Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 472 (16 – 30 Iunie)

05/07/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mănăstirea Albotina – Bulgaria (I).

În Duminica Sfinților Români din anul mântuirii 2022 mi-a apărut, în mod involuntar, o idee care m-a obsedat câteva zile în șir. Nu cred că această idee a fost de la mine, ci eu am fost doar un instrument prin care ea a răsărit, a crescut și a cerut să o fac cunoscută și, mai mult, s-o ajut să se materializeze. E vorba de ideea construirii unei mănăstiri ortodoxe românești dedicată Sfintei Cuvioasa Teofana Basarab în codrii de la Albotina din nordul municipiului Vidin din Bulgaria. Ideea este foarte curajoasă și mulți dintre cei care au aflat de ea și-au arătat îndoiala. Eu cred, totuși, că realizarea acestui obiectiv este posibilă și de aceea am început demersurile pe care le-am socotit potrivite. În primul rând, am conceput, am redactat și am înaintat pe filiera oficială Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române memoriul următor. Vom vedea care vor fi ceilalți pași. Prin „Scrisoarea pastorală” vă vom ține la curent Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 471 (1 – 15 Iunie)

20/06/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Neam ales. Din istoria omenirii cunoaștem un singur neam ales de Dumnezeu în vederea împlinirii unui plan divin: neamul lui Israel. L-a ales pe bătrânul Avraam să-i fie strămoș, ca om credincios, plin de omenie, îndelung rugător, ospitalier, ascultător de Dumnezeu. Din omul acela, care nu-și dorea altceva decât un copil și pentru asta se ruga stăruitor împreună cu soția, Sara, Dumnezeu a făcut întâiul pământean, care a găzduit și a ospătat persoanele Sfintei Treimi deghizate în călători. I-a împlinit rugăciunea și, când credea că fericirea a poposit în casa lui, iar copilul creștea frumos și înțelept, de ți-era mai mare dragul să te uiți la el, a venit marea încercare a ascultării. Copilul trebuia adus jertfă, adică trebuia ucis și trupul lui ars pe grămada de lemne. Ce-o fi fost în sufletul omului aceluia, când mergea cu copilul spre altarul de jertfă; ce-o fi fost în sufletul lui, când a ridicat cuțitul ca să-l împlânte în trupșorul copilului? Totuși, porunca lui Dumnezeu era poruncă și ea trebuia împlinită cu orice preț! M-am întrebat mereu, de câte ori mi-am amintit de această scenă, câți dintre noi cei de azi am avea puterea să facem același lucru cu propriul nostru copil?!

Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să ducă până la capăt Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 470 (16 – 31 Mai)

08/06/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Hristos S-a-nălțat!

Gura și cuvântul. Mulți dintre cei pe care i-am spovedit mi-au spus: „- N-am păcate, părinte! Doar așa, cu gura!” Prin aceasta au vrut să spună că păcatele săvârșite „cu gura” sunt mici, nesemnificative, că nici nu mai este nevoie să le menționeze.

Unul dintre darurile pe care i le-a făcut Dumnezeu omului este și cuvântul. Dintre toate viețuitoarele lumii, numai omul folosește acest instrument. Celelalte scot sunete nearticulate, specifice fiecărei specii, prin care-și exprimă nevoile și trăirile elementare: foamea, setea, groaza, reproducerea, afecțiunea etc. Fiecare specie are câteva astfel de sunete cu care comunică. Acestea se moștenesc prin instinct din generație în generație. Altfel spus, și acum un milion de ani boul tot așa mugea, câinele tot așa lătra, privighetoarea tot așa cânta și exemplele pot continua. Numai omul a fost  mereu capabil de creație și progres. Pentru a comunica între ei, oamenii au inventat sute de limbi, Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 469 (1 – 15 Mai)

23/05/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! HRISTOS A ÎNVIAT!

Singurătatea slăbănogului.

De câte ori citesc Evanghelia vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, mă înfior. Pe de o parte, mă îngrozesc la gândul că un om zăcuse, paralizat, timp de treizeci și opt de ani, pe de alta, mă îngrozesc de situația acelui om, care ședea acolo, la scăldătoare, în mijlocul oamenilor, călcat de toți, neglijat, nebăgat în seamă, singur. E cutremurător!

