Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 449 (1 – 15 Iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Pași spre implozia imperiului. Europa a fost miraj și speranță pentru popoarele din sud-estul continentului. Am luat-o de exemplu la 1848, de câte ori am vrut să facem ceva trainic și sănătos; i-am cerut sprijinul când a fost vorba de Mica și de Marea Unire, ne-am alăturat armatelor ei, când a fost vorba să ne recuperăm teritorii răpite de mai-mari zilei. Am luat-o de exemplu, când a fost vorba să ne alcătuim Constituția, codurile juridice, sistemul de învățământ, administrativ, juridic, militar etc. Întotdeauna ne-am socotit parte a Europei, dar vremurile și oamenii au făcut ca să fim tot rupți de continent, de viața lui și de aspirațiile lui. Noi am fost mereu portarii Europei și ne-am făcut cu cinste și cu tragere de inimă datoria. Ne-am luptat cu toate liftele păgâne venite din pustele asiatice, ori din adâncurile orientale, ne-am dat viața, ne-am vărsat sângele, ne-am dat aurul, mierea, lemnul, sarea, vitele, ba chiar și copiii uneori, dar nu pământul. Frații de peste Dunăre au ajuns pașalâc turcesc și sute de ani n-au mai existat ca state pe harta Europei. Noi n-am permis nimănui să-și construiască moschei pe pământul nostru, să ne transforme țara în provincie a nu știu cărui imperiu. Am avut mândria noastră și am plătit-o foarte scump, dar s-a meritat. După 1989, vecina Iugoslavia, mândră și bogată, a explodat în șase țări, dintre care unele majoritar musulmane, deși pe teritoriile respective erau relicvele cele mai scumpe ale istoriei sârbești. La noi au fost interese mari, externe, ca să ne spargă țara, dar nu s-a reușit.

ȘTEFAN POPA: MISIUNEA MĂRTURISIRII DE CREDINȚĂ – Sfântul Proroc Ilie, vocea biruitoare a Vechiului Testament

(recenzie)

de Vasile BELE

„Ce este ființa umană? Dacă ne referim strict la sine, omul, chiar rațional, este nimicnicie. Dacă ne referim la omul-ființă spirituală, atunci este important să nu omitem șansa întâlnirii cu esența lucrurilor și a fenomenelor existențiale, unde se află cheia sensurilor, adică Dumnezeu. Problemele, sensurile, frământările omului? Ele există, dar numai în logica divină a lui Dumnezeu. Condiția plăcerii pe care însă, din păcate, omul care a atins-o, e nevoit să constate doar lipsa sensurilor, adică nimic altceva decât niște zădărnicii, cum spune Ecleziastul. Cu alte cuvinte, există rațiunea banală a plăcerilor ieftine, există rațiunea superioară a neplăcerilor și, în fine, logica divinului, care nu e abordabilă de către rațiunea umană, pentru că este dincolo de înțelegerile ființei umane”.

*********

„Ștefan Popa, s-a specializat în domeniul militar la Academia de Înalte Studii Militare din București, fiind licențiat în arma aviație, în anul 1992. Apoi, s-a format la școala universitară clujeană, absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Pastorală, în anul 2000, iar din 2003 se specializează în domeniul comunicării prin urmarea cursurilor masteratului Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea 《Babeș-Bolyai》 din Cluj-Napoca. Comandorul (aviație) Ștefan Popa a îndeplinit diferite funcții de conducere în cadrul Forțelor Aeriene Române, până în anul 2010, când a ieșit la pensie.

Pe lângă numeroasele articole de specialitate, de teologie, filosofie și de istorie militară, autorul a publicat

Biserica românească Sfânta Maria din Atlanta – o familie extinsă a părintelui Nicolae Clempuș

Originar din Valea Vișeului, județul Maramureș, Nicolae Clempuș a copilărit în ambianța frumosului. Bunicul, cantor la strana bisericii, îi spunea tot felul de povești, iar într-o bună zi, i-a mărturisit că s-ar bucura foarte mult dacă nepotul ar lua calea preoției. Cu timpul, junele a crescut, și-a făcut bagajul și a luat calea Bucureștiului, unde a studiat Seminarul și Facultatea de Teologie. A fost pentru scurtă vreme preot de spital, însă pronia avea alte planuri cu el. În anul 2001, soția, medic de profesie, a primit o invitație de a lucra în SUA, iar misiunea își schimba datele. Pe tărâm american a ridicat o biserică, a închegat o comunitate, le este permanent alături și se îngrijește ca tinerii să-și cunoască credința și rădăcinile.

Misiunea părintelui Nicolae Clempuș se desfășoară într-un mozaic religios, în care denominațiunile protestante și neoprotestante sunt la tot pasul. De când slujește în Atlanta, părintele a botezat americani get beget, care au fost furați de frumusețea și profunzimea Ortodoxiei.

În cei douăzeci de ani de existență, comunitatea a evoluat de la 5-6 familii, până la 200.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 448 (16 – 30 Iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Rugă pentru Neamul meu. Doamne, Doamne, Tu, Cel ce ai creat cerul și pământul, lumea cu toate ale ei; Tu Cel ce faci stelele să-Ți cânte, pământul să răsară toate bunătățile, frumusețile și miresmele; Tu Cel ce poți lua mările și oceanele în palma Ta și să le sorbi de-Ți este voia; Tu Cel ce ai întocmit munții și prăpăstiile, câmpiile și dealurile, fluviile, râurile și pâraiele; Tu, cel ce ai rânduit anotimpurile, vremea și vremurile cu toate ale lor; Tu, Cel ce Te milostivești de cel bun, cel blând și milostiv, dar Te mânii ca tunetul și ca fulgerul pe cel ce face răul; Tu Cel ce ești mai presus de timp și de spațiu, izvor al vieții și al nemuririi, mângâierea orfanilor, văduvelor, bolnavilor și necăjiților!

Îți mulțumim, Doamne, pentru viața și sănătatea pe care ni le-ai dat; pentru bucuriile și tristețile acestei vieți; pentru împlinirile și neîmplinirile noastre; pentru stropul de fericire din această viață; pentru Valea Plângerii prin care tot rătăcim de ani și ani! Îți mulțumim, Doamne, că de mii de ani ne-ai avut în grija Ta. Au trecut peste noi și ciuma, și holera, și tuberculoza, și covidul și multe-multe alte boli molipsitoare, dar nu ne-au nimicit.

Un Sfânt s-a ridicat din rândul macedoromânilor din Miskolc (Ungaria)

de Mária BERÉNYI

Din rândul macedoromânilor din Miskolc (Ungaria) s-a ridicat un sfânt și aici se află o imprimare colorată a gravurii Sfânta Fecioară Maria cu pruncul din Mănăstirea Ardenița pe care e gravat primul text în limba macedoromână (1731).

Andrei (Anastasie) Șaguna s-a născut în 20 decembrie 1808 într-o familie de negustori macedoromâni veniți la Miskolc din Grabova. La 28 octombrie 2011 a fost proclamată canonizarea sa ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Române, cu dată de prăznuire în fiecare an la 30 noiembrie.

Andrei Șaguna
(20 decembrie 1808 – 28 iunie 1873)

„Mitropolitul Andrei Şaguna a fost un bărbat aproape extraordinar, trimis de Providenţa Divină pentru fericirea poporului său;

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 447 (1 – 15 Iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

Scrisoare către Eminescu (XIII)

Bădie Mihai!

