ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE ȘI PROGRAME CATEHETICE PENTRU O VIAȚĂ ÎN DUHUL FILOCALIC AL ORTODOXIEI

prof. dr. Vlad I. Bondrede dr. Vlad Ioan BONDRE

Introducere

Dintotdeauna, catehizarea sau învățarea prin viu grai sau practică religioasă a constituit una dintre activitățile fundamentale desfășurate de Biserică, după cuvintele Mântuitorului: „mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28, 19).

Activitatea catehetică și activitatea pastoral misionară s-a dezvoltat în funcție de împrejurările concrete ale vieții bisericești, fapt pentru care au fost cunoscute epoci de înaltă strălucire, ilustrate de personalitatea părinților filocalici. Datorită ierarhiei lor superioare, învățământul catehetic a luat avânt, iar acest fapt s-a tradus ca o lecție destinată nu numai transmiterii unei anumite informații cu caracter teologic, ci a urmărit, în special, formarea de trăitori autentici ai credinței ortodoxe.

Esența învățăturii catehetice este întruparea, moartea, învierea și înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos, de la care se pornește spre alte adevăruri sau alte învățături. Din acest considerent, practica catehetică trebuie să fie un deziderat mereu prezent în viața și activitatea Bisericii, indiferent de epoca în care ea își desfășoară activitatea. Așadar, trebuie înțeles faptul că atât programele catehetice, pelerinajele sau taberele educative sunt mijloacele prin care se poate valorifica și echilibra atât izvorul tradițional al învățăturii, cât și cel modern, oferit de mijloacele tehnice prezente astăzi în lumea modernă. Doar așa se va putea păstra identitatea vie a Bisericii, a membrilor ei, ai vlăstarelor pline de rod care sunt reprezentate de noile generații de tineri.

Serile de cateheză

Organizarea serilor de cateheză este o modalitate de instruire a creștinilor prin care se așează în conștiința lor temelia învățăturii vieții morale și spirituale. Faptul că aceste cateheze implică prezența unor duhovnici iscusiți sau ai unor trăitori ai tainelor credinței, determină apariția unui fenomen practic, și anume, demonstrația. Prin învățătura și practica lor, acești duhovnici transmit, în acele seri duhovnicești organizate în cadrul Bisericii sau în sălile de conferințe, rezumate ale învățăturilor de credință care sunt de folos sufletului credincioșilor.

Adevărurile religioase transmise și abordate în cadrul serilor de cateheză stabilesc o conexiune metafizică între catehet și catehumen, prin care se realizează progresul spiritual pus ca obiectiv inițial. Acest fapt trebuie înțeles în măsura cuvintelor Sfântului Chiril al Ierusalimului care spune: „deși nu reușim a cuprinde pe Dumnezeu cu mintea, totuși trebuie să vorbim despre el”[1].

Dacă tema centrală a catehezelor o constituie lucrarea de mântuire a lumii săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, cu siguranță, există și alte teme care pot conduce la trăirea sentimentului religios în cea mai pură formă, iar una dintre acestea este învățătura despre Sfinții isihaști. O mare parte a informațiilor referitoare la acești sfinți se regăsesc începând cu secolul al XIII-lea, atunci când au fost prezentate referințe despre viața, activitatea, învățătura sfinților Nechifor, Grigorie Palama, Teoplit de Fidalefia, Nil, Atanasi Lipentrinul, Ignatie Xantopolos, Paisie de la Neamț, ș.a.[2] Importanța învățăturii Sfinților Părinți isihaști este vitală pentru viața contemporană a Bisericii, ei fiind cei care indică modul autentic de trăire în Hristos. Unii teologi scot în evidență faptul că un adevărat creștin ortodox nu poate concepe prezentul Bisericii în afara rădăcinilor sale, fără origini și fără început, motiv pentru care se ca fiecare creștin să fie familiarizat cu adevărurile de credință împărtășite de acești sfinți părinți.

Organizate în serile din zilele de rând, catehezele aduc multă bucurie în sufletele ascultători, atrăgând tânăra generație, care este dornică de a gusta din învățătura Bisericii. Dincolo de timpul psihologic dedicat catehezei, de tematica impusă, se mai solicită un aspect deosebit, ca cel care susține cateheza să dea dovadă de o viață evlavioasă, ca cei care-l ascultă să vadă în el convingerea celor propovăduite și săvârșite. Pentru ca învățătura duhovnicului să ajungă în sufletul ascultătorilor și să prindă rădăcini, sunt necesare câteva principii: învățătura trebuie să fie vie, bazată pe fapte concrete; comparată cu alte învățături; să fie îndreptată spre noile generații de tineri[3].

