Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 481 (1 – 15 Noiembrie)

29/11/2022

pr. Al. Stănciulescu-Bârda

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Ștergerea memoriei. Într-una din zilele trecute ne-am trezit că în Bârda au apărut pe la toate colțurile ulițelor tăblițe, pe care scria…. denumirea „străzii”. Dintotdeauna țăranii noștri au socotit că în satul lor sunt drumuri principale și secundare, adică ulițe. Străzi știau că sunt numai la oraș. Trecem însă peste asta. Problema era că denumirile de pe tăblițele indicatoare nu aveau nimic comun cu denumirile de veacuri ale ulițelor respective. Peste tot erau doar nume de păsări și de flori! În multe cazuri erau menționate flori de care nici nu s-a auzit în zona noastră. Spre exemplu, „Drumul Mare”, numit astfel din generație în generație, a devenit acum „Strada Coriandrului”. Personal declar cu mâna pe inimă că până la vârsta mea nu cunosc această plantă sau floare. În flora din zona noastră nu există. Fiecare uliță își avea „povestea” ei. Spre exemplu, „Portița” amintea de vremea când acolo se termina Mahalaua Lucheștilor, adică partea de sat a moșnenilor, iar în imediata vecinătate, pe drumul principal era „Poarta Mare”. Aceste „porți” și „portițe” existau în realitate și ele se închideau în timpul nopții, ca nu cumva animalele ce ar fi ieșit din curți să se ducă libere la câmp, în recolte. Acum avem acolo „Strada Ciocârliei” și „Strada Brumăriței”. Exemplele ar fi multe.

Am luat legătura cu primarul și l-am întrebat cu ce-au greșit consătenii mei de și-au bătut joc de ei în așa hal? Mi-a explicat că așa au fost indicațiile „de sus, de la București”, iar acestea au fost în conformitate cu „directivele europene”, ca-n mediul rural să se dea denumirile de „străzi” numai cu nume de păsărele și de floricele. Listele cu denumirile au fost aprobate de minister numai dacă s-au conformat indicațiilor. Pentru ca să dea denumirea unei personalități Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 480 (16 – 31 Octombrie)

08/11/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cioburi colorate.

Când europenii au descoperit continentul american și l-au ocupat, au găsit acolo o populație băștinașă simplă, primitivă, străină de toate patimile, năravurile și „valorile civilizației”. Oamenii de acolo trăiau ca-n „sânul lui Avraam”. Erau mulțumiți cu ceea ce le ofereau pământul, apele și pădurile lor, nu jinduiau după teritoriile și bunurile altora. Aveau aur mult, pe care-l adunau de pe văile apelor. Aveau reguli de comportare simple, bazate pe respect față de oameni și de proprietățile lor. Erau niște oameni cu adevărat fericiți, trăitori în mijlocul naturii. Erau încrezători în noii veniți și-i considerau prieteni și frați.

S-au dus europenii peste ei, fie că au fost englezi, fie spanioli sau alte nații. Nu i-au înțeles, nu i-au respectat. Dimpotrivă. Au profitat de naivitatea lor. Fiindcă oamenii aceia nu cunoșteau valoarea aurului, europenii au recurs la înșelătorii și viclenii, ca să le răpească cantități uriașe. Le-au oferit cioburi de sticlă colorată în schimbul aurului. Localnicii nu cunoșteau sticla și au socotit acele cioburi ceva de mare preț. Au scos din toate cotloanele grămezi de aur și l-au dat europenilor, fiindcă aceștia își făceau reclamă la cioburi. După ce i-au stors de aur, i-au trecut prin foc și sabie. Au mai rămas azi din acele populații băștinașe grupuri mici, izolate, ascunse prin păduri mari sau în rezervații naturale, ca niște piese de muzeu.