Citesc și recitesc Doina Măriei-tale și descopăr de fiecare dată noi valori. Parcă n-ai scris-o pentru vremea ta, ci pentru vremurile dintotdeauna pe care le-a străbătut Neamul nostru românesc. Încerc să mă situez cu mintea în diferite epoci, în diferite provincii românești, să iau în calcul realitățile de atunci și de acolo și de fiecare dată îmi dau seama că Doina Măriei-tale este mai actuală ca oricând. Este a noastră, a tuturor celor ce simțim și gândim românește din toate vremurile și din toate locurile. Mereu găsesc noi variante ale acestei nestemate, ceea ce dovedește cât de mult s-au temut de ea mai marii vremii. Care mai de care au cenzurat-o, au ciopârțit-o, ca s-o facă mai blândă, mai puțin revoluționară. Ea a rămas, totuși, sabia care a pătruns până în inima vrăjmașilor Țării și Neamului românesc.

Toată istoria însângerată a Basarabiei și Bucovinei, cu toate nedreptățile strigătoare la cer,

Scrisoare aniversară

Preasfințitului Părinte IUSTIN
Episcopul Maramureșului și Sătmarului

 

Iubite Părinte Episcop,

Fiecare vârstă este o operă de artă, în care lucrează, într-o fericită îmbinare, Tatăl ceresc, codul genetic transmis prin generații și societatea modelatoare. Privesc la imaginile de acum zece ani când subsemnatul împlinea 60 de ani, iar PSS Iustin, sărbătoritul sexuagenar de azi o jumătate de veac și voința unui demnitar mult mai tânăr ne-a așezat în rama axiologică a urbei noastre spre a fi cinstiți cu plusul de lumină publică ce se dă așa-zișilor „cetățeni de onoare”.

Ce tineri și frumoși eram, încălziți de emoția momentului, dar și ce plini de speranță, că pe verticalele propriilor destine vom reuși să ne ridicăm treaptă cu treaptă, împlinind toate poruncile ce au fost instituite de la Domnul pentru ca apostolatele de lumină să opereze spre mare folos duhovnicesc și prin dăruirea noastră! Așa simțeam atunci, așa simt și acum, iar gesturile Părintelui Episcop Iustin, de la sărbătorirea celor 70 ani ai mei, împliniți recent, mă determină să slobozesc fără de vreo cenzură conjuncturală tot prea-plinul meu de frățietate trăită plenar în ocazii semnificative. Panegiricul rostit de Preasfinția Sa, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a fost vibrant și mișcător până la lacrima bucuriei, iar cântarea „La mulți ani!” a sutelor de preoți adunați în conferință în 15 iunie a.c. cea mai grandioasă prețuire publică personală, peste toate titlurile și medaliile obținute. N-a fost o regie propusă dinainte, eram la Catedrala Sfânta Treime spre a așeza pe solee cel mai frumos coș de flori primit cu o zi înainte; a fost o ocazie dispusă ad-hoc de Întâistătător, ca semn de prețuire și recunoștință de la Episcop la confrate, de la Ierarh la slujitor.

Au trecut doar câteva zile și-n conținutul meditativ al acestora mi-a stăruit mereu gândul de a face ceva deosebit, de a proceda cât se poate de inspirat la orizontul zilei de 23 iunie a.c.,

La mulți ani, Robert Dumitrescu!

Calea credinței în viziunea micului regizor român premiat la Montreal

de Mihaela CD,
Montreal, Canada

Robert Dumitrescu, copilul-regizor de la Montreal, s-a născut în 17 iunie 2006 în România la București. La vârsta de 2 ani a emigrat împreună cu părinții săi în Canada, familia sa stabilindu-se în marea zonă metropolitană, Montreal.

Robert este pasionat de sporturile de echipă jucând baschet și fotbal european, de muzică și arta imaginii, dar cea mai mare pasiune a sa este cinematografia fiind și elev al școlii Agora din Montreal, în anul trei secondaire, la secția cinema. El studiază în limba franceză, însă nu și-a uitat limba sa maternă, limba română, pe care o vorbește în familie și în comunitatea română unde și-a făcut mulți prieteni și nu în ultimul rând la Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe din Longueuil, unde participă frecvent la  slujbele duminicale. 

