Păcală sau povestea lui Singur Eu

de Antoaneta TURDA

Moto: „Eu nu ştiu să fi avut gând rău în cugetul meu şi dacă am făcut ceva, şi se vede c-am făcut, de e satul întreg pe umerii mei, nu cu vrerea mea am făcut”.

Petre Dulfu
(10 martie 1856, Tohat – 31 octombrie 1953, București)

Sunt cuvintele lui Păcală rostite în minunatul roman al lui Corneliu Buzinschi – Păcală şi Tândală. Meditând asupra lor, mi-am dat seama cât de perfect este echilibrul dintre bine şi rău, întruchipat de Păcală, personajul ales şi de Petre Dulfu cu o justificare exactă, aflată în Cuvânt înainte al volumului Isprăvile lui Păcală:

„Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume
Şi poveşti pe lumea asta: ce s-ar face biata lume?
L-al poveştii farmec dulce, droaia grijilor se-alină;
Vieţuim o clipă, două, într-o lume mai senină.”^[1]

Pornind din lumea satului, dintr-o familie de intelectuali, Petre Dulfu, fidel liniei clasice a poveştilor populare, repovesteşte, cu intenţia de a educa, o poveste populară cu un personaj celebru: Păcală. De ce? Pentru că prin acest prototip al mobilităţii şi al agerimii lunecoase a valahului, deştept, şiret şi superficial îl regăsim pe românul neaoş. Aflat pe poziţie de egalitate cu

CĂSĂTORIA – RIT DE TRECERE – ÎNTRE IMAGINARUL OMULUI TRADIȚIONAL ȘI IMAGINARUL OMULUI MODERN

(recenzie)

de Antoaneta TURDA

Trăim într-o lume în care nici noi nu știm ce vrem, de multe ori, dar știm că vrem ceva. Renunțăm de cele mai multe ori la forma ritualică, motivându-ne cu explicații, în fel și chip, dar uităm ce rol important au avut aceste ritualuri. Cu atât mai mult cu cât am adoptat tot felul de obiceiuri și cutume, luate de ici, luate de colo, crezând că fac bine. Or face? Nu cred!

Poate le-am preluat că, pe moment, ne-au impresionat, ne-au emoționat, întru câtva. E și ăsta un punct de vedere, dar tradițiile și obiceiurile noastre tot ale noastre sunt, ale noastre au fost și ar trebui să fie!

Celor care împărtășesc aceleași gânduri, toate cele bune. ,,NUNTA este o Mare Taină, dar în Cristos și în biserică!”, și rămâne (vorba specialiștilor) un adevărat ,,spectacol”, unde actori sunt toți cei participanți – inclusiv privitorii, curioșii, cei care asistă de pe margine de gard.

Felicitări, celor care promovează autenticitatea acestui ceremonial de nuntă.

CĂSĂTORIA – RIT DE TRECERE – ÎNTRE IMAGINARUL OMULUI TRADIȚIONAL ȘI IMAGINARUL OMULUI MODERN, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2017, ISBN 978-606-746-365-1, volum care tratează ceremonialul nunții, din două puncte de vedere: 1). – tradițional și 2). – modern.

Cea mai recentă carte a scriitorului-jandarm Vasile Bele, apărută, anul trecut, la Editura Armonii Culturale din Adjud, stârneşte curiozitatea cititorului prin detaliile referitoare la acest ceremonial major din viaţa oamenilor. Staroste cu vechime, autorul, în deplină cunoştinţă de cauză, descrie în paginile volumului (ce conţin cinci capitole, ecouri de la o nuntă tradiţională desfăşurată la Madrid în august 2014, indice de informatori, bibliografie selectivă, fişă biobibliografică) toate momentele pregătirii şi desfăşurării acestui ritual.