De multe ori am avut prilejul să mă gândesc la drama acelor oameni în ultimele decenii. Ceva mă face să-i asemăn cu unele popoare europene din vremea noastră și, de ce nu, cu noi, românii. Mai bine de o jumătate de veac am jinduit după Occident și valorile lui. Ne-am dus cu capul plecat și cu căciula în mână, atunci când am avut posibilitatea, și am rugat Apusul să ne primească în marea lui „familie”. Credeam că l-am prins pe Dumnezeu de picior, Citește restul acestei intrări »


In memoriam: Teofil Părăian

29/10/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Arhimandrit Teofil Părăian,
n. 3 martie 1929, Topârcea, județul Sibiu –
d. 29 octombrie 2009, Cluj

S-a stins ca o făclie ce lumina în întunericul din jur! Cine ar fi crezut că-l va chema Dumnezeu atât de curând! Era atât de necesar aici, în mijlocul lumii noastre de azi. Încă un mare duhovnic ne-a părăsit. L-am putea situa în rândul altora precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Ilarion Argatu, Constantin Galeriu şi alţii câţiva la fel.

Şi, totuşi, Părintele Teofil era mai presus decât toţi aceştia. Toţi avuseseră bucuria de-a avea vederea trupească întreagă, de a putea citi, de a putea umbla singuri, de a vedea lumea şi frumuseţile ei. Nimic din toate acestea nu-i fusese dat Părintelui Teofil Părăian. Pe el îl trimisese Dumnezeu în lume orb. Numai cel care are vederea slăbită poate înţelege ce înseamnă a fi orb din naştere!

Cu ani în urmă am avut o emisiune la Televiziunea „Datina” din Tr. Severin cu Valentina, Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 479 (1 – 15 Octombrie)

24/10/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Politica fricii. Îmi dau seama astăzi, că din primii ani ai vieții mi-a fost inoculată, ușor-ușor, de către părinți, frica. Nu aveam voie să fac una sau alta, fiindcă mă „papă bau-bau”; nu aveam voie să ies în drum, fiindcă mă mușcă câinii sau mă bat copiii; nu aveam voie să fac prostii, fiindcă se supără Doamne-Doamne pe mine. Mi-era frică de tata și de mama, deși nu m-au bătut niciodată. În școală mi-era frică de învățătoare, că mă bate; mi-era frică să nu iau note rele; mi-era frică să nu fac vreo prostie, că-mi scădeau nota la purtare; mi-era frică să mă duc la biserică, fiindcă directorul școlii îmi spusese că va sta el însuși în podul bisericii și mă va urmări; mi-era frică de exmatriculare, fiindcă scrisesem  o amărâtă de scrisoare pentru „Vocea Americii”; mi-era frică de cei care furau copii și le scoteau organele pentru spitale și de aceea mă duceam la școală și întorceam de acolo strecurându-mă cu atenție pe Valea Bârzii și pe Ogașul Voicanilor, departe de șosea; mi-era frică de cei ce făceau recensământul, că mă vor găsi ascuns cu oaia în streaz și mi-o vor lua…

Mai târziu, frica a devenit un „modus vivendi”, un fel de a trăi. Mi-era frică să nu încalc legile, ca să nu fiu amendat, condamnat.

Îmi era frică să nu fac accidente și, la rândul meu, să nu fiu accidentat; mi-era frică de tot felul de boli și de pericole, de oameni răi, de bandiți și de criminali; mi-era frică să nu scriu sau să vorbesc ceva, cu care să fiu incriminat de autorități și priponit; mi-era frică de omul cu care vorbeam, fiindcă putea să fie un turnător; mi-era frică de cutremure; mi-era frică de cei ce spuneau că vor desființa Biserica și voi rămâne pe drumuri; mi-era frică de ziua de azi, de ziua de mâine, de cartela de pâine, de gamela ce se auzea zdrăngănind tot mai aproape. Mi-era frică de frig, de întuneric, de foamete, de război și de multe altele.

A venit Revoluția și credeam că, odată cu ea, a venit și fericirea. Aiurea! Frica i-a luat locul. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 478 (16 – 30 Septembrie)

10/10/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Demolatorii. Din 1990 încoace asistăm la dărâmarea sistematică a unor valori materiale și spirituale românești.

