (aripile, oglinda, umbra, urma, zborul, floarea) care se repetă pe alocuri și care reprezintă instrumentele cele mai firești în conturarea unei viziuni originale. Nici metaforele nu îi sunt străine, iar mânuirea lor atentă dau naștere unor forme de exprimare autentice: „A mai trecut o furtună / întru devenirea noastră.” Mă voi opri asupra celor menționate mai sus în continuarea demersului meu, deoarece aceștia sunt pilonii pe care sunt construite cu finețe poeziile din volum.

Abordând câteva teme esențiale, precum iubirea, divinul, eul în raport cu lumea din jur, trecutul sau timpul meschin, explorarea propriei identități și crâmpeiele de copilărie ce se nasc în memorie, volumul de față e o reflexie a spiritului contemplator al autoarei, care nu se mulțumește cu suficiența cotidianului și se avântă într-o aventuroasă expediție în căutarea unor răspunsuri la întrebările uneori intempestive și chinuitoare care o frământă.

Conștientă de povara devenirii sale și a întregii umanități în general, eul liric propune evadarea într-un paradis alternativ, acolo unde „Copacii n-au nevoie de rădăcini” și unde „n-avem nevoie de cuvinte”. Din nou, tăcerea revelatoare își face simțită prezența, mai presus de vorbe și exclamații neavenite. Și cum altfel să descopere ființa acest rai interior dacă nu prin intermediul aripilor care îl vor purta neobosite spre universuri nevăzute încă?

Laitmotivul fluturilor susține ideea poetică repetitiv, fiind un simbol al speranței („dincolo de ceruri, suntem / oameni sau poate fluturi”; ,,fluturii ne sunt suficienți chiar dacă au viața prea / scurtă”.)

Andreea Alexandra Făt

Andreea Făt strecoară-n poeme starea de izolare-n centrul lumii, un iz de însingurare planează peste scriitura sa, însă speranța că este parte integrantă a ceva superior și neștiut dă forță desprinderii prin actul creației. Spicuind printre versuri, poeta transmite bucuria de a fi, cu bune și cu rele, cu dureri și fericiri, cântând complexitatea și bogăția propriului eu, o plenitudine ce poate fi accesată doar prin evoluție și acceptare: „În mine stau și puritatea și păcatul / și calea cea din urmă, / ziua și noaptea, / împăcarea, regăsirea, învățarea”. După toate furtunile, există o cale de ieșire prin „ceea ce ne salvează întotdeauna / sunt binele, frumosul, curajul și speranța”. Emoția, în deplinătatea sa, de pelin sau dulce, conduce la realizarea supremă, creația: „cerneala e amară – / puterea unui gând măreț.”

Sunt câteva puncte de reper de care vocea lirică se agață și prin care reușește să stabilească o comunicare lejeră cu cititorul, atingând elemente comune și sensibile care nu îi sunt străine celui care se regăsește cu cartea de față în mână.

Copilăria, de exemplu, stă sub semnul dureros al nostalgiei și al regretelor cauzate de un timp lipsit de răbdare, dar și sub pavăza unei fericiri prea puțin conștiente și cu atât mai satisfăcătoare („Știe că cenușa nu ne sperie, / nici nopțile lungi, / nici animalele sălbatice / atâta timp cât ne întoarcem / la prima taină”).

Ca într-un tablou impresionist reprezentând natură moartă, utilizând tehnica sinesteziei, poeta schițează cadrul unei atmosfere tihnite, specifice siguranței datorate prezenței celor dragi, bunici sau părinți, cu accent pe detalii: „O cană cu lapte, / cozonacul cu nucă -” sau „Pe acordurile unui pian vechi / se aud note timide”. O altă viață, de nerecuperat, dar atât de vie, atât de palpabilă încă în memorie!

Divinitatea este încă o prezență puternic sesizabilă în poeziile din volum („E atât de bine / să simți / apropierea Spiritului Sfânt”), inclusiv prin absență („- Unde ești azi, Doamne? / De câteva zile parcă nu te mai găsesc”). Credința generează atât speranță, cât și dezamăgire într-o sinceră radiografie a prezentului în care Dumnezeu e în pericol atunci când muritorul se luptă cu tarele propriei vieți, în drumul său spre misterioasa și infinita moarte. Încă de la naștere, suntem „conștienți de făgăduința Ta, / așteptăm și azi să ni se arate.” Însăși menirea omului este cercetarea semnelor care îl vor apropia de absolutul divin, dar secretele lumii sunt greu de dezbrăcat astfel că abandonul în mâinile creatorului suprem e inevitabil: „Fie voia Ta”. Drumul nu este însă lipsit de obstacole și primejdii, păcatul sub toate formele lui pândește la tot pasul, iar cel care uită normele cade în rătăcire și e pasibil de pedeapsă, de damnare, cea mai gravă fiind lâncezeala spiritului care uită să își aprecieze existența: „Toropeala sufletului vinovat / după legi fundamentale / arată păcatul”.

Un alt stâlp pe care poemele din volum își cresc tulpinile agățătoare este ideea de armonie izvorâtă din dualitatea ființei, din mesajul că omul nu este creat pentru a fi singur, că are nevoie de un altul pentru a viețui. Nu e întotdeauna clar dacă acest Celălalt este un alter-ego al poetei, perechea sa reprezentată de un al doilea suflet sau însuși divinul care îi joacă uneori feste. Sau de ce nu, suma acestora, care poate fi cheia unei fericiri dorite, mai presus de fizic și spirit. Evadarea din singurătate poate fi soluția pentru eliminarea suspiciunilor în ceea ce privește relația cu puterile superioare: „așteptarea aproapelui / risipește necredința.” Devenind „una cu tine” timpul stă în loc, plonjând în atemporalitate și spărgând limitele spațiale („Te-am căutat prin lumi și te-am găsit”).

Împlinirea prin eros descoperă eului liric bucuria lucrurilor simple, atât de clișeice, dar reale: „Am ajuns să admir din nou florile, norii / cuvintele scrise”. Iubirea este motivul pentru care există dorința de a „deschide secretele cutiei / închise cu lacăt de fier” și ea eliberează lumina înghițită de întunericul frustrărilor, oferind ființei tăria de a lupta cu armele sensibilității: „Ai deschis toate porțile pe care le credeam închise. / Lasă-mă, astăzi, să pășesc cu picioarele goale / pe această cale luminată de pietre aurii.”

La nivel stilistic, imaginile artistice nu sunt lipsite de culoare, ba mai mult, elementul cromatic reprezintă o inteligentă unealtă în construcția mesajului. Asociat cu moartea, galbenul sugerează necunoscutul, dar și tristețea disperată a resemnării. Rochia galbenă conferă morții accente suave, chiar voluptuoase. Verdele, în schimb, e nuanța vieții, a energiei izvorâte dintr-un optimism ce își ițește din când în când capul printre faldurile groase ale nostalgiei: „Cu talpa eu apăs un fir de iarbă, / dintr-un mănunchi verde, de cristal.” și „fiecare zi e o șansă să trăim pentru noi”. Penelul nu ezită să creeze amestecuri de „verde, violet și o pată albastră”, deoarece viața e „un joc de culori” întrepătrunse, mereu în schimbare. De asemenea, măștile lirice prezente în unele poezii vin să completeze întregul. Olimpienii, bătrânul pietrar, îngerul, toți sunt personaje într-o piesă tragicomică în care poeta poartă conversații esențiale cu ea însăși și cu lumea. În dialogurile sale, un companion nelipsit, enervant și nedorit este timpul, pe care eul liric l-ar mitui cu „un cub de zahăr, / poate așa ne lasă în pace puțin / și reușim să-l păcălim să meargă invers”. Poeta își demonstrează aici latura ludică, pe alocuri copilăroasă, care mai șterge din efectele uneori melancolice ale meditației filosofice asupra vieții, morții și a timpului: „Pot doar să-mi imaginez / și în locul cadoului de Crăciun / să-ți aduc o radieră, să ștergi după bunul plac / trecutul meu, trecutul tău, poate o parte din prezent”.

Îndemnul la acțiune merge mai departe, dorința de a nu fi lăsată în însingurare e vie: „Mai bine citește-mi ceva / și lasă-mă să adorm pe fotoliul / din mijlocul camerei tale”. Spre finalul volumului, poeziile devin mai dinamice, verbele la imperativ se înmulțesc, există o trezire a eului din letargie, acesta încearcă într-un fel sau altul să facă o schimbare („Îmi iau învățăturile într-o agendă și reîncep să aleg / pietrele din nisip”), să găsească soluții mai practice la întrebările sale, le caută în sine, în alții și în lumea din jur: „Aștept noaptea și stelele aducătoare de dorințe, / le rog să mi te arate”. Universul trebuie să contribuie la transformarea sa.

Inedită în scriitură, surprinzătoare în idei, fără a exagera în vreun fel calitățile lirice ale autoarei, dezvăluind aspecte noi și totuși vechi ale existenței, încercând să recreeze sfera complexă a propriilor trăiri, poeta Andreea Alexandra Făt invită cititorul prin volumul de față să plonjeze cu neînfricare în universul său personal. Aici, gândurile lirice traversează timpul, spațiul și cutreieră nestingherite către sufletele lectorilor săi, în căutarea și desăvârșirea iubirii și a vieții, sub toate formele sale.

Iuliana-Andrea Pop

prof. Iuliana-Andrea Pop

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: