Interviu cu Monica Radu
consemnat de Liliana MOLDOVAN
consemnat de Liliana MOLDOVAN
de Alexandru PLEŞEA
Dragii mei,
Situaţia noastră nu este egală cu situaţia altora.
Alţii au nevoie de ajutorul nostru.
Existăm prin ceilalţi şi îi ajutăm pe ceilalţi.
Fapta ta bună se va tranforma şi în fapta bună a altora.
Donează pentru Simona, şi probabil vei putea salva încă o viaţă.
Citeşte povestea Simonei AICI.
Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociația „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Medicii din Bucureşti, acolo de unde Daria a primit rezultatele biopsiei, i-au recomandat ca şedinţele de radioterapie să le facă în străinătate, deoarece ţara noastră încă nu dispune de tehnologia necesară pentru astfel de şedinţe, sub anestezie, pentru copii. Astfel, Daria a fost transferată la Spitalul Acibadem din Turcia, însă, din păcate, costurile şedinţelor de radioterapie depăşesc cu mult capacităţile financiare ale mamei – 17.000 de euro. Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o Inimă”
Dragii noştri, împreună putem dovedi că se poate!
O clipă de neatenţie din partea mamei era să-l lase pe un copilaş de doi ani fără viaţă. Marius Dobrea a băut o soluţie concentrată de cistotel (rostopască), iar până a ajuns la spital, tot esofagul i-a fost ars de soluţia cu care oamenii vor să scape de negi. După ce l-au examinat îndeaproape, medicii au fost categorici: băieţelul a făcut stenoză postcaustică şi trebuie hrănit printr-o sondă introdusă în stomac. Aşa a supravieţuit Marius mai bine de un an şi, la cei trei ani pe care i-a împlinit de curând, cântăreşte doar opt kilograme! Din cauza malnutriţiei severe, copilul nu mai poate merge pe propriile picioare şi stă în pat toată ziua. A fost condamnat la chin, iar singura lui salvare constă într-o operaţie de înlocuire a esofagului, care poate fi efectuată la clinica MedicalPark din Turcia. Medicii îl aşteaptă cât mai curând, însă mama lui Marius, Elena Dobrea, nu îşi poate permite costurile. 40.000€ este o sumă de neimaginat pentru o femeie care îşi creşte singură cei doi copii (Marius mai are o soră, de un an şi două luni, Valentina). Femeia e disperată, văzându-şi băieţelul cum se stinge pe zi ce trece. Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Anastasia Daniluc a fost diagnosticată cu tumoră rabdoidă de plex brahial, o formă extrem de rară de cancer la nivel internaţional, iar viaţa fetiţei de numai doi ani atârnă de un fir de aţă. Fiind o formă rară de cancer, din păcate, nu există posibilitate de tratament în România, dar Anastasia a fost acceptată la Clinica Meyer din Florenţa (Italia).
Costurile şedinţelor de chimioterapie pe o perioadă de nouă luni, atât cât au prezis medicii specialişti, depăşesc cu mult puterile financiare ale părinţilor. „Vă rog din tot sufletul, să ne îndreptăm cu iubire, să ne rugăm ca pe chipul angelic al fetiţei noastre să vedem doar zâmbete, să-i auzim râsul vesel de copil sănătos, iar lacrimile noastre de tristeţe şi disperare să se transforme în lacrimi calde de fericire. Vă rog din tot sufletul să ne sprijiniţi măcar cu un simplu SMS de 2 euro, la 8832, cu textul Anastasia. Poate pentru unii dintre voi înseamnă doar un suc, însă pentru copilul nostru înseamnă viaţa”, spune Alina Daniela Daniluc, mama Anastasiei. Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Doctorii din Bucureşti l-au supus la noi investigaţii medicale, radiografii şi tomografii, iar diagnosticul provizoriu a fost de chist hidatic, abces pulmonar sau lichid între pleură şi plămân. După o săptămână de tratament administrat în cadrul spitalului bucureştean, starea lui Cristian se înrăutăţea, durerea din spate era mult mai accentuată şi temperatura, foarte ridicată, nu-i scădea. Aceiaşi medici au depistat o tumoare gigant prinsă de coaste şi intrată în cutia toracică, iar doctorii i-au dat şanse mici de supravieţuire. Atunci, familia a luat hotărârea de a fi consultat şi de un alt spital, de data aceasta, din străinătate, iar după câteva telefoane, băiatul a fost transferat la Clinica Acibadem Maslak din Turcia. Acolo, Cristian a intrat de urgenţă în operaţie, iar după nouă ore, medicii au declarat intervenţia chirurgicală un succes, oferindu-i o nouă şansă la viaţă. Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Născut prematur, Dragoş Szabo, acum în vârstă de un an şi trei luni, suferă de o afecţiune care îl condamnă să trăiască în întuneric. Incubatorul, aparatul care trebuia să-l întărească şi să-l pregătească pentru o copilărie plină de bucurie şi iubire, s-a dovedit un duşman pentru ochii lui, iar acum riscă să nu îşi mai poată vedea părinţii niciodată.
