Ţara Chioarului sau a Cetăţii de Piatră, comoară de secole a toponimelor româneşti (II)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Planul cetăţii Chioarului, într-o gravură veche, de secol XVII-începutul sec. XVIII

Într-un plan al cetăţii Chioarului din secolul XVII- începutul secolului XVIII (vezi foto) apare schiţată şi o viaţă animată, cu oameni înarmaţi care se duc sau vin la/dinspre cetate, în interiorul şi în afara zidurilor, pe jos, călări, cu căruţă, singuri sau în grup, alţii păzesc oi, sau probabil le mână undeva, atmosfera este romantică şi ne inspiră dorul de viaţa românilor chioreni la acea cetate care au slujit-o ei din Evul Mediu timpuriu până la 1718, când a fost distrusă. Ne inspiră dor de romantismul zidurilor vechi, de drumurile pitoreşti înalte până acolo, de spectaculosul defileu al apei Lăpuşului ce oglindea norii, cerul albastru şi cetatea, de acei strămoşi străjeri pe metereze, de viaţa lor cuprinsă între cetate şi casa dintr-un sat al domeniului, mai apropiat sau mai depărtat.

Să urmărim, în continuare, pe sate chiorene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice, a toponimelor româneşti, culese de Kádár József din documente din secolele XVIII-XIX.

Ciocmani (azi com. Băbeni, SJ) 

NATALE DI ROMA ȘI DIES TRAIANI!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Săptămâna aceasta ar fi trebuit să sărbătorim „Natalis Urbis”, cunoscută mai ales în formula sintagmatică „Natale di Roma”. În 753 î. Hr. a fost construită Roma de către Romulus și Remus, iar ziua întemeierii este 21 aprilie. În manualele de istorie se scrie destul de puțin despre o zi atât de măreață. Căci momentul întemeierii unei cetăți ce avea să devină „capitala lumii” este important pentru toți cei care au legătură cu Roma și cu paradigmele existențiale pe care le-a adus această „cetate eternă” (roman, latin, romanitate, latinitate, români, românitate etc.). În tratate, însă, acest subiect este foarte dezvoltat, unii istorici dobândind chiar calificarea de „exegeți ai istoriei romane”. Dar cine citește tratatele cele docte, voluminoase și contorsionate? Sau, pe cale de consecință, oare adevărurile istorice întemeietoare nu cumva sunt prea elaborate și prea ferecate în cărți greu accesibile?

Am avut privilegiul de viață să-mi placă istoria încă din copilărie. Și să am buni dascăli atât în familie, cât și în comunitate.

Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, va organiza în data de 21 aprilie 2021, de la ora 12.00 un eveniment dedicat inaugurării expoziției temporare „Tezaurul de denari romani de la Berchezoaia”. Curatorul expoziției este Raul Cardoș, muzeograf, din echipa de proiect făcând parte și Zamfir Șomcutean, conservator și Dorian Ghiman, restaurator.

Expoziția face parte din programul cultural intitulat „Din colecția numismatică a muzeului”,

Revista TACTICA ŞI STRATEGIA la al 7-lea număr

de Gabriel STAN-LASCU
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Într-o prezentare grafică excepţională, aşa cum deja ne-a obişnuit, numărul 7 al revistei Tactica şi Strategia ne prezintă, în cele 100 de pagini rotunde ale sale, un grupaj de articole captivante, aş zice de mare interes pentru pasionaţii de istorie, măcar naţională.

Editorialul semnat de redactorul-şef Cristian Mareş face o succintă introducere în tematica

Istoria prin memorialistică

de dr. Teodor ARDELEAN
    Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
    Redactor-șef al revistei „Familia română

Când Bălcescu scria că „Istoria este cea dintâi carte a unei nații” avea în vedere situația poporului nostru la momentul respectiv. Despre români scriau istorii nărăvașe tot felul de neisprăviți, puși în slujba unor interese oculte. Doar Kogălniceanu s-a învrednicit de scrierea unei istorii lămuritoare, care să se re­fere și la „instituții, industrie, comerț, cultură intelectuală și morală, obiceiuri și chipuri de viață” și nu doar la… biografia stăpânitorilor.

Pe filiera acestui distins unghi de vedere

Colonelul David Urs de Margina (1816-1897). Un luptător pentru drepturile neamului său

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

David Urs de Margina
(1 aprilie 1816 – 10 septembrie 1897)

Dacă la Năsăud era sediul Regimentului al II-lea Românesc de Graniţă, la Orlat, lângă Sibiu, era sediul Regimentului I Românesc de Graniţă, regimente înfiinţate în Transilvania de Imperiul Austriac în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Într-o familie de grăniceri din Regimentul I românesc s-a născut în 1816, în Margina (azi Mărgineni), districtul Făgăraşului, viitorul ofiţer superior şi baron al Imperiului David Urs de Margina.

Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (II)

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Statutul de ţară românească demnă pe care o avea prin secole Ţara Lăpuşului era dată, desigur, şi de acei români liberi, înnobilaţi mai ales în secolul frământat al XVII-lea transilvan. Principii Transilvaniei nu aveau cum să nu răsplătească mai cu seamă pe puşcaşii lor ce apărau cetăţile Gherlei, Dejului, Chioarului, sau participau la războaie şi la expediţii militare, dând dovadă de curaj şi de fidelitate faţă de ţară şi faţă de principi. Să ne imaginăm astfel pe un mic nobil român (un fel de chiabur, cum i se zicea unui ţăran mai bogat până la colectivizare), scoţându-şi din ladă hainele cele bune şi banii, înarmându-se cu arcul cu săgeţi şi puşca, luându-şi rămas bun de la soţie, copii, mamă, bunică, îndreptându-se cu sluga sa, tot înarmată, spre tabăra militară şi de acolo la război, sau la expediţii militare în Ţara Românească, în Polonia şi în alte locuri îndepărtate. Aceasta era datoria nobililor de atunci, inclusiv şi a celor lăpuşeni. Sigur că majoritatea ţăranilor erau iobagi şi în Ţara Lăpuşului, la marea nobilime maghiară. Dar ei aveau în nobilimea românească mereu o raportare de viaţă liberă, neaservită, şi astfel căutau mulţi să iasă din această stare de aserviţi şi fenomenul înnobilării este presărat pe tot întinsul secolului al XVII-lea mai ales. Să trecem în revistă câteva familii de nobili români, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică.

Baba, com. Coroieni

1405: Prima atestare documentară; se presupune că acest sat românesc a fost întemeiat de un cneaz – afirmă Kadar Jozsef.

1553: Aparţine de cetatea Ciceului; voievod era Ioan Maxin şi cneaz Todor.

1590, înainte de -: Principele Sigismund Bathory donează Baba lui Petru Maxin din Drăghia.

Băiuţ, comună 

Alexandru Ioan Cuza (1820-1873)

de Mária BERÉNYI

Alexandru Ioan Cuza
(20 martie 1820-15 mai1873)

Astăzi se împlinesc 201 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), primul domnitor al Principatelor Unite.

În martie 1866, Alexandru Ioan Cuza a poposit și la Pesta, în hotelul „LA REGINA ANGLIEI”.

Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite, în 13 februarie 1866, la ora 18, începe o călătorie, care avea să fie ultimul drum al domnitorului, în viață fiind, pe pământ românesc.

Manifestând interes pentru situația lui Cuza Vodă, Iosif Vulcan urmărește la rândul său deplasarea domnitorului, după plecarea acestuia din București. Cităm în acest sens un articol din revista „Familia”, apărută la Pesta, aflând că prințul ajunsese deja în capitala Ungariei:

„Fostul domnitor al României,

Digitalizare: „Minerit și civilizație în Maramureș”

 

Publicațiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș mai aproape de cititori. Acum pe platforma Biblioteca-digitală.ro

Digitalizare: „Minerit și civilizație în Maramureș”

Realizatori: KACSÓ, Carol (coordonator); POP, Lucia (coordonator)

Anul publicației: 2010

Publicată de: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Contributori: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

„Anexarea” Crimeii de către Rusia și interesele naționale ale României

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Noi vorbim azi în România despre „anexarea” Crimeii de către Rusia, fără să reflectăm deloc asupra adevărului istoric și fără să ținem cont de interesele noastre naționale, probabil numai așa, ca să facem pe placul a ceea ce se numește „marile democrații” vestice. Și uităm că, după ce și-a proclamat independența în anul 1991, Ucraina s-a comportat față de România mai rău decât URSS, refuzând să ne restituie Insula Șerpilor și încercând să ne ia cu forța o mare parte a zonei economice exclusive din Marea Neagră, până când pretențiile aberante ale Ucrainei au trebuit să fie stopate de către Curtea Internațională de Justiție de la Haga.

Pentru a judeca corect lucrurile cu privire la revenirea Crimeii la Rusia, trebuie să avem în vedere unele fapte istorice incontestabile, care de altfel sunt enunțate ca atare de către specialiștii în domeniu, în mod competent și exhaustiv[1].