Turneul de lansare al volumului „Amurgul Gol”

22/09/2021

de Inga IMANDII şi Dumitru CONTA

Poetul Cristian Bodnărescu îşi lansează în această perioadă cartea cea mai consistentă de peste 200 pagini, conţinând creaţii adunate în 2 decenii. Volumul „Amurgul Gol” conţine ultima variantă a celui mai lung poem romantic-fantasy din literatura universală, lucrarea creştină „Demoniţa” (lansată la TVR 1), (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/08/23/demonita-cel-mai-mare-poem-romantic/#more-52568).

Manuscrisul beneficiază şi de câteva zeci de tablouri – lucrări clasice grafice, realizate într-un deceniu de echipa pictorului Iulian Nedelcu şi oferite în exclusivitate prezentului volum.

În data de 4 iunie cetatea, Târgovişte a spart gheaţa, grupul media „Riposta” realizând prima lansare a volumului, live la TV. După ce telespectatorii s-au bucurat să îi vadă pe Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române Citește restul acestei intrări »


„Scrisoarea celor 66” – dezvelirea plăcii memoriale

18/09/2021

Vineri, 17 septembrie, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la inițiativa Președinției Republicii Moldova, a organizat evenimentul de dezvelire a plăcii memoriale în onoarea intelectualilor care și-au pus semnătura pe Scrisoarea celor 66, la 33 de ani de la publicarea Scrisorii deschise, în ziarul „Învățământul public” (17 septembrie 1988).

Demersul celor 66 de personalități către „Comisia interdepartamentală a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, pentru studierea istoriei şi problemelor dezvoltării limbii moldoveneşti”, prin care se cerea tranșant revenirea la alfabetul latin, stoparea experimentului „limba moldoveneasca” şi acordarea limbii române statutului de limbă oficială, Citește restul acestei intrări »


Ţara Lăpuşului, o ţară de români înnobilaţi (V)

10/09/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN 

A vorbi despre nobilimea română, care şi-a păstrat identitatea etnică românească şi de la primirea diplomei de înnobilare din secolele vechi până la noi, este şi o spargere a unui clişeu adânc înrădăcinat în conştiinţa publică, acela că românii au fost în istorie toţi, dar absolut toţi, numai şerbi la nobilimea ungară. Acest clişeu a fost mereu cultivat, mai ales în perioada comunistă, când etalarea exploatării omului de către om în trecut era la mare cinste, era însăşi fundamentul ideologiei „construirii noii societăţi a proletariatului”. Istoria trebuie văzută, însă, cu nuanţe, aşa cum a fost. De aceea ne bucurăm că a existat şi o lume liberă românească, de ţărani liberi, neaserviţi. Se sparge astfel şi clişeul că nobilii români, în totalitate, au trebuit să treacă la altă religie după înnobilare, şi s-au maghiarizat. S-a folosit şi aici exemplul câtorva nobili, din zona Haţegului şi Maramureşului, înnobilaţi în secolul al XV-lea mai ales, care, într-adevăr, s-au maghiarizat în timp, precum cei din familia Cândea, care au devenit Kendeffi, Chindriş, care au devenit Kenderesi, Drag, care au devenit Dragffi etc. Dar acestea sunt cazuri izolate faţă de mulţimea românilor înnobilaţi care nu şi-au lepădat neamul, tradiţiile şi credinţa. Am văzut, în Ţara Lăpuşului, vom vedea şi în Ţara Chioarului, cum români înnobilaţi în secolele XVI-XVII traversează secolele până la noi cu prenume curat româneşti: Urs, Lup, Ionuţ, Todor, Iuon, Vasilia, Petre, Niculai, Ştefan, Gavrilă, Irimia, Costan, Alexa, Simion, Iacob, Gligor, Macovei, Toma, Chifor, Tănasie, Ilie, Ilisie, Dumitru, Nistor, Ignat, Maftei, Marcu, George, Filip, etc.

Să urmărim, în continuare, fenomenul înnobilării unor români din Ţara Lăpuşului.  Citește restul acestei intrări »


Despre „Fragmentul Todorescu”

31/08/2021

(31 august – Ziua Limbii Române)

de Mária BERÉNYI

Fragmentul Todorescu, cel mai vechi text literar românesc scris cu alfabet latin, se află la biblioteca Széchényi din Budapesta.