Necesitatea prezenței unor duhovnici iscusiți în cadrul serilor de cateheză, în special al celor care au ca și subiect rugăciunea inimii sau Sfinții ishihaști, trebuie înțeleasă în armonia cuvintelor starețului Tadei de la Mănăstirea Vitovnița: „Dacă simțim o dispoziție prielnică, putem întrerupe tăcerea inimii prin rostirea rugăciunii lui Iisus. La începuturi, ea suna așa: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluiește-mă pe mine! Cu timpul, monahii au scurtat-o, și astăzi, ea sună astfel: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine!. Dacă putem, să rostim rugăciunea lui Iisus cu simțire. Dar dacă nu putem, să încercăm să cădem cu inima la Domnul așa cum știm și ne-am deprins, să mulțumim cu tăcere înaintea Lui. Dacă nu avem duhovnici iscusiți care să ne călăuzească, este primejdios a te sili să rostești rugăciunea lăuntrică”[4].

Organizarea de pelerinaje la așezămintele monahale – adevărate oaze de liniște și reculegere spirituală

O metodă de reculegere spirituală într-o lume din ce în ce mai secularizată este participarea la pelerinaje. Pelerinajul, se definește, în sine, ca o călătorie inițiatică pe care credinciosul o face pentru a se simți mai aproape de Dumnezeu, pentru a instaura în inima lui pacea isihastă. Această faptă se traduce ca o căutare a lui Dumnezeu, adică, ca o exteriorizare a sentimentului religios, ca o tranziție. În acest sens, pelerinul este cel care exersează să facă din Dumnezeu un centru al vieții sale. Din acest motiv, el ajunge să se rupă de lume și își concentrează pașii, speranțele și năzuințele spre locul de întâlnire cu Dumnezeu.

Pelerinajele la așezămintele monahale, care sunt adevărate oaze de liniște și de reculegere spirituală, sunt faptele ascetice pe care creștinul le practică, și prin care se nevoiește și renunță la ceea ce nu este esențial în viața lui. Necesitatea pelerinajului în contextul societății contemporane vine să încline balanța spre valorile morale, căci, astăzi, fenomenul secularizării este văzut de către unii ca fiind un lucru bun. Cu toate acestea, creștinul autentic trăiește în lumea desacralizării, dar gândul îi este la Dumnezeu, de aceea, în acest context, pelerinajul este un exercițiu de înduhovnicire. El îl scoate pe om din cotidian și îl centrează spre Dumnezeu, dar și spre înțelegerea propriului eu. Din acest motiv, pentru unii creștini, pelerinajul este considerat un mod de eliberare din lumea viciată[5].

Deși există mai multe destinații de pelerinaje, cele mai dese sunt realizate la așezămintele monahale. Mănăstirea este spațiul care îl determină pe creștin să se simtă familiar cu noțiunea de sacru. Pelerinajul la mănăstire este un drum spre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, fiindcă în acele spații domnește viața duhovnicească, asceza, postul și rugăciunea. Cu alte cuvinte, odată ajuns în spațiul monahal, creștinul se simte asemenea călugărilor, începe să se dezlumească, leapădă răutățile și păcatele lumii și îl primește pe Hristos în inima lui[6].

Foarte mulți creștini simt o liniște sufletească și o pace atunci când participă la pelerinaje. Acest lucru se datorează faptului că ei au pornit o călătorie spre eul lor pe care vor să-l schimbe, să-l facă mai bun. Atunci când pășesc pe pământul sfânt al mănăstirilor, creștinii știu că sunt mai aproape de Dumnezeu, iar această trăire este dublată, de cele mai multe ori, de practicile pe care aceștia le trăiesc în acele spații sacre[7]. Pelerinii sunt învățați că în spațiul trăirii duhovnicești există un singur gând care trebuie să le guverneze viața, rugăciunea inimii. Această rugăciune se concentrează pe o mulțime de sensuri. În primul rând ea este o rugăciune hristologică prin care creștinul îl cunoaște pe Dumnezeu. Mai apoi, această rugăciune determină la smerenie, iar din aceasta creștinul ajunge să se încredințeze pe sine în întregime lui Hristos și să realizeze că o viață fără El, este o viață fără sens.

Așadar, baza profundă a pelerinajului este nevoia de sacru a omului. Această nevoie ține de existența lui, de dorul paradisiac care îl mână pe creștin să își îndrepte pașii spre locurile unde își poate adăpa sufletul de pace, liniște și reculegere spirituală[8].

Școala de vară – activitate educativă ce stimulează răbdarea și dobândirea păcii lăuntrice

Valoarea actuală a școlilor de vară sau a taberelor creștine ortodoxe organizate în natură, ca un mod de apropiere față de Dumnezeu, este pusă în evidență de contextul societății secularizate și desacralizate care dorește să aibă în componența ei tineri dispuși să accepte noile fenomene sociale ca pe niște deziderate. În acest sens, mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei spune următoarele: „ritmul accelerat al societății umane de astăzi, cu transformările rapide ce au loc pretutindeni și în toate domeniile, necesită un răspuns din partea Bisericii. Structurile misionare ale acesteia sunt chemate spre o actualizare permanentă, pentru a nu deveni într-o bună zi un fel de ghetto, cu toate consecințele acestei stări. Acest fapt nu implică, desigur, schimbări în conținutul mesajului creștin, rătăcire cu mult mai mare, ci găsirea unor noi forme de propovăduire a lui Hristos, Care, ieri, azi și în veci este Același (Evrei 13,8), pentru a răspunde unor căutări și frământări specifice timpului. Cred că o astfel de formă de propovăduire actuală este și tabăra”[9].

