„Limba noastră cea frumoasă” lăsată de izbeliște

31/08/2022

de Angela-Monica JUCAN

Verific aproape zilnic buletinul meteo – e drept că al altei părți a lumii, dar în varianta din limba română și redat și în scara de temperatură Celsius.

La început de iunie, vara se simte, din plin, în trepte termice. Iau o zi din iunie, nu la întâmplare, ci pe cea în care am început acest articol, cu mâinele ei (am și uitat-o, cum am uitat și de acest text, regăsit, revăzut și finalizat după vreo lună și jumătate). Astfel, pentru (un) mâine, se prognozează că la ora 11 vor fi 31°C (dar temperatura resimțită: 35°), cu explicația: „Caniculă”. La ora 12, vom avea 33°C, resimțite ca fiind 37 și tot „Caniculă”. Temperatura va crește în continuare, la orele 13 și 14 fiind de 34°C și resimțită ca de 38°C, dar… nu mai e „Caniculă”, ci… „Destul de cald”. Tot doar „Destul de cald” va fi și la ora 15, când temperatura ajunge și mai sus, la 35°C (resimțită de 39°C). Apoi, se „răcește”, temperatura fiind la orele 16 și 17 de 34°C (la 16, resimțită ca de 37°C, iar la 17 de 35°C), totuși, deși gradele sânt mai puține, nu mai e „Destul de cald”, ci, din nou, de-a dreptul „Caniculă”. Caniculă va fi și la orele 18 (33°C cu senzație de 34) și 19 (32°C – și în real, și în senzație).

Să înțelegem că „Destul de cald” e mai cald decât „Canicula”?!

De altfel, la orele următoare, din seară Citește restul acestei intrări »


De mâncare

12/03/2022

de Angela-Monica JUCAN

Anii o mie nouă sute cinzeci și…, o mie nouă sute șaizeci și…

La viața mea de devreme și de mai târziu, am avut ocazia să mănânc preparate foarte gustoase domnești și țărănești, ca și unele nepreparate ieșite din comun sau cunoscute pe scară foarte restrânsă.

„Prezint” aici trei din a doua categorie.

FRUNZELE DE TEI. Aveam în stradă, în dreptul grădinii noastre, un tei mare, sub care ne întâlneam câțiva copii vecini. Crengile lui ne serveau de leagăn; prin mai (cred), seara, ne jucam cu mulții cărăbuși care îl locuiau (băieții mai făceau, e drept, câte-o morișcă, dar, de regulă, nu-i chinuiam – îi luam în palmă, îi studiam, vedeam de-aproape cum își iau zborul); băieții se cățărau uneori în tei (de spectacol); bunica și vreo două vecine adunau flori și le uscau pentru ceai. Lucruri obișnuite. Însă de la vecinii-prieteni țigănuși – doi băieți și o fată, toți frați – am aflat ceva posibil inedit până azi: că frunzele de tei sânt bune de mâncat (așa, ca atare, negătite). Am mâncat foarte multe, la exemplul lor și la constatarea că îmi plac. Pe strada noastră și pe altele din cartier (și din tot orașul – Cluj) erau mai mulți tei. Am gustat și din frunzele altora și am găsit că Citește restul acestei intrări »


De prin America spiritual-pitorească

26/02/2022
MOTTO: „– Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci? / – Ce să fac, mă-ntrebi? Da’ nu vezi? / – Ba văd, numai nu pricep.” – Ion Creangă, Prostia omenească (Poveste)

de Angela-Monica JUCAN

Americanii sânt oameni foarte drăguți, prevenitori, înțelegători, îngăduitori. În destule, sânt originali și acceptă fără mirare originalitatea altora. Nu trece drept ciudat aici să vezi (de exemplu) pe cineva începând brusc, pe stradă, să meargă săltând, cu mâini, cu picioare, în pasul ștrengarului (cine știe ce kinetoterapie va fi fiind asta și nesuportând amânare) – în România, i-am considera duși de-acasă. Cu mintea mea de simț comun, i-aș plasa câteodată pe aceeași lungime de undă cu multspiritualul și inițiatul în cele ezoterice Vasile Lovinescu! Pentru că americanii gândesc tare departe.

