Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 405 (1 – 15 Septembrie)

30/09/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Tristețea ca un mod de a fi. Într-o zi mă aflam în Serbia, la Cladova. Un orășel mic, liniștit, care îmbină armonios noul cu vechiul. Eram pe o stradă centrală.  Ceva mi s-a părut neobișnuit. Strada era interzisă circulației mașinilor. De-o parte și de alta a străzii erau localuri, restaurante, cofetării, cafenele. Fiecare din acestea își extindea spațiul pentru clienți și în stradă, sub forma meselor acoperite cu umbrele. Nu erau mulți consumatori, dar era liniște. Printre mese și în spațiile libere rămase se jucau copii, mulți copii. Oamenii care treceau pe trotuare se salutau între ei, salutau pe cei de la mese. Pe fețele tuturor se citea relaxarea, bucuria, bunăvoința. Vorbeau între ei, râdeau natural, fără prefăcătorie. Nu înțelegeam limba, urmăream doar mimica fețelor și constatam că oamenii aceia nu erau stresați, nu erau presați de lupte interioare. Și, culmea, oamenii aceia făceau parte dintr-un popor care de abia ieșise dintr-un război, care le spărsese țara, mândra Iugoslavie de altădată, în cinci țări, le ucisese părinți, copii, frați, rude, le distrusese case și alte bunuri. Oamenii aceia găseau, totuși, puterea de a trece mai departe, de a privi cu seninătate și încredere spre viitor. Erau robuști, bine hrăniți, veseli, siguri pe situație, solidari. Casele din oraș și din satele din apropiere erau bine îngrijite, parcă toate erau noi, abia terminate, cu grădini pline de verdeață în jur, cu garduri frumos construite, iar curățenia era un mod de a fi. Într-un cuvânt, eram într-o țară în care pofta de viață și bucuria de a trăi era la ea acasă. Cinste lor!

Am ajuns în Severin. Era cu totul altă atmosferă. Oamenii erau mult mai slabi, mai sfrijiți, mai supți la față, dezamăgiți și mai încrâncenați. Cei mai mulți mergeau cu capul aplecat, Citește restul acestei intrări »


Nici sărutare nu-ți voi da ca Iuda

17/09/2019

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

În lumina opacă a trăirilor religioase se întrezăresc pașii omului contemporan care calcă nesiguri pe cărarea vieții. Umbra lor se așază peste microunivers, căpătuind un nou început, al fenomenelor deluzorii, ireale și nonsens. Acestea împânzesc ființa omului de un freamăt izvorât din marea întrebare a vieții: „Cine sunt? Încotro mă îndrept?”. Chip și asemănare, lumină și lumini, omul se așază pe piedestalul hotărârilor pe care le va lua privind panoramic orizontul care i se întrezărește. Apare o tăcere, un spațiu gol, un loc de joacă pentru minte și suflet, căci, iată, el va trebui să-și aleagă și să-și asume drumul pe care va merge. Va rămâne ancorat de spiritul vieții, în și cu Hristos, sau va da sufletului său dulcea sărutare a trădării, asemenea apostolului Iuda? Evident, alegerea și repercusiunile ei îi aparțin.      Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 404 (16 –31 August)

16/09/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mânăstirile la români. Pământul țării noastre este presărat de mânăstiri, schituri și metocuri mânăstirești. Alături de biserici, ele formează o adevărată podoabă, o adevărată ghirlandă de odoare sfinte închinate lui Dumnezeu. Așa a fost dintotdeauna în istoria poporului român. Rare au fost localitățile, cât de mici, în care să nu fie construită „Casă” lui Dumnezeu. În felul acesta locuitorii s-au simțit mai aproape de Dumnezeu, mai apărați de nenorociri. Mânăstirile și bisericile transmit prin veacuri mesajul spiritualității creștin-ortodoxe.

Foarte multe dintre mânăstiri sunt ctitorii domnești, altele ctitorii ale marilor demnitari și boieri ai țării, iar altele ale unor obști sătești. Au fost ridicate ca rugăciune către Dumnezeu pentru ajutor în luptă și primejdii, ca altare ale permanenței liturgice, ca puncte strategice uneori, dar și ca mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu. Au fost dotate cu proprietăți și scutiri fiscale, dându-li-se posibilitatea prosperității. Unii istorici au considerat că această politică a multor domni români a avut drept scop slăbirea marilor proprietăți feudale. Deși aparțineau mânăstirilor, bunurile materiale respective puteau fi folosite oricând, la nevoie, de domnie, pentru soluționarea unor probleme superioare de stat. Prima mânăstire cunoscută în documente la români a fost Vodița din Mehedinți, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana (1374). Mânăstiri au existat însă și până atunci, dar ele au fost distruse de popoarele migratoare. Există descoperiri arheologice, care vorbesc despre existența unor vetre monahale încă din secolele III-IV. Citește restul acestei intrări »


Iisus Hristos – cel mai mare Profet

05/09/2019

de pr. Radu BOTIȘ

pr. Radu Botis_2Mântuitorul Iisus Hristos nu este un profet oarecare. El este cel mai mare profet, profetul prin excelenţă, supremul profet. Acest lucru se datorează faptului că El nu este, asemenea ceilalţi profeţi, numai om, ci este şi Dumnezeu.

