selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ
„Intrăm, oficialitatea română, într-o sală mică unde trebuie să aşteptăm ca să se facă din nou rânduială. Apoi suntem introduşi în Sfatul Ţării şi raportorul ne comunică faptul că Sfatul Ţării a votat unirea prin 86 voturi pentru, contra fiind 3 şi abţinuţi 30. E cel mai mare număr de votanţi care vreodată s-a rostit în Sfatul Ţării în tot timpul cât a fost în sesiune.
Am luat atunci cuvântul. Sala se schimbase, toată lumea era în picioare, ciorchini omeneşti pe toate marginile sălii. Şi atunci, am rostit următoarele vorbe:
„În numele poporului românesc şi al Regelui României, cu adâncă emoţiune şi cu falnică mândrie, iau act de hotărârea quasi unanimă a Sfatului Ţării. La rândul meu, declar că de astăzi înainte, Basarabia este pentru vecie unită cu România. Citește restul acestei intrări »