În februarie 1911 dr. Hiador Sztripszky, custode la Muzeul Național din Budapesta cumpăra de la un anticar din Budapesta un volum de 94 de file, de la începutul sec al XVI lea. Cercetînd legătura acelei cărți, descoperă că atunci cînd a fost legată, i s-au adăugat încă 8 coli tipografice aparținînd la 8 lucrări diferite. Printre ele se aflau și 4 file (8 pagini), dintr-o scriere românească, tipărite cu litere latine și ortografie maghiară. Imediat după descoperirea lor, au intrat în posesia lui Iuliu Todorescu, fiind achiziționate contra sumei de 400 de coroane.

„Fragmentul Todorescu” („Carte de cîntări”), a fost redactat utilizîndu-se ortografia maghiară din secolul al XVI-lea, conţine o culegere de imnuri calvine traduse din maghiară, care, probabil, se cîntau în timpul serviciilor religioase.

Mica culegere de cîntece, Citește restul acestei intrări »


C-un (sau… cu-n?) și altele

31/08/2021

AMJ_foto_Delia_Floreade Angela-Monica JUCAN

Sacrificarea lui cu prin eliziune sau sacrificarea lui un prin afereză? – „aceasta-i întrebarea” nehamletiană.

Unii „știu” și greșesc, alții nu știu și întreabă sau se întreabă dacă se va fi scriind c-un sau cu-n. Mulți au gusturi ortografice și și le satisfac. Destui își dau cu părerea. Unii nimeresc răspunsul corect, deși concluzia lor este nepolenizată de cunoștințe fonetice și morfologice. Așa este simpatica idee că se scrie c-un, prin comparație cu neproblematicul c-o, deci u cade de la cu, pentru că în c-o prepoziția e cea care a rămas fără u. Bine, dar de la o ce-ar putea să cadă?! Iar deducția că nu poate fi corect cu-n din cauză că linioara care-l precedă pe n ar înlocui neapărat (?!) un î este și mai naivă. Am întâlnit și aiureala după care doar părțile secundare de vorbire (între care, desigur, prepoziția) pot fi supuse ciuntirii.

În materie de ortografie, când ne aflăm în dubiu, substituția poate fi de multe ori salvatoare, dar nu făcută după ureche. În ce-l privește pe c-un, ca metodă de lămurire, Citește restul acestei intrări »


In memoriam Nicolae Felecan. Non omnis moriar

24/08/2021

de Daiana FELECAN
Universitatea Tehnică  din  Cluj-Napoca,  Centrul  Universitar  Nord  Baia  Mare,  România 

Marile personalități culturale, științifice, au reprezentat modele pentru mulți discipoli, care s-au format sub îndrumarea Domniilor Lor, contrazicând, parcă, afirmația lui Brâncuși: «rien ne pousse à l’ombre des grands arbres»” (Felecan 2020: 358).

Nicolae Felecan
(1941-2020)

Am tot amânat să scriu acest nefericit text și nu pentru că n-aș fi avut ce spune oricând, ci pentru că a reprezentat acea parte, din „ceea ce trebuie” (necesse est) făcut în astfel de circumstanțe, care mi-a revenit mie (Oliviu dixit). Mai explicit, mi-a fost încredințată redactarea necrologului Dascălului meu preferat, socrului meu desăvârșit, Omului meu exemplar. Din 26 noiembrie 2020 – de când cu siguranță fără voia lui, dar din culpa unui conglomerat de nebăgări de / în seamă ale nătângului sistem medical românesc, Nicolae Felecan a trecut Styxul, bătând camaraderește umărul lui Charon – mintea și sufletul mi s-au zăvorât. Au refuzat fie să chibzuiască la nenoroc(ire), fie să ostoiască zarva încremenită de pierdere și să găsească acea liniște ce le-ar fi permis să se aștearnă într-un consens scriptural. O fac acum și simt cum baierele inimii slăbesc și se dezleagă, cum durerea se prelinge într-o multitudine de firișoare vinete și se varsă în albia (Cât de încăpătoare? Cam cât apăsarea unei cruci purtate sisific pe Golgota celor rămași mai în urmă?) organizată geometric în zona de centru-stânga a pieptului. În altă parte și cu alt prilej, notam că noiembrie este luna îndrăgostirii. Când începi să pierzi șiruri de ființe dragi ție atunci, n-o mai poți socoti decât un levant împustiit.

Era tot toamnă, dar era asemănătoare celei ab origine. Era lumină, nu frig și ceață. (Mereu m-am rugat lui Dumnezeu că, dacă va decide să-i ia pe-ai mei înainte-mi, să nu o facă pe frig și ceață. Mă tem că acestea două ar mușca hulpav din mine și părți considerabile din carne mi se vor duce și ele și voi rămâne un trup descărnat, cu ochi înfipți incolor, ale căror lacrimi vor fi înghețat pe modul unei spaime supraomenești).

