Frumusețea tinereții fără bătrânețe

de Ion PODOSU

Ziua de 4 noiembrie 1989 era una din acele splendide zile autumnale, în care stoluri de funigei se alergau pe cerul de cristal, iar blânda strălucire solară îşi desfăşura infinita-i gamă de nuanţe pe faţa, mereu iluminată de un zâmbet, profesorului Sorin Secăşan, înconjurat, în sala de festivităţi a Şcolii generale pentru nevăzători din Cluj, de mai vechii sau mai recenţii foşti elevi, reuniţi pentru a omagia cele şapte decenii de viaţă ale mult iubitului lor dascăl şi coleg. Pentru a câta oară răsuna în această sală atât de grav sărbătorescul „Gaudeamus, igitur…”, marcând succesiunea generaţiilor de elevi, dar şi satisfacţiile uşor nostalgice ale celor ce le-au călăuzit paşii pe treptele cunoaşterii?

Organizată şi animată de un colectiv de foşti elevi ai distinsului profesor, dintre care se remarcă prof. Traian Dragoste, Gheorghe Dicsi, Vică Bardea, manifestarea s-a constituit, prin numeroasele evocări,

Alecu Spiridon

de Angela SPIRIDON
(Angela-Monica Jucan)

Alecu Spiridon

Alecu Spiridon. Bunicul meu patern, căruia îi ziceam (ca celuilalt!) Tuca. Bunicul care mi-a salvat viața când aveam o lună, două, trei… – nu mai știu câte, că am uitat. Bunicul de la care am deprins un anumit grad de înțelegere și limba literară, bunicul de la care am moștenit o mentalitate absolut ortodoxă și capacitatea de a-mi accepta perimetrul.

Venea din mirabilul pământ dunărean-dobrogean, colț cu Moldova, al Măcinului bătut de soare, de vremuri și de vremi. Pornit în lume din duhul șarmantului sfârșit de secol al XIX-lea, hrănit cu dragoste, cu rodii, pește și bunăcuviință, purtând și numele gentilic grecesc al coșulețului de pâine, bunicul meu a rămas o viață cu o inimă ca pâinea și cu lumini în suflet, atâtea, încât a avut întotdeauna și de dat.

Momente din istoricul Şcolii Speciale pentru Nevăzători din Cluj

de Ion PODOSU

Dacă înfiinţarea şi prima fază de dezvoltare a Şcolii Speciale pentru Nevăzători din Cluj au fost înfăţişate în articolul domnului profesor Katona Lajos cu o neobişnuită acribie arhivistică, în prezentarea ce urmează vom puncta doar momentele semnificative ale evoluţiei acesteia, ca şi unele acte normative care au contribuit, în mai mare sau mai mică măsură, la devenirea ei, dar, mai ales, la orientarea profesională a absolvenţilor acestei instituţii. Pentru a urmări drumul parcurs de această şcoală, drum marcat de cotituri ascendente şi descendente, trebuie să privim lucrurile dintr-o perspectivă deterministă, căci evenimentele social-politice o impun.

ION BLĂJAN – o personalitate a lumii nevăzătorilor

de Ion PODOSU

Ion Blăjan

Anul de graţie 2011 înscrie în calendar o dată semnificativă din biografia unui reprezentant al lumii nevăzătorilor (foarte cunoscut într-o anumită perioadă), şi anume: Ion Blăjan (1911-1975). Aniversăm, în acest an, centenarul naşterii unei personalităţi polivalente, autor al cărţii autobiografice „Omul cu ochelari negri”, interpret valoros cu vocea, cu fluierul şi vioara al folclorului din Ţara Secaşelor, pe care l-a înmănuncheat într-o culegere, publicată postum (2004) de profesorul Ioan Popa, îngrijitorul şi prefaţatorul ediţiei, sub titlul „Pe drumul cântecului”. Cu ocazia acestei rotunde aniversări, ne-am gândit (noi: subsemnatul, Asociaţia Nevăzătorilor din România şi Editura Limes) să readucem în actualitate personalitatea lui Ion Blăjan și, mai cu seamă, „romanul său, dispărut sau greu de găsit în bibliotecile publice, ale Asociaţiei Nevăzătorilor sau în cele personale, în ciuda tirajelor substanţiale în care a fost publicat (prima ediţie, 1966, în zece mii de exemplare, iar a doua ediţie, 1970, în cincisprezece mii de exemplare).

Vine Ambasadorul!

de Ion PODOSU

Aurelian Spiridon

Nu, nicidecum în rândurile următoare nu va fi vorba despre povestea unui adevărat ambasador, ci, pornind de la un anumit obiect căruia i s-a atribuit acest supranume, vreau să evoc personalitatea unuia dintre cei mai iubiţi profesori pe care i-a avut şcoala clujeană mai bine de trei decenii, şi anume domnul profesor de matematică Aurelian Spiridon. De unde şi până unde servieta burduşită, ce îl însoţea permanent pe domnul profesor, a fost botezată „Ambasadorul?” Destul de simplu şi de amuzant în acelaşi timp!

În timpul liceului, am făcut matematică cu domnul Spiridon, omul bun la toate în şcoală: alcătuia orarul şcolii, realiza lozincile pentru pavoazare cu ocazia sărbătorilor de 1 mai şi 23 august (aceasta datorită talentului deosebit de a desena şi de a scrie frumos), transcria tot felul de documente ce trebuiau trimise de şcoală la forurile superioare şi, peste toate acestea, ştia să repare orice obiect mecanic sau electric, făcea lucrări de lăcătuşerie şi de tâmplărie, fără a fi capabil să refuze vreodată pe cineva.

LOUIS BRAILLE – STRĂBUNUL MEU, UN PIC

(Louis Braille: 4 ian. 1809 – 6 ian. 1852)

de Angela-Monica JUCAN

În casa bunicilor mei paterni, pe un perete, era portretul lui Louis Braille. Ştiam acest nume de când eram foarte mică. Ştiam şi că este inventatorul alfabetului pentru nevăzători. Bunicul (Alecu Spiridon) mi-a spus devreme, mult înaintea puterii mele de înţelegere, despre el. Nu ţin minte momentul. Poate că mi-a povestit mai multe, dar nu am reţinut decât esenţialul. Sau poate că mi-a spus numai esenţialul. În orice caz, a fost tot ce trebuia ca acest nume, împreună cu imaginea de pe perete, să-mi impună respect şi să-mi transmită un nu ştiu ce fel de căldură.