Ţara Chioarului sau a Cetăţii de Piatră, comoară de secole a toponimelor româneşti (III)

06/05/2022

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Detaliu din planul cetăţii Chioarului, într-o gravură veche, de secol XVII-începutul sec. XVIII

Descoperim cu încântare comoara denumirilor pe care poporul român le-a dat locurilor dragi din fiecare sat în parte. Se desfăşoară parcă în faţa ochilor noştri un basm al satului românesc de demult. Cum să nu fii încântat să ştii că undeva este o culme de munte cea mai înaltă, numită Pe Ningară (din Ciocmani), unde se poate vedea cea mai timpurie și ultima zăpadă. Acolo parcă e un templu al ninsorii, al unei lumi celeste, plină de puritate pentru suflet a albului imaculat, un templu al emoţiilor, al fiorurilor date de schimbarea anotimpurilor. Apoi un toponim cu denumirea La Casa Fătului în Deal, din Copalnic-Mănăştur, parcă e un început de roman, din secolul al XVIII-lea, unde totul se petrece parcă aidoma ca în Vicarul din Wakefield, de exemplu, cu o familie frumoasă a fătului de la biserica din sat, cu casa lângă biserica şi cimitirul de pe deal, unde se întreţes legende şi întâmplări fantastice din cauza apropierii prea mari de… eternitate, de unde şi conflictul dintre Viaţă şi Eternitate. Poporul a început romanul, el trebuie continuat.

Să urmărim, în continuare, pe sate chiorene, comoara limbii române istorice.  Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (VI)

11/04/2022

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

Foarte importante pentru viaţa noastră de fiecare zi sunt secvenţele de trăiri sufleteşti pe dimensiunea istorică. Chiar şi un copil revine mereu la clipele fericite ale „istoriei” lui „minuscule” ca timp, dar uriaşe ca bucurii trăite nu demult. Dar apoi oamenii maturi, cu largă experienţă de viaţă personală pe ani, pe decenii, pe jumătate de secol şi cei ce se apropie de un secol! Dar nu trăim trecutul doar din experienţa noastră istorică personală ci şi din istoria noastră ca neam, dorind să ne cunoaştem strămoşii. Şi cu câte aspecte frumoase ne întâlnim şi ne rezemăm sufletul în trecut, cu atât suntem mai bogaţi sufleteşte.

Să urmărim, în continuare, fenomenul existenţei de secole a unei românimi libere în Ţara Lăpuşului.

Gostila

1598: Satul aparţine de voievodul român Ioan Maxin. Deşi a fost sat românesc, nu au fost nobili români în Gostila.

Groşii Ţibleşului

1594; Cneaz al satului este Todor şi jurat este Bota.

1663: Este amintită familia de nobili Cioară zisă şi Bud de Groşii Ţibleşului.

1670: Principele Mihail Apaffy reînnobilează pe nobilii Ignat şi Ioan Bud de Groşii Ţibleşului, pe sesia/moşia lor situată între cele ale lui Simion Raţ şi Bozga.  Citește restul acestei intrări »


Ce-i prea mult nu-i sănătos. Punct după punct… Și altele

05/02/2022

de Angela-Monica JUCAN

MOTTO: „Arta – spunea el [Ion Luca Caragiale] – cere conştiinţă. Fără un perfect simț de onorabilitate literară nu se pot scrie lucruri de seamă… Ca în toate şi în literatură se pretinde o cinste profesională, un prestigiu de atelier… Ce crezi tu, în cîte ape n-am scăldat eu «Hanul lui Mînjoală»? Ce să mai vorbesc de melodia frazei, de ferecătură, de ritmul vorbelor… Iaca, numai interpuncţia… Cîţi nu înţeleg că interpuncţia e gesticularea gîndirii… Vezi, pe mine mă frămîntă astea, mă rod… Nu se poate artă fără migăleală… Cu vremea îţi cresc tot mai mult scrupulele de conştiinţă… Dac-o fi să îmbătrînesc, ştii cum să-mi ziceţi? Să-mi ziceţi, Moş Virgulă!…” – Octavian Goga, Două morminte, Bucureşti, 1916, p. 13.

Mai nou, se pune punct, vorba lui Creangă, „cu chiuita” după semnul întrebării sau al exclamării când acestea încheie propoziția sau fraza, ba destul de des și după punctele de suspensie din final de comunicat (adică apar patru puncte). Internetul funcționează propagandistic, și s-au contaminat chiar și unii cu bună și nu de azi pregătire superioară, inclusiv filologică.

Până în 1989, nu s-a întâlnit așa ceva – editurile și redacțiile periodicelor aveau editori, lectori, redactori competenți, bloguri nu existau. Acum, oricine, oricât de neștiutor ar fi în ale limbii, publică orice și, mai ales, oricum (după „știința” lui), ba își deschide și editură, redacțiile au tot mai slab pregătiți jurnaliști – licențiați sau amatori, nu contează –, care-și spun „redactori”, „reporteri”, „documentariști” etc., funcția de corector e aproape desființată. Astfel, textele abundă în greșeli de toate felurile, între care, punctul după punct. Căci semnul întrebării, semnul exclamării și punctele de suspensie sânt, cu precădere, puncte, puncte care au, grafic, ceva în plus față de punctul simplu. Am spus „cu precădere”, fiindcă sânt și situații în care aceste semne pot apărea în interiorul propoziției/frazei (chiar foarte des puncte punctele). Nu voi detalia aici varietatea particularităților de acest fel – aceasta ar depăși prea mult sfera tematică a articolului de față.

