Oriunde s-ar duce un om, el sfârșește mereu prin a se întoarce acasă. La fel este cu creștinul, oricine ar fi, om de vază sau de rând, bogat sau sărac, savant sau neștiutor; orice ar putea fi, oricare ar fi locul pe care îl ocupă în societate, orice ar face, el trebuie să-și amintească mereu că nu este la el acasă, ci în călătorie, pe drum, și că trebuie să se întoarcă acasă, la tatăl lui, la mama lui, la frații și surorile lui mai mari. Această casă este Cerul; tatăl lui este Dumnezeu, mama, Preacurata Maică a Domnului, frații și surorile lui mai mari, Îngerii și Sfinții lui Dumnezeu. El trebuie, de asemenea, să-și amintească faptul că adevărata sa obligație este mântuirea sufletului sau, împlinirea poruncilor dumnezeiești, curăția inimii sale. Citește restul acestei intrări »
Bisericuța de lemn din Suiești – „Frumoasa maramureșeană”
de dr. Teodor ARDELEAN, Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Mărturisesc sincer ca am o venerație aparte pentru unii oameni și unele locuri. La mare cinste stă Maramureșul. Această formă de adevărată evlavie m-a îndemnat ca gazetar să caut mereu „ocazii” de reflectare a acestui minunat tărâm românesc sau de reflexie în fața filosofiei aparte născută într-un topos cu alură de ancestralitate.
În „Gazeta de Maramureș”, din 8 octombrie 2011, am publicat la rubrica „Biblioteca de idei” textul „Țăranca maramureșeană”.
Dar nu despre chipul femeilor din nord era vorba, ci despre bisericuța de lemn din Suiești, comuna Stănești, județul Vâlcea, pe care fiul satului, Vrednicul de pomenire Justinian, după ce a ajuns Patriarh al României (1948-1977), a instalat-o în arealul natal. Această biserică în stil maramureșean, construită inițial în anul 1658 în satul Gâlgăul Almașului din Sălaj și mutată în 1939 în Breaza (Prahova) a fost dăruită de Patriarhul Justinian și sfințită la 1 mai 1951. Suieștenii și vecinii din jur au botezat-o „frumoasa maramureșeană”, iar eu am încercat mereu să-i trec pragul atât pentru ideea de Maramureș, cât și pentru satul ei de origine și pentru anul instalării la Suiești; an în care am venit și eu pe lume în Moigradul porolissean. Citește restul acestei intrări »
Măreția Creatorului. Viața noastră este o călătorie printr-o lume și un spațiu geografic. Pentru unii e mai lungă, pentru alții mai scurtă; pentru unii mai ușoară, pentru alții mai grea. Atunci când mergem într-o excursie, privim cu atenție în jur și admirăm frumusețile naturii, creațiile de tot felul ale omului, localitățile prin care trecem, manifestările oamenilor etc.
Câți dintre noi mai găsim timp și dispoziție să admirăm atent traseul vieții noastre, natura înconjurătoare, măreția bolții cerești, frumusețea universului microscopic! Ne mărginim cel mai adesea la trebuințele biologice imediate, fie că e vorba de mâncare, de băutură, de îmbrăcăminte, de transport, de adăpost sau de starea materială, de agonisirea unor bunuri, de obținerea unor funcții, fie că e vorba de sănătatea și educația noastră sau a celor dragi nouă. Și anii se duc pe rând, iar noi ne dăm seama de asta doar la o sărbătoare, la o aniversare, la pierderea unei rude, colegi, apropiați, cunoscuți. Trăim atunci o clipă de luciditate și percepem cât suntem de firavi, de neputincioși, de grăbiți să trecem pe scena vieții spre un „dincolo” despre care știm atât de puțin!
Doamne și câte ar fi de văzut! Ochi avem, dar nu le vedem; urechi avem și nu le auzim; miros avem și nu le simțim; gust avem și nu le percepem!
Postul Crăciunului în 2021 începe pe 15 noiembrie și durează până pe 24 decembrie inclusiv, în Ajunul Crăciunului.
„Crăciunul este anticipat de perioada de 40 de zile a Postului Mic, marcată de interdicții alimentare şi penitente, care însă nu era reprezentată prin abțineri atât de stricte ca postul din ciclul pascal. Postul Crăciunului se aseamănă mult cu Postul Mare, deoarece ambele sânt perioade de pregătire, cu abstinență şi post. În timpurile vechi cel care nu a postit a păcătuit. În timp de post au fost interzise petrecerile gălăgioase, căsătoriile, oamenii se îmbrăcau şi se comportau modest. În ceea ce priveşte alimentația, ei țineau un post sever. Se întâmpla că, în timpul postului, nu mâncau nici din porcul tăiat, nici nu-l gustau.
Din dorința de a pune în valoare – Cartea, Compartimentul Împrumut carte pentru adulți al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare continuă proiectul „Maramureșul autentic, prin file de carte”, prezentându-vă un obiect de cult, ținut cu evlavie în lada de zestre – „Pecetarul”.
Știință și credință. În Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii întâlnim un fapt curios. Demonii din acel om posedat mărturiseau pe Iisus și, în același timp, Îl rugau. Ei spuneau: „De ce ai venit, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme ca să ne muncești?” Totodată, Îl rugau ca în cazul în care îi va scoate din om, să le dea voie să intre în turma de porci.
