Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 421 (1 – 15 Mai)

03/06/2020

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Malovat

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Sindromul scenaritei. Din 1989 până astăzi asistăm la o degradare morală îngrijorătoare în societatea noastră. Ea îmbracă cele mai diverse forme. Zi de zi auzim la televizor cât de mult au furat aleșii noștri, parcă ar fi la un concurs de corupție. Oamenii cinstiți și demni pe care-i alegem la urnă sunt de nerecunoscut peste câteva luni, după ce ajung sus-sus. Ajungi să ai senzația că nimeni și nimic nu mai este cinstit și integru, că nimeni nu mai este interesat de destinele țării, că toți își urmăresc propriile interese și în primul rând propria îmbogățire. Ajungi să ai senzația că țara e vândută bucată cu bucată unora și altora, că unii și alții de aproape și de aiurea sunt pe punctul de a ne ocupa și de a ne stăpâni. Cui folosește?

Situația nu privește numai partea internă, ci și cea externă. Afli că majoritatea din conducătorii marilor puteri ale lumii sunt corupți, că fac parte din tot felul de structuri mafiote, că au „dosar” pătat de tot felul de păcate grele. Aflăm că sunt organizații și grupări oculte mondiale, care urmăresc distrugerea unei părți din populația globului prin războaie provocate artificial, prin medicamente falsificate, prin vaccinuri dubioase etc. etc. Cui folosește?

Citește restul acestei intrări »


„Teroarea istoriei”

25/05/2020

de Mircea ELIADE

Mircea Eliade ipostaze ale vremurilor

selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească pământul. Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre Miază-noapte și să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor șansă de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanțului, prin împărații pe care i-au dat cu prisosință atât Răsăritului cât și Apusului. Dar Nicolae Iorga a înțeles admirabil consecințele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriașul rezervor de oameni, energii și mituri pe care îl constituia spațiul balcano-carpatic, nu și-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv și de-sine-stătător în Istorie. Politicește Thracii au pierit fără urmași…

O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria Românilor: Slavii au ocupat Peninsula Balcanică Citește restul acestei intrări »


UN MOMENT INEDIT ÎN VREMURI DE PANDEMIE, SERGIU CIOIU!

22/05/2020

ANUNȚ

 

LIGYA DIACONESCU – ASOCIAȚIA SCRIITORILOR ROMÂNI DIN AMERICA DE NORD (ASRAN) – ANUNȚĂ O NOUĂ ÎNTÂLNIRE A CENACLULUI ONLINE – organizat pe 23 mai 2020, cu începere de la ora 12 (ora CANADEI), ora 19 (ora ROMÂNIEI).

AȘTEPTĂM COLABORATORII, CU BUCURIE, ÎN VREMURI DE PANDEMIE! UN MOMENT INEDIT, SERGIU CIOIU!

 

LIGYA DIACONESCU
Director general

Revista româno-canado-americană STARPRESS

 

Citește restul acestei intrări »


SFÂNTUL DIN MONTPARNASSE

21/05/2020

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Constantin Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobiţa, Peştişani, Jud. Gorj – d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii covârşitoare la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuşi a fost ales membru postum al Academiei Române.

„Se izolase de exterior printr-o uşă ţărănescă, o amintire din copilărie: odată intrat pe această uşă, uitai de civilizaţie. Cuptorul de gătit din cărămidă, cel de încălzit uneltele şi de topit metalele, păreau mai aproape de păstorul homeric, decât de oraşul modern. Constantin uitase tentaţiile Parisului; hiberna luni întregi, ascultând şi transformând în artă pulsul naturii.

Avea nevoie de concentrare maximă, pentru a da formelor viaţă. Cocoşul său se ridica în zbor şi parcă auzeai cucurigul lui vesel. În Leda, lebăda cu capul şi gâtul contopite într-o singură mişcare, cântă un cântec de dragoste în marmură albă sau bronz strălucitor. Piatra devine fluidă în Peşte, Citește restul acestei intrări »


Epopeea „Țiganiada” în actualitate

19/05/2020

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Nicolae Iuga

prof. dr. Nicolae Iuga

Ion Budai-Deleanu, la două secole de eternitate

1. Autorul și destinul manuscrisului

Ion Budai-Deleanu

Referințele cu privire la biografia marelui învățat iluminist transilvan  (n. în 6 ian. 1760 la Cigmău, lângă Hunedoara – mort la 24 august 1820 la Lemberg în Galiția Austriacă) sunt puține și succinte. Descinde dintr-o familie care a dat mai mulți preoți uniți cu Roma și cărturari. Face studii la Blaj, apoi la Viena, unde obține titlul de doctor în Teologie. Învață, în afară de germană, latina, italiana, franceza și citește asiduu pe autorii clasici ai acestor literaturi.

