Aniversare. Revista „e-Bibliotheca septentrionalis” la 10 ani de existență

de înv. Gelu DRAGOȘ

Cu bucurie vreau să semnalez faptul că pe 17 august, anul acesta (2021), se împlinesc zece ani de când blogul-revistă „e-Bibliotheca septentrionalis” al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare există și își desfășoară activitatea cu periodicitate cotidiană și bucură miile de cititori, care, de aici, află ce se întâmplă la prestigioasa instituție de pe malul râului Săsar și pot citi articole pe diverse subiecte și creație literară semnată de condeie din Maramureș, din Țară, din lume.

Redacţia „e-Bibliotheca septentrionalis”, prin calitatea persoanelor din colectivul redacțional, spune totul despre nivelul revistei. Coordonator este Angelica Simionca; editori – Vlad Ioan Bondre, Daniela Pop, Dorina Oșan; webmaster: Marcel Țura.

Așadar la bunul mers al lucrurilor și-a adus contribuția o echipă serioasă a bibliotecii, între care,

MARIA GÂRBE, îți zicem „La mulți ani cu sănătate!”

Maria Gârbe

de Angela-Monica JUCAN

Și Să îți dea Domnul tot ce-ți dorești, / Zile senine și fericite / La mulți ani, să trăiești!

„Eram prin clasa a VI-VII-a – îmi scrie Marta Cordea –, când pândeam pe sub geamurile bibliotecii, să fie ea [Maria Gârbe] de serviciu şi să-mi mai recomande ceva de citit. Apoi, a fost prima mea «profesoară» de biblioteconomie, eu lucrând în primii mei ani de activitate la secţia pentru copii, imediat după terminarea liceului. Ţin minte şi acum prima mea zi de serviciu, când de dimineaţă era o altă colegă, dar eu o aşteptam cu sufletul la gură pe preferata mea. Frumoasă, cu părul lung şi negru”.

Pe Mariana, nu poți conta să-ți dea multe date despre ea.

De aceea încerc o prezentare făcută din păreri de-ale mele, din date reale, exacte (de pe unde le-am putut lua – inclusiv dintr-o fișă întocmită de ea însăși sau de prin articole de-ale ei) și din informații adunate de pe ici, de pe colo.

În puterea zilei. Sufletul pământului.

Mariana e venită în lume (15 august 1949) în mod minunat, în zi de luni, în deschiderea săptămânii, și de ziua Adormirii Maicii Domnului, ea având astfel în aceeași dată și zi onomastică, și zi aniversară. Și s-a născut și a copilărit într-un loc al minunilor,

Drum lin spre îngeri, NELU GHIORGHE!

Am aflat cu profundă tristețe trecerea în eternitate a domnului NELU GHIORGHE, președintele Asociației Așezămintelor Culturale din România, omul care a întemeiat marea familie a Asociației, un om cu suflet mare și minunat în fața căruia ne înclinăm și-i aducem mulțumiri.

Nelu Ghiorghe, Licențiat în Arte, directorul Casei de Cultură Plopeni din anul 2003 și președintele Asociației Așezămintelor Culturale din România, s-a stins din viață, fulgerător.

A fost inițiatorul și realizatorul proiectului cultural, de mare anvergură, Colocviul Național „Coregrafia Dansului Tradițional Astăzi”, ajuns la a 11-a ediție, organizat anual la Bușteni cu sprijinul Centrului Județean de Cultură Prahova, Consiliul Județean Prahova, Asociația Așezămintelor Culturale și Centrul Cultural „Aurel Stroe”. Prin Colocviile de Coregrafie de la Bușteni a reușit să adune la un loc maeștri coregrafi, profesori coregrafi, coregrafi, dansatori, din toate zonele etnofolclorice ale țării și să creeze o mare familie, FAMILIA COREGRAFILOR!

„Familia coregrafilor”

Nelu Ghiorghe s-a dovedit, de-a lungul vremii, un excepțional păstrător al valorilor culturale românești, pe care le-a promovat și valorificat în nenumărate ocazii, prin intermediul evenimentelor organizate de Asociația Așezămintelor Culturale din România.

