Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 481 (1 – 15 Noiembrie)

pr. Al. Stănciulescu-Bârda

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Ștergerea memoriei. Într-una din zilele trecute ne-am trezit că în Bârda au apărut pe la toate colțurile ulițelor tăblițe, pe care scria…. denumirea „străzii”. Dintotdeauna țăranii noștri au socotit că în satul lor sunt drumuri principale și secundare, adică ulițe. Străzi știau că sunt numai la oraș. Trecem însă peste asta. Problema era că denumirile de pe tăblițele indicatoare nu aveau nimic comun cu denumirile de veacuri ale ulițelor respective. Peste tot erau doar nume de păsări și de flori! În multe cazuri erau menționate flori de care nici nu s-a auzit în zona noastră. Spre exemplu, „Drumul Mare”, numit astfel din generație în generație, a devenit acum „Strada Coriandrului”. Personal declar cu mâna pe inimă că până la vârsta mea nu cunosc această plantă sau floare. În flora din zona noastră nu există. Fiecare uliță își avea „povestea” ei. Spre exemplu, „Portița” amintea de vremea când acolo se termina Mahalaua Lucheștilor, adică partea de sat a moșnenilor, iar în imediata vecinătate, pe drumul principal era „Poarta Mare”. Aceste „porți” și „portițe” existau în realitate și ele se închideau în timpul nopții, ca nu cumva animalele ce ar fi ieșit din curți să se ducă libere la câmp, în recolte. Acum avem acolo „Strada Ciocârliei” și „Strada Brumăriței”. Exemplele ar fi multe.

Am luat legătura cu primarul și l-am întrebat cu ce-au greșit consătenii mei de și-au bătut joc de ei în așa hal? Mi-a explicat că așa au fost indicațiile „de sus, de la București”, iar acestea au fost în conformitate cu „directivele europene”, ca-n mediul rural să se dea denumirile de „străzi” numai cu nume de păsărele și de floricele. Listele cu denumirile au fost aprobate de minister numai dacă s-au conformat indicațiilor. Pentru ca să dea denumirea unei personalități locale, naționale sau unui eveniment istoric, trebuiau documentații și aprobări speciale, trebuia să se deplaseze un reprezentant de la Ministerul Culturii și să studieze problema, bașca o serie de taxe suplimentare….! Ce mai! M-a convins pe deplin că încă o dată se verifică zisa bătrânului Miron Costin că „Nu sunt vremurile sub oameni, ci bietul om sub vremi!”

Parascovenia s-a repetat și în Malovăț. M-aș fi așteptat ca acolo Profesorul Universitar Dr. Pătru Meilă, fostul director al Spitalului „Grigore Alexandrescu” din București, autor de tratate de Pediatrie, redactor-șef al revistei „Pediatria”, să aibă și el dreptul ca ulița copilăriei lui să fie numită „Strada Dr. Pătru Meilă”. Aiurea! Acolo e „strada Garofiței!” La fel scriitorul, poetul, traducătorul și medicul Pan Izverna sau Prof. Univ. Dr. Ion Popescu, director general în Ministerul Afacerilor Externe, autor de nenumărate cărți de economie și tehnică, personalități de referință în istoria satului și în cultura națională. Nici vorbă de așa ceva!

Ar fi fost de așteptat ca un reprezentant al autorității locale să se deplaseze în prealabil și să discute cu localnicii ca să afle denumirile vechi, tradiționale și pe acelea să le pună. Noile „denumiri” ne vor fi trecute pe buletine, în actele de proprietate ca delimitări. Despre denumirile vechi… tăcere.

Această tâmpenie nu este singura venită de la doamna Europa. Amintiți-vă că de toponimele noastre, adică denumirile locurilor, nu se mai vorbește în actele cadastrale de după Revoluție. De la patru ani am știut că am loc în Bucium, la Pivniță, la Caminic, în Dealul Mare etc. De-aș trăi încă o sută de ani de acum încolo și tot n-aș ști în ce număr de bloc, în ce număr de tarla și ce număr de parcelă am petecul meu de loc. Am făcut atunci memorii peste memorii, Domnul Deputat Alexandru Bălănescu a avut o intervenție în parlament, dar degeaba. Așa era directiva europeană….!

Am botezat câțiva copii născuți în Italia, ai căror părinți erau români plecați de aici. Pe certificatul de naștere nu mai erau numele părinților. Copiii aceia n-aveau tată, n-aveau mamă, erau făcuți de… o mătușă a lor! În curând se va proceda și la noi la fel!

În manualele școlare se restrânge tot mai mult Istoria Patriei, iar felul cum este încadrată istoria românilor în istoria universală te face să te simți mic, umilit, să nu ai nici un respect față de marii înaintași și de realizările lor. Nu este de mirare apoi să vezi atâția tineri vorbind cu dispreț față de România și de poporul român. Am avut în istoria noastră nenumărate personalități de talie națională și internațională, dar despre acestea nu se vorbește sau sunt în mod voit denigrate. În schimb, ideea că suntem un popor de hoți, de cerșetori, de leneși etc. este promovată pe toate canalele de informații. Produsele noastre agricole, industriale, artizanale, culturale nu au nici o valoare. Cele străine sunt promovate și ne sunt impuse. Hrana noastră tradițională, așa cum am moștenit-o de mii de ani, trebuie s-o schimbăm. Distrugem animalele și vom crește în schimb lăcuste, gândaci, viermi și alte bazaconii cu care ne vom hrăni. Exemplele ar putea continua.

Mă întreb și întreb: unde sunt oamenii noștri politici, partidele politice, parlamentarii, miniștrii, instituțiile abilitate ale statului? Nu înțelege nimeni că este o lucrare sistematică de ștergere a memoriei acestui popor? Nu ia nimeni atitudine? Ni se vorbea de Uniunea Europeană că e patria libertății și democrației. Am ajuns să n-avem nici libertatea de a numi o uliță, de a ne învăța istoria, de a mânca ce trebuie, ce ne place, de a trăi în normalitate? Nu vede nimeni că e vorba de ruperea legăturilor dintre generații, dintre oameni și pământul pe care s-au născut și au crescut ei și înaintașii lor și pe care trebuie să-l lase moștenire urmașilor? Problema este foarte serioasă și ea trebuie de urgență înscrisă în rândul problemelor de securitate națională!

*

Cuvinte părintești. Redăm mai jos câteva învățături ale Sfinților Părinți privitoare la Binele ce se cuvine să-l facem fiecare din noi, binele din noi și din jurul nostru.

„Este frumos a voi bine altora şi a arăta prin fapte dărnicie, cu condiţia de a nu aduce cu aceasta pagubă, ci folos. Dacă ar voi cineva să arate dărnicie risipitorului voluptos, pentru continuarea risipei sale, adulterinului ca răsplată pentru acţiunea sa adulteră, atunci n-ar mai fi aceasta binefacere… Când ne arătăm darnici cuiva, care proiectează planuri contra patriei, care apoi cu banul binefacerii străine caută a strânge în jurul său oameni netrebnici, aceasta înseamnă a aduce pagubă altora, nu folos (….). Când voieşte cineva să răsplătească o binefacere, atunci se are în vedere mai mult intenţia decât mărimea sumei (….). Buna-cuviinţă este legată de binele moral, în aşa fel, că nu poate fi despărţită de el. Căci ceea ce se cuvine este, într-adevăr, şi bine moral, şi invers, se cuvine ceea ce este bine moral. Se poate spune că deosebirea constă mai mult în cuvânt, decât în lucrul însuşi. De simţit se poate simţi că este o deosebire, de explicat însă nu se poate… Binele moral se poate compara cu sănătatea şi puterea, cuviinţa cu graţia şi frumuseţea corpului. Se pare, într-adevăr, că frumuseţea are o poziţie mai înaltă decât sănătatea, cu toate acestea frumuseţea nu poate fi fără sănătate, nici să fie despărţită de ea, căci, unde lipseşte sănătatea, nu se poate vorbi în mod propriu despre graţie şi frumuseţe. Tot în acelaşi mod, binele moral cuprinde în sine cuviinţa, aşa că aceasta pare a izvorî din acela, dar nu poate exista fără el. Binele moral este, deci, ca şi puterea şi sănătatea în toată lucrarea noastră; cuviinţa, din contră, este oarecum formaţia aceluia şi numai în gândire poate fi despărţită de el, altminterea este unită cu el în mod real (…). Atât de mare este strălucirea binelui moral, că liniştea conştiinţei şi posesiunea sigură a nevinovăţiei, care rezultă deseori, aduc viaţa fericită” (SF. AMBROZIE); „Fă bine celui ce te nedreptăţeşte şi-ţi vei face prieten pe Dumnezeu” (SF. ANTONIE CEL MARE).

