Don Quijote, așa cum a fost

19/12/2015
Motto:Pentru mine doar s-a născut Don Quijote și eu pentru el m-am născut; el s-a priceput săvârșească isprăvi, iar eu i le înfățișez prin scris” (Miguel de Unamuno)

de Antoaneta TURDA

coperta_UnamunoNe aflăm la sfîrșitul anului de grație 2015, cînd s-au împlinit 410 ani de la aparția primului volum al cunoscutului roman al scriitorului spaniol Miguel de Cervantes Saavedra: El ingenioso hidalgo don Quijote de La Mancha și 400 de ani de la apariția celui de-al doilea volum. Vom păși în curând în 2016, când se vor împlini 400 de ani de la moartea lui Cervantes și 80 de ani de la moartea celui care, timp de aproape patru decenii (1896-1932) a cercetat „fenomenul Cervantes”, Miguel de Unamuno, cele patru volume stând mărturie: El caballero de la Triste Figura (Cavalerul tristei figuri), Sobre la lectura e interpretación del Quijote (Despre lectura și interpretarea lui Quijote), La vida de don Quijote y Sancho (Viața lui Don Quijote și Sancho), Quijotismo y cervantismo (Quijotism și cervantism).

Nu voi aborda aici decât Viața lui Don Quijote și Sancho, exegeză liberă a cunoscutului roman. Cartea, apărută în 1905, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la apariția primului volum, ni-l relevă pe cunoscutul personaj așa cum a fost, în toată splendoarea sa naturală, desprins de toate încercările mai mult sau mai puțin reușite de a-l introduce într-o anume categorie de personaje. Văzut de existențialistul spaniol, Don Quijote nu e utopistul la care se gândesc toți, după lectura romanului, ci un individ care, pornind de la utopie, ajunge în cea mai cruntă realitate, pe care vrea să o corijeze într-un spirit absolut creștinesc și uman. Cu elanul dat de ideile lecturilor din romanele cavalerești, Don Quijote văzut de filosof pare un personaj parcă făcut numai din spirit, nu și din carne, rostul său în lume fiind acela de a o donquijota în modul cel mai serios cu putiință, adică conștientizând că lumea este cea pe care ne-o făurim fiecare în parte. Citește restul acestei intrări »


Poeta Elena Cărăuşan a închis stagiunea din 2015 a Cenaclului Scriitorilor Maramureș

13/12/2015

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 12 decembrie a.c., la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar”, mult peste 20 de membri ai cenaclului s-au reunit, pe o ploaie torenţială, ca să se întâlnească cu poezia de calitate.

Elena Carausan

Elena Cărăuşan

După ce doamna Florica Bud, preşedintele cenaclului, anunţă că este ultima întâlnire din acest an şi că avem parte de un poet sensibil şi valoros în persoana doamnei Elena Cărăuşan iar reîntâlnirea membrilor cenaclului va fi pe 16 ianuarie 2016, când va citi prozatorul Valeriu Sabău (pe 15 ianuarie, de Ziua Poetului Naţional, se vor depune coroane de flori la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, ca în fiecare an), Domnia Sa roagă asistenţa să se ţină un moment de reculegere în memoria criticului literar Augustin Cozmuţa şi a soţiei poetului Ion Şiugariu, doamna Lucia Soreanu Şiugariu, amândoi, trecuţi la cele veşnice de puţin timp.

Pe fond muzical adecvat, citeşte poeta Elena Cărăuşan. Dintre titluri, amintim: „Sânge în nisip”, „Timpul meu”, „Sângele meu”, „Clipa mea”, „Trup pierdut”, „Tricolorul 2014”, „Nodul dacic”, „Dragostea pietrelor”, „Am înţeles”, „Voi fi doar gânduri”, „O altă dimensiune”, „Şi cuvintele au viaţă”, „Poartă închisă”. Citește restul acestei intrări »


Raportul fiinţă-om în „Sărmanul Dionis”

19/09/2015

de Antoaneta TURDA

Eminescu_1S-au împlinit 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, cel ce poate fi considerat şi în proză un inovator, fiind de fapt primul nostru creator valoros de proză fantastică.

Nuvela Sărmanul Dionis, una dintre creaţiile în proză cele mai reprezentative ale marelui nostru romantic, se înscrie în toate canoanele curentului în care a fost concepută, adică ale romantismului, deschizând prin ea, ca de altfel prin întreaga sa proză, drumul spre literatura fantastică unor nume de marcă ale genului, cum ar fi Gala Galaction, Vasile Voiculescu şi Mircea Eliade, cu acesta din urmă existând serioase similitudini.