Orice semn… semnalizează ceva (la mintea cocoșului). Citește restul acestei intrări »


A APĂRUT DOOM 3 – DICȚIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ȘI MORFOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE

06/01/2022

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a lansat marți, 4 ianuarie 2022, a treia ediție din DICŢIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ŞI MORFOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE – DOOM3.

Autori: Ioana Vintilă-Rădulescu şi Cristina Aranghelovici, de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române.

Actuala ediție cuprinde aproximativ 64.500 de cuvinte, dintre care aproximativ 3.500 sunt nou introduse în limbă.

Cercetător dr. Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, precizează că în noua ediţie a DOOM există două feluri de noutăţi.  Citește restul acestei intrări »


Turneul de lansare al volumului „Amurgul Gol”

22/09/2021

de Inga IMANDII şi Dumitru CONTA

Poetul Cristian Bodnărescu îşi lansează în această perioadă cartea cea mai consistentă de peste 200 pagini, conţinând creaţii adunate în 2 decenii. Volumul „Amurgul Gol” conţine ultima variantă a celui mai lung poem romantic-fantasy din literatura universală, lucrarea creştină „Demoniţa” (lansată la TVR 1), (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/08/23/demonita-cel-mai-mare-poem-romantic/#more-52568).

Manuscrisul beneficiază şi de câteva zeci de tablouri – lucrări clasice grafice, realizate într-un deceniu de echipa pictorului Iulian Nedelcu şi oferite în exclusivitate prezentului volum.

În data de 4 iunie cetatea, Târgovişte a spart gheaţa, grupul media „Riposta” realizând prima lansare a volumului, live la TV. După ce telespectatorii s-au bucurat să îi vadă pe Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române Citește restul acestei intrări »


„Scrisoarea celor 66” – dezvelirea plăcii memoriale

18/09/2021

Vineri, 17 septembrie, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la inițiativa Președinției Republicii Moldova, a organizat evenimentul de dezvelire a plăcii memoriale în onoarea intelectualilor care și-au pus semnătura pe Scrisoarea celor 66, la 33 de ani de la publicarea Scrisorii deschise, în ziarul „Învățământul public” (17 septembrie 1988).

Demersul celor 66 de personalități către „Comisia interdepartamentală a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti”, prin care se cerea tranșant revenirea la alfabetul latin, stoparea experimentului „limba moldoveneasca” şi acordarea limbii române statutului de limbă oficială, Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (V)

10/09/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

A vorbi despre nobilimea română, care şi-a păstrat identitatea etnică românească şi de la primirea diplomei de înnobilare din secolele vechi până la noi, este şi o spargere a unui clişeu adânc înrădăcinat în conştiinţa publică, acela că românii au fost în istorie toţi, dar absolut toţi, numai şerbi la nobilimea ungară. Acest clişeu a fost mereu cultivat, mai ales în perioada comunistă, când etalarea exploatării omului de către om în trecut era la mare cinste, era însăşi fundamentul ideologiei „construirii noii societăţi a proletariatului”. Istoria trebuie văzută, însă, cu nuanţe, aşa cum a fost. De aceea ne bucurăm că a existat şi o lume liberă românească, de ţărani liberi, neaserviţi. Se sparge astfel şi clişeul că nobilii români, în totalitate, au trebuit să treacă la altă religie după înnobilare, şi s-au maghiarizat. S-a folosit şi aici exemplul câtorva nobili, din zona Haţegului şi Maramureşului, înnobilaţi în secolul al XV-lea mai ales, care, într-adevăr, s-au maghiarizat în timp, precum cei din familia Cândea, care au devenit Kendeffi, Chindriş, care au devenit Kenderesi, Drag, care au devenit Dragffi etc. Dar acestea sunt cazuri izolate faţă de mulţimea românilor înnobilaţi care nu şi-au lepădat neamul, tradiţiile şi credinţa. Am văzut, în Ţara Lăpuşului, vom vedea şi în Ţara Chioarului, cum români înnobilaţi în secolele XVI-XVII traversează secolele până la noi cu prenume curat româneşti: Urs, Lup, Ionuţ, Todor, Iuon, Vasilia, Petre, Niculai, Ştefan, Gavrilă, Irimia, Costan, Alexa, Simion, Iacob, Gligor, Macovei, Toma, Chifor, Tănasie, Ilie, Ilisie, Dumitru, Nistor, Ignat, Maftei, Marcu, George, Filip, etc.

Să urmărim, în continuare, fenomenul înnobilării unor români din Ţara Lăpuşului.  Citește restul acestei intrări »


Despre „Fragmentul Todorescu”

31/08/2021

(31 august – Ziua Limbii Române)

de Mária BERÉNYI

Fragmentul Todorescu, cel mai vechi text literar românesc scris cu alfabet latin, se află la biblioteca Széchényi din Budapesta.

În februarie 1911 dr. Hiador Sztripszky, custode la Muzeul Național din Budapesta cumpăra de la un anticar din Budapesta un volum de 94 de file, de la începutul sec al XVI lea. Cercetînd legătura acelei cărți, descoperă că atunci cînd a fost legată, i s-au adăugat încă 8 coli tipografice aparținînd la 8 lucrări diferite. Printre ele se aflau și 4 file (8 pagini), dintr-o scriere românească, tipărite cu litere latine și ortografie maghiară. Imediat după descoperirea lor, au intrat în posesia lui Iuliu Todorescu, fiind achiziționate contra sumei de 400 de coroane.

„Fragmentul Todorescu” („Carte de cîntări”), a fost redactat utilizîndu-se ortografia maghiară din secolul al XVI-lea, conţine o culegere de imnuri calvine traduse din maghiară, care, probabil, se cîntau în timpul serviciilor religioase.

Mica culegere de cîntece, Citește restul acestei intrări »


C-un (sau… cu-n?) și altele

31/08/2021

AMJ_foto_Delia_Floreade Angela-Monica JUCAN

Sacrificarea lui cu prin eliziune sau sacrificarea lui un prin afereză? – „aceasta-i întrebarea” nehamletiană.

Unii „știu” și greșesc, alții nu știu și întreabă sau se întreabă dacă se va fi scriind c-un sau cu-n. Mulți au gusturi ortografice și și le satisfac. Destui își dau cu părerea. Unii nimeresc răspunsul corect, deși concluzia lor este nepolenizată de cunoștințe fonetice și morfologice. Așa este simpatica idee că se scrie c-un, prin comparație cu neproblematicul c-o, deci u cade de la cu, pentru că în c-o prepoziția e cea care a rămas fără u. Bine, dar de la o ce-ar putea să cadă?! Iar deducția că nu poate fi corect cu-n din cauză că linioara care-l precedă pe n ar înlocui neapărat (?!) un î este și mai naivă. Am întâlnit și aiureala după care doar părțile secundare de vorbire (între care, desigur, prepoziția) pot fi supuse ciuntirii.

În materie de ortografie, când ne aflăm în dubiu, substituția poate fi de multe ori salvatoare, dar nu făcută după ureche. În ce-l privește pe c-un, ca metodă de lămurire, Citește restul acestei intrări »


In memoriam Nicolae Felecan. Non omnis moriar

24/08/2021

de Daiana FELECAN
Universitatea Tehnică  din  Cluj-Napoca,  Centrul  Universitar  Nord  Baia  Mare,  România 

Marile personalități culturale, științifice, au reprezentat modele pentru mulți discipoli, care s-au format sub îndrumarea Domniilor Lor, contrazicând, parcă, afirmația lui Brâncuși: «rien ne pousse à l’ombre des grands arbres»” (Felecan 2020: 358).

Nicolae Felecan
(1941-2020)

Am tot amânat să scriu acest nefericit text și nu pentru că n-aș fi avut ce spune oricând, ci pentru că a reprezentat acea parte, din „ceea ce trebuie” (necesse est) făcut în astfel de circumstanțe, care mi-a revenit mie (Oliviu dixit). Mai explicit, mi-a fost încredințată redactarea necrologului Dascălului meu preferat, socrului meu desăvârșit, Omului meu exemplar. Din 26 noiembrie 2020 – de când cu siguranță fără voia lui, dar din culpa unui conglomerat de nebăgări de / în seamă ale nătângului sistem medical românesc, Nicolae Felecan a trecut Styxul, bătând camaraderește umărul lui Charon – mintea și sufletul mi s-au zăvorât. Au refuzat fie să chibzuiască la nenoroc(ire), fie să ostoiască zarva încremenită de pierdere și să găsească acea liniște ce le-ar fi permis să se aștearnă într-un consens scriptural. O fac acum și simt cum baierele inimii slăbesc și se dezleagă, cum durerea se prelinge într-o multitudine de firișoare vinete și se varsă în albia (Cât de încăpătoare? Cam cât apăsarea unei cruci purtate sisific pe Golgota celor rămași mai în urmă?) organizată geometric în zona de centru-stânga a pieptului. În altă parte și cu alt prilej, notam că noiembrie este luna îndrăgostirii. Când începi să pierzi șiruri de ființe dragi ție atunci, n-o mai poți socoti decât un levant împustiit.

Era tot toamnă, dar era asemănătoare celei ab origine. Era lumină, nu frig și ceață. (Mereu m-am rugat lui Dumnezeu că, dacă va decide să-i ia pe-ai mei înainte-mi, să nu o facă pe frig și ceață. Mă tem că acestea două ar mușca hulpav din mine și părți considerabile din carne mi se vor duce și ele și voi rămâne un trup descărnat, cu ochi înfipți incolor, ale căror lacrimi vor fi înghețat pe modul unei spaime supraomenești).

Era un laborator de chimie, Citește restul acestei intrări »