Toamnă romantică la Castelul Teleki Sándor din Coltău

Castelul Teleki Sándor din Coltău
Foto: Ilie Tudorel

de Tudorel ILIE
Ambasador al turismului maramureșean

Despre Petőfi Sándor am auzit prima dată, cândva, în copilărie, la Ardud, locul nașterii mele în satul plin de farmec al bunicilor. Am văzut la Cetatea Ardud, unde mă jucam împreună cu prietenii, în fragedă pruncie, o placă memorială din marmură neagră închinată lui Petőfi Sándor, încastrată undeva în zidul turnului mare al cetății. Fiind curios, ca orice copil, am întrebat: Cine este Petőfi Sándor? Mi s-a răspuns simplu, pe înțelesul meu, că a fost un mare poet.

Anii au trecut ca vântul și ca gândul, dar amintirile au rămas. Amintirile copilăriei mele legate de vacanțele școlare petrecute la Ardud au legătură și cu acest poet despre care, încă din acei ani, am mai aflat multe povești de la bătrânii satului.

Acest mare poet romantic maghiar, care a fost Sándor Petőfi, s-a căsătorit la 8 septembrie 1847 în capela Cetății Ardud cu tânăra Szendrey Júlia, pe care a cunoscut-o chiar cu un an înainte, în 8 septembrie 1846, cu ocazia unui bal de seamă organizat la hanul „Cerbul de Aur” din orașul Carei, pe atunci reședința comitatului Szatmár. Júlia provenea dintr-o familie înstărită din Ardud și era fiica intendentului domeniului și Cetății Ardud, stăpânite pe atunci de grofii familiei Karolyi, marii latifundiari ai comitatului.

Încă din copilărie am văzut lacul din apropierea cetății, pe malul căruia Petőfi Sándor a scris poezii de iubire dedicate viitoarei sale soții. Locul este marcat în prezent de un monument de piatră ridicat în amintirea poetului. De multe ori mi l-am închipuit pe acest poet cum privește chinuit de dor și fără speranță spre Cetatea Ardud, cu gândul la iubita sa Júlia și viitorul lor împreună. Căci intendentul Ignatz Szendrey, tatăl Júliei, nu era de acord ca cei doi să se căsătorească și chiar i-a refuzat prima cerere în căsătorie lui Petőfi, pe care îl considera un biet poet sărac, chiar dacă era deja recunoscut de elitele vremii.

Însă într-un final viitorul socru a acceptat să i-o dea de soție, fără zestre, dar fără să participe la cununia lor religioasă. Cea mai mare bogăție a Júliei era însă educația ei aleasă, dobândită la instituțiile pentru educația fetelor din Ungaria și chiar la Pesta. Era o tânără manierată și drăguță. Cânta excelent la pian și dansa bine, vorbea în limbi străine și evita compania oamenilor, preferând lecturile. Júlia se potrivea perfect cu Sándor Petőfi și se spune că între cei doi a fost dragoste la prima vedere. Cei doi iubiți s-au adorat reciproc și între ei s-a înfiripat o dragoste curată, a cărei poveste iată că nu s-a pierdut niciodată în negura timpului.

Petőfi ajunge de mai multe ori la castelul prietenului său

Cu groful Teleki Sándor, Petőfi se împrietenise la același bal petrecut la Carei în luna septembrie a anului 1846, când a întâlnit-o pentru prima dată pe viitoarea sa soție. Deși poetul nu prea îi avea la inimă pe reprezentanții marii nobilimi ai vremii, între el și grof a fost o mare prietenie și un respect reciproc. Groful îl simpatiza pe Petőfi și l-a invitat prima dată în Coltău la sfârșitul lunii septembrie 1846. Lui Petőfi îi plăceau mult plaiurile satului Coltău și împrejurimile sale, căci aici se simțea ca acasă. Aici a ascultat cântecele lăutarilor țigani, care-l vrăjiseră și pe Franz Liszt. Aici a învățat să călărească. Făcea dese plimbări, când pe jos când cu trăsura, prin sat, pe la izvorul Vajda sau împrejurimile din această zonă a Maramureșului numită Țara Chioarului. Atunci a cunoscut-o pe tânăra și frumoasa țigancă Varga Anikó (poreclită Pila Anikó) ce, spune gura satului, îl vizita câteodată pe Petőfi la castel în serile și nopțile de toamnă din 1846. În nici o poezie nu este pomenită relația lor, căci ea rămâne una din legendele satului.

