Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 489 (1 – 15 Martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul zilei de 8 Martie urăm mamelor, bunicilor, surorilor, soțiilor, fiicelor noastre și tuturor femeilor din lume sănătate, bucurii, împliniri și numai bine!

Să ajute Dumnezeu ca glasul, puterea și influența lor să contribuie mai mult la alungarea răului din lume, a urii dintre oameni și popoare, a dezmățului și imoralității din zilele noastre. Dumnealor au o misiune sfântă în planul lui Dumnezeu pentru lume, aceea de a ocroti viața, de a da naștere și bună educație copiilor, de a face viața mai frumoasă și idealurile lumii mai mărețe. Dumnealor au misiunea de a apropia lumea mai mult de Dumnezeu. Ajută-le, Doamne, să-și poată împlini această misiune!

La mulți ani, Doamnelor și Domnișoarelor!

*

Două singurătăți.

În Duminica a doua din Postul Mare este rânduită Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum, iar în Duminica a patra după Paști Evanghelia vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

Vindecarea a doi oameni de către Mântuitorul. Între atâtea vindecări pe care le-a făcut, nu ar părea ceva ieșit din comun. Și, totuși, despre astea aș vrea să vorbesc.

S-ar părea că ar fi vorba de doi oameni care sufereau de aceeași boală. Cei mai mulți socotesc că ar fi vorba de paralizie, deși multe alte boli pot țintui pe cineva la pat. Important este că erau la fel de neputincioși, la fel de neajutorați și la fel de singuri în fața suferinței. Sfânta Evanghelie nu ne spune dacă cei doi aveau familii, părinți, soții, copii. Aflăm doar de cel de la scăldătoarea Vitezda, că aștepta acolo de…. treizeci și opt de ani! Dumnezeule! Să suporți o boală

PRIMĂVARA DUHOVNICEASCĂ

Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Plopiş, monument UNESCO (foto: Maramedia)

Selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dar primăvara duhovnicească se aseamănă cu cea a naturii și prin lucrurile care o desfigurează și-i dau o vedere urâtă și neplăcută. În timpul primăverii, seceta și ploile peste măsură strică foarte mult, căci și într-un caz și în celălalt plantele suferă, roadele viitoare sunt amenințate și unii arbori pier cu totul. Se întâmplă o asemenea secetă și în timpul primăverii duhovnicești, când sufletul e lipsit de roua cea de Sus, care se pogoară de la Duhul lui Dumnezeu. Însă omul se lipsește de această înrourare când se împuținează în el dorința lăuntrică a inimii către rugăciune, care atrage ploaia cea binefăcătoare a harului Duhului Sfânt. Lipsa de ploaie adesea e împlinită prin udare. Aceasta poate avea loc și când e vorba de reînnoirea duhovnicească. Așadar udă pământul cel învârtoșat al inimii tale cu lacrimile pocăinței, până când,

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 488 (16 – 28 Februarie)

de pr. AL. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Eminescu (XVI)

„Bădie Mihai,

Găsit-am răgaz să-ți mai scriu câteva rânduri. Am citit niște versuri ale matale și tare m-a gâdilat sub limbă să pun mâna pe condei și să-ți zic vreo două-trei. M-am amuzat când ți-am citit amintirile tale din școală, căci tare au semănat cu multe de-ale mele. Mi-am zis atunci că ar fi binevenită o epistolă pentru domnia-ta, căci, poate, or fi ocupați și îngerii de pe-acolo și n-or avea timp mereu să te țină de vorbă, să te asculte, să te cânte, să te-ncânte. Și, oricum, o scrisorică de acasă oricine o așteaptă, mai cu seamă dacă-i plecat de multă vreme.

În viața ta atât de scurtă ai trudit din greu să înveți carte. Ai avut în sufletul tău un dor mistuitor de a cunoaște toate tainele lumii, gândurile marilor oameni care au făcut umbră pământului de-a lungul vremii în felurite locuri, științele, filozofiile și religiile lumii. Ai sorbit cu nesaț vorbele dascălilor tăi, începând cu cel dintâi învățător până la pedanții profesori din marile universități de la Viena și Berlin, pe care le-ai frecventat. Nu te-ai întrebat niciodată dacă îți vor fi toate de folos în viață, dacă sunt prea grele de purtat. Dincolo de zidurile școlilor, te-ai dus în micile și marile biblioteci și ai scormonit și acolo în volumele colbuite alte și alte secrete ascunse ale omenirii. Caietele tale de notițe cu miile lor de pagini scrise de tine cu pana stau mărturie în acest sens. Învățai limbi străine ca să intri și în ograda altor culturi, altor mentalități, ca să mai afli ceva mai mult. Și pofta matale de cunoaștere creștea văzând cu ochii de la o zi la alta, de la un an la altul. De-ai fi avut norocul să trăiești în lumea aceasta, – așa păcătoasă cum e ea -, măcar o sută de ani, cu siguranță că ai fi ajuns cel dintâi savant al lumii. Școala a fost pentru tine sfântă. Ai respectat-o, ai urmat-o, ai slujit-o, ai apărat-o și

Prof. dr. NICOLAE FER – in memoriam

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

L-am cunoscut în toamna anului 1976. Venise la noi la facultate ca asistent. Eram în ultimul an. Venea la clasa noastră punctual. Intra sfios şi tremurător. Era scund, slab, firav şi delicat ca o fată bine crescută. Degetele lui erau subţiri ca nişte fire, obişnuite doar cu filele cărţilor şi uneltele de scris. Purta un costum negru, bine călcat şi periat, cămaşă albă şi cravată. Era elegant în felul său, dar nu pentru a se mândri cu asta, ci cred că era elegant din respect pentru instituţia pe care o deservea, Facultatea de Teologie din Bucureşti.

Am aflat repede că era singurul fiu al unui preot din Ardeal şi că a făcut doctoratul în Germania, încununându-şi studiile cu un strălucit examen trecut cu „magna cum laude”. Cei mai mulţi dintre noi îl depăşeam ca înălţime şi robusteţe fizică, încât el însuşi părea un coleg de-al nostru. Când urca însă la catedră şi începea să vorbească, lucrurile se schimbau.

Din om firav şi sfios sub aspect fizic ieşea la lumină o admirabilă robusteţe spirituală, o minte sclipitoare, o inteligenţă care promitea mult. Mai veneau atunci pentru a îndruma lucrări de doctorat la facultatea noastră marii profesori precum părintele Dumitru Stăniloae, Ioan Coman, Petru Rezuş, Liviu Stan, Nicolae Balca, ori predau cursuri la facultate profesori de elită, precum Alexandru Elian, Ene Branişte, Ioan Rămureanu, Niculae Şerbănescu, Emilian Popescu, Dumitru Popescu şi alţii. Nicolae Fer şedea la masă cu ei şi discuta probleme de înaltă ţinută intelectuală,

Prof. Emilia Comișel

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Emilia Comișel
n. 28 februarie 1913, Ploiești
d. 18 aprilie 2010

A văzut lumina zilei la 28 februarie 1913, într-o familie în care muzica „era la ea acasă”. A fost unul dintre cei șase copii ai renumitului institutor, dirijor și profesor de muzică, Gh. Comișel. Studiile muzicale începute împreună cu tatăl său au fost continuate în Ploiești, la Liceul de fete „Despina Doamna” și apoi la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică – București, printre profesorii săi aflându-se reputații maeștri ai muzicii și pedagogiei muzicale naționale: Ioan D. Chirescu, Alfonso Castaldi, Alfred Alessandrescu, George Breazul, Constantin Brăiloiu, Dimitrie Cuclin, Ștefan Popescu și Paul Jelescu.

Timp de peste șapte decenii, Prof. Emilia Comișel și-a dedicat întreaga viață în primul rând studierii și cercetării creației muzicale populare, această „excepțională comoară cu care România se poate mândri în lume”, după cum afirma nemuritorul muzician G. Enescu.