Folosind motivul umbrei şi al migraţiei arhetipului (archeus-ului), nuvela porneşte de la mitul lui Dionysos, zeul sorţii şi al visului, autorul în construcţia nuvelei pornind de la ideea atât de clar enunţată şi demonstrată de Albert Béguin în cartea sa „Sufletul romantic şi visul. Citește restul acestei intrări »


Nora Iuga şi aventura eului peregrin

30/08/2015

de Antoaneta TURDA

Nora Iuga

Nora Iuga

„Fă o demonstraţie la trapez / fii o balerină ridicolă şi fără dinţi / fii încă acea donna angelicata / a profesorului călinescu” îşi spunea Nora Iuga în volumul de versuri Dactilografa de noapte publicat în 1996. Imperativa dorinţă venea după mulţi ani de la debutul editorial, din 1968, cu Vina nu e a mea, când iubitorii de literatură română de bună calitate deja aveau formată o părere despre fascinanta scriitoare. Iată că au trecut aproape 20 de ani de când apăreau versurile amintite mai sus şi, trecând în revistă întreg corpusul poetic al autoarei, observ aceeaşi neobosită originalitate cu care abordează curentele literare în lirica sa: expresionism, suprarealism, avangardism şi onirism. Recursul la memoria afectivă mi-a îngăduit să cobor uşor pe scara timpului şi să ajung la anul de graţie 1965, anul debutului publicistic, cu poezie, în „Gazeta literară”. Iată o destăinuire din interviul postat în 16 februarie 2011 La zi pe Metropotam: „Îmi trezeşti nostalgii, dar nu nostalgii comuniste, ci nostalgiile vârstei mele de 35 de ani, când mi-am luat, în sfârşit, inima în dinţi şi m-am hotărât, înarmată cu vreo 10 poeme, scrise de mână, cât mai caligrafic, în geanta mea de vinilin mov – mă aflam în perioada mov, îmi schimbam şi eu culorile, după capriciile unor sezoane, ca Picasso – să bat redacţiile revistelor „Gazeta literară” şi „Luceafărul”. Cele două reviste se aflau într-o veche casă boierească de pe Ana Ipătescu. De cum intrai pe uşa de la parter te izbea mirosul stătut de ţigări şi cafea. Ăsta a fost, ani în şir, mirosul meu preferat, noroc că vodca nu mirosea… Redactorii erau tineri şi celebri: Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Eugen Simion, mai vărstnicul, dar şi mai seducătorul Geo Dumitrescu, şi, mai târziu, când a ieşit din infernala lui puşcărie cu condamnare la moarte, scăpat ca prin miracol, Ion Caraion”. Citește restul acestei intrări »


Flavia Cosma şi curajul mărturisirii

21/08/2015

de Antoaneta TURDA

Flavia Cosma_coperta_Liniste_divina_1Aflată la vârsta deplinei maturităţi artistice, Flavia Cosma revine în peisajul literar autohton cu volumul de versuri Sălbăticiuni şi umbre, apărut la editura Ars Longa din Iaşi, şi cu antologia bilingvă română-albaneză Linişte divină apărută la editura Amanda Verlag din Bucureşti, traducător Baki Ymeri.

Celor care n-au cunoscut-o până la acest volum de versuri, li s-ar putea părea oarecum bizar amestecul de sarcasm şi duioşie bine dăltuit întru cuvintele faţă de care poeta are o grijă specială, căci ele par a rezolva dureri imposibile, dacă e să dăm crezare celor spuse în poezia Cuvinte grăbite.

Celor care o cunoaştem deja, atât ca scriitoare, cât şi ca om, nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne reamintim de firea sa independentă ce nu se lasă pradă niciunui val literar din România sau Canada, ci o ia pieptiş pe drumul literar propriu, bătătorit, fără plictis, de câţiva ani. Făcând recurs la memoria afectivă, nu trebuie să-i neglijăm sensibilitatea specială care, iată, şi în cele 65 de poeme prezente aici spune atât de mult despre cea care notează toate impresiile cotidiene, în starea lor brută, necosmetizate, asumându-şi riscul de a spune lucrurilor pe nume. O mărturie relevantă în acest sens găsim chiar în prima poezie, care surprinde o imagine terifiantă: „Un bătrân cade mort / Curăţind zăpada din faţa casei. Nu împlinise încă 87 de ani.” Citește restul acestei intrări »


Palimpsest existenţial cu Ioan Hada

27/04/2015

de Antoaneta TURDA

Ioan HadaRecent, am primit în dar, de la însuşi autorul său, volumul Poemele unei săptămâni de Ioan Hada.

Lectura celor 104 pagini scrise de un poet care percepe lumea ca pe o tablă de şah pe care sunt aşezaţi oamenii asemeni soldaţilor mi-a provocat câteva întrebări esenţiale privitoare la viaţa trăită ca o întrebare, cu bucuriile şi durerile sale. Întrucât nu-l cunosc de multă vreme pe autor, m-am întrebat, citind cartea, ce ascund versurile:

Mi-am mutat
Privirea
În mine
Şi-am văzut
Nimicul
Din care-i alcătuită
Orice existenţă.[1]
Citește restul acestei intrări »


Ioan Meteş Morar-Chelinţanu şi voluptatea destăinuirii

26/04/2015

de Antoaneta TURDA

S-a împlinit un an şi ceva de când frecventez Cenaclul Nord din Baia Mare, răstimp în care am reuşit să cunosc oameni interesanţi nu doar ca indivizi, ci şi ca mânuitori ai condeiului. Deşi am participat destul de regulat la şedinţele cenaclului, nu pot spune că am intrat în vorbă cu prea multă lume, încercând să-mi cunosc colegii fie printr-o observaţie la distanţă, fie prin ceea ce ei scriu (deşi aici mă pot înşela, Ioan Metes Morar-Chelintanu_bpentru că scrisul poate fi şi o mască sub care se pot ascunde). Unul dintre membrii cenaclului, pe care îl ştiu din vedere de mai mulţi ani, de pe la lansările de carte desfăşurate la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, este Ioan Meteş Morar-Chelinţanu.

Fire deschisă şi vioaie în viaţa de toate zilele, se dovedeşte, în scris, mai degrabă analitic, mărturie stând cele două volume de poezii Suflet de-o clipă şi Valuri de plumb, precum şi monografia satului natal, Chelinţa.

Cu un fin spirit de observaţie şi dorinţa acerbă de comunicare cu potenţialii cititori, poetul cucereşte repede printr-o sinceritate debordantă. Copleşit de puterea cuvântului rostit întru naşterea poeziei, Ioan Meteş Morar-Chelinţanu porneşte pe drumul ciudat al creaţiei cu aceeaşi seninătate şi iubire ca în viaţa pe care o parcurge pieptiş, fără poticneli şi văicăreli, aşa cum bine o demonstrează versurile: Citește restul acestei intrări »


Recomandări de lectură: romanul „Zogru” de Doina Ruşti

15/03/2015

de Antoaneta TURDA

Dacă tot suntem robii internetului, să-i vedem partea pozitivă, aceea de informare în limitele cunoaşterii şi ale bunului-simţ. Un demers lăudabil este şi cel al librăriei online Libris.ro, care, prin promovările şi ofertele sale, pare să facă ceea ce făceau odinioară librarii cei mai renumiţi din centrele mari culturale româneşti şi din străinătate. În această lună, Doina Ruşti este desemnată ca fiind scriitorul lunii martie.

Doina_Rusti

Doina Ruşti

A vorbi despre Doina Ruşti, scriitoarea care s-a născut în 1959 în satul Comoşteni din sudul României, într-o familie de învăţători, având pe linie paternă strămoşi armeni, iar pe cea maternă strămoşi turci convertiţi la ortodoxism, înseamnă în primul rând a ne reaminti faptul că a pornit spre scris dinspre lumea academică, preocupările în acest sens fiind concretizaze în câteva lucrări ştiinţifice apărute în următoarea ordine cronologică:

1997 – Dicţionar de simboluri în opera lui Mircea Eliade
2002 – Presa culturală şi Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română
2005 – Mesajul subliminal în comunicarea actuală.

În paralel cu activitatea ştiinţifică, a publicat romanele:

2004 – Omuleţul roşu, apărut la Editura Vremea din Bucureşti
2006 – Zogru publicat la Editura Polirom din Iaşi, şi ediţia a II-a la aceeaşi editură în colecţia Top 10+, 2013
2008 – Fantoma din moară, Editura Polirom din Iaşi, Zogru, ed a II-a, Polirom, Top 10+, 2013
2009 – Lizoanca la 11 ani Editura Trei, Bucureşti
2011 – Patru bărbaţi plus Aurelius, Editura Polirom, Iaşi
2013 – Mămica la două albăstrele, Editura Polirom Iaşi

În 2010, publică la Editura Polirom din Iaşi volumul de proză scurtă Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti. Citește restul acestei intrări »


