Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 486 (16 – 31 Ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! La mulți ani!

Scrisoare către Eminescu (XIV)

Bădie Mihai,

Demult nu ți-am mai scris, deși m-am gândit foarte des la tine, mai ales când, „cu gene ostenite”, seara, stins-am „lumânarea”. I-am spus lui Dumnezeu ce-am avut pe suflet și m-am așezat, așa, să cuget, pe marginea patului și gândul mi-a fugit la tine. Ai tu ceva, care mă trage din adâncuri de vreme și, de câte ori vreau să mă gândesc la ceva mai serios, plec de la Biblie, de la Sfinții Părinți sau de la scrierile matale.

Hei, bădie, tare s-a schimbat lumea! Și-n vremea matale erau filozofi, oameni de știință și de bine, escroci și hoțomani, sfinți și borfași, piscuri și prăpăstii, dar parcă se amestecau și se completau reciproc, așa cum pe câmp se amestecă florile cu mărăcinii, munții cu văile. Astăzi cei buni sunt tot mai puțini, cei răi și corupți se cațără tot mai sus, spre vârful piramidelor sociale. Se zice că cei buni, cei integri, ar sta ascunși, în umbră, dar eu mă întreb dacă o asemenea specie chiar mai există. Poate pe vremea ta nu circulau atâtea știri, nu erau oamenii bombardați cu informații care mai de care mai „explozive” privind proporțiile furturilor și jafurilor, pe care le-au făcut unii sau alții sus-puși. Te luptai și tu cu mulți vântură-lume, cu atâția indivizi fără frică de Dumnezeu și fără respect de oameni, cu atâția bădărani și neciopliți, dar parcă nu erau așa mulți ca astăzi. Să vezi tu acum, că e o adevărată concurență între țări privind gradul de corupție, proporția de furtișaguri, numărul de bande mafiote, care jefuiesc oamenii și țările, viețile și bogățiile. Erau și atunci indivizi care se îmbogățeau

In memoriam: Pr. Gh. Dumitrescu-Bistrița (II)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Preotul Gh. Dumitrescu-Bistrița și evreii

Pentru a rămâne în cadrul temei propuse, amintim că în Mehedinţi, mai precis în Turnu Severin, unde se găsea populaţia evreiască cea mai numeroasa din judeţ, evreii nu au fost stigmatizaţi, nu au fost arestaţi şi deportaţi, ba mai mult, nu li s-au confiscat averile. Dimpotrivă. Autorităţile locale au recurs la compromisuri pentru a salva situaţia. Amintim în acest sens schimbarea firmelor câtorva magazine evreieşti cu altele pe care erau scrise nume româneşti de proprietari fictivi. În spatele acestor firme, feriţi de ochii iscoditori ai trupelor naziste de ocupaţie, evreii şi-au desfăşurat mai departe activitatea nestingheriţi. În fondurile arhivistice locale nu se găseşte un singur document care să releve arestări, maltratări sau prigoniri ale populaţiei evreieşti pe motive de rasă. La aceasta putem adăuga nenumăratele mărturii ale celor contemporani cu evenimentele, români şi evrei, din zonă.

Preoţimea din Mehedinţi nu a avut o poziţie separată în cadrul localnicilor faţă de minoritatea evreiască. Dimpotrivă. Călăuziţi de exemplele admirabile, pe care ierarhia superioară le oferea în paginile presei bisericeşti, în special ale revistei „Biserica Ortodoxă Română”, preoţii mehedinţeni au fost alături de credincioşii lor în această situaţie, exprimându-şi simpatie şi compasiune faţă de conaţionalii lor de origine evreiască.

Această atitudine umană şi profund creştinească nu era ocazională, ci ea se înscria pe linia unei vechi tradiţii de prietenie şi conlucrare, de bună convieţuire şi de respect reciproc. Mărturii orale sunt numeroase în acest sens

In memoriam: Pr. Gheorghe Dumitrescu-Bistrița

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Gheorghe Dumitrescu-Bistrița
(n. 15 sept. 1895 – d. 2 febr. 1992)

La cea de-a 90-a aniversare a preotului Gheorghe Dumitrescu-Bistrița (I) *

Preotul Gheorghe Dumitrescu-Bistrița – proeminentă personalitate culturală – s-a născut la 15 septembrie 1895 în satul Bistrița din județul Mehedinți, într-o familie modestă, înglodată în datorii și nevoi. Ca și cei șapte frați mai mici, a urmat școala primară în satul natal. În ciuda greutăților materiale, părinții au făcut eforturi deosebite și i-au dat posibilitatea să meargă mai departe la studii. A urmat astfel Liceul „Traian” din Tr. Severin, după care, în 1909, a trecut la Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea.

Primii ani ai activității sale au fot dedicați învățământului, funcționând ca învățător în satele Cârjei și Bistrița, iar în 1922 a devenit preot paroh al satului Bistrița. În această demnitate a slujit altarul 53 de ani, situându-se printre preoții de frunte ai Olteniei în ceea ce privește activitatea pastorală. Dincolo de aceasta însă, Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrița a realizat, alături de soția sa, Olimpia, cu incalculabile sacrificii materiale și spirituale, o operă de apostolat social și cultural inegalabilă.

Începând din anul 1919, tânărul intelectual de la Bistrița scoate una din cele mai căutate și apreciate reviste de folclor și etnografie de la noi din țară, „Izvorașul”. Apariție lunară, cu un apreciabil număr de pagini, revista

ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE ȘI PROGRAME CATEHETICE PENTRU O VIAȚĂ ÎN DUHUL FILOCALIC AL ORTODOXIEI

de dr. Vlad Ioan BONDRE

Introducere

Dintotdeauna, catehizarea sau învățarea prin viu grai sau practică religioasă a constituit una dintre activitățile fundamentale desfășurate de Biserică, după cuvintele Mântuitorului: „mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28, 19).

Activitatea catehetică și activitatea pastoral misionară s-a dezvoltat în funcție de împrejurările concrete ale vieții bisericești, fapt pentru care au fost cunoscute epoci de înaltă strălucire, ilustrate de personalitatea părinților filocalici. Datorită ierarhiei lor superioare, învățământul catehetic a luat avânt, iar acest fapt s-a tradus ca o lecție destinată nu numai transmiterii unei anumite informații cu caracter teologic, ci a urmărit, în special, formarea de trăitori autentici ai credinței ortodoxe.

Esența învățăturii catehetice este întruparea, moartea, învierea și înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos, de la care se pornește spre alte adevăruri sau alte învățături. Din acest considerent, practica catehetică trebuie să fie

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 485 (1 – 15 Ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

La început de an 2023, rog pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra Dumneavoastră și celor dragi ai Dumneavoastră sănătate, bucurii, împliniri în toate cele bune, puterea de a nu vă pierde speranța și credința, să aveți pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească! La mulți și fericiți ani!

*

Rugă la-nceput de an. Ajută, Doamne, tuturor celor obidiți și nefericiți, tuturor prietenilor și dușmanilor, tuturor binefăcătorilor și răufăcătorilor noștri, tuturor celor ce cred și celor ce nu cred în Tine, ajută și familiei mele, enoriașilor mei, ajută-mi și mie!

Spre Tine se îndreaptă speranțele noastre, căci Tu ești limanul speranței și bucuria împlinirii. Fă ca-n lume să fie pace, sănătate, pâine și bucurie! Lumina Ta să lumineze întunericul necredinței, al urii și al prostiei. Să fie mai multă iubire între oameni și popoare, să fie oamenii oameni pentru oameni, ci nu lupi. Fă, Doamne, ca să se oprească armele, iar sângele și lacrimile să nu mai curgă. Oprește puhoaiele de refugiați și fă-i să se întoarcă în țările lor, la casele lor, redă-le bucuria de-a trăi acolo unde s-au născut. Ajută, Doamne, tuturora și fiecăruia în parte să nu-l muște șarpele ce l-a mușcat pe Iuda, să nu-l sfâșie acest monstru nevăzut al bolii, ce ne bântuie planeta de câțiva ani încoace. Fă, Doamne, să fie cât mai puține jertfe și victime pentru pâine, cât mai puțină grijă pentru ziua de mâine, cât mai multă încredere, siguranță, sănătate, dragoste și nădejde. Fă, Doamne, să curgă vinu-n teascuri, iar săracul să nu-l bea numai în grijanie. Fă, Doamne, să ardă toate tichetele și cartelele de alimente din lume, să nu mai moară nimeni de foame, de boală și de urgii de tot felul. Doar proștii, hapsânii, trădătorii de frate și de țară, hoții, afaceriștii, escrocii, lașii, fanfaronii să se ducă în pustiile Saharei, în frigurile Siberiei și în tartarul gheenei, pregătit de Tine celor ce nu Te vor! Rămână aici, pe pământ, între noi și cei dintotdeauna, belșugul, pacea, fericirea, iubirea, sănătatea și cântecul, credința și nădejdea, Doamne!

SIMEON NOUL TEOLOG, GRIGORIE PALAMA ȘI PAISIE DE LA NEAMȚ. VIAȚA, ACTIVITATEA ȘI ÎNVĂȚĂTURA SFINȚILOR ISIHAȘTI

de dr. Vlad Ioan BONDRE

Introducere

Potrivit izvoarelor istorice, după epoca patristică, controversa isihastă a fost episodul cel mai semnificativ din istoria spiritualității ortodoxe. Gândirea scolastică a opus rezistență gândirii tradiționale răsăritene – care afirma o cunoaștere directă și duhovnicească a lui Dumnezeu. Raționamentul scolastic, cel care condiționa crezul de descoperirea făcută de rațiune, i-a determinat pe Sfinții Părinți să ia act de dezbatere și să ofere o perspectivă profundă asupra acestei doctrine. Printre apărătorii ortodoxiei se numără și Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, care au demonstrat în scrierilor lor că: „nimic, în afară de rugăciunea curată și nematerială, nu îl apropie atât de mult pe om de Dumnezeu. Rugăciunea nesecată este aceea care nu se oprește în suflet nici ziua, nici noaptea. Cei ce înțeleg, știu că ea se află în puterea minții de a gândi și a-și aduce aminte de Dumnezeu, într-o stare de căință statornică”[1].

1.1   Sfântul Simeon Noul Teolog – rugător fierbinte și văzător al luminii dumnezeiești

Născut în Patfagonia, în patria Galate, în anul 949, avându-i ca părinți pe Vasile și Teofana, Sfântul Simeon Noul Teolog și-a dedicat viața învățăturii, încă din vremea prunciei, îndemnând pe cei de o vârstă cu el să trăiască după buna rânduială, în cuvântul Domnului. Învățând arta tahigrafiei, caligrafiei, dar și pe cea a eleganței, a fost remarcat de unchiul său, care i-a propus să accepte funcția de spatharo-cubicular, adică, de membru al senatului. După moartea unchiului său, Simeon fuge la mănăstirea Studiu, dar nefiind primit datorită vârstei sale fragede, rămâne în lume, în casa unui patrician, practicând asceza, lectura, meditația. Aici, are pentru prima oară parte de o experiență duhovnicească, cea a vederii luminii dumnezeiești ca un nor luminos al slavei.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 484 (16 – 31 Decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet și sănătate, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească.

Sfintele Sărbători cu sănătate și fericire! La mulți ani!

*

Moș Crăciun. În învățătura creștină ortodoxă nu există un personaj Moș Crăciun și nici o sărbătoare numită Crăciun. Avem doar Nașterea Domnului Iisus Hristos. Moș Crăciun este o creație folclorică. Nu numai românii o au, ci și alte popoare europene. S-au făcut multe încercări de a înțelege de unde a venit acest personaj, care aproape că a eclipsat sărbătoarea religioasă propriu-zisă. De Crăciun vorbesc majoritatea creștinilor, de Nașterea Domnului o minoritate. Vom încerca să înțelegem această situație. Sunt trei variante:

1. Moș Crăciun ar putea fi un personaj precreștin, provenind dintr-o religie care a existat în Europa înainte de venirea creștinismului. El face parte din galeria „moșilor”, bătrânilor, manilor, care sunt numeroși în lunile de la sfârșitul anului. Poate în acele religii Crăciun avea tocmai această misiune: de a aduce pace, liniște, dragoste, înțelegere în familii, daruri copiilor. Noua religie a creștinat aceste personaje și sărbători, suprapunând altele creștine, precum: Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae, Nașterea Domnului;
2. O legendă românească spune că Sfânta Fecioară Maria și bătrânul Iosif căutau o cameră de închiriat în Betleem. Ea simțea că i se apropie timpul să nască. Nimeni nu-i primea. Fie că aveau casa ocupată de alți chiriași, fie că-i socoteau pe noii solicitanți prea săraci ca să aibă posibilitatea să plătească. Într-un târziu, o femeie i-a primit în casa sa și a ajutat-o pe Maica Domnului să nască. Soțul femeii se numea Crăciun. Era un om rău, mânios, zgârcit. Când s-a întors acasă și a găsit noii chiriași, s-a supărat rău. A luat barda și a tăiat femeii sale mâinile. Maica Domnului s-a îndurat de suferința femeii, i-a pus mâinile la loc și mâinile s-au vindecat imediat. Crăciun a fost foarte impresionat de această minune a Maicii Domnului și s-a transformat radical. A devenit om blând, altruist, omenos, milos, gata să ajute pe semenii săi.

Pr. Dumitru Bălașa. Istoria ca cetate de scăpare

de pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dumitru Bălașa
(1 august 1911 – 24 decembrie 2001)

Părintele Dumitru Bălaşa (1911-2001) din Drăgăşani a fost binecuvântat de Dumnezeu cu o viață destul de îndelungată. E o vârstă cu adevărat matusalemică pentru omul zilelor noastre atât de hărţuit şi stresat, atât de ocupat şi încruntat. În asemenea situaţii, specialişti din cele mai diverse domenii de activitate şi cercetare iau interviuri, fac investigaţii, pentru a afla secretul miraculos al longevităţii. Ajung, fără îndoială, la anumite concluzii.