Totuși, romancierul Jókai Mór, unul din prietenii poetului și care la câțiva ani mai târziu a fost la rândul său oaspetele contelui Teleki la Coltău, scrie în jurnalul său că a întâlnit-o pe fosta „pasiune” a poetului. Mai scrie că această femeie în fiecare an pleca în pelerinaj să depună flori pe câmpul de luptă de la Albești, lângă Sighișoara, acolo unde a fost dat dispărut revoluționarul Petőfi, în timpul bătăliei din 31 iulie 1849 împotriva armatelor imperiale ruso-austriece și se presupune că ar fi murit aici, la numai 26 de ani. Nu vom ști niciodată cât este adevăr și cât este legendă în povestea idilei dintre Petőfi și țiganca Pila Anikó, dar figura poetului a rămas extrem de vie în memoria localnicilor, care povestesc cu drag și în prezent legendele despre poet, chiar dacă din vremea sa până azi au trecut mulți ani.

În perioada următoare Petőfi a fost de mai multe ori invitat la Coltău, drept care a fost cât se poate de firească invitația contelui Teleki Sándor ca, după căsătorie, poetul și tânăra lui soție să-și petreacă luna de miere la castelul său.

Petőfi Sándor și Júlia în luna de miere la Castelul Teleki Sándor

Chiar după cununie proaspeții însurăței au plecat în călătoria de nuntă. Voiajul de la Ardud spre Coltău nu a fost fără peripeții, căci pe drum una din osiile trăsurii cu care călătoreau tinerii căsătoriți s-a rupt și perechea a fost nevoită să petreacă o noapte la hanul „Vulturul Negru” din centrul orașului Baia Mare. După ce trăsura a fost reparată au pornit mai departe spre satul Coltău, cale de vreo 10 kilometri.

Odată ajunși la castelul grofului Teleki Sándor, poetul i-a cerut nobilului său prieten să-l lase singur cu soția sa la castel, pentru ca nimeni să nu tulbure dragostea lor. Contele a acceptat să trimită toți servitorii acasă și să plece chiar și el însuși, dar cu condiția ca măcar bucătarul castelului cu nevasta lui să rămână la dispoziția tinerilor căsătoriți, căci numai cu dragostea nu vor putea trăi. Contele știa bine că dragostea trece prin stomac. În zilele care au trecut din 9 septembrie până în 20 octombrie 1847, Petőfi Sándor a petrecut alături de proaspăta sa soție Júlia, cea mai fericită perioadă a vieții sale, așa cum el însuși mărturisea. Cele șase săptămâni trăite la Coltău au însemnat apogeul creației sale poetice, Petőfi compunând aici numeroase poezii de dragoste dedicate consoartei sale.

Această emoționantă poveste de iubire, care dăinuie și azi peste timp în poeziile acestui poet romantic, m-a îndemnat să aflu mai multe despre locul și împrejurările în care acesta a scris cele mai frumoase poezii de dragoste din creația sa.

Toamna la Castelul din Coltău

Mi-am dorit să revăd Castelul Teleki Sándor, cam în aceeași perioadă a anului în care a ajuns la castel cu 175 de ani în urmă proaspăta familie Petőfi, aflată în luna de miere.

Într-o zi frumoasă de toamnă am plecat din Baia Mare cu o mare curiozitate, căci auzisem despre recenta renovare a castelului. Mai vizitasem în urmă cu peste zece ani castelul din Coltău, care atunci era cam afectat de trecerea anilor și ajunsese într-o stare avansată de degradare. Am fost uimit atunci că, spre deosebire de alte castele ardelene care s-au ruinat sau chiar au dispărut, acest castel a supraviețuit timpului. După ce a fost donat în anul 1937 comunei Coltău de către János Teleki, ultimul proprietar din ilustra familie, castelul a fost folosit ca depozit al C.A.P.-ului local (Cooperativa Agricolă de Producție), cămin cultural, dispensar medical, școală primară, grădiniță și bibliotecă. Din anul 1960 s-a amenajat aici muzeul „Teleki-Petőfi”. Poate că tocmai încărcătura emoțională romantică a acestui loc l-a salvat de la pieire și uitare. Mi-aduc aminte că la acea primă vizită m-a impresionat camera omagială Petőfi Sándor.

