LUCI TRUȘCĂ: Șotron. Poezii pentru copii

Luci Trușcă

Motto:

„Cu-n creion și o hârtie,
Plec într-o călătorie
Și desenez pe-un carton,
Din poezii, un șotron.
În pătrate și în cercuri,
Am presărat multe versuri,
Iar acum, cu bucurie,
Le așez în poezie”,

(Luci Trușcă, fragment din poezia „Șotron”, ce poartă și numele volumului – „Șotron – poezii pentru copii”)

(semnal editorial)

de Vasile BELE

Zilele acestea, din capriciosul sfârșit de februarie, mi-a fost dat să îl trăiesc cu emoție intensă și cu imensă bucurie: am primit de la prietenii din țară, câteva cărți – frământări sufletești, pentru care mă bucur, precum aur aș primi. Felicitări, tuturor, truditorilor pe tărâmul cuvântului așezat – în vers, în propoziții sau fraze, în poeme sau poezii pentru copii – fiecare după știința și ajutorul lui Dumnezeu. „Nimic nu este întâmplător!”, zice o vorbă din credința populară, care se potrivește, de minune, și cazului de față.

Așa se face, că din frumoasa Cetate a Râmnicului (dinspre Vâlcea) primesc, mulțumind expeditorului, două volume de versuri – un volum cu versuri pentru copii iar celălalt, poeme obișnuite. Voi începe, acest semnal editorial, cu volumul de versuri pentru copii, fără un motiv anume. Doar atracția și iubirea ce o simt, când mă (re)întâlnesc cu literatura pentru copii, față de cei spre care se îndreaptă volumul – copiilor! Cele mai sincere suflete. Cele mai nobile și mai curate suflete! Doamne, ai grijă de fiecare!

De fiecare dată, când scriu despre astfel de volume, fac acest lucru privind spre geamul copilăriei, având icoana părinților în fața ochilor (pe-atunci, foarte tineri și harnici!),  părinți care, au avut și n-au avut timpul de a ne spune povești sau a ne introduce în minunata lume a poeziilor copilărești. Aveau, Dumnealor, treburile lor – și nu o spun pentru a judeca aceste aspecte, dimpotrivă. Atunci când aveau puținul timp ne drăgăleau cu câte o poveste sau o poezioară. Mulțumesc pentru această binecuvântare.

Fericiți, extrem de fericiți, trebuie să fie copiii din familia Trușcă. De ce? Pentru că, Luci Trușcă, și mamă, și bunică, le oferă imensa și frumoasa bucurie de-a se întâlni des cu poeziile copilăriei. Sunt convins, cunoscându-i, că revederea este un mare motiv de bucurie. În general, revederile, sunt încărcate de emoție. Dar… și mai este un dar. Poeta (președinte L.S.R., Filiala Vâlcea), abia așteaptă să le dăruiască, (avându-i alături), din fascinanta lume a poeziilor, iar ei, nu pot decât savura cu maximă emoție, din acest privilegiu. Aș vrea, pentru o clipă, să fiu în casa dumnealor, și parcă o văd pe mama și bunica – Luci Trușcă – înconjurată de frumusețea celor din familia dăruită de Dumnezeu, citindu-le sau recitându-le din poeziile scrise cu inima, cu sufletul, cu gândul îndreptat spre ei – darurile lui Dumnezeu.

Iată, dovada clară, acest volum, „Șotron – poezii pentru copii”, apărut la Editura Franco, Brezoi, 2023, ISBN 978-606-95276-9-6, despre care vă mărturisesc, că l-am primit cu „dedicație și iscălitură”, de la autoare. Mulțumesc, Luci Trușcă, pentru acest privilegiu. M-am apucat (făcându-vă o mărturisire sinceră!), înainte de toate, să citesc volumul cu poezii pentru copii.

Am chemat copilăria la mine în suflet
să jucăm ȘOTRON și să depănăm amintiri
presărate cu mult zâmbet
din tine copilărie – care, încă, îmi ești
prinsă în rădăcina sufletului…

„Literele-s răsfirate,
Într-un cerc aflat în spate,
Mă aplec să le adun
Și în versuri să le pun”, (p. 3).

