Cărți pentru românii din Cărbunești și Slatina (Ucraina)

17/05/2017
Carbunesti

la Cărbunești

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

5.000 de cărți și manuale școlare au ajuns, marți, 16 mai, la românii care locuiesc în localitățile Cărbunești și Slatina, Ucraina, prin grija Instituției Prefectului – Județul Maramureș. Cărțile au fost donate de maramureșeni și de alți români în cadrul acțiunii de colectare organizate de Instituția Prefectului și Centrul pentru Transformare Socială, toamna trecută.

În holul Palatului Administrativ au fost amplasate în luna octombrie patru puncte de preluare şi depozitare a cărţilor donate. În decurs de o lună, au fost strânse mii de volume în limba română, de la manuale, la cărți de povești, de la beletristică, la cărți de specialitate. Citește restul acestei intrări »


Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a vizitat câteva localități cu probleme pe cursurile de apă

06/03/2017

cursuri-ape_maramures_22

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Adrian Dan Pop,
director Cancelarie
tel.: 0262-216727

În decursul săptămânii trecute, prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, însoţit de reprezentanţi ai SGA Maramureş şi ISU Maramureş, s-a deplasat în comunele Săliştea de Sus, Ruscova, Repedea, Poienile de Sub Munte şi Leordina, unde au fost sesizate mai multe probleme pe cursurile râurilor Bâleasa şi Ruscova, dar şi pentru a se informa la faţa locului despre problemele comunităţilor din această zonă şi a discuta proiecte necesare dezvoltării zonei. Citește restul acestei intrări »


Carte românească pentru volohii din Poroșcovo

06/02/2017

poroscovo-5

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,

purtător de cuvânt

Tel.: 0740-192451

O mie de abecedare și cărți pentru preșcolari au ajuns, sâmbătă, în comunitatea de volohi din Poroșcovo, prin grija Instituției Prefectului – Județul Maramureș. Cărțile au fost donate de maramureșeni și de alți români în cadrul acțiunii de colectare organizate de Instituția Prefectului și Centrul pentru Transformare Socială toamna trecută. În holul Palatului Administrativ au fost amplasate Citește restul acestei intrări »


Întâlnire de lucru pentru organizarea Zilei Bunei Vecinătăţi şi a Festivalului Satelor

12/07/2016

Prefectura_Sighet_13

COMUNICAT DE PRESĂ

Luni, 11 iulie, la Primăria Municipiului Sighetu Marmaţiei, Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş a convocat o întâlnire de lucru în vederea organizării în această vară a două evenimente de anvergură care au ca scop promovarea Ţării Maramureşului. Au participat: prefectul Sebastian Mihai Lupuţ, Adrian Dan Pop, directorul Cancelariei din cadrul Instituţiei Prefectului, Peter Hurley, preşedintele Asociaţiei Interculturale de Tradiţii, Gheorghe Todincă, directorul Muzeului Maramureşean, Dan Pralea, managerul Centrului Cultural Sighet, Horia Scubli, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, precum şi ceilalţi primari ai oraşelor şi comunelor din Ţara Maramureşului. Citește restul acestei intrări »