L-am cunoscut  pe părintele Dumitru Bălaşa din vremea când eram elev la seminar. Nu pot spune că i-am fost foarte apropiat şi i-am cunoscut viaţa în toate intimităţile ei, dar cred că l-am cunoscut suficient de bine pentru a putea scoate în evidenţă câteva aspecte, pe care le consider interesante pentru oricine doreşte să-l cunoască pe dânsul şi modul său de viaţă.

De mic s-a cununat cu munca. A trăit în mediul rural şi nu a evitat niciodată eforturile pe care le-a necesitat munca agricolă. S-a străduit să fie mereu premiant sau printre premianţii din şcolile pe care le-a absolvit. S-a hrănit şi a trăit cumpătat, ferindu-se de excese, de vicii de tot felul. Şi-a descoperit de timpuriu pasiunea pentru istorie. A studiat istorie şi a făcut istorie de tânăr. A lucrat în umbra şi sub îndrumarea unui mare istoric precum C. S. Nicolăescu-Plopşor, apoi a devenit el însuşi, rămânând aşa până în prezent. L-a interesat totul. L-a interesat prezentul şi trecutul, dar n-a ezitat să scruteze viitorul. L-au încolţit adesea vrăjmaşii, pigmeii, cei ce nu l-au înţeles şi l-au duşmănit,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 483 (1 – 15 Decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Slăvitul Praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet și sănătate, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, liniște sufletească, bună înțelegere și trăire creștinească.

Sfintele Sărbători cu sănătate și fericire! La mulți ani!

*

Boierii Europei. Am trăit toți românii în aceste zile umilința la care ne-a supus Austria prin votul ei negativ privind intrarea țării noastre în spațiul Schengen. Pe lângă pierderile economice enorme pe care le vom înregistra în continuare, încă multă vreme, cât vom fi în afara acestui spațiu, am fost loviți în demnitatea noastră de națiune europeană, membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Ani de-a rândul am tot strâns cureaua, am renunțat la multe, am dat cedat la prețuri de nimic o bună parte din resursele solului și subsolului nostru, numai să împlinim toate condițiile ce ne-au fost impuse. Când credeam că nu mai este nici un impediment în drumul nostru, iată că un oarecare minte cu nerușinare și ne pune în cârcă învinuiri fără temei, eliminându-ne din cursă. Cu siguranță că dacă le-am fi dat și restul de gaze din Marea Neagră, individul cu pricina s-ar fi îmbătat de fericire și nu i s-ar mai fi năzărit vreun imigrant în România. Ceilalți „grei” ai Europei ne-au dat dreptate, ne-au mângâiat împăciuitor și ne-au trimis acasă!

Protestele neprevăzute ale populației față de firmele austriece au dovedit că încă n-a dispărut bruma

Pr. prof. dr. Vasile Borca – Un împătimit al cărţii

pr. prof. dr. Vasile Borca
n. 22 decembrie 1953

de pr. prof. dr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Nu l-am cunoscut personal pe Părintele Vasile Borca din Baia Mare. Dumnezeu a rânduit să aflăm unul de existenţa celuilalt. Eu eram la o margine de ţară, dânsul la cealaltă. Eu căpătasem năravul de a scrie cărţi, de a le tipări şi de a le răspândi în lume. Căutam cu disperare oameni cu năravul de-a citi. Trăiam într-o lume postrevoluţionară, în care toate valorile vechi fuseseră aruncate la coşul istoriei, inclusiv cărţile. Lumea se ocupa de acum cu calculatoarele şi cu alte multe „jucării” electronice ale vremii noastre. Lumea nu mai avea timp şi interes să mai citească o carte. Asta se făcea „pe vremuri”. Acum citeam pe ecranele televizoarelor titrajele filmelor, serialelor, priveam cum se certau politicienii ca la uşa cortului, cum se bâţâie „vedetele” şi „artiştii” de carton ai zilei. Cine mai avea timp de citit cărţi?

Iată că printre destul de puţinii împătimiţi ai cititului de cărţi, pe care am avut bucuria să-i mai întâlnesc ici-acolo, s-a numărat şi Părintele Vasile Borca. Sunt zeci de ani de când omul acesta îmi rabdă, cu o putere de martir, tupeul de a-i trimite din cărţile pe care mai reuşesc şi eu să le scriu, să le tipăresc, din când în când. Nici nu-l mai întreb înainte dacă le vrea sau nu, dacă-l interesează sau nu. Pur şi simplu i le trimit. Dânsul, pur şi simplu, mi le achită! M-am gândit de multe ori de ce face acest lucru. Din scrisorile pe care le mai schimbăm din când în când, am înţeles că este un iubitor incurabil al cărţii. Îl interesează aproape tot ce se scrie, nu numai în domeniul religiei, istoriei,