ANA MIHAIL: M-AM NĂSCUT, SĂ-I FIU IUBIRII SCUT

de Vasile BELE

Ana Mihail

Motto:

„Te chem în vraja unui vis,
Același, de când te iubeam,
Când mi-ai fost Iad și Paradis
Și tot ce încă nu știam.

 

Eu mai aștept, dar nu știu ce
Și alerg spre nu știu unde;
Ce-ntortocheate-s căile,
Când norocul se ascunde!”

(Ana Mihail, În vraja unui vis!)

Aidoma, unui zâmbet, ne îmbrățișează cu respect și prețuire profundă, de la mal de mare, dintre/printre albastru val, (re)dându-ne în suflet emoție. Banal, cu rost sau fără rost, întreb și eu: a câta oară? Da! A câta oară ne surprinde poeta Ana Mihail, cu vers ieșit din străfund de inimă, prins în rădăcina sincerității dar și a legendelor născute din val de mare.

Întâiul volum de versuri – modeste și îndrăznețe în același timp – Sunt aripă întinsă spre cer, ni l-a dăruit asemenea unei primăveri.

Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba – PREFAȚĂ

de conf. univ. dr. Carmen DĂRĂBUȘ

Carmen Dărăbuș

Antologia de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, vol. I, coordonată de Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci, care au mai experimentat anterior acest tip de demers, se dorește o formă de luptă cu pandemia, pentru că cei cu preocupări artistice trec mai ușor peste lungi și triste perioade de recluziune. Douăzeci și cinci de texte literare și trei recenzii compun un caleidoscop de emoții și de raportări individuale la lume și viață.

Volumul debutează cu câteva cugetări

SUNT ARIPĂ ÎNTINSĂ SPRE CER sau CLIPE ÎNVEȘNICITE ÎN FRUMOS…

(recenzie)

de Vasile BELE

 „QUOD SCRIPSI, SCRIPSI!” sau (lat.) „Ceea ce am scris, am scris!”

… pare să ne spună poeta ANA MIHAIL, de la Constanța, iar eu voi adăuga… înveșnicite în frumos și nenumărate ne sunt clipele, doar noi alegem când, și cum, și cu cine ni le petrecem. Dar, cine-mi ești, tu, ANA MIHAIL? Cine-mi ești, tu, Ană? Personaj dintr-o frumoasă poveste de dragoste? Poți fi, cum să nu! Personaj coborâtor dintr-o zidire? La fel, poți să fii! Ba, chiar ne ești! Ană-mi, ești și cântec. Îmi ești și Ana cea zidită pentru nedărâmarea dintru zidirea unei „dalbe și frumoase mănăstiri”. Ană-mi ești, cea care ai acceptat (și te-ai acceptat!), să fii jertfă pe zidul (care plânge și azi!) falnicei mănăstiri. Îmi ești și biblie, și dumnezeire, și biserică, și rugăciune… Ană! Cine-mi ești? Ce noroc ne-a prins pe toți cu înveșnicia ta și-n poezie?! Ne spui atâta de frumos, că „SUNT ARIPĂ ÎNTINSĂ SPRE CER”, și ești, întocmai, precum rostit-ai.