Spirit echilibrat, autorul înfăţişează, pas cu pas, raportul dintre tradiţional şi modern, în desfăşurarea nunţii punând accent pe latura morală a evenimentului, pe responsabilitatea şi maturitatea necesare desfăşurării unui astfel de eveniment, indiferent că are loc la sat (unde rigorile bunei-cuviinţe sunt parcă mai respectate) sau oraş. Marcarea acestui moment important în viaţa tinerilor

Popas printre amintiri cu Teresia B. Tătaru

de Antoaneta TURDA

Teresia Bolchiș Tătaru
(3 iul. 1935-1 ian. 2020)

Anul pe care tocmai l-am încheiat, aici în colțișorul nostru provincial din nord de țară, poate că a fost mult mai liniștit și mai dătător de speranță decât dacă am fi locuit în vuietul unui mare oraș. Mai departe de zgomotul, deseori inutil, al politicii și al cancanurilor de tot felul, am pășit în Noul An cu încredere. Dar, iată că viața nu ne lasă să „vegetăm” într-o liniște totală și ne mai trimite câte un semnal, nu întotdeauna îmbucurător. Nu bine am pășit pragul lui 2020 că o veste tristă ne-a tulburat profund pe toți cei care am cunoscut-o pe doamna Teresia B. Tătaru: trecerea sa la Domnul, chiar la 1 ianuarie.

Ajunsă la vârsta senectuții

Cronica şedinţei Cenaclului Scriitorilor Maramureș, din 14 octombrie 2017

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 14 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar”, de la ora 11, a avut loc deschiderea noii stagiuni a Cenaclului Scriitorilor din Maramureş. Vremea bună şi faptul că a citit cunoscuta poetă, prozatoare şi traducătoare Betty Kirchmajer-Donca, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a făcut ca peste douăzeci de scriitori şi iubitori ai literaturii să fie prezenţi la şedinţă.

Ioan Meteş Morar-Chelinţanu. Cărările destinului

Autodidact, și-a făurit singur propriul destin literar, netemându-se de reacțiile ce pot fi stârnite prin versurile sale directe, care nu sunt altceva decât pur și simplu mărturia unei vieți mereu în căutarea luminii. (Antoaneta Turda)

de Angela-Monica JUCAN

Poetul, prozatorul, publicistul Ioan Meteș Morar-Chelințanu, nativ de sub semnul lui Marte, s-a născut în 5 aprilie 1954 la Chelința, în familia Meteș, din părinții Vasile și Maria (născută Rus). Este căsătorit din 1979 cu Vicuța, împreună cu care are trei copii: Călin-Ioan, Horea-Flaviu, Flaviu-Vasile. Numele dublu Meteș Morar s-a oficializat cu ocazia schimbării stării civile, Morar fiind numele adus ca zestre de soție. Chelințanu este un adaos neoficial de noblețe identitară.

Semn de carte

pr. Simion Ilieş, pr. George M. Nicoară, Episcop gr.-cat. Vasile Bizău

de Antoaneta TURDA

Miercuri, 14 septembrie 2016, de sărbătoarea Înălţarii Sfintei Cruci, am avut bucuria de a asista la un eveniment special la Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce” din Baia Mare, al cărei hram este la această dată. Aici, împreună cu preoții parohi Emil-Grigore Gîrboan-Rusneac, Simion Ilieș și Tîmbuș Ioan, precum și cu ceilalți prelați (printre care s-au aflat Părintele Éric Sylvestre, rectorul Colegiului Pontifical Canadian din Roma, și Monseniorul Tarcisio Cola, prefectul canonicilor din Bazilica Sfântul Petru din Roma), noi, cei peste 1.000 de credincioși, am trăit clipe de intensă bucurie și emoție prilejuite de ridicarea la treapta preoției a lui George M. Nicoară, prin punerea mâinilor Preasfinţiei Sale Vasile Bizău, Episcop greco-catolic de Maramureş şi Sătmar.

Agenda săptămânii 30 mai – 4 iunie 2016 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

de Ştefan SELEK

Luni, 30 mai
ora 13, sala de conferinţe
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Editura „Gutinul” Baia Mare organizează lansarea volumului 2 al romanului „Ion Şiugariu – argat fără simbrie la cuvânt”, de Terezia Bolchiş-Tătaru (alias Cecilia Costin). Cartea a apărut la Editura Gutinul, Baia Mare, 2015.
Moderator: Florica Bud
Prezintă: Săluc Horvat, Miron Iustin, Dan V. Achim, Aurica Petruşca, Antoaneta Turda

ora 17, Salonul artelor
Asociaţia Artiştilor Plastici „Alexandru Şainelic” în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei de pictură de grup intitulată „Libertatea culorilor”.
Expun artiştii plastici: Marcela Toth, Carmen Dragomir, Ernestin Vizi.
Expoziţia va fi deschisă în Salonul artelor în perioada 30 mai – 6 iunie 2016.

Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” – Moment omagial Petre Dulfu – 160 de ani de la naştere

de Ştefan SELEK

Cu ocazia aniversării patronului spiritual al instituţiei la 160 de ani de la naşterea sa, Biblioteca Judeţeană organizează un complex de manifestări dedicate omagierii personalităţi scriitorului, pedagogului şi traducătorului Petre Dulfu.

„Petre Dulfu în imagini şi cuvinte” la Secţia pentru copii
Joi, 10 martie, ora 11.00, în sala de conferinţe, va avea loc prezentarea piesei de teatru „Păcală însurat”, realizată de elevii clasei a VI-a A şi a VIII-a A, de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. Gavril Paşca), coordonaţi de profesor documentarist Valentina Panţâru şi profesor Rodica Tămaş.

Din ale cronicilor taine

de Antoaneta TURDA

Sfârșitul anului trecut și începutul lui 2016 au adus în fața cititorilor două antologii importante pentru cei ce studiază fenomenul literar maramure-
șean. Este vorba despre Liga Scriitorilor Români – Filiala Maramu-
reș, apărută la Editura Master Libris din Cluj-Napoca, și Cenaclul de la Satulung, apărută la Editura Grinta din același oraș.

Primul volum mai sus amintit, semant de Toma G. Rocneanu, conține relatări de la ședințele Ligii, precum și câteva portrete reușite ale membrilor săi. Mă gândesc, în primul rând, la Al. Florin Țene – președintele Ligii, Mihai Ganea, Virginia Paraschiv, Vasile Morar, cunoscutul ziarist de la „Graiul Maramureșului” Ioan P. Pop și nu mai puțin cunoscutul său confrate Dragomir Ignat, a cărui semnătură am găsit-o ani de zile în „Glasul Maramureșului”, Dumitru Fânățean, Ioan Hada, Carmena Băințan, Claudia Tomescu, Milian Oros, Vasile Tivadar, George Petrovai și multe alte nume sonore ale nordului cultural românesc.

Despre deprinderea de a trăi

de Antoaneta TURDA

În vara anului trecut am intrat în posesia volumului de versuri bilingv român-albanez Viața reală și alte poeme – Jeta reale dhe poema tjera al scriitorului argentinian Luis Raúl Calvo. Cartea, publicată la Editura Amanda Edit, cu sprijinul Uniunii Culturale a Albanezilor, pare a fi o dezlegare perfectă a mottoului: „Lumea se citește cel mai bine în sufletul poeților”, căci autorul, născut în Buenos Aires la 15 septembrie 1955, de profesie psiholog, face un adevărat tur de forță prin cotloanele existențiale. Reflexiv și cu o sensibilitate aproape maladivă, propune spre lectură aceste decupaje cotidiene cu lumini și umbre existențiale, întru relevarea misterului uman. Rob al cuvântului, face un pact cu viața travestită în cuvânt, pur și simplu din dorința de a comunica cu semenii, inițierile în ale vieții taine aflând-se la granița dintre real și imaginar.

Așezat mereu în tranșeele vieții, Calvo cântărește cu precizie, conform formației sale, diversele straturi sociale, balansul dintre împlinire și declin și dintre iubire și deziluzie, exclamând: „Călătorim îngenuncheați în viscerele cărătorului de apă / cu armura învestită înapoi în anii copilăriei.” Căutător perpetuu al inocenței, parcurge orele însângerate ale propriei existențe, sfredelind în adâncurile cotidianului „originea tăcerii în cuvinte” și măsurând timpul după fapte, ridicând astfel memoria la rangul esențial de percepere și înțelegere a Universului. Având grijă să nu piardă sau să modifice memoria, pornește în viață „Prin ceața groasă a amurgului, / Șovăind cu capul plecat / Și mâinile împleticite într-un banchet îndoielnic” atent la tremurul ardent al privirilor din jurul său.