Să nu ucizi cuvântul…

de Inga IAMANDII
consilier culturalal parohiei „Sf. Spiridon”, Reggio Emilia, Italia

Ne-am trezit, aşa dintr-odată, în condiţii economice, politice, spirituale nemaiîntâlnite până acum.

De fapt, nu timpurile sunt tulburi, percepţia noastră s-a alterat. Ne-am crezut Dumnezei atotputernici şi invincibili. Şi atunci, a intervenit Unicul, Adevăratul, Atotputernicul Stăpân – Creatorul, Dumnezeul Omnipotent prin spirit, cuvânt, spaţiu şi timp! Ne-a demonstrat imediat ce suntem şi ce putem (mai exact, ce nu putem)!

Ne-a închis în cutiile noastre din blocuri, ca să înțelegem cum se simt cei, cu care am procedat la fel: păsările şi animalele. Privim prin geamuri cum cerul s-a umplut de adevăratele păsări, iar cele metalice ruginesc la pământ. Suntem după gratii, iar animalele ne privesc exact cum le priveam şi noi la grădina zoologică.

Totul, dintr-odată a devenit inutil. Lumea materială şi-a pierdut sensul. Tot ce părea indispensabil, azi a devenit inutil. Noi am devenit inutili. Natura fără noi înflorește. Aer curat şi proaspăt. Cer azuriu şi fără urme de norii plumburii în fum înecăcios. Suntem parte integrantă a unui sistem bine închegat, dar nu şi stăpânii lui.

Ne simţim stresaţi în lipsă de libertate şi în singurătate? Oare nu exact aşa am procedat cu cei ce ne-au fost puşi sub protecţia noastră? Gunoi suntem, gunoi primim!!!

Unica salvare este lectura, meditaţia celor citite, convorbirile cu cei din familie. Şi timp… Timp … Mult timp de sfaturi profunde dintre creier şi suflet.

Şi, cum veşnicia este Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul. Să nu-l ucidem!

Deoarece suntem şi în zilele Revoluţiei, propun, cu această ocazie, o poezie proaspăt scrisă de poetul Cristian Bodnărescu, intitulată „Poveste de Crăciun”, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989: