Ecouri Eminesciene

27/01/2022

Consemnăm în Cronica Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, prezența volumului Ecouri Eminesciene, apărut la Editura TIM Reșița, în anul 2021, sub semnătura autorilor Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Lucrarea, oferită în dar de dl. Dorin Dărăban, un vrednic cercetător pe tărâmul cultural românesc, prezintă turneul de lansare al albumului Monumentele Mihai Eminescu, o memorie vie a valorilor care descifrează absolutul eminescian.

Prezentul volum reprezintă o mărturie a tablourilor trăite de autori prin periplul lor axiologic definit de ecourile proiectului cultural demarat și de fațetele unei eminescologii în mișcare. Reproducerea întâlnirilor, a reportajelor, Citește restul acestei intrări »


2022 – Anul European al Tinerilor

23/01/2022

„Cu cât mai multă lucrare duhovnicească face cineva în anii copilăriei sale, cu atât mai ușoare îi vor fi toate mai târziu…” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Bondre - Tinerii

de dr. Vlad Ioan BONDRE

Problema raportului dintre tineret şi creştinism nu e azi nu­mai o problemă doar de cateheză sau pastorală, în care Biserica să aibă ini­ţi­a­tivă, ci o problemă de atitudine, tineretul aflându-se în bătaia curentelor de­ci­si­ve. De aceea, tineretul e azi preocuparea transigentă şi necesară[1], atât a Bisericii, cât și a lumii moderne. Viaţa se derulează pe făgaşul multor necunoscute şi incertitudini, iar tinerii ştiu că nimic nu e fără valoare, și independenţa de la un anumit punct e doar o himeră. În faţa acestor crude realităţi, e necesară intuiţia de a pătrunde corect faptele, de a delimita consecinţele şi de a scurta posibilele perspective, după cum afirmă și Petru Creția: „Omul cinstit nu este complicele nimănui, indiferent ce preţ ar avea de plătit pentru asta. Pe de altă parte cinstea ne cere să nu ne arătăm drept ceea ce suntem […] însă lumea e plină de impostori inconştienţi de impostura lor”[2].

Dacă, nu demult, tineretul reprezenta marea investiţie a societăţii, fie­care națiune dorindu-şi un tineret viguros sub raport fizic şi spiritual, astăzi, prin toa­te mijloacele mass-media, se aduc critici și ofense la adresa tineretului, care se simte astfel frustrat şi ameninţat[3]. Numai că aceste sentimente refulate la ni­vel general proiectează societatea într-o situaţie de criză, asemeni efectului de bumerang: „pedeapsă şi răsplată”[4]. Sören Kierkegaard crede că acest efect este posibil „pentru că întotdeauna e dureros să a­se­meni o lume lăuntrică şi să trebuiască să te înfăţişezi drept un altul, a­cea­sta fiind suferinţa omenească cea mai grea şi cel care o îndură suferă într-o sin­gură zi, deseori, mai mult decât toate martiriile la un loc”[5]. Problema tineretului de azi este cu atât mai importantă, cu cât el este cel care va alcătui Biserica lui Hristos în anii ce vor urma. Tinerii de azi sunt pre­oţii de mâine, sunt viitorii enoriaşi ai acestor tineri. De aceea, situaţia ac­tu­ală a tânărului necesită, din punct de vedere spiritual, multă atenţie şi tre­buie să fie o preocupare permanentă pentru Biserică. Citește restul acestei intrări »


Cuvânt de întâmpinare pentru „Antologie de texte. Recenzii de cărţi personalităţi ale literaturii contemporane. Sincerus verba”, vol. VII

21/01/2022

de Gelu DRAGOŞ

Încep să realizez faptul că munca în echipă este benefică, atunci când toţi membrii ei se implică cu adevărat, când ajungi în acel moment în care fiecare dintre „fârtaţi” să se simtă la fel de important în ducerea la bun sfârşit al proiectul. Este adevărat că liderul, fără doar şi poate, este născut la Chiuzbaia, fiindcă este cel care ne dă energie şi optimism, că lucrurile se vor întâmpla aşa cum ne dorim. Şi încă ceva, să lucrezi într-o echipă este o provocare pe care ne-am asumat-o conştient!