*

Albotina. Domnul Dr. Ivo Gheorghiev, președintele Asociației Vlahilor/Românilor din Bulgaria, ne-a trimis o poezie a răposatului Milan Anghelov Coșoveanu, un vlah din zona Vidinului. Era un poet popular, care-și cânta gândurile și dorurile, bucuriile și necazurile, speranțele și decepțiile în versuri. A scris mult, dar n-a ajuns să publice nimic. Dăm mai jos una din poeziile dumnealui, Albotina. Nu suntem noi în măsură să apreciem valoarea literară a poeziei, dar supunem atenției cititorului nostru limba „vlahă”, pe care o folosește „vlahul” autor. Numai orb și surd să fii, ca să nu zic prost, ca să nu observi că e vorba de una și aceeași limbă, limba românească, așa cum limba moldovenească e una și aceeași cu cea românească, limba aceluiași popor, pe care vitregiile vremii l-au sfâșiat în bucăți! Iat-o:

„Întotdeauna m-am gândit,
Ce nume alb e Albotina.
Demult cu el ne-am pomenit,
De când vorbeau aici latina.

Vreau, cum arată, să vă spun
De ce pe Cronică e scrisă.
Spre neuitare s-o depun
Într-un poem, într-o revistă.

Poiană mare, lângă râu,
Alături dealuri şi pădure
O ocolesc, un fel de brâu,
Ca adăpost în vremuri dure.

Aici, departe de păgân,
De sabia lui sângerată,
Cu crucea neamului în sân,
În mănăstirea-n stei de piatră

Tăiată-n mal, pe deal în sus,
Trăiau ca sfinţii nişte oameni,
Salvând credinţa în Iisus,
Păstrând tradiţia şi neamul.

La ei veneau, de sărbători,
Ţărani din satele vecine
Cuprinşi de sete, ca prigori,
Să bea din apele creştine.

Veneau din zori, de la Fundeni,
Boşneacu, Rabova, Dilina,
Veneau văleni şi pădureni
La mănăstire-n Albotina.

Călugării îi cununau,
Îi botezau, le dau putere,
Apoi, cu drag, ei semănau
Viaţa lor, fără durere.

        

O floare rară – Frăsânel,
Numai la Albotina-n floare.
Măcar un singur firicel
Veneau să rupă mic şi mare.

Se spune că e fericit
Cine prin ierburi o găseşte
Şi dacă pleci cu ea-nchitit,
Mult inima îţi încălzeşte.

Şi iar, din timp necunoscut
Strămoşii au descoperit-o.
De-atunci, o datin-a-nceput:
Să vină-n zi deosebită

„La Frăsânel”. Veneau cu toţi
Să caute această floare,
Ca floarea magică „de colţ”.
Veneau pe jos, veneau călare.

Veneau în lunea după Paşti
Cu exclamări „ho-ho” şi „hai”
Şi parc-aici din nou te naşti
Şi parc-aici te simţi în Rai.

Priviţi pe dealuri cum cobor
În vale, jos, la Albotina
Într-un desen multicolor
Scăldat de îngeri cu lumina,

Nemaivăzut într-un alt loc
Decât aici, „la Mănăstire”
Unde românii din Timoc
Mai vin şi azi, fără oprire.

Vechi, obiceiul n-a fost rupt,
Precum nu seacă „Apa Rece”
Un viitor şi un trecut
La Albotina, pe potece,

Sub Mănăstire se-ntâlnesc.
De vorbă stau, pe lângă mese,
Rudenii, prieteni, povestesc
Despre necazuri şi succese.

