Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2014), nr. 290 (16-30 noiembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi! La mulţi ani!

Atlantida vremii noastre. Atlantida a fost un continent, sau, mai bine-zis, o insulă imensă, undeva, în Oceanul Atlantic. Ea s-a scufundat la un moment dat. Despre ea vorbesc doar vechii scriitori. Din scrierile acestora aflăm că locuitorii acestei „insule-continent” erau deosebiţi de restul oamenilor. Erau „atlanţi”, adică mai mari, uriaşi; erau, în acelaşi timp, cu mult mai avansaţi în cunoaştere decât ceilalţi. Atlantida ajunsese la un nivel de cultură şi civilizaţie greu de apreciat astăzi. Adevărat este că, după cum spun cei vechi, tocmai această dezvoltare extraordinară a ştiinţei atlanţilor a dus la distrugerea civilizaţiei şi continentului lor. S-a produs acolo o catastrofă, care a nimicit viaţa şi teritoriul atlanţilor. Totul a rămas o amintire.

Pornind de la acest adevăr, oamenii vremii noastre ar trebui să înveţe multe din el. Şi noi, oamenii de azi, am ajuns la un nivel al culturii şi civilizaţiei pe care nu l-au atins vreodată generaţiile trecute. Deţinem aparate, tehnici şi cunoştinţe la care părinţii, moşii şi strămoşii noştri nici n-au visat vreodată. E şi bine, e şi rău. Cunoaştem o bună parte din tainele lumii, ale Pământului şi Cosmosului şi le stăpânim, conform poruncii divine: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul”. Am crescut sub aspectul cunoaşterii şi dezvoltării ştiinţei şi tehnicii; ne-am înmulţit, fiindcă am ajuns de la o pereche de oameni la peste şapte miliarde; stăpânim Pământul şi se pare că stăpânim şi o părticică din Univers. Ei bine, ce facem acum? Suntem noi suficient de înţelepţi ca să gestionăm aceste comori, pe care le deţinem, sau vom avea soarta atlanţilor de pe Atlantida?