De ce „Bătaia e ruptă din Rai”

de Alexandru PLEȘEA

Oricât de mult am crede noi că doar cuvintele rezolvă lucrurile de schimbare comportamentală, ele nu sunt decât o mică parte a energiei pe care o omul o are de depus în transformarea sa.

Oricât de mult am asculta podcasturi, interviuri, înțelepți și alte mii de emisiuni sau cărți transformaționale, ele conțin doar cuvinte care ajung doar într-o parte a dorinței noastre de schimbare.

Oricât de mult am vrea să-i ajutăm pe ceilalți așa cum ne ajutăm pe noi înșine, vedem că încă nu le-a venit rândul pentru că orice am face, mai mult stricăm decât să ajutăm. Ca de exemplu: o fetiță vrea să învețe portugheza, iar mama ei repetă cu ea și o ajută să-și facă exercițiile de exersare. Am spune că fetița are un sprijin moral și o autoritate lângă, care să o direcționeze, însă în acest timp nu se naște în ea puterea să învețe singură.

Brin d’or

de Mioara ARDIELEANU

„Oprește-te! Atâta trebuie să faci, să te oprești și să privești iar firul de iarbă, să vezi floarea, să-i mirosim parfumul și să te închini la Sf. Soare și să-i mulțumești că ți-a mai dat o nouă zi, să asculți foșnetul frunzelor, ciripitul păsărilor  și acolo în liniștea aceea multă, acolo să te găsești pe tine din nou și vei deveni ce-ai fost cândva iară…” – Părintele Arsenie Boca

Brin d’or – firul de aur, o făcea să vibreze ca o puștoaică îndrăgostită…

Șerpuind în lumină, cu privirea lipită de cursul Dunării și-adulmecând munții Măcinului cu privirea, se înclină în tăcere binecuvântând spiritele văzute și nevăzute cu patima sufletului… ce minunăție Doamne! Colț de rai Danubian înfierbântat de luminătorii cerești…

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XX (2020), nr. 415 (1 – 15 Februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Păcatele popii. Când eram în seminar, de câte ori ne vorbeau profesorii despre preoție, nu uitau să ne spună cât de mare este responsabilitatea preotului în fața lui Dumnezeu. Preotul duce în spate propriile sale păcate, pe care, ca om, le va fi săvârșit în viață, cât și o bună parte din păcatele enoriașilor care i-au fost încredințați. Așa cum părinții poartă o parte din vina pentru păcatele copiilor lor, ei fiind autori morali ai acestora, tot așa și preotul răspunde pentru „fii săi duhovnicești”. Răspunde, pe de o parte, fiindcă nu și-a făcut datoria și nu s-a îngrijit să facă educație enoriașilor săi ca aceștia să nu păcătuiască, pe de altă parte că nu s-a îngrijit ca enoriașii săi să se spovedească și să se împărtășească și astfel să-și curețe sufletele de păcate.

Când am ajuns preot, mi-am dat seama

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 394 (16 – 31 Martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Viața ca o Cruce. Sfânta Evanghelie din Duminica a treia din Postul Mare ne amintește cuvintele Mântuitorului: „Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie!” Oricine se întreabă – și e firesc – despre ce cruce e vorba: să ne construim o cruce specială și s-o purtăm pe umăr, se referă la crucea de pe mormânt? Cu siguranță nu se gândea Mântuitorul la o cruce asemenea Crucii Sale, pe care a fost răstignit, adică o cruce de lemn. S-au dat mult interpretări, care de care mai interesantă.

În cele de mai jos mă voi opri asupra uneia, care mi se pare foarte potrivită: crucea la care se face referire este însăși viața fiecăruia dintre noi. Înlocuind termenii, textul ar suna așa: „Cel ce vrea să vină după Mine, să-și ia viața sa și să-mi urmeze Mie!” Lucrurile devin mai pe înțeles. Dar de ce să asemănăm viața cu o cruce?

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 320 (16-29 februarie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Europa, Europa!

Zeci de ani, românii au privit cu jind peste gard la frații lor vest-europeni. Mulți au încercat să facă imposibilul ca să ajungă acolo. Au recurs la tot felul de soluții riscante, și-au asumat pericole mari, sperând că, poate-poate, norocul le va surâde vreodată și vor ajunge și ei în „raiul” european. Mulți au fost înghițiți de apele Dunării, mulți au fost împușcați, ori li s-a pierdut urma prin cine știe ce pușcării. Speranța nu i-a părăsit însă niciodată.
A venit 1989 și a renăscut credința că s-a îndurat Dumnezeu și de noi. S-au dărâmat ziduri, s-au demolat garduri, s-au deschis granițe, și românii s-au împrăștiat în lume cu o bucurie greu de înțeles pentru cel care n-a trăit o jumătate de veac lipsit de libertate. Din păcate, dezamăgirile au venit repede. Am fost confundați mereu cu țiganii și cu cerșetorii, am fost considerați mereu rudele sărace, am rămas mereu cu mâinile întinse pe la porțile „fraților” europeni. Un tânăr îmi povestea că a umblat trei luni în zece țări europene și doar într-o zi a găsit de lucru.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2015), nr. 316 (16-31 decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Slăvitul Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi celelalte Sărbători să vă aducă binecuvântare în tot lucrul cel bun, spor duhovnicesc, bucurie în suflet, iar Anul Nou care vine să ne găsească în pace, linişte sufletească, bună înţelegere şi trăire în Duh şi Adevăr. La mulţi ani!