Învingând inerentele greutăți, Prof. Emilia Comișel a întreprins cercetări și culegeri sistematice de folclor muzical atât în județul natal (Prahova), cât și în celelalte zone etnofolclorice, precum și în afara granițelor

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 487 (1 – 15 Februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Eminescu (XV)

„Bădie Mihai,

Citesc și recitesc poeziile matale și sunt tot mai uimit de câtă știință și teologie ai putut să strângi între tâmplele-ți atât de tinere! Toată știința și religiile lumii din vremea ta le-ai adunat, le-ai mestecat cu gândurile tale, le-ai pătruns până în cele mai ascunse cotloane, apoi, din plămada aceea ai zămislit versuri fără seamăn, ca niște cupe de cristal în care ai turnat rubiniul strugurelui copt. Tratate întregi scrise de savanți vestiți le-ai pritocit în câteva rânduri cu o măiestrie genială, de care numai tu puteai să fii în stare.

Le-ai citit pe toate, dar ai rămas tu însuți: român și creștin. Gândirea ta nu te trădează. Ca albina ai adunat nectarul cunoștințelor și științelor și le-ai filtrat prin concepția ta sănătoasă, creștin-ortodoxă. Citesc versurile tale și parcă înțeleg mai bine primele versete ale Bibliei, sau pasaje întregi dintr-a patra Evanghelie. Citesc în Facere: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric”. Citesc

Prof. Ion C. Chițimia

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Ion Constantin Chițimia
(22 mai 1908 – 19 februarie 1996)

Auzisem de dânsul din diferite surse, îi citisem cu plăcere și interes numeroasele articole din presă, într-un cuvânt, știam că există și mi-l închipuiam un adevărat uriaș.

Întâmplarea a făcut să-l cunosc personal în 1979. Se ținea la Tr. Severin un simpozion, la care participau oameni de cultură din toată țara. Printre aceștia ne strecurasem cu sfială și câțiva mehedințeni dornici de a realiza ceva în plan cultural.

Aveam o comunicare privind O nouă variantă a Letopisețului Cantacuzinesc, al cărui manuscris îl descoperisem cu puțin înainte la Mănăstirea Căldărușani. Când am văzut programul și am înțeles că voi prezenta comunicarea în secțiunea condusă de profesorul I. C. Chițimia, am înghețat. M-a bătut gândul să dau bir cu fugiții, dar n-am făcut-o. Să vorbești profesorului Chițimia de Letopisețul Cantacuzinesc era un adevărat act de curaj, ca să nu zic de nebunie. El era autorul unor tratate și studii fundamentale privind istoria literaturii române vechi, iar eu un amator fără nici o experiență în domeniu.

Când mi-a venit timpul să-mi țin comunicarea, aveam emoții ca înaintea unui examen greu. Profesorul Chițimia trona în prezidiul secțiunii cu incontestabilă autoritate. Nu prea avusesem urechi pentru ceea ce se vorbise până atunci. L-am auzit doar că mă anunță: „- Urmează colegul…, care ne va prezenta…!” Nu mai aveam ieșire. Trebuia să iau taurul de coarne. Și am făcut-o!

Spre surprinderea mea, Profesorul Chițimia nu s-a supărat că am intrat în domeniul său. A ascultat cu atenție

In memoriam: Constantin Rădulescu-Motru

Constantin Rădulescu-Motru
(15 februarie 1868 – 6 martie 1957)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957), filozof, pedagog, psiholog, scriitor, om politic, academician, președintele Academiei Române (1938-1941), era originar din satul Butoiești jud. Mehedinți. Este una dintre personalitățile marcante ale culturii române din perioada interbelică. Din păcate, chiar și azi, după câteva decenii de la Revoluție, el rămâne, pe nedrept, într-un puternic con de umbră.

În anii tinereții m-a privilegiat Dumnezeu și am citit sute de cărți de tot felul. Foarte multe le-am citit ca documentație pentru cărțile pe care eu însumi le-am dat la lumină mai târziu. Aș menționa în acest sens cele două volume din Coloana Infinitului, Nicolae Iorga, George Călinescu, bibliografiile revistelor teologice și altele. Așa am ajuns să lecturez pagini semnate de marele cărturar mehedințean. Mă fascina, deși nu-i înțelegeam eu bine toate gândurile și ideile. Observam însă că majoritatea cărților lui erau tipărite înainte de război și se găseau la fondurile de carte interzisă ale bibliotecilor. De câte ori ceream câte o carte a acestui autor, bibliotecarele se uitau suspect la mine. Îmi dădeam seama că ceva nu e în ordine, că undeva este o taină.