Poate că ştiţi, n-a fost uitat
Şi un alt nume, „Apa Rece”,
Un loc aproape scufundat
Pe unde rară lume trece.

La „Apa Rece” petrecea
Cu ceata lui, haiducul Stângă.
Duşmanul îl înfricoşa
Şi-n faţa lui pornea să plângă.

Iar „vin haiducii” de-auzea,
La uşi punea tot drug de fier,
Ştia că Stângă îi mâna,
Chema de la Vidin ascher.

Raeaoa Stângă apărea.
Lupta cu mare vitejie.
Durerea lumii, îl durea
Şi greutatea sub robie.

Vreodată abătea şi el
La Mănăstirea-n stei de piatră.
Intra în rai la Frăsânel
Între mulţimea-mpreunată.

Cu alte ţoale prefăcut
Cu barba haiducească rasă
Pentru duşmani necunoscut
Numai ţăranii să-l cunoască.

El undeva-n mulţime sta.
Grozavul Stângă. Bea, mânca,
Înconjurat de ceata sa
Privirea-n colţuri arunca.

Mulţimea pricepea că sânt
Haiduci. Vitejii, nefricoşii.
Îi salutau, le dau pe rând
Mâncare, vin şi ouă roşii.

Aproape, lângă masa lor,
Plângea lăuta a lu Gilă
Şi povestea cu mare dor.
De Stângă povestea, cu milă.

În multe locuri arde foc
Încep să sfârâie-n frigare
Colea, colo şi miei se coc
Cântând se-ngână lăutarii.

Cum strigă valea lângă râu!
Ridică iarba hori rotate
Bătrâni şi tineri prinşi de brâu
Îşi joacă jocu-n demnitate.

Ei parcă soarelui vorbesc
Să dea el, tuturor, lumină
Şi toţi visează şi-şi doresc
Alt viitor, mai bun, să vină.

Noi credem despre cei ce-s morţi
Că stau în lume nevăzută,
Dar ei ne văd, ieşind prin porţi
Cum traversăm în vremea scurtă.

Gândim că au nevoi şi ei
Cum e şi-n viaţa pământeană.
„La Frăsânel” le frigem miei
Şi-i împărţim ca la pomană.

Le dăm şi potolite hori,
Hori amintirii, întristate.
Suspină mame şi feciori
De tată, soră sau de frate.

Spre casă pleacă uşuraţi
Cu suflet liniştit ţăranii.
La Albotina, nu uitaţi,
Rămân cu oile ciobanii

Şi Mănăstirea-n deal pietros,
Legende ascunzând, comoare.
A fost aşa. Aşa a fost.
Va fi şi-n ziua următoare.

A fost aşa. Aşa va fi
Până e vie rădăcina
Şi până când va străluci
În ochii noştri Albotina.

Bate vântule şi spune
Cum a fost aici odată
Traiu-n satele române
Viaţă rece şi brumată.

Sate singure lăsate
Cu destinul lor să lupte
Şi de vii înmormântate
De duşmani-balauri supte.

Bate, vântule. Acuma
Încă mai mişcăm lăstare.
Bate şi răsfiră bruma
Să nu cadă pe altare.

*

Mănăstirea de la Albotina (III).

În două din numerele precedente ale „Scrisorii pastorale” relatam pe larg cu privire la demersurile ce s-au făcut pentru construirea unei mănăstiri la Albotina, în nordul Vidinului, la locul unde se află mormântul Sfintei Cuvioasei Teofana Basarab. Între timp s-au mai făcut câțiva pași, care ne dau speranță că acest proiect va reuși. Urmare demersurilor făcute, un director general de la Ministerul Românilor de Pretutindeni de la București s-a prezentat la Albotina și a asigurat pe românii/vlahii de acolo, că ministerul pe care-l reprezintă este dispus să suporte până la jumătate din suma necesară construirii mănăstirii. Cu acest prilej, s-a descoperit că mănăstirea veche, complexul monastic rupestru de acolo, este de câteva decenii sub egida UNESCO, inclusiv zona din jur. Iar comuniștii bulgari au aprins anvelope auto în 1972 în acel complex….! Conform legii, în spațiile din zonele intrate sub egida UNESCO nu se aprobă construcții noi.

