RENASC ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ CU TINE

Îmi place parfumul oamenilor fericiți, ei miros a speranță…

de Florentina DANU

Stau pe oglinda apei
Ca o floare misterioasă
Cu o frunză cât o palmă de suflet
Culoarea mea e uneori albă
Alteori roz
Iar iubirea mă schimbă
De la galben la bronz..
Cu sufletul plutind ușor
Renasc în tonuri de hermină
Iar soarele din ochii tăi
Mă înzestrează cu lumină
Când noaptea cade peste mine
Mă-nchid și mă ascund în vis
Ca-n dimineața ce-o să vină
Să mă deschid ca o floare de lotus

TANKA

de Gabriela Genţiana GROZA

Soare la apus –
țârâind printre ierburi
câțiva greierași

se întrec în cântece
însuflețind decorul

Într-o lume

de Vera TEREBEȘI

Într-o lume atât de perfidă și ignorantă… ce poate fi mai frumos decât un mac roșu aprins ce se ridică fără teamă să atingă cerul?… un mac ce se lasă învăluit în șoapte de dragoste suflate de adieri blânde de vânt, înconjurat de aerul înmiresmat de primăvară târzie… plouat cu picături să crească… Tu, adiere dulce a primăverii, care ne aduci cuvinte dulci prinse în buchete de versuri și cânți, fără întrerupere, în ritmul bătăii inimilor noastre… ne îndemni să ne oprim din zbuciumul trăirilor de zi cu zi, pentru a ne regăsi părți pierdute ale sufletului, pentru a ne căuta compasiunea și frumusețea interioară în mormane de idei răspândite în societate conform cărora trebuie să gândim cum am fost învățați, pentru a putea supraviețui și pentru a nu părea că suntem oameni cu slăbiciuni… Cât de pregătiți suntem să înțelegem că bunătatea și sensibilitatea sunt de fapt putere, darul de a ne accepta este supremație, iar iubirea este darul cel mai de preț ce ne-a fost dat?… De multe ori am trecut fără să observ macii în unduirea lor după raze de soare, istoviți în a lor rezistență în bătaia vânturilor, mult prea sensibili, dar triumfători în competiția cu timpurile necruțătoare… Pe atunci, nu știam că știu să iubească atât de frumos…

EU – MIE DE ROUĂ, TU – MIREASĂ DE LACRIMI… înspre inima cititorilor…

de Vasile BELE

Dragii mei, dacă aș avea putere de a contesta această pandemie, aș fi primul pe listă. Și, mai știu un lucru… ar mai fi pe lista de contestatari mulți, foarte mulți. Deocamdată, asta e! Dar, „privim partea plină a paharului!”… (n.a. și paharul mai că e gol!), optimist și boem, mă declar un „învins” al acestui microb. „Ne-ai dovedit!”, îmi vine să strig!

Și, cum niciodată veștile rele nu vin fără vești bune, am o surpriză pentru Dumneavoastră, de fapt, avem vești bune… EU, (iertare dragă prietenă pentru că m-am așezat în cap de listă), Vasile BELE, și EA, (frumoasă, talentată, isteață, modestă, harnică, un pic „zurlie”, cu o voce minunată, artistă între artiști, cu numele de Florentina DANU. Eu, din Baia Mare! EA, din Brașov!

Atinge-mi clipa eternităţii

de Irina Lucia MIHALCA

O busolă de aur ne-arată nevăzutul.
Atât de multe lumi şi tot ce alţii-ascund!
– Atinge-mi clipa eternităţii, iubitule,
acel punct de lumină din Capela Sixtină!
– Cercurile ascund taina vieţii.
În trepte este viaţa, urcă şi coboară,
creşte şi descreşte, rămâne-n plus o informaţie
şi zborul mai departe… 

STRIGĂTURĂ DE PRIMĂVARĂ

de Daniela VÎLCEANU

Croșetează mama salcă
Hăinuțe pentru o creangă,
A-nfiat mulți mâțişori
Să îi crească mărişori….
Ieri stăteau în a lor teacă
Azi cu soarele se joacă
Ploaia care-a fost aseară
I-a ‘ndemnat să iasă afară.
Mă opresc să îi privesc
Îi simt dar dumnezeiesc
Le gust pofta lor de viață
Dătătoare de speranță.
Am tânjit întreaga iarnă
După draga primăvară
Care-mi pune-n suflet flori
De la salcă mâțişori 

„Teroarea istoriei”

de Mircea ELIADE

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească pământul. Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre Miază-noapte și să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor șansă de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanțului, prin împărații pe care i-au dat cu prisosință atât Răsăritului cât și Apusului. Dar Nicolae Iorga a înțeles admirabil consecințele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriașul rezervor de oameni, energii și mituri pe care îl constituia spațiul balcano-carpatic, nu și-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv și de-sine-stătător în Istorie. Politicește Thracii au pierit fără urmași…

O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria Românilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanică