Poeta şi prozatoarea FLORICA BUD, la ceas aniversar

Florica Bud

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis” vă urează
La mulți ani!

Poeta şi prozatoarea Florica Bud s-a născut la 21 martie 1957, în comuna Ulmeni, judeţul Maramureş, ca fiică a Corneliei şi a lui Ioan Trif, ţărani cu dragoste de pământ şi respect pentru muncă, trăsături transmise copiilor Valeria-Ana şi Florica.

Bunica paternă, Valeria, iubitoare de carte, insuflă nepoatelor sale aceeaşi atitudine faţă de studiu. Urmează cursurile Şcolii Generale din comuna Ulmeni, localitate devenită ulterior oraş. Absolvă cursurile Liceului „Gheorghe Şincai” din Baia Mare şi este licenţiată a Institutului de Mine din Petroşani. Revoluţia din decembrie 1989 o surprinde în calitate de programator la Centrul Teritorial de Calcul Baia Mare.

Familia: Este căsătorită cu dr. ing. Nicolae Bud, fost deputat. Are doi copii: fiica, Roxana Ilie Bud, notar, Bucureşti; fiul, Alexandru Bud, expert, Banca Naţională a României; noră, Anca Bud (economist); ginere, Cristian Ilie (inginer) şi nepotul, Darius Alexandru Bud; Valeria-Ana Popoviciu (inginer), soră; Viorel Popoviciu (inginer), cumnat, Carmen Laura Popoviciu (informatician), nepoată.

Experienţă profesională:    

Un gest important şi inedit

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

La sfârşit de an primesc zeci de calendare editate de către cei ce vor să încrusteze în „grinda timpului” semnele evidenţei lor în faţa eternităţii. Le primesc cu prietenia la care te obligă condiţia de „contemporan” şi le dăruiesc mai departe, spre folos cronosian.

Unul dintre aceste „peretare” mi-a stârnit imediat o atenţie deosebită. Pe copertă era reprodusă pictura lui Gheorghe Chivu Autoportret şi în colţul de jos – numele autorului.

Gheorghe Chivu
(2 decembrie 1921 – 18 octombrie 1986)

Prima pagină conţine poezia Destin liric din volumul Zumbe, apărut în 1966, deci în urmă cu cincizeci de ani. Apoi, o scurtă biografie şi câteva explicaţii sumare. Celelalte pagini sunt structurate după acelaşi model, o reproducere a unei picturi, o poezie şi „tabela” lunii respective. Tabloul de pe copertă aparţine Galeriei de Artă a Muzeului Maramureşului Sighetul Marmaţiei, iar cele din interiorul calendarului provin din colecţiile familiilor Halga şi Zaharia.

Memoria s-a activizat spontan. În luna noiembrie 2006, în organizarea Bibliotecii Judeţene şi a Muzeului sighetean, am găzduit la Baia Mare expoziţia documentară şi de pictură dedicată artistului Gheorghe Chivu la 20 de ani de la moarte. Cu această ocazie am editat un Catalog,

Vocea Cosânzenei (partea întâi)

de Angela-Monica JUCAN

Şoseaua, prietenoasă, cât o linie de mocăniţă. Jur-împrejurul aproape peste tot departe, învăluit de fodre de dealuri. Câte-un stol de copaci, din când în când, zboară pe lângă maşină. Lumina – chihlimbarie, coaptă încet de un soare binevoitor, care nu-ţi coace şi creierul, ca cel de mai toată vara asta. O oră de drum, şi se face Libotin.

Eram (joi, 15 august 2013, de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului) în deplasare de documentare pentru acest material, cu Sandu pe post de proprietar de autoturism, şofer amator şi fotograf de ocazie şi aveam să aflu mai târziu că tot el a fost în urmă cu ani buni inginer-şef în acelaşi loc de muncă cu instructorul Ioan Perhaiţă al Grupului vocal-folcloric feminin „Cânt şi dor” din Libotin, despre care urma să adunăm date în cuvinte şi imagini.