Există în ziua de azi pe rafturile bibliotecilor noastre mult mai multe antologii de texte care încearcă să dea volumelor respective cele mai importante calități necesare operei căreia i se dedică. Multe dintre aceste antologii nu-și asumă nici măcar subtitlul, respectiv definiția care îi și trasează intențiile și limitele pentru a servi din capul locului pe posibilii cititori, chiar când acestea își proclamă singure statutul. La noi a fost simplu de la început, am dorit să promovăm scriitori contemporani, indiferent de vârstă, de curriculum literar, dar să aibă un condei valoros, să legăm în acest mod prietenii literare în toată ţara lui Eminescu şi Cioran, să învingem pandemia această păcătoasă prin armele scriitorului.  Citește restul acestei intrări »


Amprenta condeiului pe albul hârtiei

20/01/2022

de Ionica BANDRABUR,
Slănic Moldova 

„Patriotismul nu este (un ) moft, patriotismul este (o) necesitate”,

spune Radu Botiș în motto-ul de pe coperta revistei Mărturii Maramureșene, An lll, Nr.8-9, toamnă-iarnă 2021, revistă de cultură tradiție și atitudine civică. Aș adăuga la acest motto și cuvântul „datorie”, având în vedere jertfa strămoșilor noștri, care au plătit cu sângele lor în lupta pentru libertate, libertate pe care puțini dintre noi știu să o aprecieze și cui se datorează. Astăzi avem o libertate inviolabilă; libertatea de exprimare prin viu grai și scris, libertatea la opinie, la gândire și creare, libertatea de a crede în Creator și diverse forme ale cultului religios etc…

Tot pe prima pagina a revistei, se află o fotografie în decor autumnal din Baia Mare, cu o impozantă statuie care reprezintă pe marele politician George Pop de Băsești, născut la 1 august 1835 în comuna Băsești, județul Maramureș și decedat la 23 februarie 1919.

„În 1872, George Pop a fost ales deputat în Parlamentului Ungariei din partea cercului electoral Cehu Silvaniei, pe care l-a reprezentat până în 1881. A reprezentat pentru 9 ani interesele burgheziei românești din Transilvania în parlamentul de la Budapesta. La 9 august 1880 a propus, într-o conferință ținută la Turda, unirea tuturor românilor din Transilvania și Ungaria într-un singur partid național. În urma acestei propuneri s-a convocat, la 17 octombrie 1880, o conferință alcătuită din 30 de fruntași români din Transilvania și Ungaria, care au decis convocarea conferinței naționale de la Sibiu din anul 1881, care a decretat solidaritatea partidelor naționale românești din Ungaria și unirea acestora sub numele de Partidul Național Român din Transilvania și Ungaria.

În perioada 1892-1894 a fost unul dintre liderii Citește restul acestei intrări »


Poștașul meu e Moș Crăciun!

19/01/2022

de Mihaela CD 

Este iarăși iarnă, afară ninge viscolit și vântul ridică în mersul lui năvalnic fără pic de milă bucăți de acoperiș de pe case. Priveliștea nu e deloc feerica mai degrabă grotescă, nu-ți vine să scoți nici măcar câinele afară. Un peisaj dezolant și înfricoșător, toți stau pitiți după perdele și așteaptă să vadă ce o să se mai întâmple. Peste o săptămână este Crăciunul și parcă ne-a pierit și entuziasmul acestei sărbători atât de așteptate altă dată.

Acum, a mai venit și viscolul ăsta de parcă nu ajungea sentimentul de nesiguranță creat în contextul pandemiei și al fricii generalizate. Moș Crăciun a devenit forțat așa de-odată doar un concept ce aparține numai copiilor mici, un personaj ce nu-l mai întâlnești pe stradă sau în magazine, întorcându-se să trăiască doar în desenele animate și în cărțile de povești. Nu-i mai arde nimănui de Moș Crăciun de parcă ar fi ceva rău sau interzis. Mă gândesc cu melancolie la anii ce-au trecut, la toți Moșii ce mi-au luminat copilăria și viața, căci și adult fiind îl așteptam pe Moș Crăciun și mă bucuram de sosirea lui.

Deodată, o izbitură puternică în poartă, mă trezește Citește restul acestei intrări »


Mara Popescu-Vasilca: PAULA, ÎMPLINIRE TÂRZIE

12/01/2022
Aurelia Rinjea

Aurelia Rînjea

(recenzie)

de Aurelia RÎNJEA

Autoarea ne invită într-o poveste încântătoare, atrăgătoare, care ne ademenește cu episoadele pasionale din viața unei femei de excepție.

În Capitolul I, intitulat și „Primii pași în viață”, autoarea ne-o prezintă pe protagonista noastră, pe Paula, bună prietenă cu Catia, care își imaginau la începutul romanului cum o să fie când se vor căsători şi vor fi mirese. Paula abia împlinise optsprezece ani, când l-a cunoscut pe viitorul ei soț Claudiu, un tânăr inginer stagiar constructor, într-un magazin din care dorea să cumpere un aparat de radio, chiar de ziua ei, După căsătoria civilă, locuiesc într-un apartament mobilat de părinții ei și au o fetiță. O evoluție rapidă a acțiunii și plină de surprize.

După 2 ani de la despărțirea de Claudiu, îl cunoaște pe Dinu. Citește restul acestei intrări »


Aștept cu nerăbdare trecutul!

