Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 451 (1 – 15 August)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Biserică ortodoxă, ori catolică? De câțiva ani s-a renovat și s-a pus în circuitul turistic Cetatea Medievală a Severinului. Este un obiectiv măreț, care, alături de Muzeul Județean și castrul roman, vorbesc de istoria acestor locuri și a locuitorilor lor.

Cetatea aceasta a fost construită de unguri în vremea regelui Ladislau I (1040-1095), ca fortăreață la Dunăre, ca punct strategic de importanță majoră pentru regatul maghiar, care asigura controlul Dunării și culoarului Timiș – Cerna, dar era și punct de sprijin în luptele cu pecenegii și cumanii, sau, după înființarea formațiunilor politice românești, cu românii. Nu a aparținut însă numai ungurilor, fiindcă atât Severinul, cât și Banatul de Severin, adică o bună parte din Oltenia și o parte din Banatul de azi, a revenit în repetate rânduri și românilor. Aici au adus ungurii trupele puternice ale cavalerilor ioaniți și ale cavalerilor teutoni. Odată cu creșterea pericolului turcesc, Cetatea Severinului a căpătat o importanță extraordinară nu numai pentru Țara Românească și pentru Ungaria, ci și pentru Europa însăși.

Sunt multe de spus despre istoria cetății Severinului. În rândurile de față mă opresc însă asupra unui aspect aproape neobservat de cei ce s-au ocupat de această problemă. În incinta cetății se află fondația unei biserici. Zidurile se ridică până la aproape un metru, dar e suficient ca să ne dăm seama

Somn lin și împăcare, Adi Pop….

de Nicolae SCHEIANU

„Ne mor prietenii, ne mor/ murim și noi în moartea lor”…. „Ne ducem toți, câte puțin mereu/ către-un liman de tihnă și-mpăcare”… Păunescu și Esenin – doi mari poeți pe care Adi Pop – prietenul meu, cu care mergeam primăvara să bem sevă de mesteacăn pe culmile Prelucilor – îi iubea cu precădere, așa cum iubea lumea folkului, a versului cantabil, în stare să miște din rădăcini resorturile adânci ale sufletului uman.

A fost un visător și în lumea asta visul e de multe ori o pedeapsă, o himeră care te ademenește în ținuturile ei fără să te mai lase să te întorci la ai tăi, fără să te cruțe. Îi plăcea să vadă lumea în mișcare, pentru că visul e mișcare, e căutare și el era, în același timp, în căutare de sine. Avea o inteligență sclipitoare și ar fi fost în stare de sinteze și de apropieri spirituale originale pe care le-ar fi putut face cândva, dacă „timpul ar mai fi avut răbdare” cu el. Sau el – cu timpul…

Apele dintre două lumi!

de Mioara ARDIELEANU

 

Suntem cu toţii în noroi, dar unii privesc la stele. – Oscar Wilde
Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego. – Constantin Brâncuși

La doi pași de noi, o lucrare de anvergură a pus stăpânire pe gândurile Seniorilor, podul ce leagă cele două maluri ale Dunării, malul între Galați și Brăila cu malul tulcean, care ar fi asemenea celebrului pod Golden Gate din San Francisco, și considerat că va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale și al lungimii sale.

După ridicarea celor două turnuri, ce vor fi practic cele mai înalte construcții din România va urma operațiunea de ridicare a unor uriașe cabluri de oțel care vor susține tablierul podului.

Curiozitatea înnăscută a Seniorilor nu are astâmpăr… așa că, hai iute o drumeție până la pod, să vedem cu ochii noștri minunea de lângă noi.

Ajunși cu o mașină până acolo, drumul înapoi spre oraș se va face pe jos, în spiritul DDV3-ului, doar vreo 15 km, pe malul Dunării, să ne liniștim simțurile și să ne încărcăm cu multă energie pozitivă.

Dar Dumnezeu cu înțelepciunea sa, ce-a zis, ia să vedem Seniorii noștri cum vor reacționa

Bolnavi unanim

de Adrian PĂUNESCU

Si ce-ar fi dacă,
Într-o zi blestemată
Ne-am îmbolnăvi cu toții
Deodată?
Si medici, si pacienți,
Si părinți, si copii?

Ce-ar fi, ce-ar fi
Dacă, brusc,
Ne-am îmbolnăvi,
Dacă n-ar avea
Cine pe cine să mai trateze,
Bandaje și paranteze? 

EUGEN EMIL COȚA – date biobibliografice

S-a născut la 21 mai 1947, în comuna Micești, din județul Cluj. Locuiește de 50 de ani în orașul Cluj-Napoca. Este poet, epigramist, pictor, grafician, redactor la mai multe reviste literare și de umor din țară. A fost redactor de Cluj la revista „Dor de Dor” din Dor Mărunt, Călărași, încă de la primele numere în țară. A organizat și sponsorizat, alături de directorul revistei, primele concursuri „Dor de Dor”, la Cluj-Napoca. A fost militar de carieră și în prezent este cu statut de militar în retragere (pensionar).

Are numeroase apariții în antologii literare și de umor (peste 100), atât în țară cât și-n străinătate. A fost redactor la revista de umor „Haz de necaz”, „Ag pe rime”, „Dor de Dor”.

Este redactor coordonator al Antologiei literar-artistice Napoca Nova. A obținut peste 120 de premii la poezie, epigramă, pictură,  volume de autor și la grafică de carte. Recentul premiu pe țară la poezie cu rimă și prozodie perfectă la concursul pe țară „Dor de Dor”, Călărași, Marele premiu.

Ioan Voicu – o voce aparte în peisajul poeziei băimărene

de Vasile BELE

„RĂU MĂ DOR OCHII, MĂ DOR” – Balade, este un volum de versuri ce aparține poetului IOAN VOICU, apărut la Editura Panda Print, Baia Mare, 2018, ISBN 978-973-0-26606-1, cu o prefață „Cuvânt înainte ca 《Blândă mustrare》…”, semnată de directorul prestigioasei edituri, Vasile TIVADAR.

Autor al mai multor volume de versuri, poetul este aproape un necunoscut, dar cred că aproape toți (sau marea majoritate) am fredonat, la vreun bal, la o petrecere, alături de nume celebre ale muzicii, balada ce poartă numele acestui volum – RĂU MĂ DOR OCHII, MĂ DOR… – unii chiar fără să știe că rădăcina acestei frumoase balade, atâta de cântată, este aici, în Maramureșul nostru, aparținând poetului Ioan Voicu. Se întâmpla cu mulți ani în urmă, pe vremea când Cenaclu Flacăra (coordonat de regretatul Adrian Păunescu) era în vogă.

Aici, la noi, în Maramureș,

Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVI (2017), nr. 354 (16-31 iulie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Adevăr și minciună. Pentru creștini, adevărul nu este o idee, ci el este Însuși Dumnezeu, conform cuvântului Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Filosofii slujesc ideea de adevăr, juriștii (judecători, procurori, avocați etc.) slujesc ideea de dreptate, dar aceasta nu este întrupată într-o persoană anume. Din punct de vedere creștin, cel care spune adevărul Îl slujește pe Dumnezeu, Îl mărturisește pe Dumnezeu. Cel care minte slujește diavolului, care-i domnul minciunii. Avem și una din poruncile dumnezeiești, a noua, privitoare la acest aspect: „Să nu fii martor mincinos!” Desigur, să nu fii martor mincinos nu numai la tribunal, la judecată, ci și în relațiile cu oamenii, cu Dumnezeu, cu tine însuți. Nu este ușor să fii partizanul adevărului.