Cum au pus anxietatea şi depresia stăpânire pe vieţile noastre. Explicaţia psihologului

17/03/2016

COMUNICAT DE PRESĂ – Plus Communication

Adolescenţii de azi au un nivel ridicat de anxietate, comparativ cu cel pe care îl aveau, în anii ’50, pacienţii spitalelor de psihiatrie, spune un psiholog. Anxietatea în rândul adolescenţilor este o problemă care se acutizează în România, iar aceasta poate apărea sub diferite forme, în diverse momente din viaţa lor şi poate avea repercusiuni destul de grave asupra dezvoltării psihice a tinerilor.
Gabriela Marin

Gabriela Marin

Conform psihologului Gabriela Marin, una dintre cauzele creşterii nivelului de anxietate în rândul adolescenţilor este strâns legată de lipsa de socializare faţă în faţă şi petrecerea unui timp îndelungat în faţa unui calculator sau a unui telefon mobil. Anxietatea se poate manifesta sub formă de timiditate, teamă de a vorbi în public (fobia socială), atacuri de panică, tulburări obsesiv compulsive sau stresul posttraumatic. „În cele mai multe cazuri, anxietatea apare în acelaşi timp cu depresia, iar motivele pentru care aceste suferinţe psihice asociate escaladează sunt izolarea socială, iluzia relaţionării sau a prieteniei în mediul online, dar şi dorinţa din ce în ce mai mare a adolescenţilor de aprobare din partea comunităţii”, declară psihologul Gabriela Marin. Citește restul acestei intrări »


Psiholog: „Tinerii depind de aprobarea comunităţii online, iar dezaprobarea poate genera stări anxioase sau chiar depresie”

26/10/2015

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieţii ; Plus Communication

Dan Ivanescu_img_0125

Dan Ivănescu

Iluzia relaţionării sau a prieteniei, care ne este conferită de comunicarea în reţelele sociale online, dezvoltă în rândul tinerilor din ce în ce mai multe stări de anxietate şi depresie. Astfel, tot mai mulţi copii şi adolescenţi cred cu tărie că au nevoie de aprobare şi de apreciere din partea comunităţii virtuale atunci când iau o decizie, iar feedbackul negativ venit din partea acesteia poate genera tulburări de comportament, spun specialiştii de la Asociaţia Sănătate Mintală pentru Calitatea Vieţii.

Cele două suferinţe psihice asociate sunt, potrivit psihologilor, stări care se dezvoltă în urma unor credinţe conform cărora viaţa se poate înrăutăţi, poate deveni tot mai grea sau, mai grav, că nimic nu mai are niciun rost, iar izolarea în faţa unui calculator pentru o perioadă mai îndelungată de timp poate agrava starea lor psihică. Citește restul acestei intrări »