NIETZSCHE ÎNTRE RĂSĂRITUL ZEILOR ŞI AMURGUL LOR

de Al. Florin Țene

Pornind de la finitudinea condiţiei umane, Nietzsche caută să redescopere „cărarea pierdută” către empireu. În lucrarea „Werke” filozoful caută un simbol prin care să înţeleagă „sensul religios” ca un reazem supranatural. Reînnodând firul din prima perioadă a creaţiei sale, în care zeii greci îşi găsiseră loc în omagiile sale, Nietzsche consemnează în „Amurgul idolilor” dorinţa de întoarcere a lui Dionysos, aceasta constituindu-se ca un testament: „Nu cunosc un simbolism mai înalt decât acest simbolism grec, cel al cultului dionisian”.

Filozoful abandonează armele revoltei sale contra zeilor la poalele miticului Olimp. Aura de „teologie negativă” (cum scria Heidegger în „Nietzsche” Gunter Neske Verlag, Pfullingen, 1961, Zweiter Band, p. 348), pentru gândirea nietzscheniană,

PRINŢUL DIN PALATUL DE MARMURĂ ALBĂ

de Octavian LUPU

Dragonul se lupta să îl doboare cu răsuflarea sa otrăvitoare. Era istovit după ceasurile lungi de confruntare. Ochii săi de culoarea smaraldului luceau stins în lumina asfinţitului. Coada sa plină de ţepi zăcea inertă pe suprafaţa pământului. Şiroia de sânge în urma loviturilor pe care le primise, dar nu se dădea bătut. Nu pierduse nici o confruntare pe tot parcursul existenţei sale. Şi zilele lui se numărau cu sutele de ani, aproape cât durata evului prezent. Îşi dorea să se termine lupta, dar abia putea să se mai mişte.

La mică distanţă, prinţul se clătina şi tremura din toate încheieturile. Cu toate acestea, sabia o strângea cu putere în mâna sa cea dreaptă. Era palid de oboseală şi puterile îl lăsau. Încordarea i se citea pe faţă sub părul bogat ce îi acoperea fruntea. Părea slab şi neajutorat în faţa dragonului, dar toată puterea sa consta în iscusinţa de a şti unde să lovească şi cum să se ferească. Însă acum se simţea terminat, dar nu putea să se oprească înainte de a-l distruge pe adversar. Mereu pierduse în confruntările pe care le dăduse cu acest dragon. Nu era vina lui, dar de fiecare dată se îndârjea şi mai tare, convins că în cele din urmă va învinge.

De multe ori, dragonul se jucase cu el, distrându-se doar pentru spori suferinţa unei fiinţe umane neajutorate. Prin teroare directă, îi făcea viaţa un chin în mijlocul palatului de marmură albă în care prinţul locuia. De la distanţă ştia să îşi trimită sugestiile întunecate asupra victimei, care înnebunea de spaimă, aparent fără motiv. De aceea, nimeni nu contesta autoritatea sa, era suficient doar un gând sau o privire pentru a-i tulbura şi spulbera pe împotrivitori.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 283 (1-15 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Nostalgici şi nostalgii. Nostalgia este starea de tristeţe, de părere de rău după o persoană iubită, după o anumită stare de lucruri, după anumite locuri de care te leagă trecutul. Am putea spune, chiar, că este dorul de ceva frumos, bun, plăcut şi înălţător de altădată. Nostalgicii sunt cei care trăiesc o stare de nostalgie. După 1989, cuvintele acestea au căpătat un sens peiorativ, rău, urât, denigrator, vrând să desemneze pe cei care nutreau păreri de rău după perioada comunistă apusă, după „epoca Ceauşescu”, după traiul şi posibilităţile pe care le avuseseră pe vremea aceea. În general, „nostalgicii” de genul acesta erau, în mentalitatea populară, cei care avuseseră funcţii, privilegii, cei care trăiseră bine pe vremea aceea. Şi, totuşi, cuvintele acestea sunt pe nedrept puse la zid. Dacă analizăm mai atent situaţia, vom vedea că sunt nostalgici nu numai cei care au făcut parte din protipendada regimului politic trecut, nu numai cei care au avut privilegii. Sunt nostalgici şi au nostalgii şi alte categorii de oameni. S-o luăm la rând!