Medicii români l-au diagnosticat cu retinopatie de prematuritate de grade 4B şi 5, iar această afecţiune foarte avansată i-a lăsat neputincioşi pe mulţi medici din ţară şi din străinătate. Singurii care s-au declarat încrezători că Dragoş îşi poate recupera vederea sunt medicii de la Spitalul „William Beaumont” din Detroit (Statele Unite ale Americii), care au mai operat cu succes şi alţi copii din România cu afecţiuni asemănătoare. Cu toate acestea, doctorii americani recomandă ca pacientul să ajungă pe masa de operaţie până în data de 13 ianuarie 2016, altfel şansele de recuperare scad vertiginos. Suma necesară pentru intervenţia chirurgicală este de 36.000 de euro, iar Asociaţia „Salvează o inimă” a iniţiat deja, la începutul lunii decembrie, o campanie umanitară derulată în mediul online, la nivel naţional şi internaţional. Până la ora actuală, peste 1.200 de persoane cu suflet bun au răspuns afirmativ la apelul umanitar, platforma înregistrând peste 11.000 de euro donaţi. La această sumă strânsă se adaugă şi cei peste 10.000 de euro pe care părinţii i-au primit în conturile personale. Dragoş mai are nevoie de aproximativ 15.000 de euro, deci mai puţin de jumătate din suma totală. Citește restul acestei intrări »
de Silvia MOLDOVAN
Crăciun… emoţie, culoare, zâmbet, oameni dragi în jurul bradului, cadouri, căldura unui cămin fericit – şi totuşi nu toată lumea are parte de aşa ceva. În aceste momente ne gândim cât de binecuvântaţi suntem toţi cei care avem o familie, cei care avem părinţi care ne aşteaptă cu drag acasă, şi mulţumirile noastre vin sub forma dăruirii timpului nostru pentru a aduce o bucurie şi semenilor noştri.
Încă din anul 2012, am decis să aducem zâmbetul pe feţele copilaşilor de la casele de tip familial din Baia Mare, care aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, şi an de an am reuşit acest lucru minunat, datorită unor oameni excepţionali, pe care i-am întâlnit cu ocazia acestui proiect caritabil. Anul acesta, suntem la ediţia a IV-a şi sperăm să continuăm mulţi ani de acum încolo să ajutăm ÎMPREUNĂ şi să creştem alături de prietenii noştri, insuflându-le sentimente de solidaritate, speranţă şi încredere într-un viitor cu mult mai bun. Citește restul acestei intrări »
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
La doar doi ani şi cinci luni, Alexandru Botorea dă lumii întregi o lecţie de viaţă. Rămas cu chipul desfigurat în urma exploziei unei maşini, băieţelul din Mureş ne învaţă cum să fim, din nou, oameni. Donatori din toată lumea şi-au unit forţele şi, împreună cu Asociaţia „Salvează o inimă”, i-au dat lui Alex şansa unui viitor mai bun decât cel înnegrit de arsurile suferite. Ajuns la Spitalul Acibadem din Turcia, copilul a trecut printr-o operaţie de 11 ore şi a ieşit, şi de această dată, învingător.
Drumul spre recuperare e lung, după cum aflăm din interviul realizat de Gabriel Tudor cu doctorul Mehmet Mutaf, specialist în chirurgie plastică, estetică şi reconstructivă, clasificat între primii zece specialişti din lume.
Gabriel Tudor (Asociaţia „Salvează o inimă”): Cum l-aţi descrie pe Alexandru Botorea în câteva cuvinte?
Dr. Mehmet Mutaf (Spitalul Acibadem din Turcia): Alex a avut marea neşansă de a i se întâmpla un asemenea dezastru în prima parte a vieţii. Situaţia lui a fost unică pentru mine, deoarece pielea şi ţesuturile sale au fost complet distruse în anumite locuri. Alex este un băiat drăgălaş, dar şi o provocare. Am şi eu un fiu, aşa că ştiu ce înseamnă să fii părinte. În acelaşi timp, ştiu cum e să salvezi un copil şi vreau să mulţumesc asociaţiei voastre. Fără voi nu l-aş fi putut întâlni pe Alex. Voi m-aţi adus la el prin ajutorul pe care i l-aţi oferit, şi pe care îl apreciez, şi vă rog să continuaţi să sprijiniţi aceşti copii!
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication
Alexandru Raul Botorea, în vârstă de 2 ani şi 5 luni, a fost operat miercuri, 26 august 2015, la Spitalul Acibadem din Bodrum (Turcia), de către prof. dr. Mehmet Mutaf, specialist în chirurgia plastică, estetică şi reconstructivă. Intervenţia pentru reconstrucţia pleoapelor, nasului şi a gurii a fost reusită, iar pacientul, în urma vizitei postoperatorii are evoluţie favorabilă.
„Intervenţia efectuată a fost prima dintr-o serie de trei intervenţii planificate pentru reconstrucţia feţei şi a degetelor de la ambele mâini. Prima intervenţie a durat aproximativ 11 ore şi a presupus refacerea pleoapelor superioare şi inferioare, eliberarea regiunii periorbitale – comisuroplastie, reconstrucţia gurii şi buzelor, reconstrucţia nasului – prima parte”, a declarat prof. dr. Mehmet Mutaf. „Astăzi oamenii din România şi din Turcia s-au rugat pentru Alex împreună. Am finalizat cu succes prima etapă, însă mai avem de făcut multe lucruri pentru el”, a mai declarat medicul chirurg. Citește restul acestei intrări »