Puterea şi autoritatea Sa de învăţător şi profet sunt absolute. Deşi vorbeşte în chip absolut, El este totuşi accesibil credincioşilor, pentru că în El îşi spune Dumnezeu cuvântul Său prin buze omeneşti .

Cuvintele lui Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie sunt revelaţie şi apel. În Sfânta Evanghelie auzi vocea Celui ce se revelează: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, dar ca un apel nesfârşit, care trezeşte şi invită spiritul său să caute, să ceară, să bată la uşa infinitului vieţii pe care El o descoperă. Citește restul acestei intrări »


De ce Anul Nou bisericesc începe la 1 septembrie

04/09/2019

Anul Nou Bisericesc, spre deosebire de Anul Nou civil, începe la 1 septembrie.

Data aceasta de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Mineiul zilei de 1 septembrie.

Evreii încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă şi aduceau Domnului ardere de tot.

Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 403 (1 –15 August)

02/09/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Judecata de apoiMarele Judecător. În fiecare zi suntem bombardați cu tot felul de știri care mai de care mai grozave, mai groaznice. În unele părți ale pământului se derulează războaie. Mor mii și mii de oameni de-o parte și de alta a frontului, fie că sunt soldați, fie civili; rămân mii de oameni schilodiți trupește și sufletește pentru tot restul vieții, sunt frânte destine și visuri înaripate ale tinereții. Câțiva oameni însetați de putere sau de avuție, care se află într-un anumit moment la butoanele de comandă ale unei țări sau ale lumii declanșează conflagrații locale sau mondiale și în urma lor rămân munți de cadavre. După război rareori sunt trași la răspundere cei vinovați. De cele mai multe ori învinșii sunt singuri vinovați, ei suportă toate ponoasele. Marii vinovați sunt declarați eroi, li se aduc osanale, sunt aclamați de „cooperativa alaiul”, li se construiesc statui, se scriu cărți despre ei. Sunt și cazuri când cei care sunt adevărații vinovați mor înainte de a răspunde pentru crimele lor, fie de moarte naturală, fie asasinați de proprii lor dușmani. Întrebarea firească pe care și-o pune orice om normal este aceasta: cine răspunde, oare, pentru toate crimele, pentru tot sângele vărsat, pentru toată durerea acestor oameni nevinovați? Nu se poate să rămână acestea nejudecate de un Judecător Suprem, Atotputernic și Atotștiutor!  Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 402 (16 – 31 Iulie)

07/08/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

 Dragii mei enoriași!

Sacru și profan. În jurul nostru observăm lucruri, locuri  și ființe de două feluri: sacre (sfinte) și profane. De asemenea, observăm zile sfinte și zile obișnuite.

Sunt sfinte bisericile, mânăstirile, crucile, icoanele, troițele; sunt sfinte zilele de duminică și cele de sărbătoare. Sunt sfințiți episcopii, preoții, diaconii. Față de toate acestea trebuie să avem o atitudine de respect deosebit. Prin aceasta ne arătăm credința și respectul față de Dumnezeu. S-o luăm pe rând:

Biserica MalovatBiserica este Casa lui Dumnezeu. O întâlnim în localități, sate, orașe, în incinta mânăstirilor. În ea se săvârșesc Sfintele Taine și Sfintele Ierurgii, în ea se săvârșește Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și celelalte Sfinte Laude. Ea este sfințită și resfințită de ierarhul locului, când este dată în folosință, după reparații mai mari etc. Când mergem la biserică, în duminici și sărbători și de câte ori este nevoie, trebuie să ne comportăm altfel decât atunci când mergem într-o locație oarecare, profană. Ne pregătim trupul făcând o baie, bărbierindu-ne, pieptănându-ne. Îmbrăcăm haine curate, nu neapărat noi. Nu ne ducem la biserică îmbrăcați după modă, cu haine în culori țipătoare, cu croială deșucheată, care să scoată în evidență anumite părți ale corpului. Nu are Dumnezeu nevoie să afle cum este moda în lume. Nu ne parfumăm. O îmbrăcăminte modestă, de culoare sobră e cea mai potrivită. Să avem o încălțăminte curată. Citește restul acestei intrări »