Toamnă

de Cosmin LAURAN

Când frunzele vor trece
și toamna va veni,
cu tine-n cer voi merge
și-acolo te-oi păzi.

Oriunde, oricând, oricum

de Irina Lucia MIHALCA

– Sensibilitate nemărginită,
la tine şi cerul e altfel,
mă regăsesc în cutele cele adânci,
o altă haină mi-ai cusut,
lumină de speranţă într-o viaţă,
trezeşti tot ce mi-a lipsit,
dincolo de cuvinte,
fiecare trăire era nepătrunsă fizic,
un transfer uşor
dinspre suflet înspre suflet. – îmi spui.
Era nevoia de tot, faţă în faţă cu noi.

Septembrie

de Cosmin LAURAN

Se tânguie amurgul
de frig și tristă jale,
doi călători, de mână,
pășesc sfioși pe cale.

Privesc tăcut la chipul
ce-n alb veșmânt se-mbracă,
mă rog să ningă iarăși
și toamna să mai treacă.

Şi dincolo de nefiinţă

de Irina Lucia MIHALCA

Unde-i casa inimii, dragul meu?
              În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.

Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.

Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.

Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.

Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.

Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă,

El a venit

lui David

de Cosmin LAURAN

El a venit ca un cântec,
fără durere, fără bucurii,
ca o simplă uimire
la ore târzii.

El a venit ca o adiere,
ca floarea de măr dalbă,
ca o ploaie de vară,
răscolitoare și caldă.

Alexandru Vlahuţă – La 100 de ani de la moartea sa…

„ce neam de oameni a stat mai viteaz și mai întreg în fața atâtor dureri!…”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

1858-1919

Alexandru Vlahuţă – La 100 de ani de la moartea sa…

(n. 5 septembrie 1858, Pleşeşti, azi Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui – d. 19 noiembrie1919, Bucureşti)

„Multe din locurile frumoase pe cari le-am văzut îmi revin acum, învăluite în farmecul depărtării, şi parcă mă dojenesc, unele că n-am spus destul, altele că n-am spus nimic de ele. Multe vor fi iarăşi pe cari nu le-am văzut încă. Dar ceea ce se ridică mai luminos şi mai sfânt în mijlocul amintirilor mele, podoaba cea mai aleasă şi mai mândră-ntre podoabele ţării, este poporul românesc. În sufletu-i larg, nespus de duios, lămurit în focul atâtor suferinţi am găsit izvorul curat al frumoaselor lui cîntece şi înţelesul istoric al trăniciei şi stăruinţii noastre pe acest pământ.

Unruhe des Meeres…/ Nelinişte marină…

de Irina Lucia MIHALCA
deutsche Übersetzung: Michael Tudor

Meeresunruhe… Wellen über Wellen!
In jedem Vers wird die Reise beschrieben, ein
Spiegel aus unbegrenztem Wasser,
Galoppierende störrische Sekunden, die
In einem unglaublichen Tempo vergehn.

Du gehst durch das Tor
Einer mystischen Anfangszeit
Atmest magische, gemeinsam erlebte Momente
Reflexionen eines riesigen Feuers,
Durch das unsere Farben
Mehr als perfekt verschmelzen.