Zeiţa de la Casa cu Lei

24/05/2016

Casa cu lei_Constanta

de Corina Diamanta LUPU

În Constanţa, pe strada Dianei, la numărul 1, se află Casa cu Lei. Numele acestei case vine de la patru lei din piatră aşezaţi fiecare în vârful a tot atâtea coloane care încadrează, două câte două, intrarea. Cei patru lei protejează casa: ştiu cine intră şi cine iese, aud vorbele ce se rostesc între zidurile ei şi ţin răul la distanţă. Ei îi dau un aer maiestuos, simbolizând puterea, forţa, curajul şi autoritatea.

Construită în zona peninsulară, aproape de mare, Casa cu Lei nu este o simplă casă, ci un palat ridicat cu tot dichisul. În 1898, clădirea a fost gata să îşi primească proprietarii. De atunci, Casa cu Lei a trăit de toate, şi bune, dar şi destule rele. Tăvălugul vremurilor, când vesele, când triste, a trecut peste ea. Citește restul acestei intrări »


UMBRELE CASELOR ÎN LUMINA DIMINEŢII

28/02/2015

de Octavian LUPU

Octavian_Lupu_imageAplecat asupra mesei de lucru, el scria privind razele răsăritului de soare care se răspândeau în întreaga cameră desenând figuri fantastice pe pereţii aflaţi încă în semiîntuneric. Distingea tonalităţile multicolore ale fasciculelor de lumină aruncate sub forma unor jerbe ce izvorau din acel singur punct incandescent, soarele. Degetele sale alergau pe tastele claviaturii de calculator, care devenise un fel de pian la care cânta piese din aleasa muzică a cuvintelor. Liniştea pătrundea cu valuri de aer curat pe fereastra larg deschisă, din când în când fiind întreruptă de trilurile vesele ale păsărilor ce se trezeau după lungile ore ale nopţii.

Dar el privise acea noapte fantastică şi urmărise toate detaliile trecerii ei maiestuoase peste bolta cerului pe măsură ce ea îşi etala rochia albastră cu falduri de nori presărate ici şi colo cu nestematele sclipind aprins ale diamantelor stelare. „Frumoasă mai este aleasa Doamnă a Nopţii!” îşi spuse rememorând clipele de tăcere ale ultimelor ore. Cumva, îi plăcea să o întâlnească şi altfel decât dormind sau stând întins în pat. Când toţi ceilalţi se retrăgeau din lumea văzută, el prefera să iasă pe terasă şi să se aşeze pe un scaun contemplând îndelung oceanul celest de deasupra şi întinderea de pământ de dedesubt.

Cu toate acestea, el iubea lumina solară în desfăşurarea plină de splendoare a zilei. Dar două erau evenimentele pe care le admira cu nespusă afecţiune: răsăritul şi asfinţitul. În ambele intuia puterea transformatoare a naturii prin întrepătrunderea stărilor fundamentale aflate în mod normal în opoziţie. „De multe ori m-am întrebat dacă pot fi împăcate părţile aflate în contrast direct, de exemplu, dacă ziua şi noaptea pot avea un numitor comun, însă niciodată nu am găsit vreun răspuns”, monologă mai departe într-un şirag de gânduri ce aparent prelungeau impactul luminii strălucitoare a zorilor de zi. Citește restul acestei intrări »


MONUMENTE DE ARHITECTURĂ POPULARĂ DIN ZONA CODRU – JUDEŢUL MARAMUREŞ (I)

08/02/2015
Urmenis_2_foto_Traian Ursu

casa din Urmeniş

de Traian URSU*

Zona etnografică Codru, deşi unitară din punct de vedere cultural şi economic, localităţile cuprinse aici, de-a lungul secolelor au făcut parte din proprietăţi sau organizări administrative, respectiv judeţe, diferite. Faptul s-a perpetuat până în zilele noastre, când localităţile zonei, aproximativ 60 la număr, se află în judeţele Maramureş (31 dintre ele), Satu Mare şi Sălaj[1].

Denumirea de Codru a acestui spaţiu vine de la pădurile întinse existente odinioară, din care au rămas însă suprafeţe reduse astăzi. Sunt unele comune care au sub 20% din suprafaţă pădure şi doar una singură cu 41-50%[2].

Din trecut încă, se dezvoltă aici meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului, din care localnicii îşi confecţionau aproape toate uneltele necesare ocupaţiilor de agricultori şi crescători de animale. Tot din lemn îşi ridicau casele şi anexele gospodăreşti[3].