Mă duce mintea azi la povestea lui Creangă și interpretarea lui Vasile Lovinescu, în care prostul e tocmai cel considerat îndeobște normal la cap.

Washingtonienii (nu știu pe ce arie și alți americani, dar, în orice caz, una largă) se tem teribil de foc (ca și de zăpadă, de altfel)! Ce-i drept, pompierii au de lucru. Nu există să ieși o dată din casă și să nu treacă pe lângă tine cel puțin o mașină de pompieri – sigur, nu de fiecare dată cu misiunea de a stinge Citește restul acestei intrări »


Ce-i prea mult nu-i sănătos. Punct după punct… Și altele

05/02/2022

de Angela-Monica JUCAN

MOTTO: „Arta – spunea el [Ion Luca Caragiale] – cere conştiinţă. Fără un perfect simț de onorabilitate literară nu se pot scrie lucruri de seamă… Ca în toate şi în literatură se pretinde o cinste profesională, un prestigiu de atelier… Ce crezi tu, în cîte ape n-am scăldat eu «Hanul lui Mînjoală»? Ce să mai vorbesc de melodia frazei, de ferecătură, de ritmul vorbelor… Iaca, numai interpuncţia… Cîţi nu înţeleg că interpuncţia e gesticularea gîndirii… Vezi, pe mine mă frămîntă astea, mă rod… Nu se poate artă fără migăleală… Cu vremea îţi cresc tot mai mult scrupulele de conştiinţă… Dac-o fi să îmbătrînesc, ştii cum să-mi ziceţi? Să-mi ziceţi, Moş Virgulă!…” – Octavian Goga, Două morminte, Bucureşti, 1916, p. 13.

Mai nou, se pune punct, vorba lui Creangă, „cu chiuita” după semnul întrebării sau al exclamării când acestea încheie propoziția sau fraza, ba destul de des și după punctele de suspensie din final de comunicat (adică apar patru puncte). Internetul funcționează propagandistic, și s-au contaminat chiar și unii cu bună și nu de azi pregătire superioară, inclusiv filologică.

Până în 1989, nu s-a întâlnit așa ceva – editurile și redacțiile periodicelor aveau editori, lectori, redactori competenți, bloguri nu existau. Acum, oricine, oricât de neștiutor ar fi în ale limbii, publică orice și, mai ales, oricum (după „știința” lui), ba își deschide și editură, redacțiile au tot mai slab pregătiți jurnaliști – licențiați sau amatori, nu contează –, care-și spun „redactori”, „reporteri”, „documentariști” etc., funcția de corector e aproape desființată. Astfel, textele abundă în greșeli de toate felurile, între care, punctul după punct. Căci semnul întrebării, semnul exclamării și punctele de suspensie sânt, cu precădere, puncte, puncte care au, grafic, ceva în plus față de punctul simplu. Am spus „cu precădere”, fiindcă sânt și situații în care aceste semne pot apărea în interiorul propoziției/frazei (chiar foarte des puncte punctele). Nu voi detalia aici varietatea particularităților de acest fel – aceasta ar depăși prea mult sfera tematică a articolului de față.

Orice semn… semnalizează ceva (la mintea cocoșului). Citește restul acestei intrări »


EUGEN-NICOLAE ROTĂRESCU. Un suflet 100% BUN

03/12/2021

Col. (rtr.) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu
8 iun. 1949 (Sadu) – 24 oct. 2021 (Sibiu)

de Angela-Monica JUCAN

În 28 noiembrie 2015, primeam un e-mail cu un mesaj intitulat „Apel cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României”, semnat de Eugen-Nicolae Rotărescu și trimis de pe adresa de e-mail a acestuia. Cum a ajuns la mine, de unde a avut adresa mea, nu știu. Mă ocupam atunci de revista „e-Bibliotheca septentrionalis” și am publicat apelul. I-am trimis linkul, mi-a mulțumit. Apelul avea mai multe formule de încheiere, dintre care, prima era: „DE ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI ŞI ÎN TOATĂ EXISTENŢA NOASTRĂ SĂ FIM BUNI 100%!” Atunci deja cred că l-am cunoscut, deși nu mi-am dat seama decât mai târziu și deși ne-am doar e-întâlnit, niciodată în realitate.

