Tabăra de creaţie Limpedea Baia Sprie. Expoziţie de pictură

03/10/2018

de Ştefan SELEK

 

Pensiunea „Limpedea” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei de pictură a participanţilor la ediţia a 5-a a Taberei de pictură de la Limpedea. Citește restul acestei intrări »


Ciudăţenii băimărene (Minicronica unui meloman)

11/02/2017

paul-antoniu

MOTTOURI: „O bucurie trăită de unul singur nu-i nicio… bucurie!” (PAUL Antoniu)
„Nu există nimic mai frumos pe lume decât, prin muzică, să te apropii
de Dumnezeu şi să-I răsfrângi lumina asupra
semenilor” (Ludwig van BEETHOVEN)

de PAUL Antoniu
(paul.antoniu@yahoo.ro)

De fapt, este o minicronică la un eveniment muzical-cultural pe care l-am dedicat, în primul rând, melomanilor cinefili din urbea noastră, gândindu-mă, cu amărăciune, la bietul cinematograf „Dacia”, care e pe ducă (am fost doar doi spectatori la un film românesc mult apreciat şi premiat la un festival internaţional), iar filmele de la televizor, vai şi-amar de capul lor. Onoare excepțiilor rarissime! Citește restul acestei intrări »


ŢINTA DE LA MARGINEA ŢINTEI

01/02/2015

Octavian_Lupu_imagede Octavian LUPU

Cerul îşi strângea norii sub forma unor fâşii albe de dantelă răsfirate pe suprafaţa sa netedă de culoare albastră. Adierea blândă a vântului mişca fără grabă aceste pete albe pe deasupra atmosferei încinse a pământului scăldat de razele puternice ale soarelui aflat în miez de zi. Dinspre miazănoapte se auzea vuietul pădurii ce se distingea ca un ecou stins al mişcării ramurilor pline de frunze verzi proaspăt ivite la început de primăvară. Iar pe deal, cât vedeai cu ochii, nu se zărea nici urmă de om sau de vreo altă vietate în afara celor trei siluete zvelte ale maestrului şi discipolilor săi.

În acele ore liniştite ale amiezii, când oamenii se retrăgeau la casele lor în pauza dintre cele două intervale de muncă ale zilei, maestrul decise că venise momentul să le ofere o lecţie practică celor doi ucenici în privinţa artei tragerii cu arcul. Chipul său destins şi calm se armoniza cu atmosfera naturii din acele clipe într-un joc al reflexiilor multiple ale luminii prinse între două oglinzi. Ochii săi senini priveau cu o deschidere surâzătoare tot ce se afla în jur, cu bucuria unui copil care zăreşte pentru prima dată formele multicolore ale lumii. Nimic nu trăda vreo tensiune interioară, iar gesturile sale fireşti completau imaginea de ansamblu a unui om modest, dar conştient de puternica legătură ce subzistă între toate lucrurile ce compun acest vast univers.

La dreapta şi la stânga sa mergeau cei doi discipoli atenţi la drumul pe care îl parcurgeau în tăcere, dar cu atenţia încordată asupra cuvintelor pe care sporadic maestrul le spunea asupra acestei lecţii importante pentru instruirea lor. Unul dintre ei ducea un arc a cărui lungime depăşea statura medie a unui om. Celălalt ţinea cu ambele mâini o ţintă uşoară, cu un diametru aproximativ de o jumătate de metru, iar maestrul avea un fel de tolbă în care se aflau doar trei săgeţi. În rest, nimic altceva nu mai constituia recuzita necesară predării acelei lecţii de tras cu arcul la ţintă în mijlocul naturii. Citește restul acestei intrări »


