Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic.

Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 3 – 7 septembrie 2018 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Oaspetele bibliotecii:
dr. Mihai Gheorghiu,
preşedintele Coaliţiei pentru familie, director general adjunct al Muzeului Ţăranului Român.

 

Joi, 6 septembrie

orele 17.00 – 19.00, Sala de conferinţe

Asociaţia „Maramureş pentru Viaţă şi Familie” organizează la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” conferinţa “De ce avem nevoie de Referendum? Cum ne putem apăra copiii de dictatul ideologiei de gen?”, având ca teme de dezbatere: revizuirea constituţiei, non-intruziunea ideologiei de gen în sistemul educaţional şi în politicile publice, susţinerea familiei naturale şi a valorilor tradiţionale.

Conferinţa va fi susţinută de dr. Mihai Gheorghiu, preşedintele „Coaliţiei pentru Familie”.

Moderator: Marius Florin Sima, preşedintele Asociaţiei „Maramureş pentru Viaţă şi Familie”.

orele 17.00-19.00, Sala de cenaclu

Conferinţa de spiritualitate „Cunoaşterea sinelui”.

Eveniment literar și muzical în organizarea Centrului Cultural al M.A.I.

COMUNICAT DE PRESĂ

Persoană de contact: Anca Goja,
purtător de cuvânt
tel.: 0740-192451

Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne a organizat joi, 11 mai, la sediul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, un eveniment literar și muzical sub egida campaniei „Carte – fereastră spre cunoaștere”. Manifestarea a avut loc în cadrul „Săptămânii cărții”, care se desfășoară în perioada 8-12 mai, și este dedicată Zilei Internaționale a Cărții.

Cu această ocazie, au fost lansate trei cărți de poezie: „Poet de contrabandă”, de Cezar Haiura, Editura Agnos, Sibiu; „Amprente lirice”, de Mihai Coșerariu, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamț, și „Clepsidra cu poeme”, de maramureșeanul Vasile Bele, Editura Gutinul, Baia Mare. Cei trei autori sunt membri ai Cenaclului Literar „Nichita Stănescu” al M.A.I. Manifestarea a fost moderată de Lidia Obeadă.

ANSAMBLUL FOLCLORIC „STEJARUL” DIN FINTEUŞU MARE, LA 40 DE ANI DE EXISTENŢĂ

de Andrei DRAGOŞ

Maramureşul, ţinut al legendarilor voievozi şi ctitori de ţară Dragoş şi Bogdan, al haiducului Pintea Viteazul, reprezintă una din cele mai interesante zone din România, din foarte multe puncte de vedere: bogăţii ale subsolului, celebrele livezi de meri şi pruni cu deosebita horincă care dezleagă cea mai împietrită limbă şi deschide orice lacăt, cu codrii seculari şi falnici care au fost ocrotitorii moroşenilor în vremuri de restrişte, iar lemnul este materia primă pentru acea măiestrie de a făuri celebrele porţi şi bisericile unice în lume.

Aici, pe văile Vişeului, Izei, Marei, pe Lăpuş, Bârsău şi Someş, trăiesc din cele mai vechi timpuri românii, urmaşi ai dacilor liberi, care au făurit una din cele mai valoroase arte tradiţionale din Europa. Cântecul, dansul, portul popular, obiectele de decor casnic (cergi, ţoluri, ştergări, perini), obiceiuri de peste an şi din viaţa omului, ritualurile de la naştere, botez, nuntă şi înmormântare, clăcile şi şezătorile, fantasticul moment al Crăciunului şi al sărbătorilor de iarnă, acele minunate colinde, mulţămite, şi cete de colindători care preamăresc Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi trecerea în noul an, toate acestea sunt un tezaur al nostru, al moroşenilor.

Alături de limba română, ele constituie actul de identitate al naţiei române. Până mai avem aceste inestimabile comori, până mai vorbim acea limbă dulce şi armonioasă, care este româna, reprezentăm una din cele mai valoroase entităţi naţionale de pe glob. Nichita Stănescu spunea… Limba română este patria mea.