Multe mesaje le încheia cu o urare de ceva (de an, de sănătate, viață lungă, primăvară, toate [lucrurile]) 100% BUN(-Ă, -I, -E); la fel, aprecieri pline de atenție („operativitatea Dvs. 100% BUNĂ, nu are egal”) sau promisiuni onorate („de bună seamă,voi fi «disciplinat 100%» şi în viitor, veţi primi şi alte materiale”). De Anul Nou (2016), Citește restul acestei intrări »


Un gest important şi inedit

02/12/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

La sfârşit de an primesc zeci de calendare editate de către cei ce vor să încrusteze în „grinda timpului” semnele evidenţei lor în faţa eternităţii. Le primesc cu prietenia la care te obligă condiţia de „contemporan” şi le dăruiesc mai departe, spre folos cronosian.

Unul dintre aceste „peretare” mi-a stârnit imediat o atenţie deosebită. Pe copertă era reprodusă pictura lui Gheorghe Chivu Autoportret şi în colţul de jos – numele autorului.

Gheorghe Chivu
(2 decembrie 1921 – 18 octombrie 1986)

Prima pagină conţine poezia Destin liric din volumul Zumbe, apărut în 1966, deci în urmă cu cincizeci de ani. Apoi, o scurtă biografie şi câteva explicaţii sumare. Celelalte pagini sunt structurate după acelaşi model, o reproducere a unei picturi, o poezie şi „tabela” lunii respective. Tabloul de pe copertă aparţine Galeriei de Artă a Muzeului Maramureşului Sighetul Marmaţiei, iar cele din interiorul calendarului provin din colecţiile familiilor Halga şi Zaharia.

Memoria s-a activizat spontan. În luna noiembrie 2006, în organizarea Bibliotecii Judeţene şi a Muzeului sighetean, am găzduit la Baia Mare expoziţia documentară şi de pictură dedicată artistului Gheorghe Chivu la 20 de ani de la moarte. Cu această ocazie am editat un Catalog, Citește restul acestei intrări »


Luminile Gersei

11/11/2021

de Angela-Monica JUCAN

Administrativ, erau când două, când patru sectoare gersene (eu cred că am prins două: Gersa I, Gersa II), n-am înțeles la ce bun, din moment ce nu au și nu au avut administrație locală proprie și există de cu mult mai de dinainte toponime expresive – Grui, Dobodea, Scrada, Valea Babii, Valea Largă, Valea Tăului, poate și altele. Dar nu-i treaba mea. Ce am priceput e că sat e Rebrișoara. Despre Gerse, deși parte a aceleiași comune, nu știu ce vor fi fiind. Cumva, un „pân-aici îi Mănăștur, de-aici încolo… Gersele”. Chiar este (sper că nu „era”) alt tărâm și alt regim, de cum o iei din Rebrișoara „încolo”, pe Gersa, în amonte.

În față, o lumină te așteaptă cu smerită bucurie. Și drumul își vede de drum. Lumina se tot dă câte un pas înapoi, să-i facă loc, să-ți facă loc.

Eram pe-acolo, pe drumul prin lumină, cândva, demult. Nu mai știu, n-am visat, doar a rămas o lumină numai ca ea, cu surâs ușor în soare, strecurată prin ploaie, scrâșnită în fulgere, Citește restul acestei intrări »


Ce vremuri… Ce oameni erau…

25/09/2021

MOTTO: În casa aceasta a locuit un om, / avea în grădină flori și roșii / și dimineața îl trezeau cocoșii, / iar fructele le lua direct din pom! // [] în jur era tot veselie, / dar, anii au fugit ca… hoții. // Acum n-ai ce să mai admiri, / omul a plecat, de mult, spre stele, / lăsând aicea toate cele / și un crâmpei de amintiri, // care… vor dispărea și ele… (Titina Nica Țene, „Zădărnicie”)

de Angela-Monica JUCAN

Locuiam în Cluj, într-un modest cartier de case. Între două colțuri de stradă, cu vecinii din dreapta, stânga, de vizavi, eram în relații foarte apropiate.