Am adunat prietenii și prietenia într-o
cupă de bunătate și am privit curtea
care-și aștepta, în liniște, gălăgia copiilor
cu râsul naiv și sincer
cu frumusețea și bucuria sufletelor
– imediat au ajuns și cățelul și pisica – ȘIRINA
și bunicu și bunica… pentru a se bucura…

„I-am pus numele Șirina
Și mă îngrijesc de ea,
Acum e mare, frumoasă
Și este dulceața mea”,

(din poezia „Șirina”, p. 21).  

Bunicul, cel mai înțelept, ne-a chemat
și ne-a povestit despre… alfabet!
ALFABETUL? Ce o fi? Întrebam și noi copii
dar îndată am aflat:
A – vine de la „Adevăr” și adevărat
Ce-o să fie? Ce-o să fie?
Mare, mare – bucurie!
Și așa, încetișor,
Aflăm, că B – vine de la „Bucurie” și bunișor
Iară C-ul, cel hoinar
Vine de car și cal!
Multe lucruri am aflat
D – e dor, neapărat,
E – e de la „Elegant”,
F – de la foarte „Frumos”
Și I – de la inimos, chiar inimă…
Dar ne-a întrerupt Grivei,
Ce-a lătrat până la 3!
Ce sunt astea, măi bunic?
L-am întrebat eu, chitic,
Astea-s CIFRELE, nepoate,
Fără ele nu se poate…

1 și cu 2 și 3 – este cifre,
Dragi nepoței, care-adune și mai scad
Calcule ele ne fac.
În viață, cât noi să trăim,
Tot citim și socotim,
Mai zicea bunul bunic,
Iar eu mă credeam voinic!

„3 e de la trinitate,
ești cu mine când te rogi,
de mine să nu ai parte,
căci sunt 4 și te-ntorci”, (p. 7).

Și povestea bunicului (sau cu bunicul!) își poate urma cursul, mare bucurie trebuie să fie în casa unde mai sunt bunici, nu-i așa? Aș vrea să cred, că fiecare copil din lumea asta, a avut sau încă mai are parte de vreun bunic sau bunică, mai mult sau mai puțin sănătoși/bolnavi, dar faptul că îi avem, este o binecuvântare. Din punctul meu de vedere, eu am avut această șansă-bucurie, de-a fi cu ei, ei de-a fi cu mine. Tot de la bunicul (Vasile, după nume, fie iertat!), am prins drag de rugăciune și biserică. Azi, sunt multe schimbate, e adevărat, dar, încă îi purtăm în suflet și-i vom purta pentru veșnicia vieții.

Pentru prima oară-n sat
Despre nuntă am aflat –
Nu o nuntă, ca oricare,
(Am aflat când am fost mare!),
Ci despre una aparte,
Din natură adunate –
NUNTA GÂZELOR, copii,
Are și ea bucurii!

„Mire-i un bondar, mândru, arătos,
Are un frac de frunze arămi,
Șade în caleașcă așa de fălos,
Iar la butonieră și-a pus păpădii.

(…)

Un alai de gâze îi urmează,
Zboară lin doi fluturi, nașii mari,
Libelule, prin prejur dansează,
Iar greierii-s ai nunții lăutari”, (p. 9).

Chiar de-o fi el mititel,
Tot îl cheamă – Gândăcel
GÂNDĂCELUL vai de el,
Și fricos… că-i mititel
„Patinează uneori,
Se strecoară printre flori!”, (p. 11).

Dar, oricum, cei mai buni „prieteni” sunt cățelul și pisica. Uneori invidioși, alteori bucuroși. Uneori mofturoși, alteori pretențioși – dar sunt cei care umplu curtea cu alergătura lor, cu finețea lor.

PRIETENII mei cei de soi
E Grivei și un pisoi,
Ei mereu, mereu aleargă,
Și mereu sunt tot pe grabă.

„În ograda noastră mică,
Un cățel și o pisică,
S-au prins prieteni, de curând,
Una, două… vrând, nevrând”, (p. 13).

Sosirea rândunicilor, la vechiul cuib, cel puțin pentru mine, în fiecare primăvară, a fost un mare prilej de bucurie. Așa am rămas și azi. Toamna și iarna, privesc cu tristețe cuibul gol, din șura veche, dar zâmbesc și-mi doresc să ajung primăvara – momentul când rândunicile se reîntorc. Or fi mereu aceleași, sau poate altele? Mă întreb, precum un copil, fără a ști răspunsul. Reîntoarcerea lor, motivul meu de bucurie. Și-apoi, toată vara, suntem vecini și ne bucurăm de buna vecinătate, nu-i așa?

Observ, că și poeta Luci Trușcă, are același drag pentru păsările cerului. Și-mi aduc aminte, cum îmi întrebam părinții și bunicii, uneori, „ce mănâncă păsările?”, „ce mănâncă, rândunicile?”, că nu le vedeam farfuriile. Da! E adevărat. Și, într-o zi, mi-aduc aminte, că le-am dus farfuria mea, în care am pus niște firimituri de pâine. Nu s-au apropiat de farfurie, cum doream eu, tocmai pentru că eu eram lângă ea. Dar, ce știam eu  despre toate acestea? Fac parte din copilărie. Și, încă ceva, adevărat și trist, dragă prietenă, eu chiar am trăit tristețea puiului bolnav, neputincios. Nu prea era pui, dar este exact așa cum zici dumneata – rănit la o aripă și nu mai putea zbura. Mi-a fost milă și le-am spus părinților să cheme un doctor. Nu au chemat, dar am fost trist multă vreme. Cred că îl „atacase” un uliu.

„Dintr-un stol, o rândunică,
S-a desprins și s-a întors,
Rânduiala i se strică,
Puiul ei a rămas jos.

 

Aripioara-i este frântă
Și nu mai poate zbura,
Duce cu viața o luptă,
Nu se poate înălța!”, (Luci Trușcă, din poezia „Puiul de rândunică”, p. 15).

Avem, fără doar și poate, și „Găinușa îngâmfată”, care „crede că e mare stea”, dar și „Pisoiul mofturos”, răsfățat, „de parcă e împărat” și o avem în ogradă, pe „Șirina”, o pisică rătăcită, „micuță”, „firavă”, „plângăcioasă”, zgribulită de frig.

         Frumoasă-mi ești copilărie
         cu amintiri care-mi zâmbesc din praf de neuitare
         doar vântul și roua mai adună atâtea amintiri
         și VEVERȚELE jucăușe, mereu în căutare de nuci
         sau alune pentru hrană.
         Nostalgia trecerii prin timp, azi, este surată
         cu emoția și bucuria revederii
         prin podul de vise

chiar și MĂRUL DE LÂNGĂ DRUM
își adună frumusețea în fructul copt
Copile
nu fugi de copilărie, las-o să te pătrundă
pune-o în sertarul inimii și dăruie-i gânduri
senine culese din albastru
sau, chiar din galbenul din LEGENDA PĂPĂDIEI…

Jocul ȘOTRON și-a deschis porțile gândului
pentru fiecare clipă devenită amintire neștearsă
chiar și PE DERDELUȘ – sunt amintiri
poate cele mai frumoase și mai multe
adunate în sertărașe de frig
puse în roșul obrazului și prinse
cu mănuși. Aici,
hărmălaia face casă de ger cu bucuria
și chiotele copiilor care-și trag săniile
pentru următoarea întrecere…

Amintirile sunt cele care ne țin. Tot ele, ne spun că am fost și noi copii. Sau tineri. Sau veseli. Sau triști. În definitiv – definiția vieții. Amintirile… Uneori triste – încă mai strârnesc lacrimi – dar, de cele mai multe ori, frumoase – aducând, în buzunarul vieții – zâmbetul, fericirea readucerii aminte. Nicicum nu poți uita, magia serilor de iarnă. Și, iar am amintiri care mă pătrund și-mi cheamă copilăria înapoi. Nu poți uita frigul/gerul de-afară, dar nici derdelușul sau pârtia tristă fără copii, veselă când e plină de glasul și prezența lor.

