Realitatea ca un magnet

11/08/2017

de Alexandru JURCAN

coperta_Svetlana AleksieviciSvetlana Aleksievici (n. 1948), jurnalistă și scriitoare belarusă, a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2015, pentru „scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”. Unii au contestat distincția pentru profesia ei de jurnalistă, pentru opera de nonficțiune. Autoarea crede că „pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog și preot”. Afirmă că „realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat și m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie”.

Născută pe teritoriul Ucrainei, Svetlana Aleksievici a început cu reportaje, care mai apoi s-au constituit în cărți, în care ea a luptat cu ideologia comunistă. La noi au fost traduse Vremuri second-hand, Războiul nu are chip de femeie, Dezastrul de la Cernobîl, Ultimii martori, Soldați de zinc. În raport cu oficialii, ea a avut rolul de oponent. În 1990 a violat unul din ultimele tabuuri ale ex-URSS și anume mitul războiului din Afganistan. Citește restul acestei intrări »


Gamlet

06/08/2017

afis_film_Gamlet_Hamlet_Kozintev_Smoktunovskide Alexandru JURCAN

Dintre multele ecranizări după Hamlet, prefer filmul lui Grigori Kozînțev din 1964. Titlul rusesc – Gamlet – are o sonoritate accentuată, în ton cu rigoarea demersului filmic. Regizorul regândește textul lui Shakespeare fără să trădeze spiritul operei, pe care o așează cu sfințenie în canoanele artei a șaptea. Muzica lui Șostakovici e mai mult decât funcțională, punctând magnific secvențele, devenind liant, dar și comentator de sorginte mitică. Valurile mării se aud tot timpul, în ritm premonitoriu. Imaginea stâncilor bătute de valuri revine ca o permanență metaforică.

Innokenti Smoktunovski în rolul lui Hamlet e inteligență, spirit, echilibru. „Vorbe, vorbe, bârfeli…” Simularea nebuniei e necesară într-o Danemarcă-temniță, unde „e ceva putred”. Citește restul acestei intrări »


Cehov eternul

03/08/2017

Ceaika_Pescarusul_Cehov_Yuli Karasik_Ludmila Savelieva

de Alexandru JURCAN

Se poate trăi fără Cehov? Cine poate respira fără el? Eu unul nu, de aceea azi a trebuit să retrăiesc Pescărușul din 1972, în regia lui Yuli Karasik, cu Ludmila Savelieva, Alla Demidova, Iuri Iakovlev etc. Peliculă fără fisuri. Întregul Cehov tronează acolo, cu ratări, dezabuzați, plecări, reveniri, ceasuri și saloane ticsite de cărți, discuții și jocuri de loto, cina prelungită, iubirile neîmpărtășite… Știa Cehov perfect tribulațiile iubirii, ironia timpului, culisele gloriei. Citește restul acestei intrări »


Confuzia de principii

26/07/2017

de Alexandru JURCAN

afis_film_Cenusa si diamant_Andrzej WajdaRevăd capodopera lui Wajda din 1958 – Cenușă și diamant – după romanul lui Jerzy Andrzejewski. Joacă în film Zbigniew Cybulski, Ewa Krzyżewska etc. Un film anticomunist, cu premii la Veneția și nu numai, cu o Polonie scindată, cu confuzia de principii. Istoria ca un tăvălug. Capitularea Germaniei, dar și sosirea sovieticilor. Nu e timp de dezmeticire. Maciek (Cybulski) face parte din Rezistența poloneză și primește ordin să-l omoare pe leaderul comunist Szczuka. Între timp se va îndrăgosti de Krystina, fata de la bar. O noapte cât o viață, cu balul grobian, cu conștiința frământată a lui Maciek, care își dorește o viață normală, care ezită acum în a ucide.

Wajda ordonează faptele, se ocupă de fiecare personaj, orchestrează suspansul, face credibile simbolurile (cearceafurile albe, calul alb, Hristos căzut). Iată puterea talentului, deoarece filmul a sporit considerabil faima scriitorului Andrzejewski. Citește restul acestei intrări »


Mihalkov și turnul de fildeș

21/07/2017

afis_film_Sclava iubirii

de Alexandru JURCAN

Astăzi revedem Sclava iubirii din 1976, regizat de Nikita Mihalkov, cu Elena Solovei (Olga), Aleksandr Kaliaghin (regizorul din film), Rodion Nahapetov (Potoțki). Rusia, 1918, război civil. Un regizor… oblomovist preferă „turnul de fildeș”, neimplicarea, întorcând spatele acelui Octombrie Roșu, punând în paranteze arestările făcute de Armata Albă, fugind deliberat de orașul ocupat de armata contrarevoluționară. El face un film mut, cu vedeta Olga, o actriță patetică, utopică, senzuală, exuberantă, sentimentală. Platoul e o oază bizară, cu parfum de epocă și personaje cvasicehoviene. Citește restul acestei intrări »


Wajda, fularul fosforescent și paltonul roșu

18/07/2017

afis_film_After imagede Alexandru JURCAN

Anul trecut, înainte de a muri, marele regizor Wajda, la 91 de ani, a uimit prin aceeași rigoare în ultimul său film, After image, în care joacă un actor de excepție – Bogusław Linda – în rolul pictorului Strzemiński, cel care s-a opus realismului socialist din Polonia acelor ani. Fără un picior, fără un braț, el încearcă să-și păstreze verticalitatea în vârtejul malefic al socialismului, pe străzi reci, între clădiri oarbe, cu oameni în negru, în marș robotizat. Există o culoare: paltonul roșu al fetiței, în fuga haotică a supraviețuirii. Pictorul moare între manechinele goale, într-o singurătate absolută, alarmantă. Citește restul acestei intrări »


O barcă legănată de cuvinte

14/07/2017

de Alexandru JURCAN

Pablo_Neruda_1963

Pablo Neruda

Laureatul premiului Nobel, Pablo Neruda, a trăit între 1904-1973. A studiat literatura franceză la Santiago, iar la 19 ani a publicat prima carte. Devine consul în Spania, apoi membru al Partidului Comunist Chilian, președinte al Uniunii Scriitorilor Chilieni, ambasador în Franța etc. După lovitura de stat din 1973, când Allende e dat jos, casa lui Neruda a fost jefuită, iar cărțile sale arse. Poetul dorea o lume în care ființele să fie „doar umane”. Știa că „e atât de scurtă dragostea și atât de lungă uitarea”, după cum era tentat să scrie noaptea versurile cele mai triste, pentru ca, deodată, să înțeleagă cum „versul cade în suflet precum roua în iarbă”.

În 1994 Michael Radford a realizat filmul Il postino/Poștașul, cu Philippe Noiret (Neruda), Massimo Troisi (Mario), Maria Grazia Cucinotta (Beatrice). Citește restul acestei intrări »