de prof. dr. Dumitru CONTA,
impresar al poetului Cristian Bodnărescu
„Să îl citesc pe poetul Cristian Bodnărescu a constituit pentru mine o surpriză deosebit de agreabilă: că ismele nu ne-au cotropit de tot, că se mai poate scrie poezie bună fără a scuipa pe valorile clasice, că poţi fi modern fără a fi ininteligibil şi că, în cele din urmă, poţi să scrii poezie „chiar dacă ai talent(!)”. Intuiesc lecturile domnului Bodnărescu solide, bine selectate şi bine asimilate. În ceea ce mă priveşte – evident strict subiectiv – l-aş situa, prin înzestrare, originalitate şi îndrăzneală, dincolo de frontierele temporale, de curente sau de stiluri, într-o familie „cel puţin” onorabilă, din care fac parte: Byron, Baudelaire, Poe, Bacovia, Artaud şi nu numai.”
Gheorghe Junescu,
fost director adjunct al Institutului Român din Veneţia
*****
Poetul Cristian a văzut lumina zilei la 3 martie 1983, în frumosul oraş care a dat numeroase valori ţării, Bacău. Citește restul acestei intrări »