Umor, ironie și sarcasm în filosofia antică

Eseu

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Fără îndoială, umorul este o formă a dedublării de sine, o rezervă în sine față de ceea ce este exteriorizat, după cum lipsa de umor, naivitatea de exemplu, este o exhibare a sinelui fără rezerve. În această reprezentare, umorul ar fi dat de intervalul dintre ceea ce este ascuns în interior și ceea ce se vede în exterior. Și ce se află în acest „spațiu”? Bătrânul Hipocrate (460-370 î. H.), considerat întemeietorul medicinei, zicea că aici ar fi vorba de proporțiile în care sunt amestecate în om sângele, flegma, fierea și limfa. Aceste substanțe stau la baza celor patru  temperamente, în sensul că dominația uneia dintre umori în raport cu celelalte ar explica de ce un om are un temperament sau altul. Așadar, preponderența sângelui ar da temperamentul sangvinic, a fierei colericul, a flegmei flegmaticul, iar a limfei melancolicul. Chiar dacă prezența acestor elemente în sânge o credităm astăzi ca fiind falsă, existența celor patru temperamente, așa cum au fost descrise de către Hipocrate, nu este mai puțin adevărată.

În literatura de ficțiune, lucrul se vede întrucâtva altfel. Este vorba de conștiința autorului în raport cu conștiința personajelor create de el. Un autor poate crea personaje mai proaste decât el, dar mai inteligente nu. În cazul în care conștiința autorului, ca luciditate, creează personaje cu o conștiință foarte apropiată de a sa,

AMPRENTELE SUFLETULUI – revistă de cultură și artă, An VII, nr. 1 – ianuarie 2021

(recenzie)

de Vasile BELE

,,Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conține. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ți-o conferă, de parcă aș avea două stații, una a limbii pe care o întrebuințez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoțește permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoțesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi”. (Herta Müller)

Am primit, prin amabilitatea doamnei Eugenia Enescu Gavrilescu, revista AMPRENTELE SUFLETULUI, (cel mai proaspăt număr), Anul VII, nr. 1 Ianuarie 2021, o revistă de cultură și artă, pag. 80, ISSN 2393-4506, extrem de interesantă și bogată în „informație” literară – poezie de factură modernă sau poezie populară, eseuri, proză, mărturisiri, cântec popular, folclor – oameni, talent și fapte concrete.

Rubricile sunt coordonate de redactorii Ileana DUMITRESCU – Pe aripi de vis, Liliana PUȘCAȘU-RAVAR – Cuvântul de astăzi, cuvânt pentru viitor, Camelia BOȚ – Zbor spre înălțimi, Liliana ROIBU – Din harul lui Dumnezeu și Nadia LINUL-URIAN – Satul românesc de ieri și de azi, fiecare rubrică și redactor având în „spate”, o echipă

Consumul social al frumuseții

de Cornel MĂRGINEAN

De ce anume se poate bucura acum un om, în sinele fiinţei sale? De aer, de apă, de semințe și de lumină. Sunt acele puteri simple, cele ce omului îi ajung. Dar el nu ştie despre aceste puteri. Şi nu ştie nici că îi ajung ca să trăiască fericit. Acest fel de om este cel aparent primitiv, cel aflat în faza de culegător. Adică de acum sute şi sute de mii de ani. Mai apoi omul a devenit și vânător. A adăugat bucuriilor sale și acele bucurii scurte, cele ce îi încântă pupilele gustative și creierul, cele din carnea animalelor, furate din tovărășia pe care o are cu acestea în natură. Dar de atunci a început să nu se mai bucure. A uitat aerul, apa și lumina. A descoperit apoi pâinea ascunsă în semințe și carnea, luate împreună. De cât timp s-a copt pe o vatră prima lui turtă nedospită? Se spune că doar cinci mii de ani au trecut de atunci. 

Idealul nu este frumuseţe

de Cornel MĂRGINEAN

Din capul locului în acest demers se retează capetele ideii de frumusețe. Și spre înaltul sublim și spre partea sa mai joasă. Nu sunt şi nu pot exista frumuseți reale care apoi să şi aspire spre idealul de frumuseţe. Cum nu sunt nici femei urâte cu totul. Idealul nu poate fi atins, pătat, cu amănunte lumești, domestice. Nu vrem asta. Nu este posibil ca să ștergem din frumusețea însăși, fabricația frumuseții. Dar noi asta vrem, să nu existe fabrici pentru ceea ce este frumos. De ce să ne amintim de fabrici, adică de un înainte de a fi, și apoi despre un după a fi. Dacă este fabricat un lucru, atunci se va strica de la o vreme cu siguranţă. Produsul final îl vrem, dar să nu aibă istorie, să nu se strice niciodată, să nu se uzeze,

Superlativul imposibil

de Cornel MĂRGINEAN

Scriu despre frumuseţea femeii din poziţia de a nu putea ȋnţelege pe deplin rostul ultim al frumuseţii ei. Este, desigur, o cvasi utopie acest deziderat. S-ar putea crede că rostul frumuseţii femeii, este numai cel al consumului social. Cel necesar perpetuării lumii vii. Cum se poate descrie acest consum social de frumuseţe? Ca o aparenţă de echilibru ȋntre sexe? Ca o culoare psihologică, cu lumini, necesară ameliorării griului vieţii sociale? O atitudine generală, condiţionată mereu de dorinţa de a posta frumuseţea ȋn relaţiile umane? Adică un catalizator de a trăi ȋntre acele repere reale şi nemiloase: singurătatea individuală, perechea ȋnăuntrul familiei, perechea în afara familiei şi declinul?

Pentru bărbaţi, Afrodita, zeiţa frumuseţii, este superlativul imposibil al frumuseţii. Câte femei pot fi atât de frumoase precum este zeița frumuseții?

Homo hominans sau despre om ca autor al propriului regn ontologic

 de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Avem în față o necesară și binevenită restituire[1] a unor substanțiale texte filosofice, unele inedite iar altele edite, aparținând lui Cristian Petru (1952-2003), absolvent strălucit al Filosofiei bucureștene de pe la finele anilor ‘70, într-o ediție îngrijită de către un alt exponent de seamă al acelei generații, Adrian Miroiu.

Un amplu capitol al cărții (70 de pagini) este consacrat filosofiei lui Lucian Blaga – și asta într-o vreme (în România anilor ‘80) în care exegeza autohtonă asupra acestui important gânditor era încă tributară poncifelor și clișeelor proletcultiste sau, cum spune chiar autorul nostru: „Nici măcar exegeza operei filosofice blagiene nu a depășit stadiul prezentărilor sau comentariilor elementare. Mai rău, chiar și acestea vădesc în mod curent o fi insuficientă adecvare la texte, o lipsă de pertinență interpretativă, de tensiune problematică și de validitate teoretică cel puțin nedumeritoare” (p. 10). În timp ce Cristian Petru crede, cu îndreptățire, că vom înțelege greu și târziu că Lucian Blaga a fost un mare și autentic filosof, că ne-a înavuțit cu o filosofie de filosof, iar nu cu o filosofie de cercetător, de profesor, că filosofia sa a fost și este mondial competitivă, demnă să intre în circuitul și în patrimoniul filosofiei universale.

Cristian Petru reușește buna performanță

Un Mare Profesor și Mentor, Academician ALEXANDRU SURDU a trecut în eternitate!

Alexandru Surdu
(1938-2020)

Lumea academică este mai săracă!

Plecarea dintre noi a academicianului Alexandru Surdu reprezintă o grea pierdere pentru cultura românească. Domnia Sa a fost un reper cultural și spiritual, un simbol al academismului și identității noastre, o personalitate de elită, un Mare Profesor și Mentor!

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

  * * * * * * * * * * * 

Alexandru SURDU (24 februarie 1938 – 11 decembrie 2020)

Născut în Brașov la 24 februarie 1938, Alexandru SURDU, fost vicepreședinte al Academiei Române,

Acad. Alexandru Surdu, la Porțile Împărăției Bunului Dumnezeu

de Prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Alexandru SURDU
(1938-2020)

Acad. Alexandru Surdu, fost vicepreședinte al Academiei Române, s-a născut pe 24 februarie 1938 la Brașov. A absolvit aici Liceul „Andrei Șaguna”, întemeiat de marele ierarh ortodox al Ardealului, fapt cu care s-a mândrit toată viața. A urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București, al cărei Doctor în Filosofie a devenit în anul 1976. A efectuat mai multe stagii de studii în străinătate, este autorul unei opere impresionante, realizată cu posibilități de documentare și de gândire în cinci limbi străine, incluzând aici germana și greaca veche. Are zeci de cărți proprii, precum și traduceri din clasici ai filosofiei și sute de articole și studii. Membru titular al Academiei Române din anul 1993, șef al Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie a Academiei Române, director al Institutului de Filosofie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

Simpozionul Unirii Principatelor Române

COMUNICAT DE PRESĂ

Dragi prieteni,

Începem noul an „uniți în cuget și-n simțiri”.

În atașament, spre informare, găsiți programul Simpozionului – a 27-a ediție – dedicat Unirii Principatelor Române.

La mulți ani!

 

Pr. prof. univ. dr. Theodor Damian

New York 

Cuvântul și falsitatea. Platon și contemporaneitatea

 

 

de prof. dr. Vlad Ioan BONDRE

Una dintre cele mai evidente forme de transmitere a unui mesaj este comunicarea. În componența ei se regăsește atât Logosul: „la început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1), cât și Viața: „toate prin El s-au făcut” (Ioan 1, 3). Deși omul contemporan nu conștientizează capacitatea revelatoare a cuvântului, puterea și capacitatea lui, el rămâne în continuare cel mai intim act al dialogului dintre cele văzute și cele nevăzute. Cuvântul a fost mereu o punte de legătură între divin și uman, fapt demonstrat de smerenia personală desprinsă ca urmare a rugăciunii, de aceea, Sfinţii Părinți au vorbit în numeroase rânduri despre legătura indistructibilă și despre efectele cuvântului, arătând de cele mai multe ori că omul este suma vorbelor pe care le rostește sau chiar a cererilor sale: „cereţi şi vi se va da” (Matei 7, 7).

Dar cu toate acestea, omul a uitat să-și mai exprime trăirile sale prin cuvânt, să ridice glasul plin de credință, preferând astfel să-și coboare inima în rațiune. Acest act l-a adus pe om în fața formalului, a tipizatului, fapt pentru care a devenit un soi de mașinărie menită să rostească vorbe neînsuflețite.