Vise ce nu mor…

03/01/2018

Vasile Bele

de Vasile BELE

Se prefăcuse cerul tot în negri nori
Și tot pământul era împodobit cu flori,
Iar eu timid, sfios… pe-aici că rătăceam,
Ba chiar mergeam pe jos… pe jos singur mergeam…

M-am aplecat și-am rupt o floare
Și-n mâna mea… mi-a spus c-o doare
Și tristă-a fost întreaga zi
Știind, și ea, și eu, că se va ofili…
Citește restul acestei intrări »


Acrostih

03/09/2017

Mihai Epli

de Mihai EPLI

Floarea de Crin ancestral zâmbește
luminată de lacrimile măslinii de rouă
osânda ei în ochii tăi nu se citește
ruptă din Univers prin mine se oglindește
iconica ei suavă albastră petală
cad înspre sol cu brațele-mi deschise
amorezat de perfecțiune am inima goală
Citește restul acestei intrări »


Mamei mele

07/03/2013

de Gabriela Genţiana GROZA

foto_Gabriela Gentiana Groza_1Tare scumpă, ca o floare
Eşti tu, mamă, iubitoare,
Inima mi-o dăruieşti,
Un vis drag îmi împlineşti.
Bunătatea mă-nconjoară,
Eşti frumoasă primăvară,
Să fii zâna din poveşti;
Calde zâmbete primeşti! Citește restul acestei intrări »


POETULUI NEPERECHE

15/01/2013
Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

Acrostih

de Gabriela Genţiana GROZA

Mijit ca sâmburele-n rocă
Izbuc, al verbului tribun,
Hotar cuvintelor, epocă,
Amnar, iubirilor stăpân;
Ivit spre pildă, temelie
Eternă harului străbun,
Monumental, ca o solie
Intrată-n opul ce compun.
Noian de stihuri, când poeţii,
Emuli pigmei şi vanitoşi
Se străduiau să-vingă sorţii
Cântând din lira lor, făloşi,
Un bulgăr de cenuşă-amară
__Gabriela_Gentiana_GrozaLăsau în umbra lor, prejos,
Umbriţi de geniul, floare rară
Crescut al lumii scump prinos.
E tare limpede fântâna
Adăpătoare în amurg,
Fermecătoare codrul, stâna,
Aduse-n scris de demiurg.
Râuri-lumini în cale curg… Citește restul acestei intrări »


NIMIC DE PIERDUT…

04/10/2011

 de Mircea CRIŞAN

Mircea Crişan

Ciudat! După câteva expe­rienţe în care nu­mai că nu m-am dat cu capul de pereţi să-mi iasă anumite lucruri (şi tot n-au ieşit), m-am resem­nat şi am schimbat strategia. Am ajuns la concluzia că, în orice idee în care crezi, nu trebuie să forţezi lucrurile, să le laşi mai întâi să se coacă, iar apoi îţi ajută Dumnezeu să te bucuri de materializarea ei când nici nu te aştepţi. Totul e să nu renunţi.

Aceeaşi „chestie” (sper să nu deprind şi eu ticul verbal al unui primar) s-a întâmplat şi cu proiectul ACROSTIH. Chiar nu am forţat lucrurile, în ciuda mai multor reproşuri gen „n-aţi fost în stare să scoateţi în trei ani decât 12 numere”, „de ce nu mediatizezi proiectul?” etc. Chiar i-am supărat pe unii care s-au apropiat tangenţial de revistă şi cenaclu pentru că nu i-am ajutat să aibă o ascensiune fulminantă. Citește restul acestei intrări »