Nostalgie

de Cosmin LAURAN

Tristeți târzii pe fruntea-ți adormită,
răpind albastrul inocent de lună,
ce sfâșiată-ți pare azi, ce obosită,
aceeași muzică, ce trist în ierbi mai sună.

Înaripat, te ștergi în zbor de stele,
străin îți pare astăzi al lor joc
și cazi uimit când lacrima din ele
îți fură cel din urmă loc.

Numai tu

de Cosmin LAURAN

Numai tu porți mii de semne
într-un mod convențional,
te vei fi născut pesemne
sub vreun semn zodiacal.

Numai tu, în nopți solemne,
lași pe ceruri curcubeie,
te vei fi trezit pesemne
în carcasa de femeie.

Anotimpuri cu tine

de Cosmin LAURAN

1. Pădurea toamna.
Trupul tău, ars de frunze
sprijinite de pielea ta ca pe un ram
sevuind și trecând
asemenea vieții mele din tine.

Nu mai sunt eu care trec.
Prin urmele mele
nedeslușite
mai trece o iarnă
un timp
și această primăvară.

Eliberarea clipei

de Cosmin LAURAN

Spune-mi că vei muri într-o zi
timp atârnat
de cureaua de piele
a inimii mele.

Spune-mi că vei muri
și că mă vei găsi
dezlegat
de dorul clipelor tale
de altădat. 

Timing

de Cosmin LAURAN

Alungă timpul dintre noi
câtă vreme
secunda nu e oră
și clipa ne devoră.

Elevilor mei

de Cosmin LAURAN

Știu că n-ați fost voi cei mai buni,
Cei mai cuminți sau cei mai silitori,
Dar, cum v-am spus de-atâtea ori,
Voi n-ați fost nici egali și nici comuni!

Sper că măcar atât ați înțeles
Din tot ce-am îndrugat în ore lungi,
Că viața nu-i un loc în care-ajungi,
E locu-n care-ncet, timid începi!

Vă rog să nu uitați vreodată,
Chiar dacă veți uita cândva de mine,
În viață te întreci doar tu pe tine!
E singura-ncleștare-adevărată!

Regret

de Cosmin LAURAN

Mi-ar fi plăcut să nu-mi ascunzi
nimic din viața ta cețoasă
iar la-ntrebări, chiar mofturoasă,
din când în când, să îmi răspunzi.

Mi-ar fi plăcut să nu oprești,
doar pentru tine, mii de gânduri,
ca să mă chinui, printre rânduri,
să le-nțeleg când îmi vorbești.

Ești prea puțin

de Cosmin LAURAN

Ești prea puțin, aici când ești cu mine,
ești prea puțin, acolo, mai departe,
ești prea puțin, aici, în adâncime,
ești prea puțin pe culmile înalte.

Moștenire

 de Cosmin LAURAN

Strivește-mi toată durerea
pe care strămoșii mei, sărmanii,
mi-au aruncat-o în suflet
ca pe o dezbrăcare
de timp. 

Vis

de Cosmin LAURAN

Taie, Doamne, lemnul verde,
că sămânța ni se pierde,
ni-l lasă pe ăl bătrân
să ne fie iar’ stăpân,
și pân’ li-i aduce
ne mai fă o cruce.