În timp, aceste valori au trezit interesul multor cercetători – lingvişti, muzicologi, etnografi, care au studiat aici, în Maramureş, acest fenomen (arta tradiţională din Maramureş).

Au venit şi au stat aici, pe meleagurile noastre, şi au imortalizat în articole, lucrări mai ample, filme, fotografii, scrieri de partituri cei mai renumiţi folclorişti din ţară, iar în ultimul timp Maramureşul reprezintă sursa de inspiraţie şi linişte sufletească pentru japonezi, englezi, irlandezi… Dar cum să nu cauţi un asemenea colţ de rai, unde se află cu siguranţă cel mai interesant cimitir din lume, Cimitirul Vesel din Săpânţa şi minunata şi superba construcţie din lemn, loc de rugă şi linişte, Mănăstirea Bârsana.

Toate aceste valori trebuiau şi trebuie culese, conservate şi transpuse scenic, prezentate în lume pentru a ne face cunoscuţi în plan mondial, atât prin creaţia cultă de inspiraţie folclorică, cât şi prin păstrarea autenticităţii etnofolclorului. În felul acesta au apărut instituţii de profil, unele de amatori, dar în mod deosebit profesioniste, care au posibilitatea şi capacitatea de a observa, aprecia şi transpune scenic aceste valori.

O familie păstrătoare de tradiții: familia POP IOAN MARIAN din Finteușu Mare

de Anca SIMA

fam. POP Ioan Marian

Farmecul vieţii de familie este acela că membrii ei sunt uniţi nu doar prin sânge, ci şi prin dragoste şi obiceiuri comune.

Oriunde în lume, oricâtă unitate în diversitate ar exista, ceea ce ne păstrează identitatea sunt graiul, portul şi obiceiurile.

La fel ca multe alte familii din Finteuşu Mare, familia Pop Marian şi Nadia are modul ei de a respecta, păstra şi transmite generaţiilor viitoare anumite tradiţii legate de portul popular, sărbătorile religioase: Paşti, Crăciun, Rusalii, sau de evenimente care marchează viaţa fiecăruia dintre noi – botez, nuntă, înmormântare.

Ioan Marian Pop (Popicu) s-a născut în data de 19 martie 1971, într-o familie de chioreni: tatăl este Ioan Pop, venit de ginere în Finteuş din localitatea Ciolt, mama, Maria, este finteuşeancă. Marian Pop a avut o copilărie fericită alături de fratele său, Doru. A urmat Şcoala Generală din localitate şi Liceul Agroindustrial din Şomcuta Mare.

Încă din copilărie a fost atras de dansul popular. Şi-a început activitatea artistică la vârsta de 11 ani, ca dansator în Ansamblul „Stejarul” din Finteuşu Mare, coordonat de prof. Andrei Dragoş, unde activează şi în momentul de faţă, alături de soţia sa. În perioada liceului, a făcut parte din Ansamblul Casei Pionierilor din Şomcuta Mare. O perioadă scurtă de timp a fost dansator în Ansamblul „Transilvania” din Baia Mare (1991). Din 2011, este membru al Corului Bărbătesc din Finteuşu Mare.

CLACA DANŢULUI, DIN FINTEUŞU MARE

CLACA DANŢULUI, DIN FINTEUŞU MARE

de prof. Andrei DRAGOŞ

Nu ştiu ce ar trebui făcut, cine ar trebui să intervină sau cui trebuie să ne adresăm ca patrimoniul cultural tradiţional naţional, cântec, dans, costum, obiceiuiri de peste an şi din viaţa omului, arhitectură tradiţională să fie păstrate, conservate şi transmise generaţiilor viitoare. Poate ca la nivelul Ministerului Educaţiei să se constituie un departament care să promoveze acest tezaur, prin găsirea unor forme de activitate educaţională şi de petrecere a timpului liber care să promoveze acest inestimabil tezaur pe care-l are poporul român. Satul românesc a reprezentat locul de producţie, de creaţie a celor mai semnificative nestemate spirituale şi materiale care se identifică cu existenţa noastră în acest spaţiu carpato-dunărean binecuvântat de Dumnezeu. Încă mai avem posibilitatea să admirăm grupuri de artişti, în special amatori, care îmbracă haina tradiţională satului din care provin, dându-ne posibilitatea să spunem: aceştia sunt din…, să mai admirăm un dans specific, curat, fără elemente coregrafice împrumutate din alte zone folclorice, numai ca dansul să fie mai interesant şi mai complicat. De ce această posibilitate pe care o mai avem încă să o pierdem, deoarece aceste pierderi sunt ireversibile. Poate că Centrul Naţional de Conservare şi Valorificare a Culturii Tradiţionale să-şi intre în atribuţiile pentru care a fost creat şi pentru care este finanţat de statul român.

