IA (DE) LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PETRE DULFU”

24/06/2015
iile Bibliotecii Petre Dulfu

Liana Silaghi, Dorina Oşan, Angelica Simionca, Dana Borbei, Florina Vanciu, Daliana Bonaţ, Aristiţa Borbei, Daniela Pop, Simona Dumuţa, Alina Lemnean

de Ioan NEAMŢIU

Miercuri, 24 iunie a.c., o parte din frumoasele bibliotecare de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” au venit la serviciu îmbrăcate în frumoase ii româneşti. Astfel a fost întâmpinată (şi) la biblioteca noastră „Ziua Universală a Iei”. Totodată, la Sala de lectură „George Pop de Băseşti” a fost organizată o bogată expoziţie de carte care marchează această zi. Expoziţia are cel puţin dublu rol: de a evidenţia cărţile din colecţia Bibliotecii, care acoperă tema şi de a arăta că această instituţie este, mereu, pe fază în ceea ce priveşte marcarea evenimentelor culturale. „Portul popular, cel în care s-a îmbrăcat sufletul românesc bun şi omenos, ne transmite emoţii şi sentimente profunde. De aceea am ţinut să ne alăturăm şi noi demersurilor românilor de pretutindeni, înveşmântându-ne într-una din piesele sale. Să arătăm că suntem mândri că suntem români […]”, ne-a declarat bibliotecara Angelica Simionca, care se ocupă de expoziţiile de la Sala de lectură, având, totodată, studii şi preocupări în zona etnografică. Citește restul acestei intrări »


Jocul la şură

06/03/2015

de Angelica SIMIONCA

Dansurile populare chiorene vin din dezlănţuirea întregii fiinţe, Angelica Simioncaînsoţite de cântec, chiuituri, strigături, care creează printre jucăuşi (dănţăuşi), o atmosferă specială, magnifică, cumulând stări şi sentimente ale momentului, producându-se astfel o detensionare. Simbioza între mişcarea coregrafică, melodie, cântec, strigături, chiuituri şi alte tipuri de manifestări spontane este una perfectă, pe care numai cei de-ai locului o înţeleg cu adevărat. Pentru omul modern, sau pentru cel neiniţiat, dansul e doar unul din nimicurile sociale, un fel zgomotos de a petrece. Dar pentru ţăran dansul a constituit de sute de ani aproape unica distracţie şi acestui ţel i-au fost subordonate reguli nescrise de desfăşurare a întâlnirilor colective festive. În unele sate din zona Chioarului, unde casele sunt mai îndepărtate unele de altele, distanţa nu-i împiedica pe oameni să străbată adesea câţiva kilometri pentru a ajunge la… badea Văsălică de pe Dâmb (!), locul unde era organizat jocul la şură. Cetera, braciul şi gorduna (acestea erau instrumentele unui taraf tradiţional din zona Chioarului) se auzeau de departe, chiar dacă pe vremuri nu exista „staţie de amplificare”. Jocul ţinea până a doua zi în zori, dar nici atunci oamenii nu se îndurau să plece şi îi mai puneau pe ceteraşi să le mai zică „numa’ una, de ducă”.

Ceea ce uimeşte la prima vedere este participarea nejucătorilor – a celor prea bătrâni, a celor care nu ştiu să joace, a copiilor etc. Putem vorbi de funcţia de spectacol a jocului popular; dar firul care-i leagă pe cei prezenţi nu este cel de la actor la spectator, deoarece aici nu primează curiozitatea de a vedea lucruri neauzite şi neştiute, ţăranul fiind iniţiat în tot ceea ce face, altfel se autoexclude din grup. Oamenii nu se duc să „vadă” jocul ca nişte spectatori pasivi, ci pentru a participa oarecum la el, chiar dacă nu intră în joc, fiindcă dansul popular are capacitatea de a-i antrena şi pe cei care doar asistă. Căci din rândul dănţăuşilor, ca şi din melodiile jocului, răzbate un fel de fluid care îi cuprinde şi pe cei din afară, unificându-i într-o singură mare suflare care se descarcă concomitent, dovedindu-se un puternic liant social al comunităţii rurale. Citește restul acestei intrări »