08/01/2022

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Dacă întrebi un istoric adevărat ce-și dorește cel mai mult, o să-ți răspundă că așteaptă să găsească mai multe fire călăuzitoare spre trecut, pentru a putea completa lacunele pe care le conține domeniul. Dacă vei chestiona un tânăr informatician, în aceeași perspectivă de idee, s-ar putea să afli că „viitorul sună bine”! E și normal să întâlnim această largă paletă de dezirabilități, din moment ce fiecare om trăiește foarte puțin în prezent, prelungindu-și arcadele de speranțe (biologice, sociale, cognitive etc.) în stil vectorial fie spre trecut, fie spre viitor.

Expresia din titlu a fost rostită, însă, nu la o conferință despre ce a fost, ci la o discuție despre ce va fi! Protagoras spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar adaosul ulterior „al celor ce sunt despre cum sunt, al celor ce vor fi despre cum ar trebui să fie” vine să deschidă definirea esențială a omului cu cele două perspective fundamentale. Ziceam că sintagma „aștept cu nerăbdare trecutul” s-a lansat în context ideatic de tip futurologic. Omul nostru, hâtru de felul lui Citește restul acestei intrări »


Terezia și Gheorghe Silaghi – „NOI DOI ȘI O LUME ÎNTREAGĂ”

07/01/2022

de prof. Olimpia MUREȘAN
Asociația Scriitorilor Baia Mare

„SPERANȚA E VISUL UNUI OM TREAZ” – ARISTOTEL

Sunt doi scriitori de ocazie, doi copii crescuți la casa de copii orfani din România, care și-au găsit un drum în viață. Ei se numesc Terezia și Gheorghe Silaghi și reprezintă două destine care se întretaie, se aseamănă, se căsătoresc și se hotărăsc să scrie această carte cu titlul „Noi doi și o lume întreagă”.

Într-adevăr, amândoi au reușit să scrie gândurile comune, ce-au „suferit”, crescuți de educatori, fără proprii părinți, în cadrul sistemului de protecție din România, mai bine decât dacă ar fi fost crescuți de părinții lor, care erau săraci (cum ei înșiși recunosc).

Bunul Dumnezeu le-a dezvoltat bunul simț și i-a ajutat să prețuiască „munca” – în general, și pe a lor – în special.

De obicei, familiile creștine Citește restul acestei intrări »


„Vanda, între dorință și rațiune” de Mara Popescu-Vasilca

03/01/2022

prof. Victor Manole

Recenzie

de prof. Victor MANOLE
Membru al Ligii Scriitorilor din România
Membru al World Poets Association-România

„Vanda, între dorință și rațiune” este un roman real și natural care te face să îți pui multe întrebări referitoare la viață, fericire și iubire, iar scriitoarea Mara Popescu-Vasilca ne îndeamnă cu sensibilitate și căldură, să trăim cu sufletul și cu inima emoțiile din această carte alături de personajele sale.

Întregul roman „Vanda, între dorință și rațiune” ne surprinde printr-un mod de abordare interesant, palpitant și pasionant, ca o hologramă a întregii povești, care ține cititorul captiv de la un capitol la altul, al cărui scop de a te ține în priză este atins cu mare succes în toate cele 11 capitole, fiindcă în fiecare capitol se relevă ceva nou, ce s-a văzut, ce s-a povestit, ce s-a simțit, ce s-a trăit. Prin această relație directă cu cititorul, scriitoarea îi transmite acestuia trăiri și emoții într-o descriere impresionantă, într-o relatare intenționată, alegând ce este cel mai frumos din viață, iubirea!

Personajul principal al romanului este Vanda, Citește restul acestei intrări »


POEZIA, ca o misiune

01/01/2022

de Cristian SANDACHE

Conștiința umanistă a lui Petőfi Sándor (1 ianuarie 1823 – 31 iulie 1849) era o evidență, ilustrată frecvent în lirica sa. În anul 1846 (prin intermediul poeziei intitulată „Visez însângerate zile”) el își exprima încrederea într-o transformare radicală a lumii în care trăia, grație unui adevărat cataclism universal. Ar fi fost însă vorba despre o regenerare și o eliminare a tot ceea ce fusese nedrept, ostil naturii umane. Violența necesară (înțeleasă de către adepții iacobinismului de atitudine, ca fiind un echivalent al violenței pure) trebuie însă interpretată mai curând ca o aspirație a unui suflet funciarmente onest, care ar fi dorit ca tot Răul din lume să fi fost extirpat, iar semenii săi să se poată în sfârșit bucura, de seninătatea pe care o meritau din plin. Adevărat ostaș al adevărului și al setei de absolut, Petőfi nu ezita niciun moment în privința crezului său, fiind convins că indiferent de ostilitățile pe care ar fi urmat să le înfrunte, se va găsi mereu câte un suflet omenesc mângâiat de lumina divină a înțelegerii, capabil Citește restul acestei intrări »