Despre folclor

de prof. Andrei DRAGOŞ

prof. Andrei Dragoş

Valorile cele mai de preţ ale omului sunt cele spirituale purtate în suflet, acestea sunt perene şi nemuritoare, nu pot fi răpite de nimeni, în comparaţie cu cele materiale care sunt palpabile, au o anumită durată, sunt consumabile şi trecătoare.

Ca totalitatea bunurilor, şi cele spirituale reprezintă o zestre moştenită şi transmisă din generaţie în generaţie, supusă unei evoluţii istorice şi reprezintă identitatea distinctivă şi inconfundabilă a unui popor.

Datinile, obiceiurile şi tradiţiile au rămas de veghe ca nişte candele pe altarul existenţei şi nemuririi noastre. Cântecele, dansurile populare, costumul, obiceiurile de peste an şi din viaţa omului, sunt manifestări complexe, folclorul în general este o parte integrantă a vieţii sociale şi spirituale a comunităţii în care s-a creat, numai că în condiţiile actuale folclorul încetează de regulă să mai fie expresia nevoilor şi sensibilităţilor colective ale satului contemporan.

Opincă ţintată cu stele

de Angela Monica JUCAN

Prag de Florii 2012. Noapte binecuvântată de Dumnezeu cu cer bleumarin, fără ţipenie de stea. Bună de atins hârtia cu peniţa. Când gândul poate ajunge dincolo de nori, unde stelele sînt la locul lor, şi Luna, şi Soarele, şi Cartea Ursitelor.

* * *

1917. Măcel mondial în toi, început la sfârşit de iulie 1914. Un război „de vară”, ale cărui cele mai dramatice evenimente s-au petrecut în toţi anii prin iunie-septembrie. Bărbaţii din Chioar apţi de armată fuseseră, împreună cu ceilalţi români ardeleni, concentraţi chiar din 1914 pe frontul rusesc din Galiţia, care se stabilizează spre sfârşitul anului, dar se reactivează intens în 1915. „Intens” înseamnă morţi, răniţi, prizonieri, dispăruţi, primejdie de moarte în fiecare moment în liniile de luptă, iar acasă – alarmă, continuă groază, jale, doliu, deznădejde, îngrijorare pentru norocul nenorocit al copiilor, soţilor, fraţilor, nepoţilor, vecinilor, prietenilor duşi pe front, şi încă sub steag neromânesc. În vara lui 1916, mulţi combatanţi din regimentele româneşti transilvănene ajung în prizonierat la ruşi – alte ştiri vagi, unele, sau precise, altele, dar toate sumbre violentează şi aşa precara linişte a secerişului, treierişului, culesului. Însă în august fulgeră şi cu perspectivă pozitivă, fiindcă România intră în război şi pare să intre cu dreptul. Armata înscriind câteva prime izbânzi, reuşeşte să pătrundă în Ardeal, prin sudul lui. Bucuria nu ţine mult căci, după înfrângerea de pe frontul de la Dunăre, de la Turtucaia, şi apoi altă catastrofă, ocuparea Bucureştiului, orizontul se întunecă din nou. Batalioanele române care ajunseseră în Ardeal trec înapoi, dincolo de Carpaţi, armata e nevoită să-şi retragă toate trupele în Moldova, unde însă reuşeşte să se refacă în iarna 1916-1917. Numai că aliaţii o lasă singură în faţa inamicului. Asta nefiind ceva nou sub soarele istoriei româneşti, ostaşii nu se pierd cu firea, mai ales că veniseră alături de ei voluntarii ardeleni (30.000) eliberaţi din lagărele ruseşti de la Darniţa şi Riazan şi, în vara anului 1917, se angajează în epopeea de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în lupte grele, dar de parare a intrării trupelor germane în teritoriul nostru neocupat, şi nu de forţare (încă) a trecătorilor spre Ardeal. Inima rămâne, şi de o parte, şi de alta a munţilor, la trecători.