Meşteşugurile amintite s-au perfecţionat de-a lungul câtorva mii de ani de locuire permanentă aici. Din epoca bronzului şi a fierului se cunosc urme de cultură materială scoase la lumină în localităţile Bicaz şi Oarţa de Jos[4] şi urme constante pe locul numit „Sub pădure”[5] în Ardusat. Toponime ca „La Cetate” în Asuajul de Jos, „Cetate” şi „Dâmbul Berţei”[6] în Ardusat sunt alte dovezi de locuire continuă aici. Citește restul acestei intrări »


GLASUL ROŢILOR ROSTOGOLITE PESTE FALIA TIMPULUI

20/08/2014

de Octavian LUPU

Trenul se strecura pe firul văii pe măsură ce se afunda în întunericul nopţii ce tocmai începuse. Sunetul roţilor metalice călcând în cadeGlasul Rotilor Rostogolite peste Falia Timpuluinţă se auzea cum răsuna de-a lungul vagonului în timp ce admiram desfăşurarea maiestuoasă a asfinţitului. Cumva acel ceas de crepuscul mă îndemna să visez la timpuri care au fost sau care ar fi putut să fie. La graniţa dintre realitate şi imaginaţie, se plăsmuiau cele mai stranii forme desprinse din arealul fantasticului, dar care dobândeau aspecte concrete de îndată ce te apropiai de ele. Şi, astfel, am început să rememorez întâmplări ce păreau uitate în colţurile nebăgate de seamă ale memoriei.

Distingeam oraşul copilăriei mele, Braşovul, cum prindea chip aşa cum îl ştiam când îi admiram covorul de clădiri întretăiate cu străzi ce înconjura dealul Tâmpei. Din punctul cel mai înalt de observare, îmi plăcea să admir această înşiruire aparent ordonată de siluete multicolore ce trădau etapele succesive de dezvoltare a urbei. Cumva, originea medievală din partea veche a fostei cetăţi conferea un aer de nobleţe întregii aşezări pornind undeva, de la poalele acestui masiv stâncos. Dar, asemenea curgerii unui fluviu în drumul său către şes, deschiderea construcţiilor ulterior adăugate acestei vetre de aşezare omenească te copleşea cu diversitatea stilurilor de epocă modernă de la sfârşit de secol XIX. Citește restul acestei intrări »


PASIVITATE ÎNSEAMNĂ COMPLICITATE! – Despre limbaj (2)

29/09/2011

Motto: pasivitate înseamnă complicitate!

de arh. Nicolae Dan MANEA

internationalizarea expresiei arhitecturaleMă gândesc să continuăm azi dialogul nostru pe tema limbajului şi vă propun, la început, să vorbim despre analfabetism. Să nu ştii să scrii sau să citesti, să nu te poţi exprima corect şi fluent constituie un handicap greu de suportat pentru că imposibilitatea de a comunica duce la excluderea şi, în final, la izolarea acelui individ. Să fii analfabet în arhitectură, înseamnă să nu ai pregătirea şi să nu deţii mijloacele necesare pentru a te exprima corect. Vedem deseori clădiri rigide, seci, disproporţionate, insipide, agresive sau greşit poziţionate. Multe dintre ele sunt „operele” unor nespecialişti: ingineri, topografi, sau a proprietarilor înşişi (pentru că la fotbal şi la arhitectură, nu-i aşa, se pricepe oricine). Citește restul acestei intrări »


PASIVITATE ÎNSEAMNĂ COMPLICITATE! – Despre limbaj (1)

12/09/2011
de arh. Nicolae Dan MANEA

Partenon_AtenaPentru a ne transmite intenţiile sau gândurile, pentru a comunica între noi, folosim limbajul. El poate fi vizual: prin semne scrise, pin imagine sau prin gesturi; auditiv: atunci când vorbim, ascultam muzica sau pur şi simplu foşnetul pădurii, olfactiv, tactil, şi desigur putem continua. Felul în care ne exprimam prin orice fel de limbaj are o strânsă legătură cu felul nostru de a fi şi cu modul nostru de a gândi. Un bun orator are o minte ageră şi ordonată, un pictor este tăcut fiindcă ne vorbeşte într-un alt fel, un muzician renumit poate compune chiar dacă e surd, iar un bâlbâit este dezordonat şi nu se poate concentra la nimic. Citește restul acestei intrări »