Școlile de vară și  taberele sunt un mediu în care, pe lângă diversele lucruri pe care le învaţă, tinerii și nu numai, au ocazia să experimenteze comuniunea cu Dumnezeu și apartenenţa lor la Biserică, într-un mod mai diferit față de serile de cateheză, pelerinaje, sau slujbele din parohii. Taberele sunt locul în care creștinii și în special, tinerele vlăstare ale ortodoxiei se regăsesc pe ei înșiși și totodată, pe Hristos, Cel pe care vor să-L simtă ca prieten al lor (Ioan 15,15). Așadar, taberele și școlile de vară sunt un mediu propice de împărtășire a prezenței Lui Hristos. Fie că este vorba de prezența harică din rugăciunea comună, din experierea Sfintelor Taine, din Cuvântul explicat și înțeles prin cateheză  ori trăit în dinamica relațiilor cu ceilalți, Același Hristos Se împărtășește pe Sine tinerilor în toate aceste forme, prin harul Său și prin lucrarea oamenilor, în special a preoților care le sunt modele de trăire și rugăciune. În acest context, unii participanți au constatat că coordonatorii lor, în special, preoții, au început să utilizeze „un mod de comunicare adaptat zilelor actuale, … s-a explicat cât să se înțeleagă mesajul, … s-a folosit un limbaj adecvat necesităților tinerilor, vârstei lor, pe limba lor, pe înțelesul lor, fără prea multă vorbărie fără rost”[10].

În cadrul taberelor și a școlilor de vară, Mântuitorul Iisus Hristos este considerat ca fiind prietenul tinerilor și Cel care îi cheamă într-un loc al comuniunii și al dragostei, al considerației și respectului pentru celălalt. În acest mediu, le sunt puse la dispoziție programe echilibrate de rugăciune și de joacă care țin cont de viața și de nevoile lor și li se împărtășește cuvântul lui Dumnezeu și spiritul Tradiției Ortodoxe[11]. Ei sunt încurajați să intre în comuniune unii cu alții, să-și conștientizeze mai mult valoarea apartenenței lor la Biserică. Nu în ultimul rând, în tabără, jocul, creația, arta, inspirația cognitivă este văzută ca un dar al lui Dumnezeu, iar viziunea aceasta este receptată și asimilată mai ușor când activitățile și întreaga viețuire comună are loc într-un spațiu natural și reconfortant pentru sufletul și trupul fiecăruia. Aerul tare al munților, priveliștea și miresmele pădurilor, sunetul pârâului, al ploii, al păsărilor și gâzelor, verdele intens sau crud al brazilor și al pajiștilor oferă experiențe care relaxează, liniștesc și reconfortează[12].

Concluzii

Prin programele catehetice și activitățile pastoral misionare pentru o viață în duhul filocalic al Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă face eforturi multiple să-i educe atât pe creștinii avizați, cât și pe noua generație a tinerilor în spiritul iubirii de Dumnezeu şi de oameni, prin promovarea rugăciunii, a prieteniei şi a întrajutorării. Prin serile de cateheză, prin pelerinaje sau prin tabere de religie, Biserica se străduieşte să umple vidul lăsat de fenomenele seculare care inundă societatea. Toate aceste programe urmăresc, de fapt, formarea omului nou, integral, pentru a face față tuturor provocărilor care vin și pentru a păstra, așa cum se cuvine, învățătura vie a Bisericii strămoșești.

[1] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Catehezele. Partea I, în „Izvoarele Ortodoxiei”, Vol. 6, 1943, p. 153.

[2] Părinții isihaști, op.cit., p. 15-16.

[3] Veniamin Micle, Inițieri catehetice, Editura Sfânta Mănăstire Bistrița, Râmnic, 1993, p. 15-22.

[4] Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este viața, Editura Predania, București, s.a , p. 75.

[5] Radu Teodorescu, Pelerinajul ca faptă ascetică, Cugir, 2017, p. 78-82.

[6] Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Editura Polirom, Iași, 2014, p. 12-19.

[7] Gheorghe Coman, Ecologie spirituală, Editura Oim, Iași, 2004, p. 78.

[8] Radu Teodorescu, op. cit. 88-92.

[9] Monahia Siluana Vlad, Tinerii și Biserica în zilele noastre. Caiet de lucru pentru preoți în vederea diversificării activităților de pastorație a tinerilor, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, p. 5.

[10] Mihai Barna, Importanța taberelor creștin-ortodoxe pentru misiunea Bisericii în rândul tinerei generații, accesat la URL https://doxologia.ro/arhiepiscopia-iasilor/importanta-taberelor-crestin-ortodoxe-pentru-misiunea-bisericii-randul-tinerei

[11] Vasile Timiș, Religia în școală. Valențe eclesiologice, educaționale și sociale, s.l, s.a., p. 5-19.

[12] Naclad Constantin, Educația religioasă în cadrul slujirii preoțești, Editura Trinitas, Iași, 2007, p. 48.

Sursa foto: internet

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: