VALI ORȚAN: MIERE DE NUFERI

12/02/2022

(recenzie)

de Vasile BELE

când perla nu se mai naște
dintr-un gunoi
intrat în ochiul scoicii
și e doar o podoabă
vândută de bijutieri
când nufărul nu-și mai trage seva
din nămol  Citește restul acestei intrări »


O carte despre importanţa povestitului la românii din Ungaria

11/02/2022

În îngrijirea Editurii NOI din Jula, a ieşit de sub tipar o nouă carte foarte importantă pentru cei interesaţi de trecutul şi prezentul comunităţii româneşti din Ungaria. Volumul poartă titlul „Povestitori şi repertoriu narativ în comunităţile româneşti contemporane din Câmpia Ungară”. Autoarea este profesoara universitară dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Seghedin, care a iniţiat cercetări etnologice printre românii din Ungaria încă la începutul anilor 1990, specializându-se în primul rând pe fenomenul povestitului la românii din localităţile Chitighaz, Micherechi, Otlaca-Pustă şi Cenadul Unguresc. Cartea a apărut cu sprijinul Departamentului pentru Naţionalităţi a Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” din cadrul Universităţii din Seghedin.

Volumul cuprinde trei capitole mari şi câteva subcapitole:    Citește restul acestei intrări »


Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul

02/02/2022

Semnalăm apariția unui volum nou în Colecția Bibliotheca la Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca: „Frate Calinic… Ioan Alexandru către Calinic Argeșeanul. Viața din cărți, scrisori și dosare secrete”. Volum apărut la 80 de ani de la nașterea poetului Ioan Alexandru. Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Adrian Alui Gheorghe.

După ce a descoperit calea poeziei mari, lucru confirmat de critica literară, dar și de cititori, Ioan Alexandru a mers mai departe, căutând să descopere calea proprie în poezie. Semnele acestei evoluții în „regăsirea de sine” se află în corespondența către Calinic Argeșeanul, în care există o mare râvnă de descoperire a căii spre transcendent, spre Dumnezeu. În mai toate scrisorile trimise, dincolo de textul vizibil, există o bucurie a rostirii și a comunicării, pe care o resimte chiar și cititorul de azi.  Citește restul acestei intrări »


Democrația și crizele ei

01/02/2022

La Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în Colecția Istorie contemporană, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, a apărut volumul „Democrația și crizele ei” de Vasile Pleșca. Conține anexe de Ciprian Ionel Alecu, iar pe copertă este o imagine cu Muzeele Vaticanului, fragment de zid (fotografie de Brîndușa Pleșca).

Acest volum a fost realizat în cadrul grantului de cercetare „Consolidare democratică versus autocratizare. Evoluția democrației românești din momentul aderării la Uniunea Europeană până în prezent.” Grantul de cercetare a fost realizat în perioada 2019-2021, cu sprijin financiar din Fondul Recurent al Donatorilor, aflat la dispoziția Academiei Române prin Citește restul acestei intrări »


Românii în Uniunea Europeană

29/01/2022

Ieșită de sub tipar, la Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022, în Colecția Istorie contemporană, „Românii în Uniunea Europeană” de Vasile Pușcaș este parte a unui proiect editorial apărut sub egida Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Acest volum a fost publicat în zilele când se marcau 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu și-a propus încadrarea într-un discurs aniversar. Era și contextul derulării Conferinței privind viitorul Europei, însă autorul nu s-a înscris în vreo platformă formală a acestei dezbateri. Opiniile cuprinse în paginile de față sunt ale intelectualului cu luciditate critică, Citește restul acestei intrări »


Arhierie și filantropie – Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan Selejan la 7 decenii de viață

28/01/2022

 

Luni, 24 ianuarie 2022, a fost lansat la Centrul Eparhial din Timișoara, volumul omagial Arhierie și filantropie – Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan Selejan la 7 decenii de viață, apărut la Editura Partoș, în anul 2021. Dedicat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, cu prilejul împlinirii a 70 de ani, volumul se deschide cu un cuvânt de felicitare al preafericitului părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cuprinde atât evocări, articole și studii științifice, cât și cuvinte de recunoștință ce aparțin mai multor persoane de cultură, precum academicieni, foști și actuali demnitari ai Statului român, profesori, scriitori, istorici, cercetători, poeți, reprezentanți ai unor instituții culturale, preoți din țară și străinătate, și teologi români.

Dr. Teodor Ardelean, sub egida sintagmei Et in Arcadia ego!, transmite Înaltpreasfinției Sale o simplă și sinceră „declarație de dragoste” pe care o intitulează: Un mare român din „Familia Română”.

Drept mulțumire, pentru contribuția la editarea volumului Omagial, Citește restul acestei intrări »


Ecouri Eminesciene

27/01/2022

Consemnăm în Cronica Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, prezența volumului Ecouri Eminesciene, apărut la Editura TIM Reșița, în anul 2021, sub semnătura autorilor Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla. Lucrarea, oferită în dar de dl. Dorin Dărăban, un vrednic cercetător pe tărâmul cultural românesc, prezintă turneul de lansare al albumului Monumentele Mihai Eminescu, o memorie vie a valorilor care descifrează absolutul eminescian.

Prezentul volum reprezintă o mărturie a tablourilor trăite de autori prin periplul lor axiologic definit de ecourile proiectului cultural demarat și de fațetele unei eminescologii în mișcare. Reproducerea întâlnirilor, a reportajelor, Citește restul acestei intrări »


Viața lor a atârnat de un fir de ață…

27/01/2022

Un tiv descusut, un material ars cu fierul de călcat, orice greșeală le putea aduce moartea celor 25 de croitorese din atelierul de modă înființat în interiorul lagărului Auschwitz-Birkenau. Însă fiecare rochie reușită însemna o nouă șansă la viață și o nouă șansă de a-și croi drumul spre libertate. Cuvintele, cusăturile și poveștile lor nu trebuie uitate.

O cronică plină de emoție a destinelor femeilor care și-au croit drumul spre supraviețuire în timpul Holocaustului, creând ținute sclipitoare într-un atelier de modă inedit înființat chiar în inima întunecată a unuia dintre cele mai temute lagăre ale morții.

În timpul Holocaustului, 25 de tinere închise în temutul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau – majoritatea femei și fete de origine evreiască – au fost selectate pentru a croi, într-un salon de modă special, haine extravagante pentru femeile din elita nazistă. Toate sperau că această muncă le va ține departe de camerele de gazare.

Atelierul de creație – care purta numele de Atelierul de Citește restul acestei intrări »


Terezia și Gheorghe Silaghi – „NOI DOI ȘI O LUME ÎNTREAGĂ”

07/01/2022

de prof. Olimpia MUREȘAN
Asociația Scriitorilor Baia Mare

„SPERANȚA E VISUL UNUI OM TREAZ” – ARISTOTEL

Sunt doi scriitori de ocazie, doi copii crescuți la casa de copii orfani din România, care și-au găsit un drum în viață. Ei se numesc Terezia și Gheorghe Silaghi și reprezintă două destine care se întretaie, se aseamănă, se căsătoresc și se hotărăsc să scrie această carte cu titlul „Noi doi și o lume întreagă”.

Într-adevăr, amândoi au reușit să scrie gândurile comune, ce-au „suferit”, crescuți de educatori, fără proprii părinți, în cadrul sistemului de protecție din România, mai bine decât dacă ar fi fost crescuți de părinții lor, care erau săraci (cum ei înșiși recunosc).

Bunul Dumnezeu le-a dezvoltat bunul simț și i-a ajutat să prețuiască „munca” – în general, și pe a lor – în special.

De obicei, familiile creștine Citește restul acestei intrări »


A APĂRUT DOOM 3 – DICȚIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ȘI MORFOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE

06/01/2022

Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române a lansat marți, 4 ianuarie 2022, a treia ediție din DICŢIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ŞI MORFOLOGIC AL LIMBII ROMÂNE – DOOM3.

Autori: Ioana Vintilă-Rădulescu şi Cristina Aranghelovici, de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române.

Actuala ediție cuprinde aproximativ 64.500 de cuvinte, dintre care aproximativ 3.500 sunt nou introduse în limbă.

Cercetător dr. Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române, precizează că în noua ediţie a DOOM există două feluri de noutăţi.  Citește restul acestei intrări »