„Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş”

12/03/2021

Nicolae Dabija

Zile de ianuarie pe malul Prutului. Aici, pe malul drept al apei, care încă mai este graniţă între oameni de acelaşi neam şi sânge, mă întâlnesc cu binecunoscutul scriitor şi om politic din Basarabia. Nicolae Dabija. Era în ziua de 14 ianuarie 1992, deci în preziua naşterii lui Eminescu. Eu mă îndreptam cu un grup de maramureşeni spre Căpriana şi Chişinău, dânsul pleca la Putna pentru a-şi ridica un premiu literar. Drumurile noastre s-au întâlnit în punctul de frontieră Sculeni. Cu toată graba noastră, l-am rugat să aibă răgazul unui dialog, aici la Prut.

Gheorghe Pârja: Domnule Nicolae Dabija, au venit şi maramureşenii spre Basarabia. Am venit cu istoria şi cu sufletul deschis să ne cunoaştem, că prea mult am stat despărţiţi unul de altul de o apă nevinovată şi o vinovată sârmă ghimpată. Deci, am venit.

Nicolae Dabija: Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş, aşa cum a descălecat odinioară sufletul românesc al lui Dragoş, care nu s-a oprit la apa Prutului, fiindcă atunci, la 1352, nu exista încă grănicerul sovietic. Din ceea ce ştiu eu, a venit întâi Dragoş, ca vasal al regelui Ungariei, şi după aceea, în 1359, a venit Bogdan ca voievod al unei ţări independente, care a fost Moldova. Pentru noi anul 1359 este o dată mai importantă, Citește restul acestei intrări »