Luminile Gersei

de Angela-Monica JUCAN

Administrativ, erau când două, când patru sectoare gersene (eu cred că am prins două: Gersa I, Gersa II), n-am înțeles la ce bun, din moment ce nu au și nu au avut administrație locală proprie și există de cu mult mai de dinainte toponime expresive – Grui, Dobodea, Scrada, Valea Babii, Valea Largă, Valea Tăului, poate și altele. Dar nu-i treaba mea. Ce am priceput e că sat e Rebrișoara. Despre Gerse, deși parte a aceleiași comune, nu știu ce vor fi fiind. Cumva, un „pân-aici îi Mănăștur, de-aici încolo… Gersele”. Chiar este (sper că nu „era”) alt tărâm și alt regim, de cum o iei din Rebrișoara „încolo”, pe Gersa, în amonte.

În față, o lumină te așteaptă cu smerită bucurie. Și drumul își vede de drum. Lumina se tot dă câte un pas înapoi, să-i facă loc, să-ți facă loc.

Eram pe-acolo, pe drumul prin lumină, cândva, demult. Nu mai știu, n-am visat, doar a rămas o lumină numai ca ea, cu surâs ușor în soare, strecurată prin ploaie, scrâșnită în fulgere,

Somn lin și împăcare, Adi Pop….

de Nicolae SCHEIANU

„Ne mor prietenii, ne mor/ murim și noi în moartea lor”…. „Ne ducem toți, câte puțin mereu/ către-un liman de tihnă și-mpăcare”… Păunescu și Esenin – doi mari poeți pe care Adi Pop – prietenul meu, cu care mergeam primăvara să bem sevă de mesteacăn pe culmile Prelucilor – îi iubea cu precădere, așa cum iubea lumea folkului, a versului cantabil, în stare să miște din rădăcini resorturile adânci ale sufletului uman.

A fost un visător și în lumea asta visul e de multe ori o pedeapsă, o himeră care te ademenește în ținuturile ei fără să te mai lase să te întorci la ai tăi, fără să te cruțe. Îi plăcea să vadă lumea în mișcare, pentru că visul e mișcare, e căutare și el era, în același timp, în căutare de sine. Avea o inteligență sclipitoare și ar fi fost în stare de sinteze și de apropieri spirituale originale pe care le-ar fi putut face cândva, dacă „timpul ar mai fi avut răbdare” cu el. Sau el – cu timpul…

Răvaș peste vămi. Lui Adrian Pop, nobil – de spiță și de spirit – de Copalnic-Mănăștur

de Angela-Monica JUCAN

Ce-o mai fi făcând Adrian? Ne-au rămas poveștile neterminate. Pornite dintr-un cuvânt, și-ntinse pe ore.

 

Adrian Pop
(30 martie 1972 – 31 ianuarie 2021)

***

— Hai să mai și lucrăm. Azi, n-am făcut încă nimic.
― Las’ că recuperăm mâine.
Mâine… tot așa. Și răspoimâine.

***

Heeei, Adrian, deschidem filială la Scăeni? Când se inaugurează centrul ăla de la voi, să fac naveta cu S. și cu M.,

Amintiri

de Vera TEREBEȘI

Am răsfoit frunzele din mormanul de amintiri… le-am admirat… parcă pentru întâia oară de când a pus toamna stăpânire pe ele…, m-am mirat că le-am putut privi cu drag… fără resentimente… am primit adierea vântului rece fără să mă împotrivesc… frunze veștejite de dorul vremurilor care au oferit aripi viselor… atât de fragile… cu urmele simțirilor, convingerilor… ambițiilor, dorințelor, extenuărilor… căderilor…, dar eu știu că dincolo de aceste slăbiciuni se află puterea… și mai am convingerea că îți permiți să fii slabă… tu, frunză căzătoare… pentru că știi că o adiere de vânt, mai puternică decât tine, te va prinde și nu îți va fi teamă să cazi…

FRUMUSEȚEA ZORILOR LINIȘTITE

de Mircea Ioan CASIMCEA

Aroma florilor în zori, sosită pe Aripi de fluturi, se metamorfozează acum în Bucuria zorilor, triumfătoare. În această propoziție complexă unesc titlurile unui număr de trei cărți semnate de poeta clujeană, haijina Gabriela Gențiana Groza, tipărite în ultimii ani la cunoscuta editură Ecou Transilvan. Aceste cărți conțin în exclusivitate poezii în stil nipon, în formă fixă, numite haiku și tanka, alcătuite din trei, respectiv cinci versuri, cu număr fix de silabe. Poetul care scrie haiku se numește haijin, așadar Gabriela Gențiana Groza este o haijină româncă valoroasă, deținătoarea unor premii naționale, dar și a unui loc doi la Concursul Internațional de haiku, „Kusamakura” din Japonia. Între obligațiile unui haijin se situează aceea de a sugera cele patru anotimpuri ale anului, cu fenomenele cerești și terestre specifice, dar și alte momente ale vieții.

Cartea la care fac referire în continuare este intitulată „Bucuria zorilor”, tipărită în anul 2020, în condiții grafice excelente. În funcție de speciile literare la care apelează scriitoarea, creațiile sunt ordonate în următoarele diviziuni: Poeme haiku și Poeme tanka, iar în proză: Amintiri și Activitate ca haijin.

Poemele haiku urmează cronologia anotimpurilor. Natura se trezește din amorțeala iernii, ne aflăm în prag de primăvară, mai precis în timpul prevernal, cum scrie poeta: Prag de Mărțișor -/ gâștele sălbatece/ caută lacul, însă doar peste câteva zile: În zori, în livadă -/ pe o floare de piersic/ un fluture alb. Tot acum mijesc delicatele nervuri ale dragostei:

Doamne! …desiş de toamne…

e toamnă-n petale
şi-n foşnete rare
o vară am stins în cuvinte
culoarea din frunze
în sfinte altare
cu blîndă lumină s-alinte…

nici vîntul, nici piatra
desişul de bolţi
nu-şi caută iute scăparea
e doar aşteptare
la margini de porţi
tivind de alături cărarea…

ajunge şi timpul
cel mult obosit
odihna în loc să-şi răstoarne