Satul românesc în derivă

de Andrei DRAGOŞ

Satul românesc reprezintă vatra făuririi identităţii noastre naţionale, locul în care astăzi se mai păstrează şi se produc lucruri care ne definesc ca naţiune. Aici, în zilele senine de vară, la răsărit de soare, cântă ciocârlia, din trilurile căreia s-au înfiripat acele fantastice hori ale satului românesc, aici s-a născut mitul „Mioriţei”, acel inestimabil produs pe care Nichita Stănescu îl numea „imnul naţiei române”.

Aici zilele sînt interminabile şi treaba ţăranului nesfârşită, nu se termină un lucru până nu începe altul, grijile şi preocupările sînt aşa de multe şi de diverse, încât ele au format deprinderi, comportamente şi trăiri care au devenit mod de viaţă. În sat, din fragedă copilărie, până la bătrâneţe, preocupările zilnice de cultivare a plantelor şi de creştere a animalelor sînt definitorii în formarea caracterului uman, de afecţiune, dragoste şi respect faţă de tot ce este viu (plantă sau animal), faţă de natura înconjurătoare. Ţăranul îngrijeşte plantele şi animalele precum îşi îngrijeşte propriii copii, pentru el acestea au suflet şi-i sînt în sufletul lui, creând stări afecţionale care-i fac pe oameni mai buni, mai iubitori, mai umani comparativ cu cei care modelează o bucată de fier în care oricât suflet ai pune rămâne totuşi o materie moartă. Frumuseţea naturii din sat, frumuseţea comportamentală creează şi produce aceea inspiraţie divină care a stimulat realizarea atâtor nestemate ale creaţiei populare, cântece, dansuri, costume, obiecte de decor şi arhitectură populară, tradiţii şi obiceiuri de peste an şi din viaţa omului.

Pe uliţele satului şi astăzi mai auzi un fluierat sau un cântat care îngână o hore, o doină, o stare de moment a sufletului celui care-l produce, comportament ce nu pare ieşit din comun, la sat este o normalitate, în schimb la oraş trecătorii te-ar considera un personaj pitoresc cu un comportament deviant, dar cum să te bucuri când sufletul tău este torturat din toate părţile de factorii perturbanţi ai aglomeraţiilor urbane.

PUNŢI CULTURALE PESTE CARPAŢI

„Din Parîng, la poale de Gutâi”

de înv. Aurelia PAVELEA,
Şcoala Gimnazială nr. 1 Urdari, jud. Gorj

Mă gândeam adesea la un titlu sugestiv pentru un conţinut de idei care să vă introducă în lumea mirifică a artei corale. Am oscilat între Brâncuşi şi Pintea (eroul Ţării Chioarului), între Maria Lătăreţu şi marile voci ale Maramureşului. M-am oprit la Punţi culturale peste Carpaţi, pentru că iniţiativa de a aduce la Gorj celebrul cor bărbătesc de la Finteuş creează adevărate punţi între două puternice zone culturale, între oamenii acestora, care intră în contact direct, se ţes prietenii, se realizează legături, se lasă impresii…

Referitor la Finteuşu Mare, se poate spune că istoria acestei aşezări de români este legată de istoria Ţării Chioarului şi a pământului străbun transilvan. Aici s-a născut şi s-a format poporul român, aici sunt sub glie străbunii, aici este leagănul existenţei sale milenare, aici, în această ţară de-a pururi românească.

Am ţinut să fac această scurtă introducere, nu din porniri naţionaliste, ci din simţământul profund că orice român curat la suflet, când ascultă corul bărbătesc interpretând cântul patriotic, se simte mândru, înălţat sufleteşte, emoţionat.