10 iunie: Moartea lui Alexandru Macedon

LECȚIA DE ISTORIE, prezentată de profesorul Viorel Guțu.

La data de 10 iunie a anului 323 î.Hr. a murit Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii. Fiu al regelui Filip al II- lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani.

El s-a născut în luna iulie a anului 356 î.Hr. în orașul Pella, capitala Macedoniei, iar la numai 10 ani, Alexandru a dovedit tuturor că are calitățile necesare unui mare conducător. Se spune ca un negustor îi aduce lui Filip un cal ce nu putea fi îmblânzit de nimeni și numai tânărul Alexandru va reuși să-l îmblânzească, iar acest cal îl va însoți pe viitorul rege în toate războaiele sale, până în îndepărtata Indie.

Când Alexandru împlinește 13 ani, regele Filip începe să îi caute un tutore care să se ocupe de educația lui și îl găsește în persoana marelui filosof Aristotel, care își pune amprenta asupra educației lui Alexandru și îl învață

Scrisoare pastorală, foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 285 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Idolii vremii noastre. Sentimentul religios a fost înnăscut în om. A venit cu el pe lume. Oriunde a existat o comunitate omenească, a existat şi o manifestare religioasă, indiferent ce forme a îmbrăcat ea. Descoperirile arheologice dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Sunt scoase la lumină obiecte de cult, sunt identificate tot felul de practici rituale de înmormântare care spun că acea populaţie a avut o credinţă religioasă. Omul dintotdeauna a fost conştient că trebuie să existe o forţă supranaturală creatoare şi conducătoare a universului şi a încercat să cunoască această forţă. A socotit că este un element al naturii: soarele, luna, stelele, munţii, apele, copacii, pietrele; a socotit că este sub forma unei fiinţe omeneşti nevăzute, extraordinar de puternice; a crezut că este o idee mai presus de lume. A socotit că fiecare element al naturii are deasupra o asemenea forţă protectoare: marea îl avea pe Poseidon, focul pe Hefaistos; timpul pe Cronos; fiecare activitate umană, bună sau rea, avea un zeu, un idol: comerţul pe Mercur, războiul pe Jupiter, vânătoarea pe Diana; fiecare însuşire sau trăsătură spirituală umană deosebită îşi avea zeul ei: frumuseţea pe Afrodita, înţelepciunea pe Sofia, beţia pe Bachus. Asta, ca să vorbim doar de religiile greco-romane. Şi la alte popoare era la fel: spre exemplu, la asirieni zeul binelui era Ormuz, al răului Ahriman. Exemplele pot continua. Erau popoare care aveau zeci de astfel de zei. Ele se numeau popoare politeiste. Puţine au fost popoarele monoteiste, adică cele care s-au închinat unei singure forţe supranaturale, care concentra în sine toate energiile. Am putea menţiona în acest sens pe evrei cu Iahve, pe daci cu Zamolxe, iar mai târziu creştinii, care-L cinstesc pe Dumnezeu.