Vara-iarna, toată lumea întreținea și curățenia stradală, cât ținea gardul fiecăruia (nici vorbă să o fi făcut Sfatul Popular –„primăria” de-atunci), inclusiv (vara) partea carosabilă (care era de pământ). Când ningea, cine ieșea mai devreme dădea două-trei lopeți de zăpadă și în partea de trotuar a vecinilor din dreapta și din stânga, nu se zgârcea la lucru nici dacă data următoare se nimerea să fie tot el primul. Zăpada de pe carosabil o tasau mașinile care treceau ocazional pe-acolo.

Cam toți aveam porci și găini. Nimeni nu se plângea de miros. Porcii îi tăia măcelarul, dar veneau și bărbații din jur să ajute proprietarii la ținut animalul. Când era la pârlit, apăreau și copiii, să primească ureche și coadă. Din carne și din mezeluri, se făcea pachet pentru vecini, fie că au ajutat, fie că nu, fiindcă fiecare tăia porcul în altă zi și cu alt măcelar (de regulă, amator, nu profesionist), deci rețetele Citește restul acestei intrări »


Un nou număr al revistei SINTAGME CODRENE!

02/09/2021

A ieșit de sub tipar numărul 7 al revistei SINTAGME CODRENE: REVISTĂ DE LITERATURĂ, ARTĂ, ISTORIE, RELIGIE ȘI TRADIȚII, ISSN: 2734-6307.

Din cuprins:

Valeria Bilț/ Sintagme codrene – repere diasporene – confluențe – europene … 3

Răzvan Ducan/ Denigratori și contestatari ai lui Eminescu … 6

Vasile Lechințan/ Jurnal din anul ciumei Covid 19; A fost Transilvania un „principat maghiar” sau întotdeauna o țară românească? … 12

Ion Bădoi/ De susținerea voastră este legată vremea cât vom mai exista ca români; Dialoguri fundamentale cu părintele Boian Alexandrovici, Voievodul credinței creștin ortodoxe românești în Serbia … 16

Bartolomeo-Theo Di Giovanni/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 22

Massimo Massa/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 26

Francesco Gemito/ CV și poezii în traducerea poetei Daniela Forcos … 31

Angela-Monica Jucan/ Romgleză? – Niciodată … 34

Nicolae Goja/ Viața romilor în patru localități din Maramureș … 37

Al. Florin Țene/ Spiritul liric în poezia Mihaelei CD … 44 Citește restul acestei intrări »


C-un (sau… cu-n?) și altele

31/08/2021

AMJ_foto_Delia_Floreade Angela-Monica JUCAN

Sacrificarea lui cu prin eliziune sau sacrificarea lui un prin afereză? – „aceasta-i întrebarea” nehamletiană.

Unii „știu” și greșesc, alții nu știu și întreabă sau se întreabă dacă se va fi scriind c-un sau cu-n. Mulți au gusturi ortografice și și le satisfac. Destui își dau cu părerea. Unii nimeresc răspunsul corect, deși concluzia lor este nepolenizată de cunoștințe fonetice și morfologice. Așa este simpatica idee că se scrie c-un, prin comparație cu neproblematicul c-o, deci u cade de la cu, pentru că în c-o prepoziția e cea care a rămas fără u. Bine, dar de la o ce-ar putea să cadă?! Iar deducția că nu poate fi corect cu-n din cauză că linioara care-l precedă pe n ar înlocui neapărat (?!) un î este și mai naivă. Am întâlnit și aiureala după care doar părțile secundare de vorbire (între care, desigur, prepoziția) pot fi supuse ciuntirii.

În materie de ortografie, când ne aflăm în dubiu, substituția poate fi de multe ori salvatoare, dar nu făcută după ureche. În ce-l privește pe c-un, ca metodă de lămurire, Citește restul acestei intrări »