Revista „MĂRTURII MARAMUREȘENE”, An III, Nr. 8-9 (toamnă-iarnă 2021), înspre inimile iubitorilor de frumos

19/11/2021

de Vasile BELE

Motto:

„Patriotismul nu este (un) moft, patriotismul este (o) necesitate”
Radu Botiș

coperta 1,8-9

Lansarea acesteia a avut loc, respectând condițiile impuse de normele în vigoare, cu privire la starea de pandemie pe care o tranzitează lumea (mască, distanțare socială), în prezența câtorva zeci de participanți, iubitori de artă și literatură. Am remarcat prezența doamnelor Carmena Felicia Băințan (președinta L.S.R., filiala Maramureș) și Aurelia Oancă (membru L.S.R. – filiala Maramureș). Printre susținătorii și admiratorii literari ai acestei reviste am fost și noi, fârtații Nelu Danci (poet popular) și subsemnatul, Vasile Bele (membri LSR, filiala Cluj-Napoca).

Toate acestea au avut loc la sediul ANCMRR (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere) din MAI, filiala „Pintea Viteazu” Maramureș, cu sediul în Baia Mare, b-dul Republicii, repet în prezența a numeroase cadre militare în rezervă și în retragere.

Acest număr al revistei este ilustrat cu lucrări realizate de Laura Alexandra Mogoș (elevă în clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Mireșu Mare.

Pentru început, a fost invitat membrul fondator al revistei, poetul Radu Botiș, să prezinte revista. Elegant, punctând esențialul conținutului. Apoi, au felicitat această apariție editorială: col. (rtg.) Gavril Babiciu, Carmena Băințan, Nelu Danci, Aurelia Oancă, col. (rez.) Ioan Marchiș, Citește restul acestei intrări »


INAUGURAREA FILIALEI „PINTEA VITEAZU”

06/05/2021

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „PETRE DULFU” are o nouă filială în Baia Mare: BIBLIOTECA „PINTEA VITEAZU”

Consiliul Județean Maramureș și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a organizat în data de 6 mai 2021, ora 11 INAUGURAREA FILIALEI „PINTEA VITEAZU” la sediul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș, de pe b-dul Republicii, nr. 62.

Această filială a bibliotecii va funcționa în regim de voluntariat, cărțile fiind repartizate prin comodat de Biblioteca Județeană „Pete Dulfu” Baia Mare, iar serviciile de bibliotecă Citește restul acestei intrări »