A apărut însă o rază de speranță. Domnul Dr. Ivo Gheorghiev, președintele vlahilor din Bulgaria, deține o pădure în imediata vecinătate a zonei cu pricina și este gata s-o doneze pentru ca să se construiască acolo mănăstirea. Mai mult, vlahii/românii de acolo sunt dispuși ca mănăstirea să fie româno-bulgară și în ea să se oficieze, alternativ, slujbe în română și bulgară. Aceasta ar ușura mult dialogul cu oficialitățile bulgare, politice și bisericești. Un alt proiect foarte îndrăzneț, dar care nu poate fi tratat cu nepăsare, este acela al înființării la Albotina, la locul unde este mănăstirea veche săpată în piatră a unei necropole regale, având în vedere că Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab a fost fiică de domn român, regină bulgară, mamă de țar bulgar. Iată cum limpezește Dumnezeu lucrurile și cele ce păreau cu neputință la oameni în urmă cu 1-2 ani sunt cu putință astăzi, dacă pune și Dumnezeu o mână de ajutor!

*

In memoriam: Prof. Marius Buzatu.

A plecat dintre noi de mulți ani, dar malovicenii nu l-au uitat. Și nu numai ei! Zeci de generații de elevi, care i-au trecut prin mână, atât la Malovăț, cât și la școlile pe unde a mai predat își amintesc de dânsul cu tot respectul cuvenit.

Era fiul regretatului Preot Stelică Buzatu din Malovăț. Rămăsese, împreună cu fratele, Prof. Ion Buzatu, în casa bunicilor din satul Magheru. Absolvise Facultatea de Litere. Fusese repartizat la Malovăț și făcea zilnic naveta între Malovăț și Magheru cu bicicleta.

Era un bun profesionist. Își iubea misiunea de dascăl și o făcea cu drag, punând suflet în tot ceea ce clădea în sufletul nostru. Dânsul mi-a sădit iubirea de limba și literatura română, m-a îndemnat și m-a încurajat ca un părinte să scriu. Discuta cu mine în recreații și-n afara orelor și-mi deschidea orizonturi noi, cum nimeni altul n-a mai făcut-o. Era frățos, sufletist, prietenos. „– Cu cei buni sunt pâine, cu cei răi sunt câine!” obișnuia să spună adesea. Că a fost pâine a dovedit-o cu prisosință cu orice prilej și mulți au înfulecat din el; că a fost „câine” cu cineva nu știu să se fi întâmplat așa ceva vreodată.

Orele sale de limba română erau ca o liturghie. Îl urmăreau și cei mai buni și cei mai slabi. Știa să se facă înțeles și plăcut în expunere. Nu ieșeai de la ora dumnealui fără lecție învățată. Știa carte și se străduia să ne transmită și nouă cât mai mult din cele ce știa dânsul. Împletea întotdeauna lucrurile serioase cu gluma, cu amintirile hazlii din viața sa. Aceasta făcea ca orele dânsului să fie plăcute, frumoase, foarte educative. Era sfios ca o fată mare, manierat, respectuos, gata să-ți dea un sfat sănătos. Era un om popular, modest în vorbă și în port. Nimic din morga și eleganța Domnului Trandafir. Își vizita cu plăcere elevii acasă. De mai multe ori a fost pe la mine la nedeia de la Bârda. A vrut să vadă hora satului și l-am însoțit acolo.

A fost, alături de Domnul Diriginte Alexandru Vlad, printre puținii care m-au încurajat să merg la seminar. Fiind la curent cu încercările mele literare, îndrumându-mi corespondența cu „Scânteia Pionierului” și cu alte publicații ale vremii, mă sfătuia de multe ori: „- Când vei fi mare, să-mi dedici o poezie, așa cum i-a dedicat Eminescu profesorului său de limba română, Aron Pumnul!” Din păcate, am scris puțin despre dânsul, deși l-am avut mereu în suflet ca pe cel mai scump inimii mele, ca pe cel mai bun profesor de limba română, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu prin școlile prin care am trecut. Lecțiile de sinteză de la sfârșitul clasei a opta, menite să fie prezentate la examenele de admitere la liceu, erau superbe. Și azi îmi amintesc de introducerile unora din ele.

În viața personală a fost un om nefericit. Nu a fost căsătorit niciodată. Cred că iubea o ființă imaginară, ideală, desăvârșită, căreia nu i-a găsit corespondent în realitate niciodată. Cred că era un romantic rătăcit într-un veac arid. Spunea adesea: „– L-am iubit întotdeauna pe Eminescu și-i știu pe de rost majoritatea poeziilor, dar la licență nu mi-am luat subiect din Eminescu, ci din Coșbuc! Eminescu e ca o mare, ca un ocean, pe care nu-l poți cuprinde într-o viață, pe când Coșbuc e ca un râu limpede, în care poți pescui și cu mâna!”

Nici pentru profesorii de la Malovăț, cu care a fost coleg, nu a fost o carte ușor de citit. A fost o enigmă, un singuratic și un romantic, un visător, un poet, care a evadat din realitate și a trăit într-o lume a literaturii, a poeziei, a frumuseților desăvârșite.

Venise la noi, la școala de la Malovăț, o tânără profesoară de matematică, Domnișoara Dobre Maria. Nu era căsătorită. O vedeam mereu cu Domnul Profesor Marius Buzatu. Cred că erau îndrăgostiți unul de altul. Poate ar fi realizat o familie fericită, dar n-a fost să fie. Profesorii de la Malovăț mi-au spus mai târziu, că în seara în care se înțeleseseră ca el să-i facă fetei o vizită acasă și să-i ceară mâna la părinți, el a patrulat până noaptea târziu pe stradă, fredonând romanța Pe lângă plopii fără soț, dar n-a avut curajul să sune și să intre.

Sufletul Domnului Marius Buzatu avea o frumusețe rară, asemenea frumuseților limbii române. Îi plăcea adesea să recite sau să cânte poezia lui Eminescu, Pe lângă plopii fără soț…! Cred că în poezia aceea se regăsea pe sine, fiindcă mereu a trecut pe lângă fericire, dar niciodată n-a gustat-o!

Îmi povesteau mai târziu profesorii de la Malovăț, că Domnul Marius era bolnav, internat în spital. Cineva, dornic de o glumă de prost gust, a dat telefon la școala de la Malovăț și a spus că Domnul Marius este mort în spital și că nu vine nimeni să-i ridice trupul de la morgă. Oameni săritori și buni colegi, profesorii de la Malovăț, cu mic cu mare, bărbați și femei, au cumpărat coroane, sicriu și tot ce mai trebuia și s-au dus cu ele la spital, ca să-l ridice pe „răposatul” lor coleg și să-i facă ei cele rânduite. Erau îmbrăcați în doliu și plângeau ca pe unul din propria lor familie. La morgă nu l-au găsit. Era undeva, în curtea spitalului, la umbra unui pom, pe o bancă, unde juca table cu cineva, așteptând ziua următoare, când trebuia să fie externat!

Dumnezeu să te ierte, dascăl scump al copilăriei mele!

*

File de jurnal – 13 ian. 1984 (I).

Doamne, robul Tău, Alexandru preotul, Te roagă în genunchi să binevoiești a veni mai curând din concediu! Negustorii, Doamne, au intrat în Casa Ta, Ți-au scos adevărul și dreptatea la mezat. Am lătrat, Doamne, destul, dar mi-s mâinile legate, sabia mea nu-i ascuțită, iar biciul prea mic, ca să mi-i plesnesc cum se cuvine. Am încredere în Tine, Doamne, în documentele ce le dețin în arhiva parohiei și în oamenii cinstiți, care cred că mai există în lumea aceasta.