*

Magii din noi. Ştim cu toţii, din Sfânta Scriptură şi din Sfânta Tradiţie, cine au fost magii: oameni învăţaţi, cu o stare materială bună sau foarte bună, care, printre altele, se ocupau şi cu cercetarea poziţiei stelelor şi din acest studiu descifrau viitorul omenirii, ţării lor sau chiar al unor persoane însemnate. Ei trăiau în Orient. Cercetarea stelelor îi dusese la concluzia că trebuie să vină un Reformator al vieţii religioase şi morale a omenirii. Aşteptau cu înfrigurare acest eveniment. Nu numai ei, ci şi în cadrul altor popoare existau înţelepţi care ajunseseră la aceleaşi concluzii. Existau şi profeţi, adică oameni înzestraţi cu puterea de a descifra tainele viitorului. Toţi aceştia pregăteau lumea pentru venirea Mântuitorului. Era o aşteptare şi o speranţă mai mult sau mai puţin mărturisită, mai ales că omenirea era scârbită de starea de decădere a religiilor lumii vechi, de abuzurile clerului acelor religii, de păcătoşenia în care trăiau, de orgiile ce se petreceau la sărbătorile religioase, de nenumăratele jertfe de animale şi de oameni, care se oficiau zilnic în numele unor zeităţi imaginare. Apariţia stelei miraculoase îi face să-şi părăsească familiile, averea şi toate rosturile şi să plece în căutarea Noului Născut.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 309 (1-15 septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Tragedia siriană. Puţine am ştiut despre Siria în anii trecuţi. Câteva amănunte reţinute din şcoală şi apoi informaţii vagi, culese din presă, din reportaje televizate şi de prin vreo carte. Cu ceva vreme în urmă, Domnul ambasador Dumitru Chican ne-a încredinţat lucrarea Şiragul Mărgăritarului s-o publicăm în editura parohiei noastre, ceea ce am şi făcut. Era un vechi manuscris copiat din arhivele naţionale siriene din Damasc, care cuprindea istoria Imperiului Bizantin de la începuturi până după cucerirea turcească. Povestiri sporadice ale românilor care lucraseră în Siria completau cunoştinţele mele despre această ţară.
Iată că evenimentele din ultima vreme au adus Siria în prim-planul actualităţii. Aceasta a mărit interesul şi curiozitatea tuturor faţă de acel popor şi de tragedia prin care trece ţara lui.
Privesc pe internet un film care prezintă Siria de ieri. O ţară modernă, cu oraşe moderne, cu construcţii gigantice, cu parcuri pline de verdeaţă şi fântâni arteziene, cu străzi şi autostrăzi aglomerate de maşini, cu pieţe gemând sub greutatea fructelor şi legumelor, a altor produse autohtone. Privesc măreţele universităţi siriene, în care e un furnicar de tineri dornici de cunoaştere, muzee celebre, în care-şi trăiesc liniştea obiecte vechi de mii de ani, intrate de mult în patrimoniul universal. Biblioteci cu sute de mii de cărţi duc mai departe cunoştinţele lumii, aici fiind locul unde s-a născut primul scris de pe pământ. Cetăţi vechi, precum Alepul şi Damascul, alături de oraşe noi, care pot sta alături de oraşele civilizate ale lumii. Văd spitale cu aparatură ultramodernă, plaje aglomerate şi porturi cu vapoare venite de departe sau gata de-a pleca peste mări şi zări. Văd teatre şi opere cu săli supraaglomerate de oameni dornici de frumos şi de cunoaştere. Văd peisaje mirifice, cu sate înstărite, cu munţi înzăpeziţi, pe care se practică sporturi de iarnă. Văd moschei şi biserici creştine vechi de sute de ani, în care se slujeşte Creatorului în prezenţa unui public numeros. Văd ferme de animale, păsări, plantaţii de pomi fructiferi, în special de meri şi măslini, sere, prin care se poate plimba o combină în voie. Magazine imense, mall-uri, în care umblă un furnicar de lume. Văd o galerie imensă de artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, oameni politici, sportivi şi oameni celebri din Siria sau din lumea întreagă, dar de origine siriană. Parcă mâna lui Dumnezeu mângâia locurile şi poporul sirian…!

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 308 (16-31 august)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Bogăţii nemăsurate. În duminica trecută a fost citită evanghelia în care un tânăr foarte bogat L-a întrebat pe Mântuitorul ce să facă să moştenească viaţa veşnică. Adică să se mântuiască. Păzise cu sfinţenie toate poruncile dumnezeieşti privind relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu semenii săi, după cum el însuşi mărturisea. Un lucru îi mai lipsea, i-a spus Mântuitorul: să vândă toate câte are, să le împartă săracilor şi apoi să-I urmeze Lui.
Am ascultat şi am citit de-a lungul timpului multe predici referitoare la acest moment biblic. În toate se făcea referire la bogăţiile materiale, pământene, la faptul că tânărul acela avea mult pământ, cirezi şi turme de vite, palate, bani, slugi etc. Erau frumoase, corecte din punct de vedere tehnic, dar parcă toate erau puse pe acelaşi calapod: rolul averii în viaţa omului.
Voi încerca să abordez problema şi din alt punct de vedere. Probabil, tânărul avea şi bogăţii materiale. Nu se menţionează, însă, nicăieri despre pregătirea lui intelectuală. Poate omul acela absolvise mai multe şcoli, îşi însuşise toată ştiinţa din vremea lui. Aceasta nu era o bogăţie? De ce numai occidentalii şi americanii socotesc creierele, materia cenuşie, cea mai de preţ bogăţie şi racolează de peste tot din lume capetele luminate? De ce aceştia oferă condiţii de viaţă şi de muncă foarte avantajoase savanţilor şi intelectualilor de elită, cu condiţia ca aceştia să se stabilească în ţările occidentale sau americane? Ne minunăm că acele ţări au ajuns la un înalt nivel de dezvoltare economică, socială, tehnică, ştiinţifică, militară, dar nu luăm în calcul atitudinea lor faţă de omul cu carte şi s-o comparăm cu atitudinea noastră faţă de aceeaşi problemă.

Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIV (2015), nr. 303 (1-15 iunie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Sfântul de la Ipoteşti. La 15 iunie este o zi tristă din istoria poporului român. Este ziua morţii lui Mihai Eminescu. Toţi am învăţat în şcoală despre el că este cel mai mare poet al românilor. Şi aşa este. Ne-am convins de aceasta şi pe parcurs, cei care am mai pus mâna pe o carte, cei care i-am citit sau i-am ascultat cu înfrigurare versurile. Puţini am aflat mai târziu că Eminescu nu a fost numai poet, ci şi prozator, dar mai ales publicist. De câte ori ni se vorbea despre viaţa poetului, se accentua legătura lui cu Veronica Micle şi, mai ales, cauza morţii lui: sifilisul. Oricare înţelegeam atunci că fusese un om uşuratic, un afemeiat, care şi-a luat plata destrăbălării…
A trecut vremea şi, după revoluţie, am observat că asupra memoriei lui Eminescu s-a produs un alt fenomen: denigrarea operei. Poezia lui a fost considerată depăşită, învechită, cei care o iubeau şi încercau s-o promoveze erau taxaţi ca naţionalişti, patriotarzi, incapabili de-a înţelege poezia actuală, „adevărat stindard al artei poetice!” Mda!
Toate aceste manevre nu au fost întâmplătoare. Ele au avut întotdeauna un substrat politic mai mult sau mai puţin cunoscut. Documentele scoase la lumină în ultima vreme ne descoperă o altă realitate, un adevăr cumplit privitor la Eminescu, viaţa şi opera lui. Iată câteva repere în acest sens, deşi spaţiul este prea puţin pentru a analiza după cuviinţă problema.

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi Anul XI (2013), nr. 268 (16- 31 decembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!
La mulţi ani!

Urare şi colind. Sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei să aducă în casele şi în vieţile Dumneavoastră bucurii, pace, sănătate sufletească şi trupească, belşug şi bun spor în toate cele ziditoare de suflet şi dătătoare de hrană. Fie ca ele să însemne un nou început în urcuşul Dumneavoastră spre mântuire şi spre desăvârşire spirituală. Să dea Dumnezeu ca în lume să fie pace şi bună înţelegere între oameni şi popoare, să triumfe adevărul, dreptatea, credinţa adevărată în Dumnezeu şi ştiinţa folositoare omului şi vieţii. Să dea Dumnezeu ca în anii care vin să se găsească leacul pentru bolile nevindecabile de astăzi, să nu mai fie atâta suferinţă, să nu mai curgă atâta sânge şi atâtea lacrimi! Să dispară zidurile şi gardurile urii şi indiferenţei dintre fraţi, dintre părinţi şi copii, dintre soţi şi dintre oameni! Să nu mai fie atâtea divorţuri, atâtea avorturi şi atâtea nefericiri. Să dea Dumnezeu ca buna-cuviinţă şi bunul-simţ să triumfe în lume, iar dezmăţul, destrăbălarea, neruşinarea şi nesimţirea să rămână undeva departe, în trecut. Să dea Dumnezeu ca să fie bine şi pentru ţara noastră, pentru parohia noastră, pentru familiile noastre, pentru fiecare în parte şi pentru toţi laolaltă, să ne fie casa casă şi masa masă! La mulţi ani, dragii mei!

Şi acum, la ceas de Sfântă Sărbătoare, vom da glas unei splendide colinde, pe care o cântă cu atâta simţire şi talent artistic Tudor Gheorghe: