Omul, dascălul, sculptorul şi scriitorul Viorel Pop – Popas la Borna 84!

de Gelu DRAGOŞ

Viorel Pop
n. 4 mai 1937

Miercuri, 5 mai, ora 11,30 la Biserica Ortodoxă Fărcaşa, respectându-se toate măsurile date de blestemata pandemie, a avut loc aniversarea profesorului, sculptorului şi scriitorului Viorel Pop la împlinirea vârstei de 84 de ani, printr-o manifestare cultural-religioasă de ţinută.

Cine este de fapt profesorul Viorel Pop? S-a născut la 4 mai 1937 în satul Nima, judeţul Someş, actualmente Cluj,

Cuvintele lui Iisus privite prin perspectiva Învierii

de pr. stavr. Radu BOTIŞ

Învierea Domnului a adus o nouă înţelegere faptelor şi cuvintelor Scripturii. Lucrurile care nu au putut fi înţelese nici de ucenici, au primit în înviere o profundă reevaluare, cuvintele lui Iisus ca şi profeţiile mesianice fiind privite prin perspectiva luminoasă a acestei minuni. După ce a învins moartea, ucenicii şi-au amintit de multe din evenimentele trăite cu Domnul şi au înţeles cu adevărat afirmaţiile Lui. După ce S-a ridicat din morţi, discuţia avută cu iudeii privitor la dărâmarea Templului şi ridicarea lui în trei zile a primit adevărata ei înţelegere (Ioan 2, 18-20), ucenicii crezând Scripturii şi Cuvântului Lui (Ioan 2, 22).

Dacă ucenicii ar fi înţeles cu adevărat Scripturile, ar fi trebuit să ştie că învierea intră în iconomia mântuirii (Ioan 20, 9).

Raportul dintre „promisiunea” din Vechiul Testament şi „împlinirea” ei în Iisus Hristos şi Noul Testament apare însă, evident, abia după învierea şi preamărirea lui Iisus.

„Fain de văzut la Muzeu” – Povestea pecetarelor din Colecția preotului Mircea Antal

„A scrie despre prescurnicere este o îndrăzneală dincolo de rugăciune și dincolo de dulcea muncă a pâinii, este un demers către lăuntricul credinței în dumnezeiasca trinitate.”(Preot Romul Pop, Glasul pecetarelor)

În urmă cu 21 de ani, în luna mai a anului 2000, patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș s-a îmbogățit cu o impresionantă colecție de pecetare, pe care luna aceasta ne-am dorit să o aducem mai aproape de dumneavoastră, invitându-vă să descoperiți Povestea pecetarelor din colecția preotului Mircea Antal, colecție donată muzeului nostru chiar de către fiica preotului.

Pecetarele, denumite în funcție de zonă pristolnic, pristornic, prescurnicer sau prescurar sunt

Ziua Învierii

„Canonul învierii”, fragmente, în lectura bibl. Vlad Bondre, Compartimentul Săli de lectură, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

„Sfintele Paști înseamnă multă lumină, cea mai puternică lumină pe care o putem trăi noi, muritorii”

de acad. Ioan-Aurel POP

„La Paști”

Titlul de mai sus este preluat dintr-o poezie de George Coșbuc. Scrisă cu circa 125 de ani în urmă, unora li se va părea ciudată chiar și prin titlu, ca să nu mai vorbesc de numele volumului, apărut în 1896, din care compoziția face parte: „Fire de tort”. Mai întâi, odată cu pierderea simțului limbii române, unii se întreabă dacă nu ar fi fost corect „De Paște” în loc de „La Paști”. Ar fi fost corect poate, numai că în graiul ardelenesc sărbătoarea Învierii Domnului se cheamă „Paști” și nu „Paște”. Azi ni se spune că sunt corecte ambele forme, iar în limbile romanice avem corespondente pentru amândouă. În franceză se zice Pacques (la plural, adică „Paști”), iar în italiană se zice Pasqua (la singular, adică „Paște”). În românește, totuși,

Moartea şi Învierea Domnului

de pr. stavr. Radu BOTIŞ

Toate cele patru Evanghelii sunt asemănătoare în afirmaţia că Iisus a murit într-o zi de vineri, ziua pregătirii sabatului (Matei 27, 62; Marcu 15, 42; Luca 23, 54; Ioan 19, 31).

