POETUL CRISTIAN BODNĂRESCU, INVITAT DE ONOARE LA HRAMUL PAROHIEI SFÂNTUL SPIRIDON DIN REGGIO EMILIA, ITALIA

COMUNICAT DE PRESĂ AL PAROHIEI ORTODOXE ROMÂNE DIN REGGIO EMILIA, ITALIA

de Inga IAMANDII 

Dragii mei credincioși, vă invit la Hramul Bisericii Sf. Spiridon și să ne sprijiniți, promovând comunicatul de presă atașat.

Cu emoție și bucurie sufletească, am privilegiul de a vă anunța organizarea zilelor hramului parohiei noastre Sfântul Spiridon din orașul italian Reggio Emilia, ce se vor desfășura în zilele de 12-15 decembrie 2019.

Părintele nostru Mihail Ciocârlan a fost desemnat paroh al bisericii ortodoxe române din Reggio Emilia în anul 2006, de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Bisericii Ortodoxe Române al Italiei. La început slujbele religioase se oficiau în periferia orașului. Din septembrie 2007, părintele Mihail a obținut de la autoritățile italiene biserica Oratorio del Cristo (construită în sec. XVIII, este și monument istoric). În primii patru ani slujbele religioase ortodoxe se alternau cu cele catolice. Din 7 iunie 2011, biserica a fost încredințată în uz exclusiv parohiei ortodoxe române. Ocrotitorul bisericii a devenit Sfântul Spiridon Făcător de Minuni, iar hramul se sărbătorește în ziua de 12 decembrie. Comunitatea românească a participat activ la lucrările de restaurare, modernizare, amenajare cu catapeteasma, pronaos, mobilier, icoane și toate cele necesare pentru funcționarea bună a unei biserici.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 409 (1 – 15 Noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Fericiții nefericiți. După 1989 am asistat la un exod de populație din România fără precedent în istoria noastră. Statisticile internaționale ne situează pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce privește emigrarea. Numai că în Siria de mulți ani este un război cumplit, care a transformat țara într-o ruină. La început emigrarea s-a făcut într-un mod timid. Existau temeri privind necunoscutul, limba, atitudinea străinilor, lipsa locului de muncă și a locuinței. Azi este ceva obișnuit, la ordinea zilei, a pleca în străinătate. La câteva case este unul sau mai mulți plecați din familie. Aproape toate țările Europei sunt gazde ale emigranților români. Peste cinci milioane dintre noi au părăsit țara și au luat drumul străinătății. Majoritatea acestora o constituie tinerii și copiii. Cu siguranță că cei mai mulți nu se vor mai întoarce, ca să se restabilească în țară. A doua generație deja nu mai știe limba română. Am văzut părinți care traduceau copiilor lor cele ce spuneam noi, cu prilejul unei vizite în țară. La a treia generație își vor aminti că auzeau pe părinții lor sau pe bunici că au venit dintr-o țară numită… România! 

LIVADA ÎN VREME DE IARNĂ – de Sfântul Ignatie Briancianinov

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Sf. Ignatie Briancianinov (1807-1867)

„În anul 1829 îmi petreceam iarna într-o așezare pustnicească. Până în ziua de azi, în acea livadă stă însingurată o chilie de lemn, în care am viețuit dimpreună cu tovarășul meu. Când vremea era potolită, în zile senine și însorite, ieșeam în prag, mă așezam pe un scăunel și priveam livada cea mare. Golătatea ei era acoperită de mahrama zăpezii. De jur împrejur, totul era tăcere – domnea un fel de pace moartă și plină de măreție. Această priveliște începu să-mi placă: privirile îngândurate mi se îndreptau fără să vreau înspre livadă, se aținteau spre ea, ca și cum ar fi urmărit să deslușească o taină.

Astfel stăteam într-o zi și priveam cu luare-aminte livada. Când, deodată, a căzut vălul de pe ochii sufletului meu: înaintea lor s-a deschis cartea naturii. Scrierea aceasta, dată spre citire celui dintâi-zidit Adam, este acea carte ce cuprinde întru sine cuvântul Duhului și e asemenea Dumnezeieștii Scripturi. Oare ce înțelepciune mi s-a arătat în acea livadă? O pildă a învierii morților – învățătura puternică, care prin însăși înfățișarea lucrărilor sale e aidoma învierii. Dacă nu am fi fost obișnuiți să vedem învierea naturii în vremea primăverii, aceasta ni s-ar părea de-a dreptul minunată și cu totul de necrezut. Noi nu ne mai minunăm de ea din pricina obișnuinței; deși privim minunea, deja este ca și cum nu am mai vedea-o! 

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 408 (16 – 31 Octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Rugă pentru Țară.

Părinte, Împăratul cerului și al pământului, al veacurilor și al speranțelor noastre, spre Tine înalț această rugă la ceas târziu de noapte. Mi-e sufletul zbuciumat ca marea în furtună, mi-e teamă de ziua de azi, de ziua de mâine, de viitorul ce se conturează la orizont. Nu mă rog pentru mine, – sunt zgaibă fără preț -, ci pentru Neamul meu ce vine din neguri de vremi și se îndreaptă spre veșnicii. Mai mult ca oricând el are nevoie de ajutorul Tău spre a nu se poticni.

Ai fost cu noi, Părinte, de când am fost în fașă. Ne-ai așezat aici, la răscrucea relelor și-n drumul tâlharilor. Ne-ai dat o țară cum nu e alta mai frumoasă, în care ai așezat toate minunățiile și bogățiile lumii. Au venit peste noi ca să ne ceară pământ, și apă, și aur, și copii, și grâne, și miere, și sare, și bani și tot ce se găsea ori nu se găsea pe aici. Din toate punctele cardinale s-au slobozit peste noi hămesiții vremii, fie că au fost perși, fie romani, fie goți, fie avari, fie pecenegi, fie cumani, fie slavi, fie tătari, fie maghiari, fie turci, fie austrieci, fie ruși sau nemți sau alte nații. Mereu am fost printre cizmele coloșilor, gata-gata să ne strivească.

Cu unii ne-am luptat până la ultima picătură de sânge și de multe ori am reușit să-i batem și să-i alungăm;

Adversitatea vocației de bibliotecar. Taine, fundamente și realități

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Societatea contemporană trece prin perioada marilor transformări, a schimbului energetic ce guvernează lumea omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Timpul și-a impus un joc dur, fapt ce determină ca sufletul să se afle mereu în căutarea celui mai viabil și ferm răspuns pe care poate să-l ofere prefigurărilor sociale. Acesta este cel mai real context al vieții omului, a celui care trebuie să-și guverneze pașii cu înțelepciunea regelui Solomon, dar cu dârzenia lui Aaron – cel ce a întrecut prin credința sa temerile firești ale propovăduirii în mulțime. Atitudinea profetului Aaron a fost chip al Evangheliei, căci prin năzuința sufletului său de a trăi în veșnicie cu Dumnezeu, a pregătit poporul pentru cunoașterea Adevărului Suprem.

TELEFONUL ȘI LUMEA

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

CEL mai greu le era vizitatorilor să accepte lipsa unui telefon la mânăstire. Valentina Harvey, care venea la slujbele bisericeşti ale mânăstirii de la Redding, era foarte preocupată de aceasta. Odată, vorbind cu Episcopul Nectarie, a spus: Cei doi călugări trăiesc în pădure, frig şi nevoi. Eu lucrez la o companie de telefoane şi am încercat să obţin instalarea gratuită a unui telefon pentru mânăstire. Dar când i-am spus despre asta Părintelui Gherman, a zis, „Doar peste trupurile noastre cele moarte! De ce, pentru numele lui Dumnezeu?” Episcopul Nectarie a zâmbit şi a răspuns spunând o povestioară. „Lângă Mânăstirea Optina”, spunea el, „era un râu care o separa de oraşul din apropiere. Singura legătură cu mânăstirea era printr-o plută. Asta aducea multă neplăcere, atât datorită schimbării anotimpurilor, cât şi datorită faptului că mânăstirea creştea repede, cu o mare afluenţă de vizitatori.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 407 (1 – 15 Octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

 Dragii mei enoriași!

Jocul de-a cartea. Când am plecat în clasa întâia, tata mi-a spus: „Dacă vrei să ai o viață mai ușoară și mai frumoasă, pune mâna pe carte și mănânc-o! Dacă nu vrei să înveți, mai cumpăr o sapă și mergi cu mine la fermă!” Prima poezie pe care am învățat-o când m-am dus la școală a fost aceasta:

„Carte dragă, de la tine,/Eu pot multe învăța!/Tata tot mereu îmi spune/ Și eu cred că este așa./Vino, dară, și mă-nvață/Și eu te voi asculta!”

În școala primară, Doamna Învățătoare Elena Sfetcu s-a străduit să ne învețe nu numai noțiunile elementare ale cunoașterii, ci și rigoarea muncii, ordinea, disciplina, conștiința datoriei. A fost foarte dură experiența, de multe ori era însoțită și de bătaie, dar a fost de folos.

În școala generală am avut privilegiul de-a avea o echipă de profesori, care și-au făcut datoria în mod conștiincios. Nu mai practicau bătaia, dar aveau o rigoare a lor, pe care știau să o impună, știau ce și cât să ne dea să învățăm, pentru ca învățătura să nu ne fie o povară insuportabilă. Știau să aprecieze munca fiecăruia, știau să dea valoare și greutate notei, ca răsplată a muncii depuse, așa încât învățam cu toată râvna. Regretatul meu profesor de limba română, Marius Buzatu, ne amintea mereu: „Cu cât veți băga mai multă carte în săcuielul minții voastre, cu atât veți trece mai ușor peste obstacole în viață; cu cât săcuiul va fi mai gol, cu atât mai ușor vă veți poticni!”