Felicitări, Adrian Hochia!

24/10/2019

Bibliotecarul maramureșean, Adrian Hochia, a primit Trofeul Binelui pentru Educație – 2019, acordat în cadrul Galei Fundației Vodafone România, în semn de recunoaștere pentru beneficiile programului after-school pe care el, împreună cu soția sa, Ioana, îl derulează la Firiza. Adrian Hochia a reușit să facă învățătura mai interesantă pentru cei 58 de copii care trec zilnic pragul centrului Școală după Școală, înființat în urmă cu cinci ani în localitatea Firiza (Maramureș). Proiectul lor este finanțat de Fundația Vodafone și Fundația Regală Margareta a României în cadrul programului „Investiție în Mediul Rural 2019-2020”.

Adrian Hochia este bibliotecar la Filiala Firiza a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.  Citește restul acestei intrări »


Adrian Hochia, nominalizat printre cei mai buni profesori din țară

10/10/2019

Vă aducem la cunoștință faptul că Adrian Hochia, colegul nostru, a fost nominalizat, alături de alţi trei profesori din ţară, ca fiind cel mai bun profesor în domeniul educaţiei, datorită programelor şi proiectelor pe care le desfăşoară în comunitatea din Firiza.

Pentru a câştiga premiul cel mare, Adi are nevoie de votul maramureșenilor.

Votul dumneavoastră îl puteți exprima până în data de 12 octombrie, ora 24:00, accesând link-ul următor:

https://voteaza-gala.fundatia-vodafone.ro/?fbclid=IwAR13K2MM4C3YwcLZ2PpyiIJabjGjsCpFsLa3gG0YkjsMrWvFfw0BxnOoNfM

Citește restul acestei intrări »


Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 22 – 26 iulie 2019 – Biblioteca Judeţene „Petre Dulfu”

20/07/2019

de Ştefan SELEK

Biblioteca Judeteana Petre Dulfu

Oaspetele bibliotecii:
lector univ. dr. Daniela-Carmen Stoica
profesor de limba română la Facultatea de Educație și Filologie a Universității „Fan S. Noli” din Korçë (Albania)
coordonatoarea proiectului Şcoala de Vară pentru studenţi şi bibliotecari din Albania

 

Miercuri, 24 iulie

ora 15.00, Secţia American Corner

Curs de caligrafie japoneză – activitate coordonată de profesoara de limba japoneză Annamaria Farkas. La activitate vor participa adolescenţi din Baia Mare. Citește restul acestei intrări »


Curs de limba turcă la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

06/02/2019

de Ştefan SELEK

În perioada 18 februarie – 22 martie 2019, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Serviciul Împrumut carte pentru adulţi, se va desfăşura cursul „Învaţă limba turcă!”, structurat în 2 şedinţe a câte 2h/săptămână. Prima întâlnire va avea loc în ziua de luni, 18 februarie, ora 15,  Serviciul Împrumut carte pentru adulţi (etajul 2 al bibliotecii).  Citește restul acestei intrări »