Reînnoire prin gustarea apei sfințite

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Data de 14 ianuarie a fiecărui an indică, conform calendarului Bisericii Ortodoxe Române, încheierea prăznuirii liturgice a Botezului Domnului Iisus Hristos. Această zi, a odovaniei, rămâne în conștiința creștinilor ca o zi în care fiecare este chemat a pune început bun mântuirii sale. În acest context, se recomandă păstrarea în deplină sfințenie a trupului înnoit prin apa botezului, dar și a sufletului născut din nou prin coborârea Sfântului Duh.

Dialogul omului cu Dumnezeu implică prezența unui limbaj comun care să aibă în componență o vibrație energetică superioară, definită de iubire. Acest dialog necesită un cadru adecvat, un loc în care inima să caute sursa Adevărului din care să-și adape întreaga ființă. În acest context, natura, darul pe care Dumnezeu l-a făcut omului, se arată potrivită pentru a purta de la un orizont la altul identitatea de chip pe care omul o posedă. Dar omului nu îi este suficient cuvântul,

In memoriam preot academician Iosif Mircea Păcurariu (30 iulie 1932 – 13 ianuarie 2021)

Iosif Mircea Păcurariu
(30 iulie 1932 – 13 ianuarie 2021)

Iosif Mircea Păcurariu – un mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut pe 30 iulie 1932 în localitatea Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preot. A studiat la Liceul „Decebal” din Deva (1943-1951), la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), iar apoi a urmat cursuri de doctorat la zi, la specialitatea Istoria Bisericii Române la Institutul Teologic din București (1956-1959). Și-a susținut doctoratul în 1968. A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), iar apoi a devenit asistent pentru Latină și Greacă (1961-1970), conferențiar (1970), profesor la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. A fost decanul Facultății de Teologie din Sibiu (1992-2000),

Ne părăsesc Sfinții! Și noi cui rămânem?

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

„Dacă într-o zi ne vor părăsi Sfinții? Și dacă din icoane va fugi Lumina Învierii…”- spunea părintele Constantin Necula într-un editorial recent.

Și dacă e adevărat? Dacă sătui de batjocura, necredința, ura și păcatul lumii, aceste vase alese aleg să pășească spre infinita Iubire, lăsându-ne goi?! Dacă obosiți de prigoana antropocentrismului modern, acești războinici ai luminii aleg să se odihnească în brațele Tatălui Ceresc, lăsându-ne fără binecuvântarea lor?!

Ne părăsesc Sfinții! Pleacă unul câte unul, și nu-i putem opri! Au luat pe acest pământ chipul blând al duhovnicilor, al stareților, al monahilor și al preoților ca să fie pentru noi exemplu. Și-au asumat greaua cruce a suferinței, a luptei directe cu vrăjmașul, a temniței comuniste, a spiritismului modern pentru a ne învăța care este scopul vieții, pentru a-L prezenta pe Hristos, așa cum este El, Viu. Ne-au botezat, cununat, înmormântat semințiile, luând asupra lor, de fiecare dată, păcatele noastre cu care i-am împovărat, îngenunchiat, extenuat. Ei trebuiau doar să lumineze,

Catedrala Mitropolitană a Banatului din Timișoara, 84 de ani de la sfințirea fundamentului

Simbol al Banatului și al întregii Ortodoxii române, Catedrala Mitropolitană din Timișoara a împlinit, în 20 decembrie, 84 de ani de la slujba de sfințire a fundamentului.

După decizia istorică de la 23 aprilie 1919 a Sfântului Sinod al Mitropoliei Ardealului – format din doctorul Miron Cristea, episcop al Caransebeșului  și episcopul Ioan Papp al Aradului, locțiitor al mitropolitului – de a se alătura Sfântului Sinod de la București, Biserica Ortodoxă s-a reîntregit, primind din nou în trupul său bisericile din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, prea mult timp oprimate de ocupațiile străine.

Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos – o teologie a bucuriei

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Odată cu căderea protopărinților, universul interior al omenirii a abolit făcându-se pricină ispitei. În baza acestui context și în măsura iubirii lui Dumnezeu, Mesia – Izbăvitorul lumii a venit pe pământ pentru a aduce pacea, bunaînvoire între oameni, restabilind legătura pierdută dintre om și divin. Iisus Hristos, cea mai marcantă personalitate a întregii lumi, Și-a asumat deșertificarea pentru a înnoi întru bucurie creația care aștepta cu nerăbdare un răscumpărător. Dar această bucurie a chipului pierdut nu s-a realizat imediat, ci în momentul în care omul a ajuns să conștientizeze starea de păcătoșenie în care se afla. Acest fapt a determinat maturizarea lui spirituală, căci în dorul stării paradisiace, omul și-a adus aminte de piedestalul pe care a fost așezat – cel dintâi între făpturile lumii. Venirea Mântuitorului Iisus Hristos la „plinirea vremii” sau cu alte cuvinte, la punctul în care omenirea nu se putea salva de una singură, conferă o imagine clară asupra decadenței ființiale și spirituale în care se afla omul. Starea lumii la venirea Mântuitorului a fost dezorganizată, influențată de marile curente filosofice și de doctrinele unor partide sociale, fapt ce a determinat o reticență

„Ce învățământ puternic și pentru zilele noastre!”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

„MIRON
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României.

Celor ce vor asculta și ceti aceste povețe părintești:

Har și Pace de la Părintele cel ceresc; iar de la Noi binecuvântare și salutare arhiepăstorească.

Iubiţi fii sufleteşti!

«Hristos pe pământ… ÎNĂLŢAŢI-VĂ».

Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos e sărbătoarea păcii şi a unei noui întocmiri a vieţii omeneşti; – întocmire, în care puterea spirituală stăpâneşte şi conduce, ca cea dintâiu, viaţa omenească în toate manifestările ei. Câte îndrumări luminoase se desprind din îmbrăţişarea cu credinţă şi smerenie a faptului Naşterii Domnului! Vieaţa individuală, vieaţa familiară, ca şi vieaţa socială, în întregimea ei, îşi poate găsi întărire şi sprijin puternic numai folosindu-se de îndrumările date omenirii odată cu venirea Domnului.

Astăzi toată lumea doreşte bogăţia şi dispreţueşte sărăcia; totuşi pentru Mântuitorul sărăcia nu a fost nici decum o piedică în împlinirea misiunii Lui.

Astăzi toată lumea doreşte să ajungă cât mai sus şi să aibă fiecare în mâna sa o parte cât mai mare din puterea stăpânirii şi a măririi pământeşti; totuşi Naşterea Domnului ne învaţă, că stăpânirea şi mărirea întemeiată pe interese mici şi patimi de ambiţiune e şubredă şi se dărâmă repede şi dureros.

Astăzi toată lumea fuge de împlinirea conştientă a datoriei şi nu pune niciun preţ pe jertfa, pe care e dator fiecare s’o aducă pentru înaintarea binelui public; – şi totuşi Naşterea Domnului ne arată că numai prin jertfă şi devotament se poate îmblânzi furia valurilor de răutate, ce în chip firesc trebuiesc să se abată asupra societăţii.

Iată trei principii sociale, sugerate de faptul Naşterii Domnului, pe care tot creştinul credincios

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 434 (16 – 30 Noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! La mulți ani cu sănătate, pace și bucurii!

Resetarea Neamului. La cumpăna dintre ani sunt rânduite o serie de evenimente religioase și laice cu profunde semnificații spirituale și ideologice. În acest domeniu Biserica s-a dovedit a fi o adevărată maestră, menită să redea speranțele fiecăruia în parte și tuturor laolaltă. Este încă o dovadă că Biserica a fost mama neamului românesc, cum spunea Mihai Eminescu. O instituție care-și va sărbători peste puțin timp două milenii de conviețuire cu poporul român, o instituție care i-a cunoscut neamului românesc bucuriile și necazurile, înălțările și decăderile, victoriile și înfrângerile, speranțele și deznădejdile. Cu posibilitățile și cu metodele ei, bazate pe învățătura Mântuitorului Iisus Hristos transmisă nouă prin Sfântul Apostol Andrei, prin ierarhi și preoți, prin călugări și misionari, Biserica a reîncărcat de fiecare dată bateriile spirituale, a convins pe fiecare în parte și pe toți laolaltă că nu e totul pierdut, că mâine este o nouă zi, că o luptă pierdută nu înseamnă și un război pierdut, că Viața este mai puternică decât moartea, că Binele este mai puternic decât răul. Ne-a învățat că deasupra tuturor este un Creator și un Conducător al lumii, care știe și poate totul, că nimic nu se petrece pe lumea aceasta fără știrea și fără voia Lui. Ne-a învățat că suntem fii lui Dumnezeu, că El ne iubește și nu ne părăsește niciodată,

