„Azi o vedem”… şi e!

23/01/2013
Ioana Dragota_1

Ioana Dragota

IOANA ADELINA DRAGOTĂ, născută ULICI. 22 mai 1959, Rona de Jos – 22 ianuarie 2013, Cluj-Napoca (în spital). Fiica lui Petru, tehnician veterinar, şi a învăţătoarei Maria. Soţia avocatului Emilian Dragotă (decedat în anul 2009). Mama a doi băieţi: Emilian, licenţiat în psihologie, şi Rareş, student la ISE Cluj-Napoca. Absolventă a Facultăţii de Matematică a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi a Facultăţii de Psihologie, Universitatea „Spiru Haret”. Doctorand în istorie. Bibliotecar, din 1990, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare. Publicist, prefaţator, editor. Redactor şi membru mulţi ani în colectivul redacţional al revistei „Bibliotheca septentrionalis”. Redactor-şef adjunct, în anii 2008-2009, al revistei „Familia română”, ambele editate de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”. Autoare a volumului „«Revista catolică» a lui Vasile Lucaciu”, coordonat de prof. Teodor Ardelean, şi a numeroase articole de specialitate şi pe alte teme.
Ioana Dragota_2

Ioana Dragota

Să scrii despre Ioana la trecut! Imposibil şi, oricum, ar fi inexact. Numai în Bibliotecă, unde ştim noi cel mai bine, a lăsat în prezent şi pentru viitor mii de cărţi clasificate, mii de documente catalogate cu răbdare, cu acribie, cu putere de sinteză şi de sistematizare. Ne folosesc acum şi ne vor folosi mâine. Pentru beneficiarii formaţiei ei enciclopedice, informaţiile sau documentele puse la dispoziţe sînt pentru totdeauna piese pe care se poate ridica mai departe cultura şi ştiinţa lor. Îşi continuă traiectul două reviste cărora, la începuturile lor, le-a pus primul condei. Trăiesc ideile ei în zeci de articole publicate. E vie în memoria noastră, a colegilor, cu opiniile ei originale, cu informaţiile de ultimă oră, cu sfaturile generoase şi întotdeauna utile. Rămân rigoarea muncii şi seriozitatea, avangarda şi supleţea minţii – modele pentru totdeauna şi misiune de transmis, de-acum de către noi, celor care vor veni, asumându-şi rostul de bibliotecar. E în spatele multora din punctele de superlativ ale bibliotecii noastre, casă din care pleca târziu, către seară, mai trecând pe la câte un coleg să-i împărtăşească o descoperire, o uimire, o mulţumire, o nemulţumire, să-ntrebe ceva, să-i dea o dovadă de prietenie şi de atenţie. Ori un mesaj pe internet, un link, un text sau doar un icon. Cine poate uita? Cine poate ocoli toate aceste urme persistente? Cum să scrii despre Ioana la trecut?! Citește restul acestei intrări »