ATUNCI CÂND VISELE PRIND ARIPI – POEZIA SE ÎNVEȘNICEȘTE ÎN NOBLEȚEA SUFLETULUI

03/06/2022

de Vasile BELE

Fericit și friguros tablou

autor Adrian DONCA

Îți înțeleg povestea și crisparea din privire
Căci am călătorit pribeag și eu același timp
Al iernilor cumplite, geroasă amintire,
Înfrigurat și zgribulit în case anotimp.
Când noaptea frigul aspru împletea pe geamuri
Ciudate forme, ca pe o pânza de atlas
Și sufletul scotea pe nări cețoase fumuri
Din vatra focului mocnit în sine, atâta cât a mai rămas.
Lucirea chinuită din lampa afumată
Ce adâncea neclarul din colțuri și unghere,
Voind să dea lumină, de grindă agățată,
Sporind în taine locul cu umbre pasagere.
Cu vatra rece într-un colț pierdută,
În conservare și îmbrățișată de-a frigului tutelă,
În seri cu-aureola lămpii susținută
Sclipind metalic, soba, ca o permanentă stelă.
În crepuscul drumul troienit spre școală,
Printre tufani albiți de roua înghețată
Nevoitor printr-a naturii reci urzeală,
Peregrin fiind, însingurat, prin neaua spulberată.
În școală frigul, irizant sticlind pereții,
Din sobe ce căldura nu îndrăznea să bată
Mai mult de palma dascălului în zorii dimineții
Și becul parc-avea căldura condamnată.
Iar „de-ncălzire” primind câte o palmă,
Ce-ți încălzea obrazul, roșu ca de foc,
Și mâna care-ți provoca această traumă,
Umplând în sufletu-acelui, căldura și mândria la un loc.
Acum, umblând în amintiri prin căi pierdute-n ceață
Febril și cu emoție, imagini caut cu ardoare
Și-aș vrea să văd pe geamul încălzit, spectaculoase flori de gheață,
Și-n casa luminoasă, fuioare de umbre schimbătoare.
Aș vrea să-mi văd colegii din nou în curtea școlii-nchise,
Și dascălii ce au plecat, certându-ne din nou.
Dar toate acestea pentru mine sunt proscrise
Rămase în memorie ca fericit și friguros tablou.

Adrian Donca (n.a. – proaspăt debutant în revista „Din vatra satului”, fondator și redactor-șef Vasile Bele), ne oferă prin versurile sale un univers poetic extraordinar. Lumea poetică este destul de complexă, Citește restul acestei intrări »


Nu pleca

10/05/2022

de Adrian DONCA

Nici zâmbet
nici plâns…
piatra
țărâna
antica statuie,
îți dau jertfa
sufletului meu.
Inima Citește restul acestei intrări »