IA (DE) LA BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PETRE DULFU”

Liana Silaghi, Dorina Oşan, Angelica Simionca, Dana Borbei, Florina Vanciu, Daliana Bonaţ, Aristiţa Borbei, Daniela Pop, Simona Dumuţa, Alina Lemnean

de Ioan NEAMŢIU

Miercuri, 24 iunie a.c., o parte din frumoasele bibliotecare de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” au venit la serviciu îmbrăcate în frumoase ii româneşti. Astfel a fost întâmpinată (şi) la biblioteca noastră „Ziua Universală a Iei”. Totodată, la Sala de lectură „George Pop de Băseşti” a fost organizată o bogată expoziţie de carte care marchează această zi. Expoziţia are cel puţin dublu rol: de a evidenţia cărţile din colecţia Bibliotecii, care acoperă tema şi de a arăta că această instituţie este, mereu, pe fază în ceea ce priveşte marcarea evenimentelor culturale. „Portul popular, cel în care s-a îmbrăcat sufletul românesc bun şi omenos, ne transmite emoţii şi sentimente profunde. De aceea am ţinut să ne alăturăm şi noi demersurilor românilor de pretutindeni, înveşmântându-ne într-una din piesele sale. Să arătăm că suntem mândri că suntem români […]”, ne-a declarat bibliotecara Angelica Simionca, care se ocupă de expoziţiile de la Sala de lectură, având, totodată, studii şi preocupări în zona etnografică.

Jocul la şură

de Angelica SIMIONCA

Dansurile populare chiorene vin din dezlănţuirea întregii fiinţe, însoţite de cântec, chiuituri, strigături, care creează printre jucăuşi (dănţăuşi), o atmosferă specială, magnifică, cumulând stări şi sentimente ale momentului, producându-se astfel o detensionare. Simbioza între mişcarea coregrafică, melodie, cântec, strigături, chiuituri şi alte tipuri de manifestări spontane este una perfectă, pe care numai cei de-ai locului o înţeleg cu adevărat. Pentru omul modern, sau pentru cel neiniţiat, dansul e doar unul din nimicurile sociale, un fel zgomotos de a petrece. Dar pentru ţăran dansul a constituit de sute de ani aproape unica distracţie şi acestui ţel i-au fost subordonate reguli nescrise de desfăşurare a întâlnirilor colective festive. În unele sate din zona Chioarului, unde casele sunt mai îndepărtate unele de altele, distanţa nu-i împiedica pe oameni să străbată adesea câţiva kilometri pentru a ajunge la… badea Văsălică de pe Dâmb (!), locul unde era organizat jocul la şură. Cetera, braciul şi gorduna (acestea erau instrumentele unui taraf tradiţional din zona Chioarului) se auzeau de departe, chiar dacă pe vremuri nu exista „staţie de amplificare”. Jocul ţinea până a doua zi în zori, dar nici atunci oamenii nu se îndurau să plece şi îi mai puneau pe ceteraşi să le mai zică „numa’ una, de ducă”.

Ceea ce uimeşte la prima vedere este participarea nejucătorilor – a celor prea bătrâni, a celor care nu ştiu să joace, a copiilor etc. Putem vorbi de funcţia de spectacol a jocului popular; dar firul care-i leagă pe cei prezenţi nu este cel de la actor la spectator, deoarece aici nu primează curiozitatea de a vedea lucruri neauzite şi neştiute, ţăranul fiind iniţiat în tot ceea ce face, altfel se autoexclude din grup. Oamenii nu se duc să „vadă” jocul ca nişte spectatori pasivi, ci pentru a participa oarecum la el, chiar dacă nu intră în joc, fiindcă dansul popular are capacitatea de a-i antrena şi pe cei care doar asistă. Căci din rândul dănţăuşilor, ca şi din melodiile jocului, răzbate un fel de fluid care îi cuprinde şi pe cei din afară, unificându-i într-o singură mare suflare care se descarcă concomitent, dovedindu-se un puternic liant social al comunităţii rurale.