Ajuns la Coltău în toamna anului 2022, am avut o plăcută surpriză găsind aici un castel splendid renovat printr-un proiect Regio cofinanțat din fonduri europene, derulat de către primăria locală în colaborare cu A.D.R. Nord-Vest. Acest edificiu de mare valoare a patrimoniului cultural național și european, a fost consolidat și reabilitat conform celor mai bune metode de restaurare, începând din beciuri și până la mansardă. Spațiile muzeale au fost modern amenajate și în mansarda castelului funcționează în prezent o sală multifuncțională de evenimente care găzduiește și expoziții de artă plastică. Atât castelul-muzeu cât și parcul înconjurător formează pentru vizitatori un spațiu cultural educațional complex, având după revitalizare un mare potențial turistic.

Castelul Teleki Sándor din Coltău – interior
Foto: Ilie Tudorel

Parcul castelului a fost readus la frumusețea de odinioară și mai mulți arbori seculari pot fi văzuți aici. Între aceștia vă pomenesc despre vechiul „chiparos de baltă”, care dăinuie aici de peste 250 de ani, fiind arbore protejat de Academia Română. Nu în ultimul rând vreau să povestesc despre vechiul fag, acum parțial uscat, sub care contele Teleki Sándor obișnuia să-și întâmpine prietenii sau invitații săi renumiți. Putem să ne imaginăm momentele memorabile când pe sub umbra acestui fag au trecut pianistul și compozitorul Franz Liszt, poetul Petőfi Sándor cu soția sa Júlia, scriitorul Jókai Mór și mulți alții. Legendele locului spun că aici sub fag i-au cântat lui Franz Liszt lăutarul Pócsi Laci și taraful său țigănesc din Sighet, aduși de grof pentru că erau cei mai buni instrumentiști din zonă. Dacă fagul ar avea grai, multe ar putea să ne povestească vechiul arbore, care încă mai este în picioare lângă castel.

Pentru evocarea marilor personalități care s-au perindat pe la castel, în ultimii ani s-au instalat în parc bustul contelui Sándor Teleki precum și grupul statuar al vestitului cuplu romantic Petőfi-Szendrey, alături de bustul renumitului Franz (Ferenc) Liszt și al generalului polonez pașoptist Józef Bem, toți aceștia fiind prietenii apropiați ai contelui.

La marginea parcului am revăzut blatul de piatră al mesei la care poetul Petőfi Sándor a petrecut multe ore în compania iubitei sale soții, scriind celebrele sale poezii de dragoste chiar aici, la umbra bătrânului arbore de corn denumit ulterior de localnici „cornul lui Petőfi”. Între aceste aproape 30 de poezii de dragoste, scrise de către Petőfi Sándor în momentele de vârf ale creației sale artistice trăite la Coltău, cea mai valoroasă este renumita poezie intitulată „Sfârșit de septembrie”, o capodoperă a literaturii universale.

Sursa foto: Castelul Teleki Sándor din Coltău

Vechiul corn, care avea peste două sute de ani vechime, a rezistat până în anul 1997, când a fost doborât de vânt. O bucată din trunchiul cornului se mai păstrează și în prezent pe terasa etajului muzeului de la castel. Apoi lângă vechea masă a răsărit dintr-un lăstar o nouă mlădiță care este cornul de azi, reprezentând un adevărat simbol renăscut al dragostei absolute, ca un exemplu de dăruire și atașament adresat tuturor îndrăgostiților lumii.

Destinul romantic al celui care a fost poetul și revoluționarul Petőfi Sándor poate fi întruchipat prin cuvintele: viață-dragoste-libertate. Însuși poetul spunea: „pentru dragoste îmi sacrific viața, iar pentru Libertate îmi sacrific dragostea!”

Culorile pastelate ale toamnei au accentuat reveria acelei zile petrecute în atmosfera romantică a castelului. Unele dintre coroanele copacilor începuseră să se coloreze în galben, portocaliu sau roșu. Ici și colo frunzele acopereau încet aleile parcului. Mi-am amintit două strofe din poezia lui Petőfi „Toamna-i aici, din nou-i aici”, scrisă la Ardud în 17-20 noiembrie 1848:

„… De fapt pământul toamna
Doar adoarme, nu moare;
Îi poți vedea și-n ochi, că-i doar
Somnoros, nu bolnav.

Și-a lepădat frumoasele-i haine,
Încet s-a dezbrăcat;
Se va îmbrăca iară’ în
Zori, de primăvară.”

Sub mantia de frunze moarte puteam ghici pe aleile parcului urmele acelora care cândva au pășit pe aici. Revedeam pașii atâtor personalități ale istoriei și culturii, între care se detașează personajul romantic uluitor ce este chiar „contele sălbatic”.