Surpriza a fost că fetele pe care le-am cunoscut (n-am avut ocazia să întâlnesc întregul grup) sînt mai tinere decât credeam – majoritatea eleve, două studente, aflate încă sub autoritatea părinţilor, şi abia două din cele prezente atunci au întemeiate familii. Nu-mi fixasem dinainte întrebări, dar ce să-ntreb! Satul face – parafrazând vorba Poetului – ce face de mult. Ziua de ieri, ziua de-alaltăieri, ziua de mâine înseamnă în acest sezon lucru la fân. Ce să-ntreb!

Din informaţii minimale şi impresii personale, am încercat totuşi să schiţez nişte portrete, inevitabil, subiective.

SCURTE ÎNSEMNĂRI DINTR-O SCURTĂ CĂLĂTORIE

de Alexandru Ioan ROMAN

De multă vreme în subconştientul meu (şi nu numai) se cuibărise ideea unei evadări de pe aceste „plaiuri mioritice” spre alte zări şi tărâmuri pentru a constata cu propriile simţuri cum stau lucrurile, deoarece informaţiile primite din varii surse erau contradictorii şi eram destul de confuz în a aprecia cât de cât corect starea de fapt în afara fruntariilor acestei ţări. Ca să fiu pe deplin corect trebuie să spun că am mai făcut două ieşiri în exteriorul ţării: una în urmă cu aproximativ 30 de ani, deci în alt secol, alt mileniu, altă „epocă”, în fosta Cehoslovacie, cu traversarea Ungariei, circulând cu trenul într-un grup de turişti care era bine supravegheat ca nu cumva să se „rătăcească” vreunul. La vremea respectivă m-am întors foarte plăcut impresionat de ceea ce am avut ocazia să văd, să aud şi să trăiesc. A doua ieşire (de data aceasta în perioada „democraţiei originale”) am avut ocazia să o fac tot spre răsărit (deşi toată lumea se îndrepta spre apus), respectiv în Republica Moldova, de unde am venit cu un gust amar, deşi am găsit acolo foarte multe şi felurite bomboane – dulciurile fiind printre specialităţile celor din Chişinău. Acolo am întâlnit două categorii de români: o categorie a românilor care simţeau, vorbeau şi gândeau profund româneşte şi o altă categorie de români, care vorbeau ruseşte (poate ştiau şi româneşte) dar numai ei ştiau ce şi cum gândeau. Am ţinut să fac aceste precizări pentru că nu cu multă vreme în urmă, în cursul acestei primăveri, mi s-a oferit ocazia să particip la inaugurarea „Colţului românesc” deschis în cadrul Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, Polonia. Aveam oarecare emoţii, având în vedere trăirile anterioare, şi ţinând cont de faptul că urma să merg nu spre apus, ci tot spre răsărit, un răsărit mai nordic. Urma să constat că, de fapt acest „răsărit nordic” era mult mai „apusean” decât mi-am imaginat.

Lui Roman Al. I. (R.A.I.) – Sandu

de Delia FLOREA

Un ROMAN din bibliotecă numit Alexandru Ion
Ce gândeşte şi socoate că el are „ghinion”,
Asaltat peste măsură de-al cetăţii zilnic trai
De pe-acum ar vrea s-apuce… chiar un colţişor de RAI!

La Crucile Drumului

Sărbătoarea Portului şi Cântecului Popular, ediţia a IX-a, Cupşeni – 19 mai 2013

Bagă de seamă asupră-ţi şi păzeşte-ţi cu putere sufletul; să nu uiţi nimic din lucrurile pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; şi să-i înveţi pe fiii tăi şi pe fiii fiilor tăi (Deuteronomul 4, 9).

de Angela Monica JUCAN

Duminica Mironosiţelor 2013, în capătul „celălalt” al Libotinului.

Un larg plai încercuit de coline încununate de păduri deasupra cărora Dumnezeu trăsese în ziua aceea o prelată senină, prin urzeala căreia soarele strecura bogăţie de căldură şi lumină. Ca răspuns pământesc-pământean, urcau în slăvi splendori de glas şi imponderabilele armoniilor instrumentale. Fuioarele umane se-nfăşurau în leagăn de joc şi vârtejuri de poale stăvilite de zadii. Totul era cântec şi-ncântec, descântec de rele, zise în formula bunătăţii naturale a stăpânilor din moşi-strămoşi ai acestui meleag (drept-de-drept, care sute de ani le-a fost uzurpat).