SECOLUL DECLINULUI INSPIRAŢIEI ARTISTICE

12/11/2014
Octavian_Lupu

Octavian Lupu

de Octavian LUPU

Inspiraţia artistică nu vine în orice împrejurare, ci are regulile ei după care decide să se înfăţişeze înaintea ochilor minţii. Prin plăsmuirile imaginaţiei, ea face să vibreze coardele sensibilităţii lăuntrice cu reflexii ce transmit unde emoţionale asemenea reverberaţiilor dintr-o sală de concert. Şi cum ar putea fi altfel? Fiindcă adevărata creativitate izvorăşte din adâncimile insondabile ale fiinţei, mai precis din straturi de conştiinţă stratificate şi pietrificate prin trecerea veacurilor de la o generaţie la alta. Ea se manifestă ca o energie telurică ce mişcă temeliile munţilor şi dinamizează roata mereu în mişcare a gândurilor.

Astfel, vârtejul gândurilor asaltează continuu conştiinţa umană cu trăiri contradictorii, ce realizează o secţionare interioară cauzatoare de suferinţă. O imagine revelatoare ne-o oferă filmul de desene animate „The Point”, sau „Punctul”, în momentul în care eroul principal, Oblio, îl întâlneşte pe „Pointed Man”, sau „Omul Indicator”, din pădurea „Pointless Forest”, adică „Pădurea Fără Direcţie”. La întrebarea lui Oblio asupra drumului pe care trebuie să îl urmeze, acesta îi răspunde indicând toate direcţiile posibile. Aşa sunt şi indicaţiile conferite de izbucnirea necontrolată a gândurilor, care sub forma lor primitivă ne aruncă dintr-o parte în alta într-o confuzie de nedescris. Tot astfel apar şi scrierile sau expunerile celor care nu au deprins disciplina fundamentală a comunicării limpezi şi necontradictorii, care din nefericire abundă în marele bazar al Internetului. Poate nu întâmplător, Oblio în limba italiană înseamnă „uitare”, ce descrie starea de confuzie a gândirii nestructurate şi lăsate la voia întâmplării.

Secolul Declinului Inspiratiei Artistice

Citește restul acestei intrări »


„Arta trebuie să odihnească şi sa vindece contrarietăţile interioare ale omului. Aceste contrarietăţi derivă din înseşi destinul şi tragedia lui… ” (Constantin Brâncuşi)

18/06/2012

de dr. Mirel GIURGIU
Frankenthal, Germania

foto_Delia Florea_Inserare_1Tragismul este la îndemâna existenţei umane, fie că persoana o resimte ca atare, fie că nu. El derivă între altele din permanenta conştientizare ontologică pe fondul condiţionării materiale a omului. Ne-o spun tragicii greci (tragodeo era cel ce juca teatru cu mult patos, plin de tragism), ne-o spune Miguel de Unamuno, ne-o aminteşte Eminescu şi ne-o reaminteşte Emil Cioran în mai toate cărţile lui. Şi chiar dacă n-am avea habar de frământările acestor corifei ai gândirii, ne-am aduce uşor aminte că omul se naşte plângând şi moare secat de lacrimi înăbuşite în pieptul său muribund, în care îşi face loc imensul regret că părăseşte viaţa pământească în contra firii trăitoare în abisurile lui. Singura fiinţă care continuă să sufere chiar şi atunci când sănătos fiind, fiziceşte vorbind, şi-a îndestulat trupul cu cele mai alese bucate, este omul. Cel mai vorace animal e liniştit şi mulţumit când e sătul şi are un adăpost bun. Omul îşi plimbă tristeţile şi neliniştile prin palate de aur şi marmură, chiar atunci când le stăpâneşte fără nicio grijă. Ca o umbră îl urmăreşte peste tot acelaşi duşman, fie că e rege, fie că e simplu muritor… Duşmanul implacabil, resimţit din zorii zilei şi până târziu în miez de noapte, e timpul fizic trăit ca o realitate conştientizată la fiece pas, la fiece mişcare. Imperativul existenţei cotidiene aduce pe om în situaţia disperată a echilbristului ce traversează zilnic doi poli călcând cu teamă peste o sârmă întinsă din înălţimea căreia cu cât deschide ochii mai mari asupra lumii, cu atât hăurile ameninţă să-l înghită mai degrabă şi nu are de ales decât să privească înainte către limanul salvator… Odată ajuns acolo, se vede scăpat cel mult de o teamă – teama de moarte, dar nicio fericire nu-l aşteaptă, fiindcă toate fericirile câte le-a cunoscut el vreodată sunt înapoia lui – cele mai multe fiind ascunse în cotloanele paradisului pierdut al copilăriei, al tinereţii, al fostelor iubiri ce nu se mai întorc… Citește restul acestei intrări »