Așadar, diavolii recunoșteau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat. Știau că la sfârșitul lumii Mântuitorul va veni din nou în lume, dar de data aceasta ca judecător. Atunci vor fi judecați nu numai oamenii, ci și diavolii. Mai mult, Îi recunoșteau superioritatea Mântuitorului, Îl socoteau ca un atotputernic și Îl rugau. Am putea spune că diavolii știau teologie. Știau, dar nu credeau. Știau, dar nu făceau. Aveau știință, dar nu aveau credință.
Și în rândul oamenilor întâlnim aceste două categorii. Sunt unii care știu multe, atât din domeniul Religiei, cât și din domeniul Științei. Citește restul acestei intrări »
de dr. Teodor ARDELEAN Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
De la inventarea tiparului toate cauzele bune ale omenirii au prins aripi în răspândirea conținuturilor de cunoaștere. Dar cel mai accentuat s-a dezvoltat circulația ideii „Împărăției lui Dumnezeu pe pământ”, prin tipărirea Sfintei Scripturi, în tot mai multe limbi și a cărților de folosință religioasă.
M-am îndrăgostit de domeniu în 1972 când mi-am început activitatea de gazetar la Zalău, iar tainele profesiilor din domeniul Guttenberg (linotipist, zețar, calandrar, mașinist tipar înalt, mașinist rotativă, zincograf ș.a.) constituiau porți de acces pentru succes.
Sunt aproape 50 de ani de când am intrat în acest univers magic, care face ca unicitatea slovei să se multiplice exponențial, spre folos informativ și educativ.
Recent am constatat că Editura și Tipografia Surorilor Lauretane din Baia Mare, deși îmi este foarte dragă prin bijuteriile letrice produse, nu îmi apare pe ecranul memoriei configurativ-iconice, deoarece nu am vizitat-o niciodată.
Pentru credincioșii din Ardeal, cu precădere cei din Arhiepiscopia Clujului și Episcopia Maramureșului și Sătmarului, anul 2021 este legat de împlinirea a o sută de ani de la nașterea Arhiepiscopului Justinian Chira (1921-2016), și a cinci ani de la mutarea sa la cele veșnice, iar în acest context, de curând, a apărut volumul „Arhiepiscopul Justinian Chira la centenar”.
Volumul, îngrijit de Părintele Iustin Tira (vicarul Arhiepiscopiei Clujului) și de Părintele arhimandrit Macarie Motogna (starețului mănăstirii Rohia), e publicat în coeditare de Editura Renașterea (Cluj-Napoca) și Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
„Cât a împlinit misiunea de Episcop vicar la Cluj, a fost o binecuvântare pentru mulți; în mod special pentru tinerii teologi, dar nu numai. Eu încă nu eram teolog, ci tânăr inginer care aveam nevoie de sprijin duhovnicesc. Și sprijinul l-am găsit la Vlădicul tinereților mele. Era minunată convorbirea cu Episcopul Justinian. Ieșeai din cabinetul lui cu sufletul plin de bucurie.Citește restul acestei intrări »
Frica de moarte. Trăim vremuri cum puține dintre generațiile precedente au trăit. Zi de zi auzim de sute de morți, auzim că spitalele sunt arhipline, că bolnavii sunt ținuți pe coridoare sau în ambulanțe, că nu sunt medicamente, că medicii au ajuns la limita puterilor. Vedem mereu înmormântări de Covid în parohia noastră, oficiate după reguli necunoscute până acum în tradiția românească. Umblăm cu măști pe față de nu ne mai cunoaștem unii cu alții; stăm la distanță, ne este frică să ne mai vizităm, să mai dăm mâna. Ne culcăm seara, dar nu știm dacă ne mai sculăm a doua zi, noi sau cei dragi ai noștri. Parcă nici în timpul războiului nu au murit atâția. Unii se vaccinează, sperând că astfel își dau o șansă de supraviețuire, alții se tem, considerând că aceasta ar însemna o moarte sigură. Am ajuns într-o situație paradoxală: ne temem mai mult de vaccin decât de boală; ne temem mai mult de spital decât de moarte! Foarte ciudat!
În vremea aceasta, pe toate canalele internetului se lăfăie materiale în care oameni de toate profesiile și culorile au devenit specialiști peste noapte în medicină, în virusologie, în vaccinuri și ne sfătuiesc să nu ne vaccinăm, să nu purtăm măști, să nu ne izolăm, să nu facem exact ceea ce ne sfătuiesc Citește restul acestei intrări »
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Jupa a fost zidită în anul 1850 în centrul satului, ctitorită de către marii proprietari nobili macedoromâni Constantin și fiul său Alexandru Capra de Jupa. Este construită în stil baroc. În fața iconostasului, pe solee, se află așezată o placă de marmură albă pe care e scris numele lui Alexandru Capra de Jupa, fiul ctitorului Constantin Capra de Jupa, precum și numele mamei sale Rozalia.
Pictura bisericii este executată din frescă în ulei, în stil baroc, de către pictorul J. Eckel în anul 1870. Se spune că pictorul bisericii a fost adus din Viena de către Alexandru Capra de Jupa.
Publicat de angelasimionca 
e-Bibliotheca septentrionalis 