Era un laborator de chimie, Citește restul acestei intrări »


Alexandru Graur, o viață dedicată limbii române

09/07/2021

Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900, Botoșani, România – d. 9 iulie 1988, București, România) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască, membru titular al Academiei Române (din 1955).

Al. Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său, Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții.

În anii 1941-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 a fost încadrat în învățământul superior Citește restul acestei intrări »


Scrisoare către cuvintele româneşti

29/06/2021

de Vasile LECHINȚAN

Dragile mele cuvinte minunate! Încă din primele mele rânduri de scrisoare vreau să vă fac cunoscut că sunt bine şi sănătos când vă aud strigate, în suflet, cu putere, de mama mea prin ograda copilăriei, unde ea era stăpâna ceriului şi a pământului, atât era de plină de viaţă şi de voinţa de a-şi apăra averea şi drepturile, felia de viaţă pe care i-a fost dată şi mândria de a fi Om. Sunt, totodată, bine şi sănătos când vă văd strigate cu cerneală, pe hârtie foarte veche, medievală, de un Varlaam şi de un Coresi, apoi, când sara pe deal vreun bucium sună cu jale, vă aud şoptite de domnul Eminescu în timp ce vă înşiră pe hârtie, iar în Ardeal, sunteţi sufleteşte alături de Coşbuc zărindu-şi mama la vaduri în care ape repezi curg şi plopii doinesc şi ei eterna jale a unei vieţi scumpe dispărute. Sunt iarăşi bine şi sănătos văzând cum iese, în ograda sa din Ţicău, şi vă strigă Creangă ca să vă adune din împrăştierea voastră ştrengară de prin Humuleşti şi de pe la apa Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, iar un hâtru din Haimanalele Prahovei, pe nume Caragiale, vă înşiră, bob cu bob, cu cele mai diamantine sclipiri, pline de umor, într-o lume românească uimitoare de la începutul modernităţii noastre.  Citește restul acestei intrări »


O listă a celor mai iubite cuvinte ale limbii şi culturii române (II)

12/06/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Ca o pecingine s-au întins în oraşele noastre absolut aproape numai denumiri străine de firme, limba română fiind evacuată fără milă şi fără menajamente, fenomenul nefiind stopat nici de primării, nici de conducătorii politici, nici de Parlamentul României, cu atât mai puţin de bietul popor român aflat sub vremi. La Cluj, de exemplu, de ce nu se putea trata cu demolatorii şi apoi cu constructorii clădirilor de pe terenul fostei fabrici de tricotaje „Someşul”, de pe actualul bulevard 21 Decembrie 1989, că se permite contractul, cu o condiţie: zona să se denumească Complexul de clădiri „Someşul”, şi în cadrul acestuia putând funcţiona şi alte firme străine. Era un semn de respect faţă de limba română, faţă de un toponim românesc binecunoscut al Clujului timp de o jumătate de secol, faţă de populaţia Clujului. Şi tot astfel „Complexul de clădiri Ursus”, „Complexul de clădiri Flacăra”, „Complexul de clădiri Feleacul” etc.

De aceea ne este dragă şi mai mult, în aceşti ani tulburi, limba noastră cea română, urgisită şi uitată de cei care tratează cu sume modeste averile publice mari ale României, îngropând şi limba română.

Un alt set mirific al cuvintelor dragi ale limbii şi culturii noastre este Citește restul acestei intrări »


O listă a celor mai iubite cuvinte ale limbii şi culturii române (I)

05/05/2021

Jurnal din anii ciumei Covid 19

de Vasile LECHINȚAN

Nu ştiu să fi riscat cineva până acum să schiţeze o astfel de listă, care pare imposibilă la prima vedere, cu eventuale capcane, nu dintr-o opţiune sau alta, ci mai ales prin inevitabile omisiuni datorate caracterului ad-hoc al demersului. Eu îl consider de altfel foarte necesar astăzi, într-o lume bulversată şi cotropită moral şi spiritual.

În primul rând clasez pe primul loc cuvintele: mamă, tată, surori, fraţi, nepoţi, bunici, străbunici, moşi, strămoşi, cărora li se adaugă minunatul cuvânt familie. Aşa am răzbit noi, românii, prin milenii, Citește restul acestei intrări »