de Cosmin LAURAN
Tristeți târzii pe fruntea-ți adormită,
răpind albastrul inocent de lună,
ce sfâșiată-ți pare azi, ce obosită,
aceeași muzică, ce trist în ierbi mai sună.
Înaripat, te ștergi în zbor de stele,
străin îți pare astăzi al lor joc
și cazi uimit când lacrima din ele
îți fură cel din urmă loc.