O listă a celor mai iubite cuvinte ale limbii şi culturii române (I)

05/05/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Nu ştiu să fi riscat cineva până acum să schiţeze o astfel de listă, care pare imposibilă la prima vedere, cu eventuale capcane, nu dintr-o opţiune sau alta, ci mai ales prin inevitabile omisiuni datorate caracterului ad-hoc al demersului. Eu îl consider de altfel foarte necesar astăzi, într-o lume bulversată şi cotropită moral şi spiritual.

În primul rând clasez pe primul loc cuvintele: mamă, tată, surori, fraţi, nepoţi, bunici, străbunici, moşi, strămoşi, cărora li se adaugă minunatul cuvânt familie. Aşa am răzbit noi, românii, prin milenii, Citește restul acestei intrări »


Ţara Chioarului sau a Cetăţii de Piatră, comoară de secole a toponimelor româneşti (II)

01/05/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Planul cetăţii Chioarului, într-o gravură veche, de secol XVII-începutul sec. XVIII

Într-un plan al cetăţii Chioarului din secolul XVII- începutul secolului XVIII (vezi foto) apare schiţată şi o viaţă animată, cu oameni înarmaţi care se duc sau vin la/dinspre cetate, în interiorul şi în afara zidurilor, pe jos, călări, cu căruţă, singuri sau în grup, alţii păzesc oi, sau probabil le mână undeva, atmosfera este romantică şi ne inspiră dorul de viaţa românilor chioreni la acea cetate care au slujit-o ei din Evul Mediu timpuriu până la 1718, când a fost distrusă. Ne inspiră dor de romantismul zidurilor vechi, de drumurile pitoreşti înalte până acolo, de spectaculosul defileu al apei Lăpuşului ce oglindea norii, cerul albastru şi cetatea, de acei strămoşi străjeri pe metereze, de viaţa lor cuprinsă între cetate şi casa dintr-un sat al domeniului, mai apropiat sau mai depărtat.

Să urmărim, în continuare, pe sate chiorene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice, a toponimelor româneşti, culese de Kádár József din documente din secolele XVIII-XIX.

Ciocmani (azi com. Băbeni, SJ)  Citește restul acestei intrări »


Ţara Chioarului sau a Cetăţii de Piatră, comoară de secole a toponimelor româneşti (I)

14/04/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Ţara Chioarului continuă spre vest pe Ţara Lăpuşului, având la nord Maramureşul şi la sud şi vest Sălajul, fiind denumită astfel după cetatea Chioarului de altădată, situată pe malul râului Lăpuş. A fost, în trecutul istoric, o „ţară” românească cu o individualitate distinctă prin frumuseţea geografică şi etnografică, prin nobilimea românească liberă chioreană, prin faptul că regele Ungariei Ludovic I (1326-1382, rege al Ungariei între 1342-1382 şi al Poloniei între 1370-1382), fiul lui Carol Robert de Anjou, a donat Chioarul, cetatea şi satele aparţinătoare, în 1367 voievodului român Drag şi în 1378 voievozilor români Balc şi Drag din Maramureş, care aveau atunci o mare autoritate politică în zonă. În 1566, este atestat faptul că Țara Chioarului era împărţită în voievodate româneşti. O parte din localităţile Ţării Chioarului de altădată sunt azi în judeţul Sălaj şi o parte în judeţul Maramureş. Partea care era în fostul judeţ Solnoc-Dăbâca face obiectul cercetării de faţă, deoarece aceste localităţi sunt trecute în lucrarea lui Kádár József intitulată Szolnok-Dobokavármegye monographiája [Monografia comitatului Solnoc-Dăbâca], volumele I–VII, apărute la Dej în 1900–1901.

Să urmărim, pe sate chiorene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice, a toponimelor româneşti, culese de Kádár József din documente din secolele XVIII-XIX.

Băbeni (azi comună, SJ)

1722: Ruptura, Coasta lui (Kosztaluj), Balta, Firnatic (Firnatik), Balna, Răstoaca (Resztoka), Glodului (Gloduluj), Citește restul acestei intrări »


DICŢIONARUL DE REGIONALISME, LA A TREIA EDIŢIE

29/03/2021

La editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca a apărut ediţia a treia a lucrării „Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din judeţul Maramureş”, autor Dorin Ştef.

Volumul, realizat în condiţii grafice deosebite la Tipografia Surorile Lauretane din Baia Mare, are 448 de pagini şi cuprinde peste 7.800 de cuvinte glosate, majoritatea regionalisme, dar şi termeni care aparţin deja fondului pasiv al graiurilor nordice.

Fiecare articol este tratat nu doar din punct de vedere semantic, ci şi etimologic, iar în unele cazuri sunt inserate citate ilustrative din documente folclorice sau dialectate, precum şi reflexe toponimice şi antroponimice.

Citește restul acestei intrări »

Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti (III)

17/03/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Cu fiecare creaţie a altui sat în această lume fabuloasă a toponimelor româneşti intrăm parcă într-o poveste a limbii române de demult, cu urşi, lupi, zimbri, măguri, poieni, poieniţe, feţe de dealuri, feţişoare, alunişuri, făgeturi şi făgeţele, văi cu ulmi, plopişuri, frăsinişuri, leurdişuri, preluci, pâraie, izvoare, moine, obcine, obârşîi, dumbrave, şesuri, coaste, guri de văi, vâlcele, maluri, zăvoaie etc., totul înscriindu-se într-o poveste pe care o trăiau zilnic strămoşii noştri.

Să urmărim, în continuare, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice.

Strâmbu-Băiuţ, com. Băiuţ    Citește restul acestei intrări »


Dregători de ieri și de azi

16/03/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Evoluțiile politice recente și mai ales schimbarea statutului prefectului, urmată de „ruleta” distribuirii, m-au determinat să fac câteva incursiuni diacronice, luând în studiu mai ales capitolul dregătoriilor din Țara Românească și Moldova, în secolele XIV – XIX, perioadă ce constituie referință pentru modul în care pătura conducătoare exercita autoritatea la diferite niveluri, de la cel local și până la „domn”. Mi-au fost de folos unele volume semnate de Dimitrie Cantemir, A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Gheorghe Bengescu, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu (teza de doctorat) ș.a.

M-am aplecat cu mai multă atenție asupra lucrării lui Nicolae Stoicescu („Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova”), apărută la Editura Enciclopedică Română, în 1971. L-am cunoscut pe autor în perioada sa de om politic și diplomat în anii ’90 și am înțeles că cercetările sale sunt temeinice și bine documentate, uneori chiar peste cele ale „istoricilor clasici”. Nu este o lucrare descriptivă, ci una alfabetic-genealogică, prin aceasta fiind realizată țesătura de relații, familii, cu toate documentele aferente (numiri, retrageri de titluri sau misiuni, ctitorii etc.). Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti (II)

11/03/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

„Ţesătura”, mai bine zis “broderia” de secole a teritoriului locuit de români cu toponime (nume de locuri din fiecare sat, târg, oraş), în toate provinciile româneşti, îşi aşteaptă încă cercetătorii. Visez la o astfel de lucrare, în zeci de volume, cu toponimia satelor din Transilvania (cu Maramureşul, Sătmarul, Bihorul, Aradul, Banatul, Caraşul), Moldova, Basarabia, Muntenia (cu Oltenia), Dobrogea, pe bază de documente istorice, atestate pe trepte de timp, lucrare de realizat, în colaborare, de lingvişti şi istorici. Când se va realiza acest deziderat, abia atunci putem spune că suntem o ţară aşezată. Şi mai ales astăzi este nevoie de aşa ceva, când şi la ţară, pe mulţi nu-i mai interesează cum s-au numit sau se numesc anumite locuri din satul respectiv, la şcoli nu se mai ocupă de acest tezaur minunat al colţului de patrie al fiecăruia, tezaur lăsat ca zestre de strămoşi. De precizat că toponimele culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kádár József, au unele neclarităţi, apar cuvinte deformate, schimonosite – cum se zice în popor, culese greşit, din cauză că autorul nu stăpânea la perfecţia limba română şi paleografia. Am pus în paranteze drepte cuvântul corect, reieşit din altă treaptă istorică, dar şi cuvântul posibil, cu semnul întrebării. E necesară, aşadar, şi cercetarea surselor documentare originile folosite de Kádár József. Să urmărim, în continuare, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice.

Libotin, com. Cupşeni

1766: Grui lui Poieni, Zăvoiu lui Timbuş, Răstoci, Rătunda, Valea Trestie, La Tier, Gura Văii Resulor, Vale Frasinilor, Gialu Corbului, Poienile Iosipeşti, Vale lui Magdo, Pădure între Libotine, Voie [Valea] lui Balc, Gialu Maluntui, Prisac, Râu Libotinului – pârâu.

1864: Valea Bârnelor, Faţa Lazurilor, Valea lui Balcu, Lazu lungu, Zăvoiu lui Blaznicu, Dealu Corbului, Rotunda, Valea Resitzelor, Valea Merilor, Fundătura, Roşicie, Valea Zimbrelor, Dosu lui Malden Budaie, Valea Rusului, Dealu lui German.

Măgoaja, com Chiuieşti    Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, comoară de secole a toponimelor româneşti

04/03/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Privind în interiorul localităţilor „Ţării Lăpuşului” avem un „covor” minunat de toponime româneşti creat de-a lungul secolelor de românii băştinaşi ai acestei frumoase ţări, fiecare sat având o zestre specifică potrivit ansamblului geografic şi, desigur, sensibilităţii poporului de rând. Toponime maghiare sunt în doar două localităţi: Dămăcuşeni şi Târgu Lăpuş, localităţi înconjurate de sate româneşti. Să urmărim, aşadar, pe sate lăpuşene, dispuse în ordine alfabetică, comoara limbii române istorice. De precizat că toponimele au fost culese de monograful comitatului Solnoc-Dăbâca, şi anume de Kadar Jozsef, din documente din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, anul fiind menţionat la începutul înşirării toponimelor (respectând regula de transcriere menţionată anterior). Am inclus, fireşte şi denumirea românească a localităţii, de la prima atestare documentară, acolo unde există această situaţie.

Baba, com. Coroieni

1405 (prima atestare documentară): Baba. Kadar Jozsef scrie că probabil denumirea vine de la cneazul satului, sat care este atestat atunci că era românesc şi aparţinea de cetatea Ciceului.

1864: Foroiele, izvoare; Dumbrava, pădure întinsă; Batalău, pădure mare; Tău, două pâraie unite.

1898: Buciumeni.

Băiuţ, comună

1864: Izvoru lui Mihai, pădure de fag și loc de ardere a cărbunelui; Pleşca, tot astfel; Prislop, pădure de fagi; Văraticu, brădet; pârâul Băiuţului, izvorăşte din Prislop.

1898: Fundac, Capra, Dâmbu lui Bulciug, Calvaria, Prislop (1336 m.), Văratic (1353 m.).

Boiereni, aparţine oraşului Târgu Lăpuş  Citește restul acestei intrări »


Bazinul Lăpuşului, leagăn de secole al limbii române

27/02/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Port popular din Suciu de Sus, Țara Lăpuşului