Despre semnificaţia pe care o dă morţii Sale, Iisus vorbeşte când se află pentru ultima oară cu cei doisprezece, la Cina care a avut loc într-o casă din Ierusalim, proprietatea unei cunoştinţe a lui Iisus. El concentrează în ultima cină toată viaţa Sa. Cina cea de taină s-a desfăşurat în cadrul unei cine pascale. Cina cea de taină a avut loc în Joia Mare, către seară. Aceasta a fost o cină pascală, dar nu în sensul că Mântuitorul ar fi celebrat cu ucenicii Săi paştile iudaic, care începea de fapt în seara zilei următoare, ci în sensul că El a instituit un nou Paşti, adică Taina Sfintei Euharistii, care avea să fie pentru Biserică o permanentă actualizare a jertfei adevăratului Miel pascal [1].

Patimile desemnează ultima perioadă din viaţa lui Iisus,

Sărbători Luminate!

Să ne apropiem purtătorilor de Lumină, de Hristos, Cel ce a ieșit din mormânt ca un Mire. Și să prăznuim împreună cu cetele cele iubitoare de Praznic, Paștile lui Dumnezeu, cele mântuitoare. Hristos a înviat!

OUĂLE DE PAȘTI

Unde și când a apărut această tradiție

Specialiștii consideră că obiceiul vopsirii ouălor a apărut și s-a manifestat, cu precădere, în zona dintre Munții Balcani și până la ramificațiile nordice ale Munților Carpați, pe cursul inferior și mijlociu al Dunării, fiind ulterior împrumutat în regiunile din jurul acestui areal.

În spațiul locuit de români, prima mențiune documentară despre asocierea sărbătorii pascale cu ouăle roșii apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea,

Pr. stavr. Radu BOTIȘ. Aspecte pedagogice și catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos

(recenzie)

de Vasile BELE

„Într-o lume postmodernă în care adevăratele valori sunt nesocotite, iar nonvalorile promovate, părintele Radu Botiș ne propune o temă de reflecție tuturor celor implicați în actul educațional, profesori, preoți și părinți, accentuând în mod special asumarea și promovarea valorilor creștine care îl au în centru pe Hristos Domnul. Mărturia și mărturisirea acestor valori, într-o lume secularizată și secularizantă devine activă din momentul conștientizării noastre că aparținem Trupului mistic al lui Iisus Hristos ca mădulare vii”, este dragi prieteni, o frântură din CUVÂNT(ul) ÎNAINTE, pag. 5-6, semnat de pr. lect. univ. dr. Gheorghe Șanta (Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, pentru volumul ASPECTE PEDAGOGICE ȘI CATEHETICE ÎN LUCRAREA DE MÂNTUIRE A DOMNULUI IISUS HRISTOS, „încă un copil de suflet” al părintelui Radu Botiș, tipărită cu binecuvântarea P.S. Iustin Sigheteanul, apărută la Editura Transilvania, 2011, pag.154, ISBN 978-606-92252-7-1.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 443 (1 – 15 Aprilie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Credința noastră. Auzim pe mulți vorbind de credința lor. De fapt, ei se referă la încrederea pe care o au în diferite obiecte, bunuri, abilități, poziții sociale etc. Unii cred în mașinile lor, în vilele lor, în banii lor, în afacerile lor, în puterea lor, în relațiile pe care le au, în inteligența lor, în viitorul lor, în ideologia lor. Unii sunt încredințați că vor schimba lumea cu invențiile lor, cu știința lor; alții sunt convinși că vor ajunge mari bogătași, ori se vor cățăra în vârful piramidei sociale prin înțelepciunea lor sau prin abilitățile lor de a frauda, de a înșela, de a „dribla” societatea. Pentru împlinirea idealurilor, în urma unor astfel de oameni au rămas uneori munți de cadavre, au curs râuri de sânge și de lacrimi. Nu este o noutate. Așa a fost întotdeauna și pretutindeni. Istoria a consemnat multe fapte de acest gen, a păstrat amintirea multor personaje pozitive sau negative. Timpul și viața a dovedit cu prisosință că astfel de credințe, de încrederi, de idealuri au fost adevărate aberații, iluzii, derapări ideologice și sociale, atâta vreme cât din ecuația lor a lipsit Dumnezeu.

Noi, creștinii, avem o credință altfel.