Gânduri de bibliotecar pensionar

23/04/2020

de Maria GÂRBE

Fiecărui secol, biblioteca sa – așa scriam anul trecut, pe vremea asta, un articol publicat în e-Bibliotheca septentrionalis, dar și în cotidianul „Graiul Maramureșului”. Pentru că, dacă-i primăvară, la 23 aprilie este Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, decretată de UNESCO din 1995, sărbătoare preluată și de țara noastră, iar din anul 2005 în România s-a instituit, tot pentru această dată, și Ziua bibliotecarului.

Parcurgem vremuri adaptabile între biblioteca tradițională și biblioteca virtuală. Bibliotecile publice și-au câștigat în ultimii ani un binemeritat LOC DE ONOARE în cetate, scrie dr. Teodor Ardelean în prefața albumului acestei instituții[1]. Iată cum încercam să prezint, pe scurt, în 2019 activitatea Biblioteci Județene „Petre Dulfu” Baia Mare: are Secția pentru copii (cu Sala „Mircea Pop”, Ludoteca, suprafață destinată expozițiilor), Împrumut pentru adulți, Sala de lectură carte, Sala de lectură periodice, Centrul de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române, Secția Britannica şi American Corner, Colecții speciale, Salonul artelor, Cabinetul de medalistică, Secția multiculturală, Sala multimedia, Bibliografic, Brevetotecă, Filiale de cartier în Baia Mare, Filiale peste granițe. Mai adăugăm activitatea editorială, programele culturale, Împrumutul interbibliotecar, editarea revistelor „Familia română”, revistă trimestrială de cultură și credință românească, „Bibliotheca septentrionalis”, publicaţie semestrială cu un supliment pentru cititorii elevi: „Fascinația lecturii”Citește restul acestei intrări »


ZIUA BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA şi fericitele ei coincidenţe creştin-sărbătoreşti

22/04/2013

Biblioteca Judeteana Petre Dulfu Baia Mare_1

de Angela-Monica JUCAN

Sunt peste 1700 de ani de când, în fiecare primăvară, butucul vremii trece pe dinaintea noastră ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă, martirizat, într-un 23 aprilie, prin anii 300 – destul de probabil, în 303 –, la Lydda (Diospolis), în timpul lui Diocleţian.

Atât onomastic (grecescul γεώργιος însemnând „agricultor”), cât şi temporal (martiriul lui – înveşnicirea sufletului lui – fiind, ca dată calendaristică, în capul ciclicităţii anuale a muncilor câmpului), dar şi simbolic (el a fost un cultivator conştient, dinamic şi consecvent – al creştinismului), truditorii pentru pâinea noastră cea de toate zilele sunt într-o relaţie de adevărată filiaţie cu Sfântul Gheorghe. La 23 aprilie este şi sărbătoarea laică Tânjaua. Citește restul acestei intrări »