O revistă de înaltă ținută

de dr. Ioan GOGOTA

Revista „Eroii Neamului” ― publicație editată cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare (prima apariție editorială în 1996), se remarcă prin complexitatea și varietatea tematicii abordate, prin contribuția adusă la promovarea unor valori perene, de mare importanță, precum identitatea națională a tuturor românilor, generozitate, umanism, spirit civic și mai ales un autentic patriotism.

Redacția, prin redactorul coordonator ― col (r) Voicu Șichet și prin redactorii: dr. Viorel Ciubotă, dr. Viorel Câmpean și dr. Daniela Bălu, și-a propus să promoveze creativitatea, afirmarea spiritului civic și patriotic și cultura de sorginte românească.

Col (r) Voicu Șichet este o personalitate puternică cu un înalt simț patriotic, cu implicare în viața culturală și spirituală, al cărui merit este de a construi fapte mărețe, durabile în timp și spațiu. El s-a remarcat prin obiectivitate, imparțialitate și spirit enciclopedic. Mai mult, a polarizat în jurul său, un colectiv fidel cauzei naționale ― militari, preoți, bibliotecari, doctori și cercetători din domeniile istoriei și arheologiei, care s-au impus prin competență, iar subiectele lor din numerele revistei sunt de actualitate, respectiv istorie, arhivistică, religie ș.a.m.d.

Revista „Eroii Neamului”, coordonată de fostul militar, este „o revistă model cu viziune clară, realistă asupra viitorului, adevărat reper cultural, polarizând în jurul său importante forțe culturale din întreaga țară”.

Vorbim despre o revistă de înaltă ținută, care ocupă un loc privilegiat pe eșichierul publicațiilor de acest gen din țară, purtând amprenta puternică a personalității întemeietorului ei, col (r) Voicu Șichet, spirit, rațional, liberal și antidogmatic, cu respect pentru cultură și dragoste de țară. Prin tot ce cuprinde și tratează, revista se declară, încă de la primele numere, o revistă neafiliată niciunei ideologii estetice sau social-politice, deschisă spre orice stil, curent sau opinie. Programul constă în definirea funcțională a unui model tipologic, accentul căzând pe fenomenul de receptare și difuzare a acesteia, pentru că formatul conține portrete ale unor personalități sau reproduceri celebre de pe copertă  și cu ilustrații, fapt care îi asigură succesul promovării și de ce nu? ― spiritului comercial, elemente ce se datorează și diplomației cu care își selectează colaboratorii.

Apariția semestrială a acestei publicații, ce se succedă cu regularitate exemplară, poartă amprenta luptei pentru unitate culturală, iar profilul și preocupările ei reflectă o activitate complexă și multiculturală. Extrapolând prioritățile revistei sunt acelea de a reintegra în istoria generală a românilor paginile scrise cu sacrificii de adevărații patrioți.

Revista „Eroii Neamului” este exigentă, la standardele europene ale dezbaterilor de idei, cu un program estetic ferm, vizând libertatea creației și o reflecție despre noi, despre generația noastră, dar și despre fiecare dintre noi în parte. Spiritul elitist și radical al acestei reviste ― inconfundabil în spațiul cultural românesc ― dă seama despre existența unei generații care, hrănindu-se din idealuri raționaliste, crede doar în forța dialogului intelectual și a spiritului critic care promovează lumina cuvântului prin scris și dragostea pentru adevăr și cultură românească.

Nu multe dintre publicații de acest gen se pot bucura de o astfel de continuitate enciclopedică, de cursivitatea articolelor și rigurozitatea colaboratorilor. Axată pe teme de interes public din sfera istorică, revista cuprinde articole care tratează „cauza națională”, vorbind despre eroi a căror dramă simbolizează și drama clasei lor sociale, fapte, evenimente și situații din istoria trecută și prezentă.

Revista se remarcă printr-o evoluție ascendentă, prin seriozitatea colaboratorilor și articolelor, fiind deschisă tuturor celor interesați să sprijine conștiința națională. Apreciem spiritul liber, tânăr și curajul celor care doresc să-și aștearnă gânduri și recomandări pentru cititorii revistei și dorim viață lungă și articole concretizate prin obiectivitate și intransigență ziaristică.

***************

* Revista poate fi consultată accesând:
https://asociatia-tempora.ro/category/revista-eroii-neamului/

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: