Pianistul maramureșean, CADMIEL BOȚAC, la ceas aniversar

La 25 de ani, Cadmiel Boțac este una din marile speranțe ale pianului. 

S-a născut la 16 ianuarie 1997, în Sighetu Marmației.

Cadmiel este un nume special, din Biblie, iar personajul a fost un muzician în templul lui David. Numele Cadmiel are mai multe semnificații, dar cea mai importantă e: „Cadmiel – Slujitorul lui Dumnezeu”, „Cadmiel – Răsăritul lui Dumnezeu” (Moldoveanu, Nicolae, Dicţionar biblic de nume proprii şi cuvinte rare, Bucureşti: Editura Casei Şcoalelor, 1995, p. 81). Cu siguranță, Cadmiel a fost un om dedicat lui Dumnezeu, dat fiind faptul că personajul era nelipsit de la templu, preocupat cu partea muzicală din cadrul slujbelor religioase. Semnificația numelui m-a făcut să conștientizez faptul că muzica e un dar de la Dumnezeu. Eu așa l-am descoperit pe Dumnezeu, prin muzică.

Este sunt singurul muzician din familie, însă în copilărie a avut alături oamenii potriviți, care l-au îndrumat în mod corespunzător: părinții și profesorii de la școala de muzică din Sighet. A început studiul pianului în orașul natal – Sighetu Marmaţiei – la vârsta de 4 ani,

Oprește-mă, la tine, Maramureș!

de Maria TOMIȚA CORINI

Oprește-mă, la tine, Maramureș!
Oprește-mă, în tine, anotimp!
Prin munții tăi aș căuta un fildeș,
De-al elefanților cu nume Timp.

Oprește-mă, la tine, Baie Sprie,
Oprește-mă, atât cât vreau să stau,
Ca munții tăi să-i pun în poezie,
Cu sufletu-i voi crește apoi ți-i dau.

Oprește-mă, la tine, Maramureș!
Fă-mă fiica codrului ce-l ai,
Să fiu un verde cu o veșnicie,
Floarea cea de colț în luna mai.

Lector universitar dr. Ilie Gherheș, la ceas aniversar

Ilie Gherheș, născut la 1 ianuarie 1962 în comuna Petrova, este lector univ. dr. la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Filiala Baia Mare și cercetător II, șef de secție la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureș. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie, Universitatea din București, iar din anul 2002 este doctor în științe istorice – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Dr. Ilie Gherheș a stabilit raporturi de coordonare, în decursul carierei sale, cu Comisia de Heraldică, Sigilografie și Genealogie Maramureș (președinte), Societatea de Științe Istorice din România, Filiala Maramureș (președinte), Asociația „Pro Unione” Baia Mare, Maramureș (președinte), Asociația „Clio Centenar” Petrova, Maramureș (președinte), Societatea Culturală Pro Maramureș „Dragoș-Vodă”, Cluj-Napoca (consilier științific), colegiul de redacție al revistei Familia română (membru) etc.

vitrină de carte realizată la Sala de lectură Carte curentă

În anul centenarului Marii Uniri, lector universitar dr. Ilie Gherheș a lansat o carte eveniment, la Editura Gutinul, cu titlul Maramureșenii și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în care a dezvăluit detalii neştiute

În 20 decembrie 1808 la Miskolc (Ungaria) s-a născut ANDREI ȘAGUNA

de Mária BERÉNYI

Andrei Șaguna
(20 decembrie 1808 – 28 iunie 1873)

Strămoşii săi, alături de alte sute de macedoromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se la Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lângă vestitul oraș Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina.

Biserica din Miskolc, unde a fost botezat Andrei Șaguna în 28 decembrie 1808, e una din cele mai frumoase Biserici Ortodoxe din Ungaria, a fost sfinţită în 1806 de episcopul din Buda Dionisios Popovici. Pe faţada bisericii ortodoxe din Miskolc în semn de amintire s-a pus o inscripţie, în greceşte, pe care scrie: „Această biserică a Sfintei Treimi s-a întemeiat în 1785 pe timpul puternicului Iosif II-lea, regele Ungariei, şi s-a isprăvit în anul 1806, pe timpul puternicului împărat

Poezii

de Aurelia OANCĂ

CU LACRIMĂ DE DOR

Cu lacrimă de dor jelește frunza,
Cu lacrimă de dor jelesc și eu,
Îmi tremură un zâmbet fad pe buza
Care-a purtat pe ea sărutul tău.

 

O clipă efemeră se ascunde
În stropul mic ce curge-ncetișor,
Pe trupul frunzei reci și-aproape nude,
Dar care-și mai păstrează-n suflet dor,

 

NASTASICA POPA. GÂNDURI INDAMINE

„Poezia nu este numai artă. Ea este însăși viața, însuși sufletul vieții. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant”. (Nichita Stănescu)

(recenzie)
de Vasile BELE

Se scurg de-o vreme anii tăi, măicuță,
Neputincioasă ești, pasul e scurtat,
Vorba ți-e șoaptă, cuvântul prescurtat
Și de statură pari mult mai micuță.

 

Mă-ntrebi adesea cuvinte fără rost…
Pierdută-n gânduri, ai ochii mici și stinși.
Privești în vatră, cărbunii sunt încinși,
Parcă nu mă vezi… Mă simt atât de prost!

 

Ți-aș da măicuță, stelele-n arcadă
Și Luna de pe Cer, dacă aș putea.
Mi-este sufletul bucată de cutea*,
Când starea ta începe să decadă.

(*cute = piatră de gresie folosită pentru ascuțit unelte)

 

Mărgăritare ți-aș picura în piept!
Să mă cuprinzi în brațe lângă tine
Și să-mi mai spui: „-Copilă,-ți este bine?”
Și-n mângâierea ta durerea să-ndrept.

 

Dar tu asculți povața de la mine …
Prin ochii tăi văd viața cum se scurge,
Copilăria ta prin vene-mi curge…
Măicuță dragă, ai gânduri indamine*!

(*indamină = colorant organic albastru sau albastru-verzui),

poezia Gânduri indamine, din volumul cu același nume, Gânduri indamine, apărut la Editura Ro.cart, București, 2021, 198 p., ISBN 978-606-8783-0-5, autor, Nastasica Popa. A fost lansat într-un cadrul festiv, în Tabăra prieteniei literare „De amicitiae”, Alba Iulia. Volumul, Gânduri indamine, este „girat literar”, cu o Prefață, semnată de prof. Vladimir POP (Cluj-Napoca). Prof. dr. Maria Vaida

Academicianul Mihai Pop, omagiat la Glod

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mihai Pop
(18 noiembrie 1907 – 8 octombrie 2000)

Acum, când rândurile de faţă văd lumina tiparului, prima ediţie a evenimentului intitulat „Tradiţii culturale – Glod” este în desfăşurare. În centrul atenţiei este aşezată personalitatea academicianului Mihai Pop, fiu al satului, folclorist, antropolog şi etnolog, laureat al Premiului Herder şi membru de onoare al Academiei Române.

Iniţiativa pare a fi pornit din „sat”, căci „director de eveniment” este preotul paroh Dan Ioan Sidău, iar printre organizatori identificăm, alături de „mari etichete”, şi Asociaţia Culturală „Petreuşii”, avocaţii Ioan şi Ileana Sas, Primăria Strâmtura şi… „toţi glodenii”.

M-a bucurat enorm această veste despre comemorarea celor 15 ani de la trecerea la cele veşnice a academicianului Mihai Pop, dar mai ales despre inaugurarea Centrului Cultural Documentar la Şcoala Glod, dezvelirea plăcii comemorative şi toate celelalte activităţi programate în ideea „păstrării şi valorificării tradiţiilor, obiceiurilor, meşteşugurilor şi folclorului”.

După puterile noastre, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a onorat personalitatea marelui profesor prin publicarea Caietului biobibliografic aniversar „Mihai Pop – 100” la 18 noiembrie 2007. În cele 60 de pagini au fost prezentate condensat repere biografice, bibliografia operei şi referinţe critice. Am considerat

Livia Bacâru, centenarul nașterii

de dr. Marta CORDEA și dr. Viorel CÂMPEAN

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Părțile sătmărene au dat țării câțiva bibliotecari – și oameni de carte – ce frumoasă îngemănare, deosebiți. Eugen Pavel Barbul, Aloisie Tăutu, Gabriel Ștrempel, Valentin Băințan și lista ar putea continua. Așa se formulează uneori când, ar fi prea multe nume de amintit. Astăzi însă nu este de prisos să mai amintim un nume. Chiar dacă sau tocmai pentru că cea despre care vrem să vă reamintim azi, deși mult mai cunoscută pe plan național, a văzut lumina zilei în frumosul sat sătmărean, Valea Vinului, exact acum o sută de ani, la 10 noiembrie 1921.

Despre specialista în paleografie și bibliologie de nivel național Livia Bacâru, născută în familia Anderco, am vorbit cu mai multe prilejuri, evidențiind faptul că a reușit să se remarce în capitala țării noastre, trudind cărturărește la cele mai de prestigiu instituții deținătoare de carte, Biblioteca Academiei și Biblioteca Națională. Lucru deloc întâmplător,

Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți.

Omagiu Liviei Bacâru

de Ioana DRAGOTĂ 
bibliotecar
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Avea orgoliul lucrului bine făcut şi asta i-a dat dreptul la dăinuire. Avea un extraordinar simţ analitic, fiind capabilă să „citească” un univers într-un detaliu, să reconstituie o epocă, să învie o personalitate. Ioana Lupu

În percepţia socială, munca bibliotecarului este asociată, de cele mai multe ori, cu anonimatul, deşi mari personalităţi ale culturii româneşti şi-au adus din plin contribuţia la dezvoltarea domeniului biblioteconomic, iar din rândul bibliotecarilor s-au ridicat, de-a lungul timpului, cercetători remarcabili.

Livia Bacâru
(10.11.1921 – 11.08.1999)

Un exemplu elocvent, în acest sens, este şi cel al Liviei Bacâru (10 nov. 1921, Valea Vinului, jud. Satu Mare – 11 aug. 1999, Bucureşti). În calitate de bibliograf, apoi paleograf principal la Biblioteca Academiei R.S.R. (1955-1970), redactor principal la Revista bibliotecilor (1970-1974) şi cercetător la Biblioteca Centrală de Stat (1974-1976, anul pensionării), dar şi după pensionare, până în anul 1994, a desfăşurat o bogată şi complexă activitate de cercetare, materializată în peste o sută de studii şi articole consacrate patrimoniului bibliofil naţional, bibliotecilor româneşti, tehnicii biblioteconomice, recenzării lucrărilor de specialitate etc.