Romanul „Străveacul şi alte vremi” de OLGA TOKARCZUK

21/02/2015

de Antoaneta TURDA

Dacă Paweł Huelle cutreieră cu graţie pe tărâmul timpului, făcând slalom printre buclele timpului care aparţin atât trecutului, cât şi prezentului, mai tânăra sa compatrioată, Olga Tokarczuk, apare în peisajul literar polonez actual în anul 1993, cu volumul Călătoria oamenilor cărţii (care a primit premiul Asociaţiei Editorilor Polonezi) tradus în româneşte în 2001, când apare la Editura Polirom. Acestei cărţi i-au urmat: în 1995, romanul E. E., Străveacul şi alte vremi (care, în 1996, anul apariţiei, primeşte premiul Fundaţiei Kóscielski), în 1997 i se publică volumul de proză scurtă Dulapul şi în 1998 romanul Casa de zi, casa de noapte, nominalizat pentru premiul Nike.

Olga Tokarczuk

Olga Tokarczuk

Născută în 1962 la Sulechów în Polonia, Olga Tokarczuk, considerată cea mai bună scriitoare din generaţia ei, a absolvit Psihologia la Universitatea din Varşovia, şi a urmat o carieră literară care poartă pecetea unor cunoştiinţe aprofundate în acest domeniu, precum şi în cel al ştiinţelor oculte, de care este pasionată. Retrasă în localitatea Wałbrzych din Silezia Inferioară (ţinut cunoscut pentru faptul că a fost divizat între Polonia, Cehia şi Germania, ceea ce a dus la multe probleme minoritare, dintre care cea mai importantă a fost legată de cea germană), scriitoarea poloneză se remarcă prin fineţea observaţiei şi printr-o analiză profundă a tipologiei umane, trăsături care definesc mai ales romanul Străveacul şi alte vremi, considerat cel mai bun volum al scriitoarei.

Scris după 1989, când descătuşarea artistică a cunoscut şi în Polonia tot felul de teme şi abordări literare, romanul nu surprinde prin subiectul ales, pentru că tema identitară, atât de dragă polonezilor, a fost şi este mereu actuală, nici printr-un stil modern, ci poate doar prin abordarea metafizică a unor destine umane surprinse pe o perioadă destul de lungă, cuprinsă între Primul Război Mondial şi epoca comunistă. Citește restul acestei intrări »


Romanul „Mercedes-Benz” de PAWEŁ HUELLE

21/02/2015

de Antoaneta TURDA

Misterul ţinutului european polonez fascinant şi deseori greu de înţeles se vrea descifrat şi de Paweł Huelle, care este aproape coleg de generaţie cu Musiał. Pornind dinspre presă spre lumea literară, Pawel HuellePaweł Huelle, după zece ani de la debut, vine în peisajul literar polonez cu romanul satiric, Mercedes-Benz, publicat în anul 2001. Elaborat prin procedeul sylva rerum, menit a realiza compoziţia prozei prin folosirea arbitrarului, demonstrând astfel una dintre caracterisiticele prozei sfârşitului de secol XX şi început de secol XXI, că o totalitate este imposibilă şi că viziunea asupra lumii este una cosmică, globală şi compusă din fragmente, adică din acele pastişe existenţiale care să conţină câte puţin din toate: filosofie, metafizică, eseu, simboluri luate din folclor şi mitologie etc., tot acest amestec făcând obligatoriu un anumit tip, stratificat, de lectură, autorul îşi propune să reconstituie, ca apoi să o pună în opoziţie cu prezentul comunist, perioada interbelică a Poloniei, după alte două volume: Opowiadania na czas przeprowadzki (1991) şi Pierwsza miłość i inne opowiadania (1996), urmându-i patru volume în următoarea ordine cronologică: Hans Castorp w Sopocie. Zaginiony rozdział z ’Czarodziejskiej Góry’ (2002), Byłem samotny i szczęśliwy (2002), Ostatnia Wieczerza (2007), The Gift of Freedom, un volum de proză scurtă publicat în anul 2009, în limba engleză.

Născut la 10 septembrie 1957 la Gdańsk, unde îşi va desăvârşi studiile odată cu absolvirea Facultăţii de Filosofie, Paweł Huelle, aduce cu el în noul val al literaturii poloneze, un suflu nu doar tineresc prin oralitatea stilului, ci unul foarte original, printr-o proză care înmănunchează hilarul şi tristeţea vieţii, luată aşa cum e ea, cu lumini şi umbre. Poet, prozator şi eseist, cunoscutul gazetar polonez se dedică scrisului debutând, în 1987, cu romanul Weiser Dawidek, care va fi ecranizat în anul 2000, de Wojciech Marczewski şi care prefigurează, oarecum, viitoarele volume care dezbat, mai mult sau mai puţin voalat, problemele Poloniei raportate la destine individuale. Citește restul acestei intrări »