Într-o discuție purtată cu unchiul meu, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu, la 4 februarie 1981, i-am sugerat să meargă prin Butoiești și Gura Motrului și să se intereseze de rude, acte, fotografii sau amintiri despre Rădulescu-Motru.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXIII (2023), nr. 486 (16 – 31 Ianuarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! La mulți ani!

Scrisoare către Eminescu (XIV)

Bădie Mihai,

Demult nu ți-am mai scris, deși m-am gândit foarte des la tine, mai ales când, „cu gene ostenite”, seara, stins-am „lumânarea”. I-am spus lui Dumnezeu ce-am avut pe suflet și m-am așezat, așa, să cuget, pe marginea patului și gândul mi-a fugit la tine. Ai tu ceva, care mă trage din adâncuri de vreme și, de câte ori vreau să mă gândesc la ceva mai serios, plec de la Biblie, de la Sfinții Părinți sau de la scrierile matale.

Hei, bădie, tare s-a schimbat lumea! Și-n vremea matale erau filozofi, oameni de știință și de bine, escroci și hoțomani, sfinți și borfași, piscuri și prăpăstii, dar parcă se amestecau și se completau reciproc, așa cum pe câmp se amestecă florile cu mărăcinii, munții cu văile. Astăzi cei buni sunt tot mai puțini, cei răi și corupți se cațără tot mai sus, spre vârful piramidelor sociale. Se zice că cei buni, cei integri, ar sta ascunși, în umbră, dar eu mă întreb dacă o asemenea specie chiar mai există. Poate pe vremea ta nu circulau atâtea știri, nu erau oamenii bombardați cu informații care mai de care mai „explozive” privind proporțiile furturilor și jafurilor, pe care le-au făcut unii sau alții sus-puși. Te luptai și tu cu mulți vântură-lume, cu atâția indivizi fără frică de Dumnezeu și fără respect de oameni, cu atâția bădărani și neciopliți, dar parcă nu erau așa mulți ca astăzi. Să vezi tu acum, că e o adevărată concurență între țări privind gradul de corupție, proporția de furtișaguri, numărul de bande mafiote, care jefuiesc oamenii și țările, viețile și bogățiile. Erau și atunci indivizi care se îmbogățeau

In memoriam: Pr. Gh. Dumitrescu-Bistrița (II)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Preotul Gh. Dumitrescu-Bistrița și evreii

Pentru a rămâne în cadrul temei propuse, amintim că în Mehedinţi, mai precis în Turnu Severin, unde se găsea populaţia evreiască cea mai numeroasă din judeţ, evreii nu au fost stigmatizaţi, nu au fost arestaţi şi deportaţi, ba mai mult, nu li s-au confiscat averile. Dimpotrivă. Autorităţile locale au recurs la compromisuri pentru a salva situaţia. Amintim în acest sens schimbarea firmelor câtorva magazine evreieşti cu altele pe care erau scrise nume româneşti de proprietari fictivi. În spatele acestor firme, feriţi de ochii iscoditori ai trupelor naziste de ocupaţie, evreii şi-au desfăşurat mai departe activitatea nestingheriţi. În fondurile arhivistice locale nu se găseşte un singur document care să releve arestări, maltratări sau prigoniri ale populaţiei evreieşti pe motive de rasă. La aceasta putem adăuga nenumăratele mărturii ale celor contemporani cu evenimentele, români şi evrei, din zonă.

Preoţimea din Mehedinţi nu a avut o poziţie separată în cadrul localnicilor faţă de minoritatea evreiască. Dimpotrivă. Călăuziţi de exemplele admirabile, pe care ierarhia superioară le oferea în paginile presei bisericeşti, în special ale revistei „Biserica Ortodoxă Română”, preoţii mehedinţeni au fost alături de credincioşii lor în această situaţie, exprimându-şi simpatie şi compasiune faţă de conaţionalii lor de origine evreiască.

Această atitudine umană şi profund creştinească nu era ocazională, ci ea se înscria pe linia unei vechi tradiţii de prietenie şi conlucrare, de bună convieţuire şi de respect reciproc. Mărturii orale sunt numeroase în acest sens