„Arta este o taină, este o credinţă, iar nicidecum o formulă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne scuturăm de toată obrăznicia omenească” (Constantin Brâncuşi)

18/06/2012

„A trebuit musai să mă eliberez de mine însumi”
(Constantin Brâncuşi)

de dr. Mirel GIURGIU
Frankenthal, Germania

foto_Delia FloreaDe la antici, la renascentişti, de la iluminişti, până la clasici ai secolului al XX-lea, mesajul artei şi sacrificiul artistului poate fi comparat cu cel al lui Prometeu, care dăruieşte oamenilor focul cu tot fluviul de metamorfoze care inundă omenirea pentru ca aceasta să aibă acces la bunăstare şi sublim.

Arta este o taină, un mit, un ceva inefabil pe care Brâncuşi şi l-a apropiat jertfindu-se pe sine, fiindcă întru credinţa ei a pornit din Hobiţa lui frumoasă – un dulce colţ de Românie – mergând pe jos până la Paris… Ce flacără o fi ars în pieptul lui de i-a luminat calea prin atâta întunecime câtă i-a fost dată să suporte până să ajungă după un an şi mai bine de zile, în „Orasul lumină”? Citește restul acestei intrări »


„Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate în singura realitate adevărată…” (Constantin Brâncuşi)

15/06/2012

de Mirel GIURGIU

foto_Delia Florea_bExistă mai multe feluri de realităţi, după cum există mai multe feluri de a le percepe… Dacă ne referim la opera lui Brâncuşi – deşi aforismul său are o cuprindere generală – atunci să spunem că realitatea peştelui nu sunt solzii, nici aripioarele, ci alunecarea fulgerătoare prin apă – realitatea păsării e făcută din zborul ce se pierde în văzduh, nu din pene multicolore – ea vede, poate, duhul, noi percepem ascensiunea ce se pierde în înaltul cerului – fără niciun alt detaliu – de care simţim că nici nu am mai avea nevoie… Realitatea prin artă nu înseamnă fuga de realitatea obiectivă, ci adâncirea acesteia în substanţa ei intimă – în esenţa ei –depăşirea condiţiei celor cinci simţuri în favoarea trăirii în profunzime a unor „realităţi ascunse” tocmai fiindcă miezul le cuprinde, le protejează şi le asigură perpetuarea… Citește restul acestei intrări »


EXPOZIŢIE DE ARTĂ CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ LA CHICAGO

06/10/2011

de Marian PETRUŢA

Galerie de artăÎn luna martie 2011, la galeria de artă Jennifer Norback Fine Art din centrul oraşului Chicago, a avut loc deschiderea unei expoziţii de pictură în cadrul căreia au expus trei artişti din România: Aurel Pătraşcu, Emilia Perşu şi Claudia Lazăr.

La eveniment au luat parte numeroşi români şi americani din zona metropolei Chicago. Cei prezenţi au putut să admire pictură şi grafică contemporană românească. Publicul prezent, pe lângă ocazia de a admira aceste lucrări de artă, a avut parte de un excepţional minirecital din repertoriul Mariei Tănase interpretat de Claudia Negroiu.

Prezent la vernisaj, pictorul Aurel Pătraşcu ne-a oferit un interviu în exclusivitate. Citește restul acestei intrări »