Ultima carte la care a lucrat criticul Augustin Cozmuţa este antologia literară „Paşi împreună”

02/02/2016

de Gelu DRAGOŞ

Pasi impreunaSâmbătă, 30 ianuarie 2016, în cadrul şedinţei Cenaclului scriitorilor Maramureş, a avut loc lansarea antologiei literare „Paşi împreună” (Editura Gutinul, Baia Mare), antologie alcătuită de Florica Bud, Augustin Cozmuţa şi apărută cu sprijinul iniţiatorului acestui proiect generos, prof. Dan V. Achim.

Augustin Cozmuţa nota în prefaţa cărţii, în octombrie 2015, la Ferneziu, următoarele: „Deşi pare un solitar, creatorul simte o solidaritate de cenaclu, de promoţie ori de generaţie, aceasta din urmă fiind cea mai puternică solidaritate între condeieri, fiind axată pe afinităţi profunde. Nu toţi ajungem să împărtăşim un asemenea sentiment de apartenenţă, la care unii râvnesc, simţind că înaintează cu zbor mai liber pe valurile niciodată liniştite ale creaţiei. Orice tendinţă de izolare se metamorfozează, cu trecerea timpului, într-o revărsare de ape, menite a fertiliza în chip miraculos tărâmul literaturii. Vrând-nevrând, condeierii devin solidari cu visul de-a atinge pământul făgăduinţei”. Citește restul acestei intrări »


Zebra romantică

07/05/2015

de Augusta STAN BUTEANU

Augusta Stan Buteanu

Casa mea este
la o azvârlitură
de pălărie,
cu mâna stângă,
de casa ta.
şi totuşi, până să ajung
la poarta ta, îmi trebuie
o jumătate de zi.
Se spune că noi am trăi
luxul de-a sta la şosea.
Numai că între casele noastre
nu este nici o zebră, nici o trecere de pietoni.
Aşa dar, care este ritualul traversării?
Merg până la bariera de cale ferată şi aştept un tren,
care merge pe zebra proprie,
circulaţia fiind strangulată,
mă strecor şi eu.
Dar mi-a venit o idee,
pe care o voi prezenta la
Salonul „Inventica”. Citește restul acestei intrări »


Peştera muierii

06/05/2015

de Augusta STAN BUTEANU

Augusta Stan Buteanu

Ca privilegiu
femeii să-i fie dată cadenţa,
Divinul ordonator şi însemn?
Căci fără cadenţă si ritm
praf s-ar alege de toate,
minte şi vigilenţă
lunarul „mens(-is)” însemnând
helvetice roate
Şi „nona” – luni nouă
Venirea pe lume a unui copil.
La grele-ncercări
prin evuri
e pusă:
Butonere de peşteri le coase
cu oase,
a ştii să te-mbraci mai ferit
de faţă cu gloata,
a ştii fizic rotundul şi roata,
a şti metafizic ce-i soarta
ce doare, Citește restul acestei intrări »


„Copii din Casa de copii din flori”

05/05/2015

de Augusta STAN BUTEANU

Augusta Stan ButeanuLa un consiliu unde se-mpărţeau
Copiii nimănui,
Ca pe cupoane, bucate
Sau pe cărţi într-atâta jucate,
Consilierii erau
Agripa, Antipa şi Antipater,
Distraţi şi-absenţi câte un pic în caracter,
Doar Iota cel cu atâta fler,
De nu-i scăpa o iotă din demers,
Îi mai sălta pe cei căzuţi în somnul şters,
Scoţând consiliul din eres
Cu doamnele de fier,
Cu Vesta şi cu Antistia,
În grija lor de casă şi mărinimia.
Vesta:
Case, Vetre.
Ochiul meu veghează la case… Citește restul acestei intrări »