Suntem obișnuiți – și aceasta este normal, uman, creștinește – să dăm atenție celor bolnavi, să-i îngrijim, să-i tratăm, să-i hrănim, să-i mângâiem, să-i încurajăm. Pentru cel bolnav, grija celorlalți față de el este uneori un adevărat medicament, mai puternic decât medicamentele recomandate de medici. Când te interesezi de un medic mai bun, mai competent sau de un medicament mai deosebit, când îl duci pe bolnav la un spital mai bun, mai renumit, când te rogi pentru sănătatea lui fie personal, fie prin biserică sau mănăstire, îl faci să înțeleagă că nu este singur în fața bolii, că lupți și tu alături de el, fie că ești soț, soție, părinte, copil, rudă, prieten. Atunci boala nu mai este așa de grea, suferința devine o cruce mai suportabilă, chiar moartea nu mai este așa înspăimântătoare. Citește restul acestei intrări »


Răsplata dezertorului

16/05/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Părintele Stelică Zoican a relatat o întâmplare cutremurătoare, trăită de Ion Răducan, locuitor al satului Izverna, în vremea celui de-al doilea Război Mondial. O repovestim mai jos.

Toată floarea satelor românești fusese recrutată. Tineri între 18 și 40 de ani luaseră drumul frontului, lăsând în urma lor plâns și jale. Aproape din fiecare casă lipsea câte unul. Copii, femei, bătrâni erau cu lacrimile în ochi și priveau cu teamă viitorul. Așteptau cu toții, cu răsuflarea tăiată, momentul când trecea poștașul. Doar-doar le-o aduce vreo scrisoare. Voiau să știe dacă cei plecați mai sunt în viață. La două-trei zile se auzeau țipete la câte o casă, fiindcă poștașul adusese vestea că moartea le răpise pe cel drag. Plângeau, se rugau, Citește restul acestei intrări »


Boala Vetei

06/04/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Țața Veta era o femeie zdravănă, roșie-n obraz, cu ochi de șerpoaică, cu mers legănat. Știa ce-i în sat și ce-i la palat, pe ce șade pământul, dincotro bate vântul. Știa trecutul, știa viitorul, făcea cu ulcica, fermeca ulciorul. Pe toate le știa, afară de rostul casei sale.

Cât era ziua de mare, țața Veta umbla teleleică prin sat, punea coarne când unuia, când altuia, nu-i mai tăcea gura ca unei gaițe. Vite nu avea, pământ nu muncea, doar câțiva scaieți și câțiva brustulani ocrotea pe lângă casă, ca să aibă verdeață să-și desfăteze privirea. Din când în când își mai găsea câte unul adăpost în casă, câte un scăunel la masă, câte un locșor în pat. Veta îi primea pe toți, fără osebire de vârstă, de rasă, de culoare, de grosimea râpului de pe picioare. Ba mai zicea și bogdaproste, mai ales că regula se știa și niciunul din musafiri nu venea cu traista goală. O ducea bine Veta și ,„afacerile”-i mergeau strună.

Bărbatu-său, Ieronim, era om așezat, muncitor, la minte cam gros, cu suflet milos. Era angajat pe undeva pe la Vârciorova și acolo se ducea zilnic. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 466 (16 – 31 Martie)

04/04/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Inimă de femeie.

De două luni, aproape de granițele țării noastre se aud bombardamente. Zi și noapte cad bombe și rachete de tot felul spulberând clădiri publice și rezidențiale. Spitale, școli, grădinițe, blocuri de locuințe, muzee, teatre, biserici, magazine, adăposturi și multe alte imobile sunt spulberate în câteva clipe. Zi și noapte pământul este răscolit de explozii, ard focuri imense și cerul este acoperit de nori negri de fum. Acolo unde până mai ieri erau străzi și bulevarde pe care circulau oameni și mașini, parcuri în care se jucau copii, magazine în care se făceau cumpărături, școli în care se învăța carte sunt astăzi gropi imense și munți de resturi. Mii de oameni de toate vârstele, profesiile și stările sociale sunt sfârtecați și amestecați cu dărâmăturile, alte mii și mii sunt  răniți și schilodiți pentru tot restul vieții. Milioane de femei, copii și bătrâni și-au luat lumea în cap și fug îngroziți peste graniță, cu moartea în spate și nădejdea în suflet. Sunt distruse vieți, familii, idealuri. Mii și mii de soldați mor, fie că apără țara, fie că o atacă. Sunt vieți de oameni tineri, oameni care se pregătiseră pentru anumite cariere, care își clădiseră visuri de viitor, care au lăsat acasă părinți, soții, copii, frați. A venit ordinul și a trebuit să plece la luptă!

Până mai ieri noi, cei din lumea civilizată, eram convinși că războaiele sunt specifice trecutului sau lumii a treia, lumii sărace și înapoiate. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 465 (1 – 15 Martie)

22/03/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Imn Dragostei creștine

Binecuvântată fii, mană cerească, ce-mi adapi sufletul din fiorul Dumnezeirii! Mintea nu te poate înțelege, limba nu te poate cânta după cuviință. Tu ești cale de lumină și bucurie către Logos. Prin tine brațele mele prind semenii, lumea întreagă, patria și cerul într-o îmbrățișare fierbinte fără de sfârșit. Prin tine inima mea nu mai rămâne pământ uscat și gol, deșert, fără viață, ci o oază a fericirii și jubilației. Nesățios mi-e sufletul de tine, Dragoste, și limanurile lui pentru tine sunt nemăsurate. Tu ești singurul punct stabil din univers și, pe tine rezemându-mi ființa, nimic nu mă va clătina. Se vor surpa castele de iluzii, nisipurile deșertăciunilor se vor muta din loc în loc, valurile vieții mă vor izbi învolburate, dar eu voi rămâne mai presus de toate, dacă voi ști să te păstrez.

Sunt fericit, Dragoste, că prin tine leg cerul cu pământul; urc și cobor pe verticale amețitoare, ca oarecând un Iacob în Betel pe scara îngerilor și a sfințeniei. Prin tine, Dragoste, am gustat din eternitate și mi-am îmbătat sufletul de bucurie negrăită de limbă omenească.  Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2022), nr. 462 (16 – 31 Ianuarie)

07/02/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Vremuri de pandemie (I). De doi ani ne luptăm fiecare și toți laolaltă, cum putem, cu o boală cumplită, neîntâlnită până acum în analele medicinii. Mulți dintre noi au pierdut lupta cu această boală, alții au rămas cu sechele pentru tot restul vieții, alții au trecut prin spaime cumplite. Nu cred că a fost persoană sau familie, care să nu fi avut de suferit cât de cât de pe urma Covidului, fie că a fost vorba de propria sănătate, fie de a celor apropiați, fie de pierderi economice, de frustrări personale și sociale etc. Din cauza măsurilor de prevenție care s-au luat în acești doi ani, din cauza multor eșecuri în ceea ce privește medicația, am ajuns să ne temem mai mult de vaccin decât de boală; am ajuns să ne temem mai mult de spital decât de moarte. Nu este dreptul nostru să căutăm cauzele și vinovații acestei stări de psihoză socială. Vom face însă altceva.

Am avut prilejul, în urmă cu mai mulți ani, să descifrăm și să conspectăm peste 1.100 documente reprezentând arhiva fostei Protoierii a Mehadiei din perioada 1784-1886. Acolo am găsit numeroase mențiuni privind epidemiile care bântuiau Banatul în special și Europa în general la sfârșitul veacului al XVIII-lea și prima parte a celui de-al XIX-lea. Au fost atunci vremuri cumplite. Epidemiile sau bolile molipsitoare se întindeau cu ușurință, medicina era la un nivel foarte scăzut față de cea de astăzi. În urma unor asemenea epidemii rămâneau munți de cadavre. Au fost cazuri când, în Europa, au murit două treimi din populație. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 456 (16 – 31 Octombrie)

11/11/2021

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Știință și credință. În Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii întâlnim un fapt curios. Demonii din acel om posedat mărturiseau pe Iisus și, în același timp, Îl rugau. Ei spuneau: „De ce ai venit, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de vreme ca să ne muncești?” Totodată, Îl rugau ca în cazul în care îi va scoate din om, să le dea voie să intre în turma de porci.

Așadar, diavolii recunoșteau că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat. Știau că la sfârșitul lumii Mântuitorul va veni din nou în lume, dar de data aceasta ca judecător. Atunci vor fi judecați nu numai oamenii, ci și diavolii. Mai mult, Îi recunoșteau superioritatea Mântuitorului, Îl socoteau ca un atotputernic și Îl rugau. Am putea spune că diavolii știau teologie. Știau, dar nu credeau. Știau, dar nu făceau. Aveau știință, dar nu aveau credință.

Și în rândul oamenilor întâlnim aceste două categorii. Sunt unii care știu multe, atât din domeniul Religiei, cât și din domeniul Științei. Citește restul acestei intrări »