În casa bunicilor, fiecare lucru își are povestea lui. Așa cum, bunicii, au de fiecare dată o altă poveste, împletită din visare și adevăr. Aici, traiul își duce veșnicia fără mofturi sau „ifose de vedetă”, totul este vechi și deopotrivă nou, fiecare lucru își are locul său. Și bunica, din poeziile lui Luci Trușcă, își are povestea ei:

„A fost cândva, odată,
Tare, tare de demult,
Când era bunica fată
Și învăța la țesut.
În serile lungi de iarnă,
Când se-ntuneca devreme,
Când se lăsa geru-afară
Și neaua-ncepea a cerne”, (din poezia „Povestea bunicii”, p. 33).

Ce frumoasă este povestea bunicii! Câtă profunzime și noblețe! Amănuntele descrise, acceptarea fiecărui detaliu, îmi aduce aminte și mă trimite (ce frumos!) în copilărie. Oare, am crescut? Sau, am rămas, încă, un copil? Da! Știu. Au trecut doar anii… Nimic altceva. Copilul din mine, mai visează la cadoul sau darul primit „În noaptea de Moș Nicolae”, (p. 36). Și vreți să vă mai spun un secret? Chiar și Moș Crăciun, există! Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea îndeplini. Moș Crăciun le vede și le știe pe toate. Și dacă am fost cuminte. Și dacă nu am mâncat tot din farfurie. Și dacă am tras pisicul de coadă. Cum, le-o fi știind, pe toate? Doar minunata lume a copilăriei el poate pricepe și răspunde. Frumoasă ești lume a cuvintelor. Frumoasă ești copilărie. Frumoasă ești, carte – „Șotron – poezii pentru copii”, cinste cui te-a scris. Fericit sufletul celui care te deschide.

Mulțumesc, Luci Trușcă, pentru că mi-ai permis să fiu copil. Pentru că mi-ai readus multe momente din copilărie, din amintiri, în actual. Talentul și harul, îți sunt dăruite și te-au prins, dimpreună cu Zâna Muzelor, cea care te susține, necondiționat, în magia cuvântului și a copilăriei. Fericiți trebuie să fie copiii și nepoții tăi, că te au, că vă au.

Magia copilăriei! Mirajul și fantasticul copilăriei nu vor rugini niciodată! Dimpotrivă, ele își vor pune semințele, mereu, în țarina gândului, în glia bunilor și străbunilor noștri, trecuți la veșnicia stelelor. Fantasticul, acest cuvânt atâta de pretențios, l-ai îmbrăcat elegant, frumos, minunat în amintiri și cuvinte, în gânduri și clipe de neuitare, în iubire și respect pentru cei ce mai sunt, sau cei care au fost…

Felicitări, Luci Trușcă! Susțin și recomand acest magic volum al tuturor… al nostru, al copiilor din noi, al copiilor noștri. Finalul îți aparține… eu, rămân, mirat, „furat”, ancorat, prins sau cuprins în copilăria mea, și a ta, și a voastră… rămân, același copil! Mulțumesc!

„Calc cu grijă,clac ușor,
În lumea cuvintelor,
Sunt propriul învățător,
Prin cuvinte călător.

 

M-au fascinat de copil,
Pășeam cu ele, tiptil,
Le-am cunoscut și-nvățat,
În minte le-am așezat.

 

Timpul ne-a-mprietenit,
Suntem de nedespărțit,
Le prețuiesc, le iubesc,
Cu ele mă regăsesc.

 

Când le aștern pe hârtie,
Se naște o poezie,
Care spune o poveste,
Pentru cel ce o citește”,

(Luci Trușcă, „Lumea cuvintelor”).

Chiuzbaia, 24/25 februarie 2023

Vasile Bele

– membru U.Z.P.R., Filiala Vâlcea;
– membru L.S.R., Filiala Cluj-Napoca;
– președinte ASCIOR – Aria Maramureș;
– Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.