Sunt obosit, Doamne! Mi-e sufletul bolnav de îndoieli, de frământări, de disperare. Nu știu dacă voi reuși sau dacă voi fi înfrânt de Ivănescu sau de mafioții săi, nu știu care va fi prețul victoriei sau gustul înfrângerii; știu doar că Parohia Malovăț are dreptate, iar eu i-o apăr în mod cinstit și dezinteresat; mă frământ, fiindcă aceste ape tulburi mă murdăresc și-mi tocesc nervii și sănătatea.

Fie, Doamne, aceasta pedeapsa pentru păcatele mele; sunt disperat, Părinte, fiindcă mi-e groază de întuneric, de orbire. Medicii mă-ncurajează, dar petele negre progresează. Ei îmi dau voie să citesc și să scriu cât mai mult, dar eu observ că puterea de muncă mi-a slăbit, că timpul de lucru trebuie să-l scurtez, că nu mai sunt cel ce-am fost! Pedepsește-mă, Doamne, dar nu-mi lua puterea și mijloacele de-a munci! Lasă-mi, Doamne, deplinătatea simțurilor mele atâția ani cât am de trăit! Tu cel ce dai tuturor gâzelor vedere, ba chiar și orbilor le-ai dat, Te rog, Doamne, nu mă uita nici pe mine! Lasă-mi atât din lumina ochilor, cât să pot munci și să mă pot bucura de frumusețile, pe care Tu le-ai dat lumii. Nu-Ți cer, Doamne, averi și măriri, Îți cer sănătate pentru a putea să fiu preot demn, slujitor credincios al Casei Tale. Nu mă îndoiesc o clipă de existența Ta, dar Te rog fierbinte, fă să treacă de la mine paharul acesta. Amin!

De pe data de 3 ianuarie am întrerupt Jurnalul, fiindcă s-au întâmplat multe. În zilele de 2-3 am fost cu Botezul în Malovăț, pe 4 în Bârda. Peste tot am fost primit sărbătorește și cu suflet cald. E mare lucru a fi preot și a câștiga încrederea oamenilor. Când oamenii te respectă și te iubesc, iar tu poți să le fii util, ți-e drag ca să trăiești. Nu cred că există pe lumea aceasta vreo misiune mai nobilă decât preoția. Alături de ea, dar ceva mai jos, aș situa medicina, justiția și pedagogia. Toate făcute însă cu cinste și demnitate.

Pe data de 5 ianuarie am fost la Tr. Severin. Am trecut pe la Judecătorie, dar raportul de expertiză al Doamnei Georgeta Marin încă nu sosise.

Pe 6 Ianuarie a fost Boboteaza. Am făcut slujbă la Bârda. A fost biserica plină de lume. Sfințirea Aghiasmei am făcut-o cu Părintele Ionică Sfetcu. M-am dus apoi, la ora 10.30, la Malovăț. Împreună cu Părintele Gheorghe Sfetcu și cu Părintele Stelian Buzatu am făcut și acolo slujba Aghiasmei Mari. A fost foarte multă lume și acolo. Am avut apoi ședință cu Consiliul Parohial.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș a mai donat 1.931 lei, completând suma de 5.250 lei cu care a achitat cartea Folclor din Mehedinți. Doamna Ilinca Luminița-Vica din Tr. Severin: 500 lei; Doamna Petruța Freund din Germania: 420 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg (Germania): 243 lei; Domnul Tănase Aurel din Germania, fiu al satului Bârda: 240 lei; Domnul Popescu George-Laurențiu din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț și Domnul Hurduc Romeo din Malovăț: câte 200 lei; Doamna Ing. Doina Teșilă din Tr. Severin,fiică a satului Malovăț, Domnul Bazavan Ion din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț, Domnul Ing. Dumitru Mucioniu din Tr. Severin și Doamna Mema Mariana din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei;

Domnul Ivașcu Vasile din Bârda a mai adăugat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 350 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

Am început distribuirea volumului Folclor din Mehedinți. Fiecare familie din parohie poate să primească gratuit câte un exemplar, cu condiția să vină la biserică, să ia cartea și să semneze de primire. Cei din afara parohiei, care au ajutat parohia noastră cu cel puțin 100 lei în perioada 1 Dec. 2021 – 30 Nov. 2022, vor primi prin poștă această carte, cu excepția fiilor celor două sate, care mai au rude aici și acestea vor putea să le ridice cărțile de la biserică.