Un conte zbuciumat, asemenea secolului XIX în care a trăit

Contele Teleki Sándor de Szék, este un personaj emblematic pentru zbuciumata istorie a Europei secolului al XIX-lea. În epocă, datorită caracterului său, al stilului său de viață aventurier, el a fost supranumit „contele sălbatic”. Porecla și-o merită cu prisosință, căci a trăit din plin o viață ca-n filme. Contele s-a născut la Cluj în anul 1821. După împlinirea vârstei de 20 de ani a călătorit în toată Europa între anii 1841-1845. În timpul studiilor din Germania s-a împrietenit cu pianistul și compozitorul Franz (Ferenc) Liszt, pe care l-a însoțit în turneul său muzical, când Liszt a susținut concerte prin jumătate din Europa. Existența contelui era plină de aventuri, marcată de dueluri și pericole. Când a împlinit vârsta de 25 de ani, în anul 1845, în încercarea de a-l așeza la casa lui, părinții săi îi oferă Castelul de la Coltău, care era folosit până atunci de către familia Teleki ca un fel de conac de vânătoare. După 1846 acest castel a devenit un loc plin de viață și de prietenii dragi ai contelui, între care i-am pomenit deja pe Franz Liszt, Petőfi Sándor și Júlia. Tot în 1846 contele a intrat în politică devenind apoi deputat al comitatului Țara Chioarului. A fost participant activ în revoluția ungară din 1848-1849, luptând ca și colonel în armata generalului Józef Bem. După capitularea de la Șiria din august 1849 și înfrângerea revoluției, a fost luat prizonier, fiind închis în Cetatea Arad. A fost condamnat la moarte, dar a evadat din închisoare și a fugit la Belgrad, apoi la Constantinopol. A fost exilat vreme de 18 ani. În acest timp s-a stabilit mai întâi la Paris, apoi pe insula Jersey, unde s-a împrietenit în 1852 cu marele scriitor Victor Hugo.

Ulterior s-a mutat pe insula Guernsey, unde s-a căsătorit cu o englezoaică bogată, de care a divorțat după numai un an. În anul 1858 s-a împrietenit la Nisa cu generalul revoluționar italian Giuseppe Garibaldi și s-a înrolat în armata lui, luptând ca general al Legiunii Maghiare în Sicilia, Calabria și Napoli. Apoi a locuit o vreme într-o localitate din Toscana, cu a doua sa soție, franțuzoaica Mathilde Litez de Tiverval și au avut patru copii. Între timp s-a împrietenit și cu alte celebrități ale vremii, între care cei doi Alexandre Dumas (tatăl și fiul).

În anul 1867 a fost amnistiat și s-a reîntors acasă după ce i s-au restituit proprietățile, inclusiv Castelul de la Coltău. În anii ce au trecut s-a ocupat de educația copiilor săi, retrăgându-se din viața politică și scriindu-și memoriile din revoluție și din exil. Castelul a rămas la fel de primitor pentru prietenii săi, între care și scriitorul Jókai Mór. Contele Teleki Sándor a murit în anul 1892 la Baia Mare, iar ultima sa dorință a fost să fie înmormântat sub „cornul lui Petőfi”, unde mormântul său a rămas o vreme până când a fost mutat în cimitirul satului. Contele a fost iubit de țărani, pe care i-a sprijinit activ pentru emanciparea lor.

Memoria „contelui sălbatic” Teleki Sándor și a prietenilor săi va rămâne vie la Castelul din Coltău, mai ales acum după finalizarea proiectului de reabilitare. Puține castele din lume se pot lăuda că au găzduit în trecut atâtea personaje ilustre ale culturii, fiecare cu câte o poveste fascinantă și mai ales cu povești de dragoste nepieritoare, precum am aflat la acest castel. De când lumea și pământul iubirile se nasc și mor, dragostea dintre Petőfi Sándor și Júlia, chiar dacă a fost scurtă ca o văpaie, a devenit eternă prin poeziile romantice scrise la Coltău. Cadrul natural generos al parcului dendrologic completează peisajul castelului, de unde se vede la orizont o panoramă spectaculoasă asupra arcului munților Gutâi, din Carpați. Toate acestea la un loc, fac din Castelul de la Coltău cel mai romantic castel din această parte a Europei, care ne cheamă să-l vizităm.

Castelul Teleki Sándor din Coltău
Foto: Ilie Tudorel