În lucrarea austriacului Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărută la Viena în 1839, se descrie şi bazinul râului Lăpuş, care străbate o „ţară românească” veche, cu o identitate etno-culturală specifică. Lăpuşul este un afluent principal al râului Someş şi izvorăşte în munţii Ţibleşului. Lenk pomeneşte de următoarele toponime româneşti ale traseului acestui râu (cu munţi prin care trece şi afluenţi ai săi) (parantezele îmi aparţin, iar transcrierile sunt făcute după regulile pomenite anterior): Ţibleş, Poiana Zimbrului, Porchi, Dealu Şpanului, Breaza, Aluniş, Dumnezău (în original Dumnyezeou), Dealu Caşelului, Coplopi, Aruncaş, Vârvu Fuz, Dealu Gimii, Dealu Barcului, Cârlior, Dealu Runcului sau Dealu Sărnii şi ruinele Cetăţii Chioar, Varaştină sau Dealu Domoriu, Dealu Mesteacănului, Piatra Cozlii, Dealu Viilor, Dealu Şterna, Cornecu, Dealu Fraşului, Dealu Hagăului, Dealu Hirzi, Dealu Glodului, Dealu Măgurii, Beşerei, Damian, Dealu Popii, Măgura, Vârvu Săcăturii, Muncel, Dealu Spânzu, Măgura, Vârvu Gucii, Dealu Pietrisăului, Dealu Bodârle, Suplai, Dealu Tăuşor (în original Djálu-Tuusor), Poiana Caselor, Dealu Pietrii, Vârvu Comorii, Dealu Runcului, apoi pâraiele: Valea Aranioş, Valea Tiuşii, Valea Borşa, Valea Coşilor, Valea Stejerului, Valea Ferice, Valea Rea, Valea Topliţii, Valea Mesteacănului, Valea Napradului, Valea Vădurele, Valea Husie, Valea Poieniţii, Valea Piroşii, Valea Şoimuşenilor, Valea Ilondii, Valea Gâlgăului, Valea Glodului, Valea Măgurii, Valea Căpâlnii, Valea Muncelului, Valea Caselor, Valea Poitru, Valea Copianului, (pârâul) Căpriorii, Valea Ur[i]ului din Jos, Valea Coşdrioarii, Valea Gârbăului, Valea Mihăileşti, Valea Baţii, Valea Ţibleş etc.  Citește restul acestei intrări »


În lanţul sudic al munţilor Transilvaniei străjuieşte de secole limba română

26/02/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

O sursă deosebit de obiectivă privind toponimia Transilvaniei istorice este şi dicţionarul intitulat Siebenbürgens geographisch-, topographisch-, statistisch-, hydrographisch- und orographisches Lexikon: mittelst eines Versuches seiner Landkarten-Beschreibung bearbeitet und alphabetisch geordnet…, a lui Ignaz Lenk von Treuenfeld, apărut la Viena în 1839, în 4 volume, cu descrierea tuturor localităţilor, apelor şi munţilor Transilvaniei, făcută după documentare la faţa locului. Lucrarea este plină de toponime româneşti, în majoritate absolută, ceea ce atestă, şi prin acest aspect, caracterul Transilvaniei de ţară românească. Lenk descrie de exemplu lanţul muntos sudic al Transilvaniei, din Carpaţii Meridionali, o adevărată comoară de toponime româneşti. Doar în zona Covasnei sunt câteva toponime maghiare, sau româno-maghiare (Elves-Pojánicz, de exemplu), apoi cele româneşti cuprind toţi munţii sudici ai Transilvaniei, de la grupul munţilor Făgăraş, la grupul munţilor Lotrului şi Şureanu până la grupul munţilor Retezat. Le-am transcris după ortografia actuală, de exemplu Vurvu l-am transcris Vârvu (păstrând şi forma arhaică şi populară), apoi literele k, j, sz, s, ts sunt transcrise cu echivalentul românesc c, i, s, ş, respectiv ce/ci, în funcţie de context (de ex. Pitsoru-Kapri l-am transcris Picioru Capri). Aşadar Lenk consemnează următoarele denumiri româneşti ale vârfurilor de munţi ai lanţului sudic al Transilvaniei (parantezele îmi aparţin):

Poiana, Predeal, Şesu Mare, Citește restul acestei intrări »