ISTORIA TURNURILOR BISERICII GRECO-MACEDOROMÂNE DIN BUDAPESTA

de Mária BERÉNYI

Grecii şi macedoromânii din Pesta şi-au construit biserica pe malul Dunării, aceasta devenind una dintre clădirile cele mai renumite din Budapesta. Cele o sută şaptezeci şi nouă de familii de greci şi macedoromâni, care au donat bani, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pentru construirea bisericii, aparţineau păturii celei mai bogate din oraş, făcuseră averi fabuloase din comerţul pe Dunăre. Această ilustră colonie, de altfel, număra mai mult de şase sute de suflete. Aceşti ortodocşi şi-au fondat parohia în 1788, cu numele de Graeco-valachica comunitatis Pestiensis. Locotenenţa şi-a dat acordul pentru construirea bisericii în 1790. Sub conducerea bogatului negustor macedoromân Dumitru Arghir s-a cumpărat terenul de la piarişti, aflat în strada numită pe atunci Kis. Aici se afla, până în 1937, Curtea grecească, centrul grecilor din Pesta.

ÎN ZIUA SFÂNTULUI ANDREI DESPRE SFÂNTUL IERARH ANDREI ŞAGUNA (1808-1873)

de Mária BERÉNYI

„Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Andrei Şaguna.”

A vorbi despre mitropolitul Andrei Şaguna înseamnă a evoca una dintre personalităţile de excepţie ale vieţii bisericeşti, culturale şi politice a secolului XIX-lea din Transilvania şi Ungaria. Dacă ar fi să-l definim pe mitropolitul Andrei am putea să-l numim cu adevărat un „apostol” al deşteptării românilor, cărora le-a apărat drepturile fundamentale în vremuri de loc prielnice.

Descendent al macedoromânilor din preajma Moscopolei, strămoșii săi venind la Miskolc (Ungaria) din Grabova. Andrei avea mare recunoştinţă faţă de mama sa, în repetate rânduri spunea cu adâncă admiraţie: „Mamei mele îi datorez dragostea de Dumnezeu şi credinţa ortodoxă, drumul meu în viaţă (chemarea la Sf. Preoţie) şi duhul de jertfă care m-a călăuzit în toată opera mea.”

Cu multă bucurie şi pietate şi adâncă recunoştinţă îşi va aminti Mitropolitul Şaguna

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 433 (1 – 15 Noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Om fericit. S-a stins bietul moș Gheorghe! S-a dus ca o părere, ca un glas de clopot ce-și sună adierea peste lume, pierzându-se cu-ncetul.

Vânjos la vremea sa, desprins din cremenea de munte, ai fi crezut că nimeni și nimic nu-l vor pleca vreodată. Și nu l-au plecat! Doar timpului ia dat tributul cuvenit după rânduială.

Când s-a apropiat ceasul, moș Gheorghe era gata. Și le așezase pe toate la locul lor, ci doar mireasa și-o aștepta să vină. Copiii, nepoții și strănepoții își aveau fiecare rosturile lor. Veneau doar din când în când pe la casa bătrânească să mai întrebe de sănătate, să le mai spună ce-i în lume și să le pună pe masă din roadele pământului și ale sufletului. Moș Gheorghe și maica Ana îi ascultau cu zâmbetul pe buze, cu lacrimile-n ochi și cu inima plină de ceva fără nume, scuipându-i doar din când în când, ca să nu-i deoache.