Pe la 26-27 de ani se întoarce la Blaj tobă de carte și încearcă să se preoțească, dar renunță în urma unor conflicte personale cu episcopul unit de atunci Ioan Bob, un om mărginit, avar și simoniac, care îi persecuta pe oamenii învățați[1]. Pe acest episcop, autorul nostru îl va pironi mai târziu în cuvinte crude. Nici nu putea exista cale de împăcare între cei doi, deoarece fratele scriitorului, Aron Budai a fost implicat într-o tentativă de scoatere din scaun, de „lepădare din vlădicie” prin pensionare forțată a episcopului Ioan Bob[2]. Așa se face că Ion Budai-Deleanu se exilează la Lemberg, în Galiția (azi Lvov, Ucraina) unde, în 1787, ocupă prin concurs un post de secretar pentru care se cerea cunoașterea limbii române, post necesar administrației imperiale pentru traducerea vechilor hrisoave românești provenite din Moldova. După vreo zece ani este avansat „consilier”, adică judecător al Tablei Imperiale, post în care rămâne până la sfârșitul vieții. Pe la anul 1815, mitropolitul cărturar moldovean Veniamin Costachi îi face o ofertă să vină profesor la Școala Teologică de la Iași[3], dar nu se știe de ce Budai-Deleanu refuză. Moare la 24 august 1820 și este înmormântat la Lemberg.

Nici destinul scrierilor sale nu a fost mai puțin zbuciumat. Manuscrisele sale, Citește restul acestei intrări »


Am avut norocul să îl cunosc

18/05/2020

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

dr. Teodor Ardelean

Din Chișinăul cel cu inimă română îmi vin mereu vești proaspete, mai bune – mai rele, de la prietenul statornic și neîntinat cu compromisuri contemporane, Vasile Șoimaru. Despre cărți, despre fapte demne, despre biruințe asupra celor puțini la suflet, asupra neputințelor, despre frământări și proiecte de viitor pentru neamul nostru din Basarabia. Le citesc și-mi pare că îl aud chiar pe Fratele Vasile rostind, deoarece de la momentul cunoașterii noastre, la prima lansare a albumului Românii din jurul României în imagini la Baia Mare vocea mi s-a întipărit atât de adânc, încât orice vorbă a sa vine pe buzele mele în registrul său vocal inconfundabil. Ultima veste, însă, trimisă în 15 mai la ora 00:28, m-a umplut de tristețe funciară. A trecut la cele veșnice, cu doar câteva zile înainte de lansarea ultimului său volum intitulat „Am avut norocul să îi cunosc”, bibliotecarul, ziaristul, scriitorul, cărturarul, lingvistul, patriotul… Vlad Pohilă. Românul absolut, lingvistul doct, omul total, naționalistul înflăcărat, militantul activ pentru limba română, statornicul paznic la farul conștiinței românești. Profesorul de limba română din Biblioteca Hasdeu, cum scrie Mariana Hârjevschi, directoarea Bibliotecii Municipale Chișinău, „împăratul cărților” cum generos l-a botezat la o întâlnire bilaterală, la Biblioteca „Maramureș” din Chișinău, Lidia Kulikovschi, pe atunci director general al aceleiași biblioteci minunate, cu care, din august 1991 avem relații nezdruncinate de frățietate culturală. Un erou bun din cea mai bună carte pe care am citit-o în ultimii treizeci de ani, Cartea Vieții Românești de Obște! Un contemporan din lanțul cel mai prețios de oameni pe care Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova o cuprinde cu demnitate și curaj. Pe cât sunt de nestatornici și indiferenți cei mai mulți politicieni de dincolo de Prut, pe atât de consecvenți, bravi, curajoși, neînduplecați cărturarii, cei care au pornit în bătălia pro-românism încă din anii opresorului roșu de la Răsărit și au continuat-o neînfricat după aceea, când alte hidre dinlăuntru se așezau de-a curmezișul adevărului istoric.

 

Vlad Pohilă
(1953-2020)

Vlad Pohilă s-a născut la 6 aprilie 1953, în satul Putinești, raionul Florești, Citește restul acestei intrări »


O roză-nfloreşte, suavă…

15/05/2020

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, Bucureşti – d. 24 noiembrie1920, Bucureşti) a fost un poet, prozator, dramaturg şi publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Iniţiatorul cenaclului şi revistei literare Literatorul, a susţinut modernizarea poeziei româneşti. Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia şi Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează, printre alţii, Tudor Arghezi şi Gala Galaction.

Alexandru Macedonski a fost ales în 2006 membru post-mortem al Academiei Române.  Citește restul acestei intrări »