Industria românească, foarte puternică și diversificată, cu o capacitate imensă de a asigura necesarul intern și de a livra la export mașini și mărfuri din cele mai diverse domenii, a fost socotită „morman de fiare vechi”, tăiată bucățele și vândută la… fier vechi. Am ajuns azi să importăm agrafe de prins hârtia și ace cu gămălie din Taiwan, din Vietnam și de aiurea, fiindcă nu mai suntem capabili să ni le facem singuri nici măcar pe acelea.

Agricultura a devenit din agricultură de stat și cooperatistă agricultură privată. Pământul a fost retrocedat, atâta cât a fost retrocedat foștilor proprietari. Aceștia, însă, nu mai erau cei din urmă cu 40-50 de ani. Erau bătrâni, fără mijloace de producție, fără forță de muncă, fără piață de desfacere, fără sprijin real din partea statului. Marile lanțuri internaționale de magazine au stopat producția indigenă. Fructele noastre putrezeau pe câmp, în timp ce rafturile magazinelor gemeau de fructe aduse din Italia, Polonia, Africa de Sud etc. Legislația era de așa fel concepută, încât Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 473 (1 – 15 Iulie)

19/07/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Te-ai sclerozat, cucoană!

Ți-am scris, bătrână doamnă, de mai multe ori, dar nu te-ai sinchisit. Ori n-ai văzut, ori n-ai auzit, ori ai uitat, ori nu ți-a păsat! Ți-am scris, sintetizând în acele rânduri multe din nemulțumirile oamenilor de aici, de azi. Credeam că îți sunt de folos pentru a-ți croi planuri de viitor, pentru a ști cum te percepe lumea, ,,talpa țării”. Se pare că te simți prea sigură pe tine însăți, prea puternică și bogată, prea deșteaptă, ca să-ți pleci urechea la suspinele supușilor de aproape și de departe.

Veacuri la rând ai fost pentru înaintașii generațiilor de azi speranță, reazim, model de viață și de organizare. Veacuri de-a rândul am fost străjeri la porțile tale și am adăpat pământul cu sângele nostru, ca să te apărăm, să-ți fie ție bine, să poți să-ți bei liniștită cafeaua, să poată petrece în voie tinerii tăi în saloanele galante, să poată învăța studenții în marile tale universități. De câte ori ți-am cerut sprijinul militar, economic, sau de altă natură, ne-ai aruncat mai mult praf în ochi, amăgindu-ne speranțele și așteptările. Noi, totuși, te-am iubit și am crezut în tine și-n viitorul tău. Mii de confrați de-ai noștri și-au riscat viața în deceniile trecute ca să ajungă la tine, înfruntând pericole imense.

A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 472 (16 – 30 Iunie)

05/07/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Mănăstirea Albotina – Bulgaria (I).

În Duminica Sfinților Români din anul mântuirii 2022 mi-a apărut, în mod involuntar, o idee care m-a obsedat câteva zile în șir. Nu cred că această idee a fost de la mine, ci eu am fost doar un instrument prin care ea a răsărit, a crescut și a cerut să o fac cunoscută și, mai mult, s-o ajut să se materializeze. E vorba de ideea construirii unei mănăstiri ortodoxe românești dedicată Sfintei Cuvioasa Teofana Basarab în codrii de la Albotina din nordul municipiului Vidin din Bulgaria. Ideea este foarte curajoasă și mulți dintre cei care au aflat de ea și-au arătat îndoiala. Eu cred, totuși, că realizarea acestui obiectiv este posibilă și de aceea am început demersurile pe care le-am socotit potrivite. În primul rând, am conceput, am redactat și am înaintat pe filiera oficială Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române memoriul următor. Vom vedea care vor fi ceilalți pași. Prin „Scrisoarea pastorală” vă vom ține la curent Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 471 (1 – 15 Iunie)

20/06/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Neam ales. Din istoria omenirii cunoaștem un singur neam ales de Dumnezeu în vederea împlinirii unui plan divin: neamul lui Israel. L-a ales pe bătrânul Avraam să-i fie strămoș, ca om credincios, plin de omenie, îndelung rugător, ospitalier, ascultător de Dumnezeu. Din omul acela, care nu-și dorea altceva decât un copil și pentru asta se ruga stăruitor împreună cu soția, Sara, Dumnezeu a făcut întâiul pământean, care a găzduit și a ospătat persoanele Sfintei Treimi deghizate în călători. I-a împlinit rugăciunea și, când credea că fericirea a poposit în casa lui, iar copilul creștea frumos și înțelept, de ți-era mai mare dragul să te uiți la el, a venit marea încercare a ascultării. Copilul trebuia adus jertfă, adică trebuia ucis și trupul lui ars pe grămada de lemne. Ce-o fi fost în sufletul omului aceluia, când mergea cu copilul spre altarul de jertfă; ce-o fi fost în sufletul lui, când a ridicat cuțitul ca să-l împlânte în trupșorul copilului? Totuși, porunca lui Dumnezeu era poruncă și ea trebuia împlinită cu orice preț! M-am întrebat mereu, de câte ori mi-am amintit de această scenă, câți dintre noi cei de azi am avea puterea să facem același lucru cu propriul nostru copil?!

Dumnezeu nu l-a lăsat pe Avraam să ducă până la capăt Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 470 (16 – 31 Mai)

08/06/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Hristos S-a-nălțat!

Gura și cuvântul. Mulți dintre cei pe care i-am spovedit mi-au spus: „- N-am păcate, părinte! Doar așa, cu gura!” Prin aceasta au vrut să spună că păcatele săvârșite „cu gura” sunt mici, nesemnificative, că nici nu mai este nevoie să le menționeze.

Unul dintre darurile pe care i le-a făcut Dumnezeu omului este și cuvântul. Dintre toate viețuitoarele lumii, numai omul folosește acest instrument. Celelalte scot sunete nearticulate, specifice fiecărei specii, prin care-și exprimă nevoile și trăirile elementare: foamea, setea, groaza, reproducerea, afecțiunea etc. Fiecare specie are câteva astfel de sunete cu care comunică. Acestea se moștenesc prin instinct din generație în generație. Altfel spus, și acum un milion de ani boul tot așa mugea, câinele tot așa lătra, privighetoarea tot așa cânta și exemplele pot continua. Numai omul a fost  mereu capabil de creație și progres. Pentru a comunica între ei, oamenii au inventat sute de limbi, Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 469 (1 – 15 Mai)

23/05/2022

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! HRISTOS A ÎNVIAT!

Singurătatea slăbănogului.

De câte ori citesc Evanghelia vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, mă înfior. Pe de o parte, mă îngrozesc la gândul că un om zăcuse, paralizat, timp de treizeci și opt de ani, pe de alta, mă îngrozesc de situația acelui om, care ședea acolo, la scăldătoare, în mijlocul oamenilor, călcat de toți, neglijat, nebăgat în seamă, singur. E cutremurător!

Suntem obișnuiți – și aceasta este normal, uman, creștinește – să dăm atenție celor bolnavi, să-i îngrijim, să-i tratăm, să-i hrănim, să-i mângâiem, să-i încurajăm. Pentru cel bolnav, grija celorlalți față de el este uneori un adevărat medicament, mai puternic decât medicamentele recomandate de medici. Când te interesezi de un medic mai bun, mai competent sau de un medicament mai deosebit, când îl duci pe bolnav la un spital mai bun, mai renumit, când te rogi pentru sănătatea lui fie personal, fie prin biserică sau mănăstire, îl faci să înțeleagă că nu este singur în fața bolii, că lupți și tu alături de el, fie că ești soț, soție, părinte, copil, rudă, prieten. Atunci boala nu mai este așa de grea, suferința devine o cruce mai suportabilă, chiar moartea nu mai este așa înspăimântătoare. Citește restul acestei intrări »