Profesorul doctor Teodor Ardelean – Cărturarul de inspiraţie şi statură şaguniană – 70 ani

Născut pe minunatele plaiuri sălăjene la 14 iunie 1951, profesorul enciclopedist Teodor Ardelean se apropie de semicentenarul care l-a consacrat ca pe unul dintre cei mai prestigioşi intelectuali ai Maramureşului, cu care s-a identificat de peste 44 de ani. Aici a trăit şi trăieşte o frumoasă poveste de dragoste între el, Dumnezeu şi Neamul Său. Pe Dumnezeu L-a iubit şi L-a ascultat descifrându-I voinţa şi menirea pe care i le-a hărăzit în această frumoasă lume văzută. Neamul şi l-a cinstit, înălţat, venerat şi slujit cu toată conştiinţa şi fidelitatea unei personalităţi complexe şi complete, bazându-şi existenţa pe cei trei piloni fundamentali – credinţă, familie, cultură, prin care s-a zidit pe sine şi a construit şi ctitorit în viaţă instituţii culturale unice, ziduri pentru veşnicie şi, mai ales, personalităţi umane, cărora le-a insuflat dragostea de cultură, de cercetare şi de valori şi tradiţie.

Cunoscându-l şi urmărindu-l pe parcursul ultimelor trei decenii, în toate funcţiile şi demnităţile pe care le-a deţinut, cea mai dragă fiindu-i, cred, cea de director al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, pentru că este de o fiinţă cu ea, din punct de vedere spiritual – cultural şi ctitoricesc, fiindu-i naş, părinte, ctitor, suflet, minte şi trup – ne-am fost aproape unul altuia, inspirându-ne şi susţinându-ne reciproc în demersul unic şi dureros de necesar – acela de a dărui frumosului şi unicului nostru oraş – Baia Mare – o inimă şi un suflet.

Domnia Sa i-a dăruit o bibliotecă

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 446 (16 – 31 Mai)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a Înviat!

Recviem pentru Tudor Vladimirescu.

Te-au mâncat, Tudore! Ca lupii te-au sfâșiat! La miez de noapte ți-au spintecat burta cu sabia și ți-au tras mațele cu sucala, așa cum mama ta aduna firul de pe vârtelniță pe țevi, ca să poată apoi să-l țese! Și tu erai viu! Și unii dintre bandiți te țineau de mâini, alții de picioare, alții îți potriveau călușul! Ce-o fi fost în mintea ta atunci? Ce-a fost în sufletul tău? Cum te-ai lăsat în mâinile lor? Aveai atâția căpitani și atâția panduri, care și-ar fi dat viața pentru tine, care ar fi luptat până la ultima picătură de sânge ca să te apere. Și, totuși! Te-ai gândit că tâlharii aceia sunt de aceeași credință cu tine, au același Dumnezeu, slujesc patriei lor, așa cum tu slujeai patriei tale, luptați împotriva aceluiași dușman, aveați idealuri aproape comune! De asta te-ai dus singur la tratative, convins fiind că mergi între prieteni. Nu bănuiai că sunt lupi cu piei de oaie!

Cu două sute de ani în urmă, un alt fiu al Neamului Românesc, Mihai Viteazul, cădea străpuns de sulițele soldaților lui Basta, în tabăra de la Turda. Și ei erau tovarăși de luptă, de arme, comandanți ai aceleiași armate, în slujba aceluiași împărat, luptători împotriva aceluiași dușman. Ca printr-o minune dumnezeiască, capul lui Mihai, capul acela frumos, care, la vreme de mânie, băga groază și urgie în hoardele turcești, a fost trecut munții și adus la Mănăstirea Dealu, ca să-și doarmă somnul de veci până la obșteasca Înviere.