Precizăm că acest dar a fost posibil datorită donației de 52.250 lei, pe care a făcut-o Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș. Dumnezeu să-i răsplătească jertfa!

În ziua de Joi, 8 Dec. vom efectua o vizită la Școala Ajutătoare din Tr. Severin și vom duce 60 porții de mâncare(ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu piureu, cozonac, suc și apă minerală), 9 perechi galoși îmblăniți, 9 perechi papuci de baie, 9 costume de pijama și 9 costume de trening. Orice donație în acest sens este binevenită.

*

Excursii-pelerinaje. În ziua de luni, 14 Noiembrie, am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Malovăț – Motru – Tg. Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg – Mănăstirea Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Cetatea Sarmisegetuza – Caransebeș (catedrala) – Mănăstirea Piatra Scrisă – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Au participat 47 enoriași din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Laz și Colibași. A fost o acțiune reușită. Să sperăm că în anii viitori vom mai face multe altele. Doamne ajută!

*

Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Părintele Arhim. Neonil Ștefan, în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 21 oct. 2022, ediție on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); „Scrisoare pastorală” – 479, „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 24 oct. 2022, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Armonii culturale”, Adjud, 24 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Pamfil Șeicaru, în „Armonii culturale”, Adjud, 7 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); „Scrisoare pastorală” – 480, în „Armonii culturale”, Adjud, 7 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 nov. 2022, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); In memoriam: Ioan Alexandru, în „Armonii culturale”, 10 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/category/eseu); In memoriam: Theodor Costescu, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), nr. 1154 (10 nov.), p. 12; In memoriam: Nichita Stănescu, în „Armonii culturale”, Adjud, 12 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/category/aniversari); Ion Rusu-Șirianu, în „Armonii culturale”, Adjud, 15 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/category/eseu); Puterea Duhului, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), nr. 1155(17 nov.), p. 12; Prot. Dr. Petru Buburuz, în „Armonii culturale”, Adjud, 17 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/ category/eseu); Cioburi colorate, în „Națiunea”, București, an. XI (2022), 21 nov., ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Amintiri despre Mitrop. Acad. Nestor Vornicescu, în „Observatorul”, Toronto (Canada), 21 nov. 2022, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); Naiul lui Zamfir, în „Armonii culturale”, Adjud, 23 nov. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro);

*

Simpozioane. În ziua de 1 Noiembrie, preotul Dvs. a participat la Simpozionul internațional „Obârșiile Neamului Românesc”, organizat de către Academia Daco-Română și alte instituții culturale la Palatul Parlamentului din București. Au participat cca. 100 oameni de cultură din țară și din străinătate, din diverse domenii de activitate, dar în special istorici. Preotul Dvs. a ținut comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab în contextul politic al sud-estului european medieval. S-au acordat câte 12 minute fiecărui vorbitor. Preotul a renunțat la textul scris și a vorbit liber. Dacă juriul a văzut că-i merge gura și-n sală se-auzea musca zbârnâind, l-a lăsat să vorbească o jumătate de oră, deși.. . ar mai fi avut multe de spus. Cei prezenți în sală au fost foarte surprinși de subiectul abordat, fiindcă era aproape necunoscut în lumea culturală românească. Preotul a fost însoțit de tânărul enoriaș al parohiei noastre Stănciulescu Bogdan-Andrei. De! Ucenicie!

*

Program. În cursul lunii decembrie avem următorul program de slujbe: 3 Dec. (Malovăț – Bârda); 4 Dec. (Bârda); 6 Dec. (slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 10 Dec (Malovăț – Bârda); 11 Dec. (Malovăț); 17 Dec. (spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat); 18 Dec. (Bârda); 19 Dec. (spovediri și împărtășiri în Malovăț, la biserică și în sat); 20, 21, 22 Dec. (colindul cu Crăciunul în Malovăț); 23, 24 Dec. (colindul cu Crăciunul în Bârda); 25 Dec. (Malovăț); 26 Dec. (Bârda); 27 Dec. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 31 Dec. (Bârda – Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: